Legenda Sfântului Valentin
A fost odată ca niciodată un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit şi a purtat multe războaie. El avea o armată puternică şi numeroasă, dar majoritatea soldaţilor lui nu au vrut sa continue să lupte.
Împăratul s-a gândit că bărbaţii voiau să stea acasă cu şotiile şi copiii lor in loc să se lupte pentru el. Atunci Claudiu a găsit o soluţie pentru această problemă. A decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi.
Valentin, sau Valentin din Terni (latin. Valentinus), fiind episcop în Interamna (azi: Terni, Italia), credea că oamenii trebuiau să se căsătoreasca. Astfel el a căsătorit în secret mai multe cupluri. El făcea cununiile în locuri secrete pentru a nu putea fi oprit. Dar până la urmă împăratul l-a găsit. Valentin a fost arestat şi adus la judecată. Lui Claudiu i-a plăcut de Valentin, văzând că este un om tânăr şi înţelept. L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman. Valentin a refuzat. El a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Potrivit legendei, în ultimele zile de viaţă, el se îndrăgostise de fata oarbă a temnicerului, redându-i lumina ochilor prin puterea sentimentului său. Înainte de a muri, el i-a scris fetei o scrisoare, încheiată astfel: “din partea lui Valentin al tău”. Pana în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind “Adu-ti aminte de Valentin al tău”. Valentin a fost ucis pe 14 februarie in anul 269 sau 270. Nu exista dovezi pentru a arăta daca acestă poveste este adevărată sau nu, dar oricum ziua de Sfântul Valentin este celebrată în onoarea sa.
In 496, Papa Gelasius a hotărât ca data execuţiei – 14 februarie – sa fie ziua Sfântului Valentin, iar de atunci, îndrăgostiţii îşi trimit în această zi bileţele de amor.
Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndragostitilor. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite şi mai nou şi în statele europene, se fac petreceri şi baluri, iar îndrăgostiţii îşi fac cadouri.
Ziua îndrăgostiţilor
Valentine’s Day este Ziua Îndrăgostiţilor în tradiţia occidentală. Se sarbatoreste pe 14 februarie.
Sărbătoarea în lume
Ziua Îndrăgostiţilor are tradiţii regionale în Marea Britanie. De exemplu în Norfolk un personaj numit Jack Valentin ciocane la uşile din spatele tuturor caselor lăsând dulciuri şi cadouri pentru copii. Mulţi copii au fost speriaţi de acest personaj mitic.
În Ţara Galilor mulţi oameni sărbătoresc ziua îndrăgostiţilor pe 25 ianuarie în loc de 14 februarie. Ziua comemorează pe Sf. Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiţilor galezi.
În Franţa o ţară cu o puternică tradiţie catolică, Valentine’s Day este cunoscut simplu drept Sfântul Valentin şi este sărbătorit ca şi în restul ţărilor occidentale.
În Danemarca şi Norvegia 14 februarie este cunoscut ca Valentinsdag. Nu este sărbătorit pe o scara largă, dar mulţi oameni îşi fac timp pentru a-l petrece într-un mod romantic cu partenerul de viaţă sau trimit o felicitare unei iubiri secrete.
În Suedia este numită ziua tuturor inimilor. Nu este o sărbătoare oficială.
În Slovenia un proverb spune că Sfântul Valentin aduce cheile rădăcinilor, aşa că pe 14 februarie plantele şi florile încep să crească. Ziua îndrăgostiţilor a fost sărbătorită ca ziua în care încep lucrările în vii şi pe câmpuri. Se mai spune că păsările se căsătoresc în această zi. Cu siguranţă, numai de curând este sărbătorită ca Ziua iubirii. Ziua Iubirii este tradiţională aici în 12 martie, ziua Sf. Gregor.
Şi România a început să sărbătorească Valentine’s Day deşi multă lume o condamnă, fiind o sărbătoare strict comercială şi importată; mai ales că deja avea prin Dragobete o sărbătoare tradiţională.
În Turcia Valentine’s Day este numit Sfântul Gregor care se traduce în Ziua Inimilor Dragi/Dulci. In cultura persană (Iran) „S” este o zi pentru iubire si este pe „29 B” în calendarul solar jalali – dată corespunzătoare calendarului gregorian este pe 17 februarie. „S” era sărbătorit în Marele Imperiu Persan în sec XX î. H.
În Egipt este o alta zi a iubirii în 4 noiembrie, numită ziua iubirii egiptene.
În Brazilia, ziua înamoraţilor sau ziua iubitului/iubitei este sărbătorită pe 12 iunie, când cuplurile îşi dau cadouri cum ar fi: ciocolată, felicitări şi de obicei un buchet de flori. Aceasta zi a fost aleasă de ziua Sfântului Anton, cunoscut aici ca Sfântul Căsătoriei, când multe femei singure realizează ritualuri populare pentru a găsi un soţ bun sau un iubit.
În Columbia, Ziua Iubirii şi a prieteniei este sărbătorită în a treia vineri şi sâmbătă din septembrie.
În Mexic, Ziua Iubirii şi a prieteniei este sărbătorită asemănător ca în Columbia dar pică în altă dată.
Dragobete
Dragobete este o sărbătoare a iubirii din tradiţia românească, care însă nu este la fel de cunoscuta ca Valentine’s day, deoarece nu este la fel de mediatizată. Sărbătorită pe 24 februarie (sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie), Dragobete este celebrat mai ales de cei din zona rurală şi semnifică „o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari”. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, propunându-se variate explicaţii pentru originea sa. Parte din numele lui – „drag” poate fi găsit în cuvântul dragoste. Tradiţiile se păstrează cu precădere în sudul şi sud-vestul României. Dragobete (Logodnicul Păsărilor sau Cap de Primăvară), fiul Babei Dochia era un bărbat chipeş, înalt, care era supranumit si zeu al fertilităţii.. Se zice ca Dragobete era un fel de Cupidon, ce oficia casatorii în rândul animalelor. Preluata din natura şi de către oameni, aceasta sărbătoare este dedicata tinerilor care doresc sa se logodească şi să se căsătorească.
Date de celebrare
Dragobete se sărbătoreşte pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 si 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia data de cele doua calendare (iulian şi gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se afla „în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioada întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care stă sub semnul lui Dragobete”. În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat ca a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Haşdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sărbătorea Dragobete.
Obiceiuri de Dragobete
În România, sărbătoarea tradiţională pentru iubiţi este Dragobete. Este numită după un personaj din folclorul romanesc care se presupune ca ar fi fiul Babei Dochia..
Pe 24 februarie – ziua când Biserica Ortodoxa sărbătoreşte “Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, iar în tradiţie înseamnă, începutul primăverii, al renaşterii şi al împerecherii păsărilor – spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tristeţii în panteonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii.
La noi, Dragobete era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau mai apoi în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele:
“Flori de fragă
Din luna lui Faur
La toata lumea să fiu dragă
Urâciunile să le desparţi”
In dimineaţa zilei de Dragobete fetele şi femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul plăcute admiratorilor.
De obicei, tinerii, fete şi băieţi, se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi “face de Dragobete”, fiind convinşi că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiţi întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare şi băutură. De multe ori băieţii mergeau în satele vecine, chiuind şi cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobete. Era o sărbătoare a grupurilor de tineri care ieşeau din sat la pădure, făceau o hora, se sărutau şi se îmbrăţişau. Avea toate trăsăturile unei sărbători premaritale, a unor relaţii între tinerii din comunitate, ce anticipau nunţile.
Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urâciuni făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-şi face jurăminte de prietenie.
Se mai credea ca in ziua de Dragobete păsările nemigratoare se adună in stoluri, ciripesc îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască cuiburile, păsările neîmperecheate acum rămânând fără pui peste vară.
Oamenii bătrâni ţineau această zi pentru a scăpa de friguri şi alte boli.
Dragobete era sărbătorit în unele locuri şi la data de 1 martie, deoarece se considera că el este fiul Dochiei şi deschizătorul primăverii.
Obiceiurile de Dragobete, zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii bucovineni, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor, iar in ultimii ani, Dragobete riscă să fie dat cu desăvârşire uitării, el fiind înlocuit treptat de Sfântul Valentin, ce nu are legătură cu spiritualitatea românească.
Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Daca băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobete fiind un prilej pentru a-ti afişa dragostea în faţa persoanei dragi.
„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Radulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele” scria: „Dragobete e un flăcău iubit şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi …”. De aici si provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau sa lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”
În aceasta zi, oamenii mai în vârsta trebuiau sa aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşite de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topita din omăt era folosita pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Bărbaţii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie sa glumească şi să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în aceasta zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede ca tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentant al sexului opus. În aceasta zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp şi se face curăţenie generală în casa, pentru ca tot ce urmează sa fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populara.
La fel ca si Sf. Valentin, Dragobete reprezintă ocrotitorul dragostei şi al tuturor îndrăgostiţilor. Indiferent care este ziua pentru care dumneavoastră optaţi să o sărbătoriţi, gândiţi-vă ca ambele au o semnificaţie unică!
Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş 