Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş

În Autobiografia sa, Agatha Christie avea să mărturisească: pentru mine viața e alcătuită din trei părți: prezentul absorbant și de obicei agreabil, care aleargă mai departe, clipă de clipă, cu o viteză fatală, viitorul încețoșat și nesigur, pentru care cineva poate face un număr infinit de planuri interesante, care cu cât sunt mai nerezonabile și mai improbabile, cu atât mai bine, căci deoarece nimic nu va fi cum vrei tu să fie, poți cel puțin să-i oferi plăcerea de-a făuri planuri ; și în al treilea rând, trecutul, amintirile și realitățile, care constituie temelia solidă a vieții prezente readuse în fața ochilor pe neașteptate de un miros, de forma unui ideal, de un vechi cântec, cine știe de ce fleac de mică importanță, făcându-te brusc să spui ÎMI AMINTESC…cu o plăcere deosebită și cu totul neexplicabilă.
Asta e una din compensațiile oferite de înaintarea în vârstă, desigur una foarte plăcută: să-ți aduci aminte.
Din nefericire adesea dorești nu numai să-ți amintești dar să și vorbești despre cele amintite. Şi asta trebuie să-ți spui de nenumărate ori, este un lucru tare plicticos pentru ceilalți. De ce la urma urmelor i-ar interesa pe ei viața ta și nu a lor? Uneori ar putea să-i intereseze, mai ale când sunt tineri și când te privesc cu o curiozitate istorică.
Firul confesiunii se deapănă firesc.
Întotdeauna am considerat că viața e palpitantă și așa o consider și acum.
Si asta pentru că știi extrem de puțin din viața ta, ști numai o frântură din micul tău rol; ești un actor care trebuie să rostească câteva replici în primul act. Are scenariul doar cu replicile lui și asta e tot ce poate ști. Nu a citi piesa. De ce ar citi-o? El trebuie doar să spună. „Telefonul e deranjat, doamnă”- și apoi se retrage în obscuritate.
Dar, când, în ziua spectacolului, cortina se va ridica, va auzi piesa de la un capăt la altul şi va trebui să se alinieze cu ceilalți când vor fi chemați de aplauze la rampă.
A fi o parte dintr-un ceva pe care nu-l înţelegi câtuşi de puţin, este, cred, unul dintre lucrurile acela mai ciudate din viaţă.
Îmi place să trăiesc. Am fost uneori în culmea disperării, sfâşiată de durere, foarte nenorocită, dar datorită tuturor acestor lucruri ştiu cu certitudine că a trăi este ceva grandios.
Autobiografia Ahathei Christi este mărturia unei omeniri autentice (Dan Grigorescu).
Scriitoarea crede într-o unitate a civilizaţiei omenirii şi vrea să afle noi dovezi ale creativităţii umane.
Si-a urmat soţul în expediţii organizate în deşerturi, unde soarele e nemilos şi vântul stârneşte nisipurile fierbinţi, doborându-i pe cei slăbiţi de teribilele maladii ce se întind în aceste părţi ale lumii. În muzeele mari de arheologie se află azi obiecte ale civilizaţiilor de acum câteva zeci de mii de ani, aduse la lumină, identificate şi inseriate de echipe în care a lucrat şi Agatha Christie. Relatarea întâmplărilor păstrează aceeaşi naturaleţe, cedau măsura unui om care ştie să nu se lase învins de destin. Un om de acţiune, pasionat călător care descoperă lumea cu o infinită bucurie. Un om a cărui luciditate nu-i pune în primejdie spontaneitatea. Firea Agathei Christie explică foarte clar de ce nici cele mai complicate mistere, nici cei mai abili răufăcători nu l-a făcut să se teamă de Hercule Poirot: el ştia că are sprijinul acestei fiinţe extraordinare care credea neabătut în puterea cugetului de a întemeia binele şi de a aduce la lumină adevărul.

Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, DBE (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte şi piese de teatru poliţiste. A scris şi romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puţin cunoscute, rebucurându-se de acelaşi succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanţi şi inovatori autori ai genului.

Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alţii — ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puţin 56), fiind depăşită doar de operele colective ale corporaţiei Walt Disney Productions.

Agatha Christie s-a născut ca Agatha Mary Clarissa Miller la Torquay, comitatul Devon, în Marea Britanie. Părinţii ei au fost Frederick Alvah Miller, un broker american bogat, şi Clarissa Margaret Boehmer, fiica unui căpitan din armata britanică. Cu toate că era îndreptăţită, Christie nu a cerut niciodată cetăţenia americană. A avut o soră Margaret Frary Miller (1879-1950), zisă Madge, cu 11 ani mai mare, şi un frate Louis Montant Miller (1880-1929), zis Monty, cu 10 ani mai mare. Tatăl ei a murit când Agatha avea doar 11 ani. A primit educaţie acasă, sub îndrumarea mamei sale, aceasta încurajând-o să scrie de la o vârstă fragedă. De la vârsta de 16 ani a urmat şcoala Doamnei Dryden din Paris, unde a studiat cantoul şi pianul.

Prima căsătorie a avut loc în 1914, cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Royal Flying Corps. Împreună au avut o fiică, Rosalind Hicks, născută în 1919. În timpul Primului război mondial lucrează la un spital, apoi într-o farmacie, lucru ce îi va influenţa cariera: numeroase crime din cărţile sale se fac prin otrăvire. Căsătoria a fost nefericită, încheindu-se cu un divorţ în 1928, la doi ani după ce Agatha a descoperit că soţul său o înşela. În această perioadă (1920) a publicat primul său roman, Misterioasa Afacere de la Styles.

În 1926 soţul ei îi spune că este îndrăgostit de altă femeie, Nancy Neele, şi doreşte să divorţeze. În urma unei certe dintre cei doi, Agatha dispare de acasă, nu înainte de a anunţa poliţia că se teme pentru viaţa sa. Dispariţia a creat un interes sporit din partea presei, dar Agatha a fost găsită 11 zile mai târziu într-un hotel de cură la Harrogate, în Yorkshire, unde stătea sub numele de”Teresa Neele, din Cape Town. Agatha Christie nu a dezvăluit niciodată circumstanţele dispariţiei sale, aceasta fiind considerată ca având loc fie datorită unei depresii nervoase, fie datorită dorinţei de revanşă faţă de soţul său prin umilirea publică a acestuia.

A doua căsătorie şi restul vieţii

În 1930, Agatha se căsătoreşte cu arheologul Max Mallowan, cu 14 ani mai tânăr. Căsătoria a fost una fericită în primii ani şi a rezistat, în ciuda numeroaselor aventuri ale soţului din ultimii ani ai vieţii Agathei.

Agatha Christie a călătorit mult împreună cu soţul ei, numeroase destinaţii din Orientul Mijlociu servindu-i drept decor în unele romane. Crima din Orient Express, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost scrisă la Hotelul Pera Palace din Istambul, camera sa fiind apoi păstrată ca un memorial dedicat scriitoarei. De asemenea, acţiunea din Moarte pe Nil este situată în Egipt, iar acţiunea din Crima din Mesopotamia este situată în Iraq. Acţiunea din alte romane se desfăşoară în Devon, regiunea natală a autoarei, unde soţii Mallowan cumpără în 1938 o reşedinţă de vară, Greenway Estate. Actualmente aceasta este un muzeu dedicat autoarei. Aventurile din cel puţin două dintre operele sale se desfăşoară în jurul reşedinţei Abney Hall din Cheshire, deţinută de cumnatul său, James Watts. Această reşedinţă bogată din mediul rural cu toată activitatea socială, servitorii şi pompa aferentă a fost o sursă de inspiraţie pentru descrierea altor reşedinţe fictive ce au servit drept decor în operele sale.

Agatha Christie a murit la 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 ani, din cauze naturale, la reşedinţa Winterbrook de lângă Wallingford, în Oxfordshire. Este înmormântată în cimitirul bisericii St. Marydin Cholsey. Fiica sa, Rosalind Hicks, a continuat să se ocupe de popularizarea operei şi de consolidarea reputaţiei mamei sale. Rosalind a decedat la 28 octombrie 2004, tot la vârsta de 85 de ani şi tot din cauze naturale. Nepotul Agathei Christie, Mathew Prichard, a moştenit drepturile de autor ale unor opere ale bunicii sale şi este în continuare asociat la compania ce se ocupă de gestionarea operei, Agatha Christie Limited.

Formula de bază a operelor

Majoritatea operelor Agathei Christie sunt focalizate pe descoperirea autorului unei crime, mediul social fiind acela al clasei de mijloc sau bogate engleze. De obicei un detectiv se ocupă de identificarea criminalului, acesta fie intrând în contact din întâmplare cu mediul crimei, fie fiind chemat de o persoană implicată într-un fel sau altul în acţiune. În general, detectivul interoghează suspecţii principali, analizează locul crimei şi indică fiecare indiciu, astfel încât cititorul să aibă şansa să rezolve el însuşi enigma. Spre finalul operei, de multe ori unul dintre suspecţi este omorât, de multe ori deoarece a descoperit din întâmplare criminalul şi este astfel redus la tăcere. În unele romane, ca de exemplu Moartea vine ca un sfârşit, au loc chiar mai multe crime. În scena finală, detectivul organizează o întâlnire a tuturor suspecţilor şi denunţă făptaşul treptat, odată cu numeroase alte secrete uneori fără legătură cu crima. Crimele sunt de obicei foarte ingenioase, implicând de multe ori şi numeroase aspecte menite să distragă atenţia de la criminalului.

Hercule Poirot şi Miss Marple

Primul roman al Agathei Christie, Misterioasa Afacere de la Styles, a fost publicat în 1920 şi introduce personajul detectivului Hercule Poirot, ce avea să apară în încă 33 de alte romane şi 54 de povestiri scurte ale autoarei.

Cel de al doilea personaj foarte cunoscut, Miss Marple, a fost introdus în romanul Crimă la vicariat din 1930. Personajul este bazat pe bunica autoarei şi amicele acesteia.

Asemenea relaţiei dintre Arthur Conan Doyle şi personajul său Sherlock Holmes, Christie a devenit din ce în ce mai plictisită de personajul Poirot. Spre sfârşitul anilor 1930, Christie scrie în jurnalul personal că îl consideră insuportabil pe Poirot, acesta fiind descris ca un maniac egocentric. Spre deosebire de Doyle, Christie a rezistat tentaţiei de a-l ucide pe acesta atât timp cât personajul era încă popular. În timpul celui de al doilea război mondial Christie scrie romanul Cortina, ultimul caz al lui Poirot, care este publicat la sfârşitul carierei autoarei, în care descrie sfârşitul personajului. Datorită popularităţii personajului, acesta este singurul personaj fictiv ce a avut un obituar în celebrul ziar The New York Times, în urma publicării acestui roman.

Spre deosebire de Poirot, Christie era mulţumită de personajul Miss Marple. Cu toate acestea, operele care îl au ca personaj principal pe detectivul belgian sunt de două ori mai numeroase decât cele cu Miss Marple. Acest lucru se datorează faptului că personajul Marple este introdus relativ târziu şi până în anii 1940 este prezentat doar într-un roman. Christie nu a scris nici o operă în care cele două personaje se întâlnesc, autoarea declarând că acestea nu s-ar fi putut înţelege reciproc în nici un caz. În urma succesului ultimului roman despre Poirot, Christie şi-a dat acordul pentru publicarea romanului Sleeping Murder, ultima enigmă a lui Miss Marple. Miss Marple însa nu este omorâtă la sfârşitul cărţii, ea întorcându-se la viaţa normală din satul ei, St. Mary Mead. – sursa Wikipedia