„Îmi place să cânt muzică pentru suflet“ – Interviu cu tânărul interpret de muzică populară din Făgăraș, Ștefan Ramba
Are 17 ani și este elev la Colegiul Național „Radu Negru“. Studiază canto – muzică populară la Școala Populară de Arte „Ilie Micu“ din Sibiu și este și membru al Ansamblului de Muzică Vocală „Junii“. Este vorba despre făgărășeanul Ștefan Ramba, un tânăr pe care îl vedem tot mai des la festivalurile de muzică populară din zonă.
Reporter: De unde pasiunea pentru cântat, cine ți-a insuflat-o?
Ștefan Ramba: Muzica pe care o iubesc, o simt și mă reprezintă este muzica vie, trăită, adevărată. Prin asta fac referire la autenticitatea muzicii tradiționale românești, cea care nu a fost poluată. Nu folosesc denumirea de “autentic”, “nealterat” pentru ca am citit ceva bine zis de Grigore Leșe, adevărat în opinia mea: dacă folosești astfel de termeni trebuie să vii cu un pre-concept, cu o teorie solemnă despre ce e acceptabil sau nu. Ei, eu nu pot încă să am asemenea cunoștințe de etnomuzicologie. Muzica care mă pasionează și pe mine este acea muzică pe care o cântau țăranii odată, că doar de la sat a luat naștere, în intimitate, când nu îi vedea și auzea nimeni. Cântece de dor, de jale, de înstrăinare, de cătănie. de tristețe. Despre ea am aflat doar în urmă cu un an, când am fost pentru prima dată la ora de canto la Școala de Arte. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut șansa asta, să descopăr dimensiunea asta pură, curată a muzicii populare. Și pasiunea pentru muzica tradițională a început de la profesorul Verde și am întreținut-o prin cântec și lecturi particulare despre semantică populară, interviuri cu oameni din domeniu. Marele meu regret este lipsa timpului de a lua contact cu comunitățile care încă mai păstrează vii aceste manifestări culturale.
Rep: De cât timp cânți muzică populară și de ce ți-ai ales acest gen de muzică?
Ș. Ramba: Cânt muzică populară de când eram la grădiniță, deci afinitatea pentru ea am avut-o încă de mic. De pe clasa a V-a am început să iau cursuri de muzică la Casa de Cultură din Făgăraș, dar am renunțat o perioadă. Dar e bine că m-am îndreptat.
Rep: Ce simți atunci când ești pe scenă și ce încerci să transmiți oamenilor prin cântecele tale?
Ș. Ramba: Pe scenă sunt încă în formare. Chiar dacă pășesc pe ea de 5 ani, gândirea de copil nu m-a făcut să conștientizez ceea ce fac. Abia acum îmi dau seama ce atitudine trebuie să am. Oamenii sunt foarte atenți la tine când ești acolo. Voi încerca să fiu cât mai natural, să transmit ceea ce îmi propun, sinceritatea și sentimentul melodiei.
Rep: Ai în repertoriul tău și melodii compuse de tine?
Ș. Ramba: Nu am și nu voi avea compoziții proprii. Ceea ce cânt eu este deja creat, dar creat de mult timp, culese de la țărani. Ceea ce iubesc eu să cânt sunt doinele, baladele, piese lirice. Și problema este aici că publicul vine la spectacolele de muzică populară ca să asculte muzica aceea vioaie. Dar asta-i muzică de trup. Mie îmi place să cânt muzică pentru suflet. Oamenii și-au pierdut răbdarea. Mă întreb de ce se așteaptă ca după o doină să urmeze deja un cântec ritmat. Adorm, nu le place mesajul, aștepta mai mult instrumentele acompaniind vocea? Mă întreb.
Rep: Știu că ești și în Clubul Laudatio, club al Bibliotecii Octavian Paler. Ce înseamnă acest club pentru tine și cum te-a ajutat?
Ș. Ramba: Clubul Laudatio este o minunată campanie a Bibliotecii “Octavian Paler”, menit să promoveze tinerii talentați din Țara Făgărașului și care mi-a oferit șansa să particip activ la acțiunile organizate de bibliotecă, făcând ceea ce mă caracterizează, cântând din suflet pentru suflete. Aici am întâlnit și tineri aparte din zonă, care au talente și pasiuni extraordinare. Omul e o ființă minunată!
Rep: Probabil că ai și un model în viață. Care este acela?
Ș. Ramba: În muzică, ca model îl am pe Grigore Leșe, însă asta înseamnă doar că mă inspir din valorile transmise de arta pe care o pune în scenă, urmând ca bineînțeles să particularizez momentul meu artistic. Eu cânt muzică reprezentativă a Mărginimii Sibiului, și cât mai curând posibil și cea din Țara Făgărașului.
Rep: Spune-ne și cum îți vezi viitorul. Muzică, școală.
Ș. Ramba: Cred că ar trebui ca sistemul educațional să prevadă și existența unui dosar pentru fiecare elev, să îi fie monitorizate aptitudinile, pasiunile, să i se dea acestuia teste repetate, încă de mic, relevante pentru a-i indica o direcție pe care el este structurat din naștere de exemplu. Dar pentru ca asta nu se întâmplă și cred că pare o utopie, noi, tinerii, ne zbatem între propriile aspirații, sfaturile altora și un veșnic necunoscut de opțiuni. Și necunoscutul te poate induce în eroare, gândindu-te dacă nu cumva există ceva mai bine. Nu știu sigur, perioada adolescenței este una de căutare continuă, de dezvoltare a personalității, și influențele există. E ceva normal. Ceea ce îmi doresc acum este să urmez Academia de Poliție, mă tentează și o facultate de limbi străine, franceză și o limbă nordică.
Rep: Câteva cuvinte de încheiere
Ș. Ramba: Nu spun mai mult decât că sunt împlinit acum pe toate planurile unui adolescent normal. Îmi trăiesc prezentul, mă bucur de cea mai frumoasă perioadă a vieții și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am și nu am!
Rep: Îți mulțumesc!
(Alina ROMAN)
Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş 