”Să ne curățăm simțurile și să-l vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata Lumină a Învierii!” (Sfântul Ioan Damaschin)
Volumele expuse deschid un itinerar al atotputerniciei Cuvântului divin, al vieții noastre spirituale, existențiale: Părintele Daniel de la Rarău, ”Nădejdea creștină”, Părintele Daniel de la Rarău, ”Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!”, Vasile Sorescu, ”Biserica ortodoxă, stâlp și temelie a adevărului”, P. Evdokimov, ”Viața spirituală în cetate”, Sandu Florea, ”Rugăciunea curată a inimii”, ”Filocalia”, Alexandru Mihail Niță, preot monah la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, ”Hristosfera”; ”Cerurile deschise”, ”Cartea deschisă a împărăției de la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii”, Preot Gheorghe Grindu, ”Iisus Hristos, prietenul tinereții tale”, Sandu Florea, ”hristos, pomul vieții”, Fabian Seiche, ”Sfânta Cruce și cele trei cruci ale omului”, Mihai Vlasie, ”Drumuri spre mănăstiri”, Pr. Vasile Sorescu, ”Biserica ortodoxă, stâlp și temelie a adevărului”, Ioan Țoca, ”Sărbători religioase, datini și credințe populare”, Ghid de călătorie cu Hristos prin Postul Mare”, Onuc Nemeș, ”Zidind iubire, urci în icoană”, Arh. Teofil Părăian, ”Cum putem deveni mai buni”, Viața Părintelui Arsenie Boca povestită copiilor”, ”De vorbă cu Dumnezeu – Carte de rugăciuni pentru copii”, ”În legătură cu Cerul”, Camelia Miha, ”Iconostasul, fereastră către Cer”, Maria Zahacinshi și Nicolae Zahacinschi, ”Ouăle de Paști la români”.
”Cartea deschisă a împărăției de la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii”, editată de Valeriu Anania, încadrează Liturghia în orizontul Împărăției în din punct de vedere liturgic, auroral și plenar. ”Liturghia nu este singura slujbă obștească din cultul ortodox, dar ea are un caracter cu totul special. Liturghia se situează printre cele șapte Taine al Bisericii, deoarece în centrul ei se află Euharistia, adică taina prin care pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului, o realitate cu care noi ne împărtășim și care este esența trăirii noastre creștine. Biserica lui Hristos e de neconceput fără Dumnezeiasca Liturghie, Dumnezeiasca Liturghie e de neconceput fără Taina Euharistiei, iar Taina Euharistiei e de neconceput fără finalitatea Mântuirii noastre. Liturghia este Cartea deschisă a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ” (Valeriu Anania)
Părintele Daniel de la Rarău argumentează în volumul ”Hristos a înviat! ”Adevărat a înviat! Adeverirea Învierii Domnului Iisus Hristos”, cunoașterea mistică revelată de Dumnezeu în Sfânta Scriptură.
Pr. Alexander Schmemann invită cititorul să îmbrățișeze ”viața harică de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, unitate și progres duhovnicesc spre mântuire și veșnicie”. Volumul ”Liturghie și viață. Desăvârșire creștină prin intermediul experienței liturgice” redă dimensiunea sacralității. ” În centrul întregii vieți liturgice, în centrul timpului, al acelui timp care în spațiul liturgic se sfințește mereu, stă sărbătoarea Învierii lui Hristos. Sărbătoarea face din biserica ortodoxă o Biserică a Învierii. Învierea Domnului dă o nouă semnificație vieții și morții întrucât cel ce este Viața a călcat cu moartea pe moarte” (Pr. Viorel Sava).
Mănăstirile şi schiturile ortodoxe sunt vetre de spiritualitate „pentru închinare şi liniştire sufletească”. În judeţul Braşov sunt consemnate: Mănăstirea Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Dejani, Mănăstirea Bucium, Mănăstirea Berivoii Mari, Schitul Berivoii Mici, Mănăstirea Boholţ-Făget (Mihai Vlasie, „Drumuri spre mănăstiri”).
Volumul ”Rugăciunea curată a inimii. Un studiu comparativ între scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog și ale Sfântului Grigorie Palama, privitor la rugăciunea curată a inimii” editat de Sandu Florea invită la ”trăirea deplină” a Evangheliei, a viețuirii în acord cu preceptele teologice și morale.
Volumul ”Nădejdea creștină” publicată de Părintele Daniel de la Rarău este un îndrumător de dobândire a speranței, virtute teologică.
Alexandru Mihail Niță, monah la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, autorul volumelor Hristosfera; Cerurile deschise” devoalează adevărurile credinței. ”Cerurile deschise”- Pr. Prof. Vasile Mihoc: ”Este minunată creația dumnezeiască în mijlocul căreia am fost așezați, și poetul nu poate decât să se extazieze în fața negrăitelor frumuseți care-l înconjoară. Când privește însă cu o privire duhovnicească, omul credincios nu poate să nu fie dezamăgit și profund îngrijorat de mulțimea și de grozăvia ispitelor, ca și de starea atâtor semeni care le cad victime și care se îndreaptă ”Rostogol / Într-o groapă de nămol / Mlaștină ce-nghite / Cetățile nesfințite…” (Discordie). Realitatea umanității aflată sub imperiul păcatului pierzător îl face pe poet să strige în geamăt de durere. Dar chiar dacă pare că lumea se află sub o ”eclipsă totală de Lumină lină” (Eclipsa), chiar dacă Iuda cel ”orbit de gologani” în care-și ”face cuib Satana” (Discordie) este atât de concret prezent în realitatea lumii, credința îl ajută să perceapă, dincolo de toate și mai presus de întreaga și groasa întunecime a răului și a păcatului, prezența tainică și minunată a lui Dumnezeu, ampla și splendida desfășurare a lucrării Sale mântuitoare. Astfel încât timpul i se face priveghere și sufletul i se înalță în rugăciune : ”Ruga se-mpletea / În fire subțiri / Cu iz de trandafiri / Și se auzea / Peste lumea asurzită / Spre prigoana ademenită / De războaie și fanfare / A țărilor fără hotare / Despuiate de credință / Azvârlite-n neființă” (Priveghere). Diferite momente (și momente liturgice) ale zilei, diferite sărbători, dar și descoperiri, gânduri și trăiri diferite îi oferă prilejuri ale meditației poetice, toate orientate spre momentul unirii, al ”topirii” propriei ființe în ”inima” lui Dumnezeu: ”Se-ndoaie Lumina în foc de idei, / Pe mine, pe mine te rog să mă iei. / Mi-e dor, tare dor de inima ta, / Mult îmi doresc să mă topesc în ea…” (Eshaton)”.
”Hristosfera”- ”Cuminte și adânc, cuvântul vindecă vorbăria din jur și neghiobia bârfei, prea marii bârfe în care ne scufundăm adesea. Cred că versul, cel cuminte mai ales, poate să reclădească liniștea lumii. Să recucerească inimile flămânde de libertatea respirației liniștii Raiului. ” Hristosfera – Versuri cu icoane”, facerea fratelui Alexandru Mihail Niță, este un astfel de idiom al limbii îngerilor, prin care vorba omenească se umple de cuvânt. Chiar dacă par simple, jocurile din versuri sunt pline de sens catehetic, un soi de teopoetică pentru inima celui dedat lecturii liniștite, la marginea grea a lumii, pentru inima celui însetat de simplitate.
Veți citi, prin ochii de gând ai autorului, o lume nouă, care respiră nădejde, caută să redescopere iconologia unei lumi în care Hristos locuiește ca Adevăr și Viață. Developând lucid fricile noastre, autorul oferă o cântărită soluție: sinaxarul de nădejde care este prezența lui Dumnezeu în lume. În mâini aveți, altfel spus, o carte de cateheze, conținuturi de credință propuse digerării morale mai mult decât celei estetice, atent așezate în frânturi de bucuria iertării. Dacă ar fi să-l credem pe Nassim N. Taleb, cugetătorul din Patul lui Procust, care spune că ”ești viu într-o măsură invers proporțională cu densitatea clișeelor din scrierile tale” (Patul lui Procust, Aforisme practice și filozofice, București, Curtea Veche, 2011, p. 61), fratele Alexandru este viu. Dar nu pentru că scrie altfel, ci pentru că, avându-l pe Hristos de Dumnezeu, nu s-a lăsat prins în capcana de a-L surprinde în clișee. Pentru că volumul acesta, cu titlu incitant prin noutate – Hristosfera – , descris în primul poem al volumului, în oglindire cu toate sferele din care credem noi că ne decurge viața, propune să regândim limbajul comunicării credinței în acord cu provocările fiecărei generații umane. Versuri cu icoane înseamnă că fiecare icoană poate fi semn de carte unui gând, așa după cum fiecare poezie poate fi condac de gând icoanei. În plinătatea căutării lui Dumnezeu, Fratele Alexandru nu obosește. Și-a găsit cea mai simplă rugăciune: căutarea” (Preot Constantin Necula).
”Porțile Raiului stau deschise de la Paști până la Rusalii, chiar iadul își descleștează claustrarea întunecată iar morții ”sunt scoși la odihnă”. Ouăle roșii parcurg tot acest spațiu reunificat, pătrunzându-l de vigoarea actului sacru” (Maria Zahacinshi și Nicolae Zahacinschi, ”Ouăle de Paști la români”). Stilul ornamental al ouălor decorate se încadrează în arta populară, devoalând fondul tracic (N. Iorga, ”Arta populară în România”).
Iconografia este reprezentată de volumele”Icoane pe sticlă din Transilvania”, Colecția Szocs; ”Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania”.
Daniela Carmen – Cristescu, Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”
Balonul Roșu este despre prietenia dintre un băiețel de 6 ani și cel mai mare, strălucitor și roșu balon văzut vreodată. Între Pascal (interpretat de băiatul regizorului, Pascal Lamorisse), un băiețel singuratic și balonul roșu pe care îl „cunoaște” într-o dimineață, în drum spre școală, amorul e imediat și reciproc. Balonul roșu îl însoțește la școală până la ușă, se joacă cu el nelăsându-se întotdeauna prins și nu se supără când e scos pe geam afară (pentru că bunica lui Pascal nu îl primește în casă, așa cum n-ar primi un câine muiat de ploaie).
Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş 