ZIUA BIBLIOTECII OCTAVIAN PALER – ITINERAR AL UNUI DESTIN CREATOR 19 mai, 2017, orele 10,00 Turnul THOMORY Cetatea Făgăraş


18642092_1495589240491305_1416023979_o

ZIUA BIBLIOTECII – OCTAVIAN PALER, ITINERAR AL UNUI DESTIN CREATOR

LANSARE DE CARTE

DANIEL CRISTEA-ENACHE APROAPE LIBER. PUBLICISTICĂ

București, Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2016

P R O G R A M

MODERATOR: Prof. VIORICA BICA – Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”

Opera paleriană este sintetizată de criticul literar Daniel Cristea-Enache: ”gravitate fără morgă, asumare şi auto-angajare, mize înalte şi blestematele probleme insolubile ale individului şi ale comunităţii, sensibilitate şi conştiinţă, anxietate şi aspiraţie către echilibru, fragilitatea eului şi, ca formă de apărare, proiectarea într-un câmp anistoric al valorilor tari, o ideaţie atât de bogată şi de vie”. ( Daniel Cristea-Enache).

http://fagarasultau.ro/2017/05/19/amintirea-lui-octavian-paler/

MIN. 6.33

I. Prof. LIVIU IOANI: OCTAVIAN PALER, OMUL EPOCII SALE

Parcurgem cu invitaţii noştri, itinerarul unui destin creator, un itinerar al sinelui şi al labirintului existenţial. A rămas în conștiința contemporaneității, un „spirit intolerant cu intoleranţa, patetic în marginile lucidităţii”.

II. Artă interpretativă: Pian, Stelio Săpătoru, membru al Clubului Laudatio – Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraş, elev la Colegiul Naţional ”Radu Negru”

Este impresionantă capacitatea compozitorilor de a transpune în muzică infinitatea de formule melodice, ritmice, armonice, contrapunctice, dinamice, timbrale.

”Rondo alla Turca” – W.A. MOZART; ”Preludium und fuge” – J.S.BACH; ”Chaccone D-Moll”– G.F. HANDEL; Rahmaninov – ”Concerto No. 2 mov 4”

III. Prof. univ. dr. IOAN MARIȘ: TIMPUL TRĂIRII, TIMPUL MĂRTURISIRII

”Eu am venit nu doar dintr-un sat, ci dintr-un alt timp. Dintr-un timp semipatriarhal”. (”Autoportret într-o oglindă spartă”)

IV. Artă interpretativă vocală, Ștefan Ramba, membru al clubului ”Laudatio” – Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”, elev la Colegiul Naţional ”Radu Negru”

 Creațiile inegalabile folclorice reflectă un ”fel de a fi”, o viață înzestrată ”cu anume inalterabile orizonturi lăuntrice”, care se hrănește dintr-un sentiment specific structurat al sorții”.
Doinind …

”Doină cânt, că doina-mi place
Tragănă, mândro, tragănă!”

V. ION ONUC NEMEȘ, scriitor, publicist: AMINTIRI…ÎNȚELESURI NOI

”Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează și se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad din importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin momente esențiale”. (”Autoportret dintr-o oglindă spartă”)

VI. Artă interpretativă: Nai, Iuliana Vulcu, membru al Clubului ”Laudati” – Biblioteca Municipală ”Octavian Pale Făgăraş, elevă la Colegiul Național Radu Negru

Notele particulare ale spiritualităţii româneşti sunt absorbite de creaţia populară. Motivele mitice, deopotrivă, sunt apreciate nu numai după unicitatea lor, ci după gradul de interpretare şi sublimare poetică.Prelucrări folclorice

VII. Prof. IONEL MIHALI: OBSESIA TEROARII TIMPULUI

”Una dintre cauzele pentru care omul nu mai gândește azi în mituri, e că trăiește prea aproape de istorie. E terorizat și obsedat de ea” (”Autoportret într-o oglindă spartă”).

VIII. Montaj literar: ”Noi, cei care am fost la Troia”
Elevii Colegiului Național ”Radu Negru”: clasa a XI-a B
Coordonator: prof. Adriana Năstasă

IX. LANSARE DE CARTE

DANIEL CRISTEA-ENACHE APROAPE LIBER. PUBLICISTICĂ

București, Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2016

”Cărţile îşi au soarta lor”. ( ”Habent sua fata libelli”-TERENTIANUS MAURUS). ”Soartă, destin al cărţilor, altminteri spus, un mod singular de a dăinui ca un drum larg deschis peste generaţii” (Eugeniu Speranția).
Conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, fondator al revistei online ”Literatura de azi”, Daniel Cristea-Enache este autorul unor volume de critică literară, istorie literară, convorbiri și eseuri: ”Concert de deschidere” (Editura Fundației Culturale Române, 2001); ”Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie” (Ed. Polirom, 2005), ”Un om din Est” (Curtea Veche, 2006), ”Convorbiri cu Octavian Paler” (Corint, 2007; ed. a II-a, Polirom, 2012), ”Timpuri noi. Secvențe de literatură română” (Cartea Românească, 2009), ”Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu” (Curtea Veche, 2010), ”Cinematograful gol” (Polirom, 2011), ”Generația ’60: discursul artistic și discursul critic. Neomodernismul” (Editura MNLR, 2013), ”Literatura de azi. Dialoguri pe net” (Polirom, 2013), ”Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu” (Humanitas, 2013), ”Ce a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache” (Polirom, Cartea Românească, 2013), ”Aproape liber. Publicistică” (Curtea Veche, 2016)

Prezintă:
– Prof. Viorica Bica – Biblioteca Municipală Octavian Paler

Volumul de publicistică editat de Daniel Cristea-Enache, ”Aproape liber”, acoperă perioada celor 7 ani, în care autorul, așa după cum menționează el însuși în cuvântul introductiv. , își exprimă opinia ”în legătură cu ceea ce se întâmplă în România”. Prin publicarea acestui volum, autorul își îndeplinește o datorie civică: ”Nu e, aceasta, meseria unui critic literar ; dar este o datorie de cetăţean pe care am înţeles să mi-o fac”. Textele incluse în volum, reunește  contribuțiile publicistice  din revistele culturale: ”22”, ”Dilema veche”, ”Suplimentul de cultură”, ”Observator cultural”, ”România literară”, ”Viața românească”, ”Timpul”, ”Literatura de azi”, cotidianul  ”Adevărul”.

– Prof. Cornel Teulea, dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor

– Cuvântul autorului volumului de publicistică: DANIEL CRISTEA-ENACHE

„E un moment foarte frumos și o convergență simbolică extraordinară  să fi în această cetate Făgăraș atât de frumos restaurată și care îți dă un sentiment de plenitudine istorică și totodată să participi la Ziua Bibliotecii purtând numele lui Octavian Paler, scriitorul cu care am făcut o carte de convorbiri, un scriitor cum se numesc astăzi scriitori clasici, li se spune canonici și fac parte din curicula universitară din programa școlară. Eu însumi am scris pentru pentru un manual de limba română despre Octavian Paler și am putut să văd interesul real al elevilor de liceu pentru opera lui Octavian Paler și chiar pentru biografia acestui scriitor“

X. DR. RUXANDRA NAZARE VICEPREȘEDINTE ANBPR: NUMELE, PRESTIGIUL ȘI MOȘTENIREA UNEI BIBLIOTECI

Viorica Bica

Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”

Lasă un comentariu

IN MEMORIAM LUCIAN BLAGA Expoziție de carte


IN MEMORIAM LUCIAN BLAGA

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte./ Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric,/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -/ şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopţii,/ aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister/ şi tot ce-i neînţeles/ se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari/ sub ochii mei-/ căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte.


Lucian Blaga avea să întruchipeze, după remarca lui Mircea Zaciu, esenţa transilvanităţii: Îmbrăţişarea arcului carpatic închipuie amfiteatrul natural pe suprafaţa căruia s-au jucat marile drame ale Istoriei (…). Dramatismul rezultă din asceză, din patima intelectuală, din fervoarea arhitecturii Cuvântului : de la tălmăcitorii textelor maramureşene la braşoveanul Coresi, de la triumvirii Scolii Ardelene la adolescentul Eminescu (în acelaşi decor de Weimar goethean al Blajului), de la titanismul lui Horia sau Mureşanu până la bolta construită, ca un arc al cugetării, de Lucian Blaga -Istoria i-a dat Transilvaniei un continuu fior dramatic. Realitatea aspră a ciocnirilor, ieşirii şi intrările personajelor, căderile şi înălţările, comentariul perpetuu al Corului convocat pe severul podiş înscris sub metafora Câmpului Libertăţii – totul este aici trăire tragică, existenţă eroică şi, în consecinţă, refuz al teatralităţii. Astăzi vedem în Lucian Blaga o mare conştiinţă. Trecerea lui a devenit Durată, iar aceasta înscrie pe harta istoriei literare procesul lent dar definitiv al unui drum.


Opera lui Blaga se conturează armonios, literar şi filosofic. Volumele: Poemele luminii (1919),Paşii profetului (1921), În marea trecere (1924), Lauda somnului (1929), la cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943) cât şi ciclurile apărute postum, Mirabila sămânţă, Vară de noiembrie, Stihuitorul, sub titlul Poezii (1962) înglobează lirismul. Operele dramatice se înscriu, magistral în arhitectura creaţiei: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Ivanca (1925), Înviere (1925), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), Arca lui Noe (1944), Anton Pann (1965). Culegerile de aforisme Pietre pentru templu meu (1919), Discobolul (( 1945) şi studiile eseistice Cultură şi cunoştinţă (1922), Feţele unui veac (1923), Filosofia stilului (1924), Fenomenul originar (1925), Ferestre colorate (1926), Daimonion (1930) sunt un corpus al teoretizărilor.


Sistemul metafizic al lui Blaga este expus în Trilogia cunoaşterii (Eonul dogmatic- 1931), Cunoaşterea luciferică (1933), Censura transcendentă (1934), Trilogia culturii (Orizont şi stil -1935), Spaţiul mioritic (1936), Geneza metaforei sensul culturii (1937) şi Trilogia valorilor (Ştiinţă şi creaţie 1942), Gândirea- 1941), religie şi spirit (1942), Artă şi valoare (1939). Bolta întregului edificiu a fost schiţată în volumul Diferenţiale divine (1940) din Trilogia cosmologică.
În anul 1990, editura Humanitas publica romanul Luntrea lui Caron, confesiunea tulburătoare a unui spirit superior, confruntat cu o istorie potrivnică.
Satul, creatorul şi păstrătorul culturii populare, purtătorul matricei noastre stilistice , monadă cu entităţi şi simboluri e o prezenţă mitică. În Discursul de recepţie la Academie, Elogiul satului românesc, Blaga a relevat că satul a fost mediul său formativ primordial: Sufletul, în straturile cele mai ascunse ale sale, mi s-a format sub înrâurirea acelor puteri anonime, pe care cu un termen cam pedant, m-a obişnuit să le numesc determinante stilistice ale vieţii colective. Ceea ce şcoala românească sau străină au adăugat, cred că n-a putut să altereze prea mult o substanţă sufletească modelată după nişte tipare cu atât mai efective cu cât se impuneau mai inconştient şi mai neîntrerupt. Şcoala mi-a înlesnit doar distanţarea contemplativă, care mi-a îngăduit să vorbesc cu oarecare luciditate despre realitatea sufletească a satului şi despre tiparele ei .


Poezia blagiană cuprinde întregul lumii într-o continuă căutare a miezului ei absolut, a substanţei dăinuitoare. Nu pot să nu admit o viaţă care se ascunde în dosul aparenţelor, o viaţă în care noi suntem o neînsemnată fracţiune trecătoare…De priveşti căile lactee sau zâmbetul unui copil, sau inima ta, vezi tot atâtea conture ale unei realităţi despre care nu poţi spune altceva decât că e mare sau divină.
Eul blagian se deschide fiinţei însăşi sub semnul cunoaşterii paradisiace, al întâmpinării corolei de minuni a lumii. Lumina semnifică în textul poetic blagian: cunoaşterea, aspiraţia superioară, frenezia jocului dionisiac, locul metafizic al libertăţii, îmbogăţirea, creaţia, iubirea, patima, voluptatea ascunsă a păcatului, simpatia interumană, renaşterea, zborul, zvâcnirea inimii, elanul vital, viaţa, dorul, metafore ale desăvârşirii vieţii în timpul nesfârşit.
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Octavian Paler

Lasă un comentariu

EXPOZIȚIE DE CARTE – TAINA CUVÂNTULUI ÎNTRUPAT


TAINA CUVÂNTULUI ÎNTRUPAT

Motto: ”Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru, Iisus Hristos” (Galateni, 6, 14)

20170412_141123
”Adevărata cale ce duce la Adevărul – Hristos trece prin Crucea spre Înviere” (Părintele Calistrat). Sfinții Părinți, îl denumesc pe om, ”împăratul făpturii”, cel ”cuvântător menit înveșnicirii”. Rostirea și fapta ne sunt călăuze pe treptele desăvârșirii.
Tradiţia morală creştină defineşte şi statorniceşte existenţa omului în lume. Logosul întrupat în spaţiul sacramental şi liturgic al Bisericii, dezvăluie principiile fundamentale ale vieţii morale creştine.

Cunoaşterea logică deschide calea cunoaşterii mistice sau duhovniceşti.

20170412_141310

Raţiunea omenească este izvor al cunoaşterii virtuţilor morale. Adevărurile de credinţă şi principiile morale se înscriu în tradiţia sau ”theologia perennis”. În lumina credinţei, conceptele fundamentale ale moralei creştine: responsabilitate, libertate, rău, păcat, virtute, contemplaţie, sunt transpuse în contextul spiritual de azi.
Prin valorile religioase ”se înalţă arcul de boltă, care uneşte valorile cele mai îndepărtate, adună şi adăposteşte pe cele mai variate. Un individ poate cuprinde diferite valori, dar legătura lor unificatoare va lipsi, atâta timp cât valoarea religioasă nu li se adaugă. Dimpotrivă, atunci când ne aflăm în prezenţa unei concepţii axiologice generale, adică a unei filosofii practice, manifestând unitate şi coerenţă, simţim lămurit că experienţa religioasă domină întreaga construcţie. Din această pricină, orice filozofie practicată, este în esenţa ei religioasă. Din oricare, se por extrage implicaţiile ei în direcţia sacrului” (Tudor Vianu). Conştiinţa noastră cere frumuseţii omului, prezenţa unor valori morale care modelează din adânc.
Scrima a fost un „philo-logos, iubitor de Logos, care trebuie luat în accepţia sa ioanică”. Sensurile pe care le descifrează duc spre ”tema adâncului,  a interiorului divin, a „adevărului suscitat şi desăvârşit de misterul Dumnezeului viu”. Ierusalimul terestru este dominat de ”tema polului său celest şi de tema călătoriei”, remarcă Scrima. Este calea însăşi a teologului: spirituală, intelectuală, existenţială.

20170412_141144

„Destinul omului nu este numai pământesc, ci şi ceresc, nu doar istoric, dar şi metafizic, nu numai omenesc, dar şi dumnezeiesc.

Pentru Berdiaev, „sensul” este încărcat de tradiţia teologică şi filosofică.  În studiul său, ”Sensul istoriei”, Berdiaev conferă o importanţă deosebită „tradiţiei”, care se impune a fi „autentică”, „reînsufleţită”, întrucât „prin ea este menţinută legătura cu ceea ce este etern în trecut; dar tradiţiile rele trebuie surmontate, cele ale clanului şi nu ale comunităţii, cele ale inerţiei şi obiectivării şi nu ale spiritualităţii”.

IMG_20170413_122801
”Etica de după creştinătate” se axează pe formarea şi cultivarea ”deprinderilor de viaţă virtuoasă”, pe fundamentele ”eticii ecleziale aplicate” (”familia” eclezială şi virtuoasă versus familia sociologică; ”medicina” în faţa morţii ca pastorală liturgică a muririi”; ”creaţia”ca ”etică ecologică”, ”eveniment eclezial de purificare şi tămăduire a rănilor făcute făpturilor de oameni care şi-au regăsit vocaţia de preoţi ai universului”). Discursul său etic şi practica morală au fost reunite în volumul „Cultivând inima virtuţii”, o pledoarie pentru valorile morale.

20170412_141231
Evlavia ortodoxă este reprezentată de icoanele pe sticlă. Mănăstirea de la Sâmbăta, se înscrie în tradiția unei continuități artistice de excepție. Volumul ”Timotei Tohăneanu. Pictura pe sticlă”, readuce în fața contemporanilor, măiestria artistică, capacitatea expresivă, rafinamentul icoanelor pe sticlă.

Viorica Bica

Lasă un comentariu

Octavian Paler, omul epocii sale. Tribuna învățământului


 Octavian Paler, omul epocii sale

Liviu IOANI

Pe 7 mai 2017 se împlineşte un deceniu de la trecerea în lumea umbrelor a scriitorului Octavian Paler. Om de o bogată cultură, poet şi prozator, eseist şi critic de artă, a fost memorialist într-o lume în care şi-a scrutat cu lumina raţionalităţii atât propriul destin, cât şi scena politică, devenită în anii senectuţii sale obiectul analizelor prestate în sclipirea teleecranelor.

Octavian Paler s-a născut pe 2 iulie 1926, într-o familie de ţărani din comuna Lisa, judeţul Braşov. Deşi de la vârsta de 11 ani părăseşte efectiv localitatea natală, pentru a urma şcoala, ca bursier la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept reper de conduită morală şi imagine mitologică a copilăriei. Într-o carte, ce ar putea fi inclusă în categoria de autoficţiune biografică, Viaţa ca o coridă, publicată în 1987, capitolul despre copilărie şi satul părintesc se intitulează „Et in Arcadia ego“, în corelaţie evidentă cu ale sale „mitologii subiective“, izvorâte din studiul credinţelor antice ori din peregrinările în Egipt, Grecia, Italia, Spania, Mexic. Asupra vârstei infantile şi a locului de obârşie are perspectiva descoperitorului unui univers al miracolelor. Spaţiul de acasă, „un univers limitat, dar îndestulător“, se manifestă ca un paradis, cu toate că, în realitate, se arată dur şi nemilos. În acest mediu „practic şi moral“, copilul a deprins gustul utilităţii şi sentimentul ruşinii, pe care, frustrat, după plecare, nu le mai găseşte la oraş. De aceea decizia familiei şi mijlocirea „unchiului George“ de a-l duce pentru a candida pe un loc de bursier la liceul bucureştean le vede ca pe o expulzare din sat, o condamnare împotriva căreia face zadarnice planuri de a i se sustrage. La maturitate simte o necurmată nostalgie după acele locuri şi timpuri, mărturisind că acum merge rar în Lisa; mediul i se pare străin, iar el se consideră acolo de prisos. Copilăria a rămas un vis îndepărtat. Abia după aceea începe trezirea. Distanţa dintre Lisa şi Bucureşti se măsoară nu numai în cei 300 de kilometri, ci şi în cel puţin trei secole. De fapt, întoarcerea în timp devine imposibilă pentru cel dornic de revedere autentică. Ar reproduce soarta fiului din basmul „Tinereţe fără bătrâneţe“.

O bună parte din scrierile memorialistice sau jurnalele de călătorie conţin reflecţii asupra evenimentelor vieţii cu interogaţia insistentă dacă trecerea prin ani formează un destin sau numai o biografie. Mărturiile pentru autodefinire răzbat din toate etapele existenţei. Venind la Bucureşti, în 1937, simte că a intrat într-un mediu ostil, iar din primii patru ani de frecventare a şcolii nu reţine aproape nimic, cu toate că performanţele şcolare nu-l ocolesc. Vegetează, dezrădăcinat, cu dorul de părinţi şi de Lisa, rămas un inadaptat aparte, cu o experienţă inutilă la oraş, „un ţărănoi“ confruntat cu snobismul citadin. În 1941, din clasa a V-a (a IX-a, în varianta de azi) se mută de la internat într-o odaie din incinta liceului, unde „unchiul George“ era director. Libertatea îi înlesneşte drumul spre Biblioteca Academiei, apoi spre Biblioteca Centrală Universitară, dezvăluindu-i pasiunea înflăcărată pentru lectură şi începutul „împăcării cu oraşul“. Mărturiseşte că citea fără criterii, dar cărţi redutabile, cu atâta patos încât neglija orele de somn, unele lecţii şcolare sau chiar evenimentele frământate ale vremii. Cufundat în universul livresc, părea mai interesat de războiul peloponeziac decât de conflagraţia mondială a contemporaneităţii şi căuta în paginile tipărite adevăruri absolute, dincolo de timp, cum s-ar fi găsit într-o carte legendară, fantomatică, Secretul secretelor, aparţinând regelui Solomon. Absenţa unei asemenea cărţi miraculoase a încercat mai târziu să o suplinească el însuşi prin recitirea subiectivă a miturilor şi reconstituirea lor din perspectiva celui familiarizat cu exerciţiul cartezianismului. Această atitudine dă nota originală a volumelor Drumuri prin memorie (1974), Mitologii subiective (1975), Apărarea lui Galilei (1978), Scrisori imaginare (1979), Caminante (1980).

În povestea cu „mărul discordiei“, de pildă, afirmă că numai un june ca Paris, crescut lângă turmă, pe munte, nu putea să aibă alte mari aspiraţii decât un amor cu frumoasa Elena, pe care Afrodita îl mijloceşte, ducând, până la urmă, la distrugerea Troiei. Legenda evită însă detaliul că odată cu soţia infidelă Menelau a fost deposedat şi de tezaurul regatului, luat de cei doi amorezi, ceea ce pune într-o lumină diferită incursiunea grecilor pentru cucerirea Troiei. (Scriind despre tezaurul răpit, o fi insinuat, oare, Octavian Paler ceva şi despre tezaurul României, rătăcit prin labirintul istoriei?)

Un incident disciplinar provoacă pierderea bursei, astfel că elevul Paler a fost nevoit să frecventeze ultima clasă, 1944-1945, la Liceul Radu Negru din Făgăraş şi să susţină bacalaureatul la centrul de la Sibiu. Perioadă de acumulări şi deschizătoare de orizonturi, privită de fostul elev şi dintr-un unghi critic: „Uneori şcoala îşi înţelegea rău rolul: în loc să ne înveţe cum să gândim, ţinea cu orice preţ să ne înveţe ce trebuie să gândim“.

În toamna anului 1945, Octavian Paler revine în Capitală, unde se va stabili definitiv.

Mai întâi este student, concomitent, la Facultatea de Litere şi la Facultatea de Drept (1945 – 1949). Recomandat de Tudor Vianu pentru a rămâne asistent la Catedra de Estetică, declină propunerea în favoarea unui post la Radiodifuziune, alegere care-i va marca evoluţia profesională: corespondent Agerpres la Roma, director general al Televiziunii Române (1965 – 1968), director general adjunct la Radio (1968 – 1970), redactor-şef la România liberă (1970 – 1983). Demis în 1983, se va pensiona în acelaşi an, reintrând în arenă odată cu Revoluţia din 1989.

Cele două romane, Viaţa pe un peron (1981) şi Un om norocos (1984), poartă marca livrescului şi a omului confruntat cu regimul politic totalitar. Ambele construiesc nişte parabole în deplină corespondenţă cu scrierile lui George Orwell: fabula politică Ferma animalelor (1945) şi distopia 1984 (1949), dar Octavian Paler excelează în crearea de atmosferă tensionată şi ambiguă în genul romanului sud-american. În Viaţa pe un peron, naratorul, profesor de istorie, se refugiază într-o gară părăsită, de frica unor ciudaţi îmblânzitori de cobre care puseseră stăpânire pe oraş. El are de ales, până la urmă, între „a fi victimă sau îmblânzitor“. Alege varianta a doua.

Un om norocos este o utopie negativă, iar titlul creează o antifrază. „Norocul“ devine o continuă degradare. Sculptorul, personajul central, ajunge a fi internat la un azil de bătrâni, unde îi rămâne şansa de a face monumente funerare pentru probabilii decedaţi, rând pe rând, dintre pacienţi. Atmosfera sumbră şi aluziile politice, deşi bine voalate, au stârnit reacţii oficiale, iar în 1985, Un om norocos a fost victima unui proces public, condamnat şi interzis. Dar la acea dată tirajul se epuizase.

Nici calităţile de estetician şi critic de artă, sesizate în studenţie de Tudor Vianu, n-au rămas fără ecou în opera scrisă a lui Octavian Paler. Ele se evidenţiază în stilul scriitorului şi în interpretarea textelor, dar o rezonanţă aparte trezesc eseurile pe teme de pictură cuprinse în volumul Un muzeu în labirint, din 1986, revăzute după 19 ani şi retipărite sub titlul Eul detestabil. Bazate pe un pretext mitologic, eseurile au un caracter polemic şi analizează autoportretistica a 36 de pictori europeni, din Renaştere, până la Picasso, între care şi a românilor Andreescu, Luchian, Tonitza, Petraşcu şi Pallady.

Autorul îi contestă pe cei care-l hulesc pe Narcis pentru exces de autoadmiraţie, deoarece privirea asupra sinelui nu este decât aplicarea unui sfat al Oracolului din Delfi, „Cunoaşte-te pe tine însuţi“, care însă ar trebui corelat cu al doilea, din aceeaşi sursă: „Nimic prea mult“. Fără aceste trimiteri, pictura mondială ar fi sărăcită de componenta ei cea mai ilustrativă: contemplarea omului, portretul şi autoportretul.

La reproşul pe care estetica academiştilor i l-a adus lui Modigliani că este un autor eretic, de creaturi anormale, Octavian Paler ripostează: „Dar ce înseamnă «normal» în artă? Faţă de «normal», soarele lui Van Gogh este prea mare şi prea galben, umbrele lui Caravaggio sunt prea brutale; muşchii statuilor lui Michelangelo, prea viguroşi; bătăliile lui Delacroix, prea somptuoase; Rafael e prea pur; Rubens, prea opulent; Velázquez, prea calm: Goya, prea crud. Şi unde merg femeile dansând, ca la Botticelli? Unde sunt caii albaştri ca la Gauguin? Pictura Renaşterii e plină de îngeri pe care nu i-a văzut nimeni“.

Constatarea că artistul vede dincolo şi mai în profunzime decât privirea comună i se potriveşte şi lui Octavian Paler, ca şi anecdota pe care însuşi o transcrie când vorbeşte despre pictura lui Van Gogh.

„Napoleon i-a arătat unui cardinal cerul în plină zi şi l-a întrebat: «Vedeţi steaua aceea?» «Nu!», i-a răspuns cardinalul şi, într-adevăr, pe cer nu se zărea nimic. «Ei bine, a adăugat Napoleon, cât timp voi fi singurul care o vede, îmi voi urma drumul şi nu voi suporta obiecţii.»“

Conştiinţa valorii pretinde o discretă poleială de aroganţă!

 

Lasă un comentariu

ȘCOALA ALTFEL – PERIPLU ECOLOGIC


PERIPLU ECOLOGIC

IMG_20170327_153128

Participanți:
Colegiul Național ”Doamna Stanca” clasele a III-a B; a V-a C; a VI-a B
Prof. ciclu primar Neagoș Zenovia; prof. Lupu Adina; prof. Lazea Veronica; psiholog Moldovan Ileana
Liceul Teologic Ortodox ”Sfântul Constantin Brâncoveanu” clasa a III-a
Prof. ciclu primar Lucia Eugenia

PROGRAM
CE ESTE ECOLOGIA?
Ecologia derivă din cuvintele grecești: ”ecos” – ”casă” și ”logos” – ”știință” cu sensul ”știința studierii habitatului”. În literatura de specialitate, ecologia este definită ca fiind știința biologică care studiază interacțiunea dintre organisme, plante și mediul în care ele trăiesc. Ecologia analizează structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor mixte (ecosisteme).
În a doua jumătate a secolului al XX – lea, prin conștientizarea importanța condițiilor de mediu, semnificația termenului ”ecologie” s-a lărgit, semnificând protecția mediului înconjurător.

Ecologia este o știință descriptivă și experimentală. Se axează pe metode matematice pentru a modela evoluția populațiilor, metode fiziologice pentru a înțelege viața organismelor, metode geologice pentru a descrie proprietățile solului.
Omul şi mediul înconjurător sunt „entităţi inseparabile, existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii mediului – aerul, apa, solul – fiind modificaţi în urma folosirii lor de către om” („Matei Barnea, „Poluarea şi protecţia mediului”).
EXPOZIȚIE DE CARTE

Volumele expuse din fondul de carte al bibliotecii, sunt la dispoziția elevilor, ca puncte de reper al tematicii vizate: Societatea de geografie din România TERRA; Goleman Daniel, ”Inteligența ecologică”, Trevor Day, ”Oceanul”, Anca Neagu, ”Terra, planeta vie”, National Geographic România: ”Transilvania. Fânul ca mod de viață”, ”Viitorul hranei”, Natura ne vindecă”, ”De ce avem nevoie de ținuturi sălbatice”, ”Urcă apele”, Pawelczak Dieter, Pământul și universul”, ”Cum să apărăm planeta”, Aurora Mihail, ”Atlas de ecologie”, Einstein, ”Cuvinte memorabile”, ”Animale din mări și oceane”, ”Descoperirea pământului”, Laube Sigrid, ”Balul florilor”, ”Mică enciclopedie despre copaci”, ”Atlasul lumii”, ”Atlasul botanic” , Barbara Taylor, ”Pământul”, Michael Allaby, ”Pământul”, M. Eminescu, ”Poezia de inspirație folclorică”, G. Coșbuc, ”Poezii”, Vasile Alecsandri, ”Poezii”.
PLEDOARIE PENTRU PLANETA VIE
Ambasadorul Regatului Norvegiei, Excelența sa, doamna Tove Bruvik Westberg a declarat: Potrivit studiilor ONU, copiii sunt cei mai vulnerabili la schimbările climatice. De aceea este important pentru ei să învețe ce reprezintă schimbările climatice și cum contribuie umanitatea la acestea. Tinerii sunt adesea cei mai curajoși și creativi. Prin urmare, este important să educăm tânăra generație cu privire la schimbările climatice și să trăim cu încrederea că ei sunt parte a soluțiilor pentru un viitor mai bun”.
Este o campanie pentru conștientizarea noastră, a tuturor, a consecințelor datorate schimbărilor climatice.

Dezbatere tematică: – ecosistemul, încălzirea globală, poluarea, efectul de seră, schimbările climatice; efectele asupra ecosistemului.
Daniel Goleman, scriitor, psiholog, jurnalist, publică în anul 1998 volumul ”Inteligența ecologică”. Acest concept este un pas spre schimbarea modului de gândire şi spre responsabilizarea noastră, a tuturor, faţă de mediul înconjurător.

TABLOURI ECOLOGICE – SELECȚII DIN VERSURILE POEȚILOR ROMÂNI
Tablourile de natură se înscriu în lirica peisagistică. Elementele naturii terestre se împletesc firesc cu cele ale naturii cosmice, reliefând armonia magică a naturii.
M. Eminescu, G. Coșbuc, V. Alecsandri, Ion Pillat.
Mihai Eminescu: ”Povestea codrului”, ”Povestea teiului”, ”Revedere”, Lumineze stelele!”
Ion Pillat: FASCINAȚIA CALENDARULUI: ”Mărțișor”, ”Prier”, ”Florar”, ”Cireșar”, ”Cuptor”, ”Gustar”, ”Vinicer”, ”Brumărel”, ”Brumar”, ”Undrea”, ”Ghenar”, ”Făurar”
Vasile Alecsandri: ”Sfârșitul iernii”, ”Paștele”, ”Concert în luncă”
George Coșbuc: ”Vestitorii primăverii”, ”Noapte de vară”
Lectura fragmentelor din ”Pădurea Petrișorului” de M. Sadoveanu
Clasa aVI-a C: Robert Raica, Dușa Sorina, Marian Casiana, David Ilie, Pârvu Ana

Viorica Bica

Lasă un comentariu

Scriitorii şi lumea. Reflecţii antologice. Editura Junimea, 1996


reflectii-196x220

Volumul se constituie într-o amplă enciclopedie beletristică, menită să deschidă un univers al introspecţiei. Aura Pană, autoarea antologiei, şi-a propus să ierarhizeze temele în capitole: „Relativitatea lumii – una din marile noastre certitudini”; „Toate se înlănţuie în jurul nostru într-un chip atât de ciudat”; Umorul – un antidot, o terapie”; „Viaţă – moarte, cea mai subtilă şi mai productivă simbioză”; „Fericirea – un termen stingher şi ceţos; „A trăi nu-i totuna cu a exista”; dincolo de biologic, poate să însemne ars vivendi, strategie, luptă, creaţie”, Ăştia suntem: înmărginiţi, fatalmente antagonici, de-a pururi sfâşiaţi între pulbere stelare şi stropul de noroi”, „Vocaţia paseistă, obsesia mai binelui”; „Cunoaşterea şi autocunoaşterea”; „Nu e uşor lucru să faci distincţie între être şi paraître”, „Echivoc – minciună, reflexe ale relativităţii existenţiale”; „Vorbe de duh, paradoxuri”, „Scriitorii pot fi buni sfetnici – dacă intrăm în dialog cu ei”, „Suntem, totuşi, trestii gânditoare”.
Textul literar deschide un substrat gnoseologic, de reflecţie asupra problemelor existenţiale: relaţia subiectiv – subiectiv, aparenţă – esenţă, iluzie – realitate, relativismul universal, „viaţa ca experienţă unică şi irepetabilă, între cele două enigmatice capete, continuând cu alcătuirea noastră bivalentă şi contradictorie, labilitatea frontierelor dintre normalitate şi anormal, modalităţi de parcurgere a marii treceri până la raporturile interumane, de la cuplu la triunghi, grup şi colectivitate comunitară”.
Maximele antologice rămân, rostuitoare, în cumpătul vremurilor: „…nimic nu-i schimbat, dar sufletul nostru vede cu alţi ochi şi înfăţişează în alt chip, căci fiecare lucru are mai multe feţe şi mai multe aţintiri”(Montaigne); „Noi considerăm toate lucrurile ca fiind fireşti; în momentul însă când începi să reflectezi mai adânc, cu atât devin mai ciudate” (Huxley);

„Lumea – ntreagă / E – o scenă şi toţi oamenii-s actori, / Răsar şi pier cu rândul fiecare” (Schaespeare); Există şi un Fatum, deci. / Aveau dreptate vechii greci. / Şi n-ai ce face: te supui. /Oricare şi-are soarta lui” (Ibsen); „Noi nu mergem, suntem purtaţi, cum sunt cele plutitoare, fie egale, fie furtunatic, după cum e unda…” (Montaigne); „Pentru că nu putem schimba realitatea, hai să schimbăm felul de a vedea realitatea – zicea un mistic bizantin” ( Kazantzakis); Râsul este inatacabil, pentru că râde de el însuşi, dar moare de la sine în mijlocul figurilor grave şi gânditoare” (Renard);

„Adevărul e că inteligenţa lor (a englezilor) urmează metode diferite de ale noastre…ea se complace într-un bun simţ viguros şi în absenţa oricărui sistem. De acea ei întrebuinţează un ton simplu şi natural, care face şi mai plăcut gustul acestui popor pentru umor”; „Unde este viaţă este şi speranţă” ( Ibsen); „Şi dacă socotim că milioane de alte întâmplări stau deasupra capului nostru, în afară de cele ştiute şi a căror ameninţare se vede, vom afla că voioşi sau înfioraţi, pe mare sau în casele noastre, la luptă sau la odihnă, moartea ne însoţeşte deopotrivă”; „Viaţa face uneori un salt mortal, că nu poţi decât să te uiţi în jurul tău şi să clipeşti din ochi nedumerit” ( Cehov);

„Dacă n-aş avea încredere în viaţă, dacă mi-aş pierde credinţa în femeia iubită, în existenţa ordinii universale, dacă m-aş convinge că totul nu este decât un haos blestemat şi fără nicio noimă, de-ar fi să sufăr cele mai cumplite dezamăgiri ce se pot abate asupra unui om , eu tot aş fi dornic să trăiesc, fiindcă, odată ce mi-am lipit buzele de cupa vieţii, nu m-aş îndura s-o smulg de la gură până ce n-aş deşerta-o până la fund” (Dostoievski);

„A ne bucura de lucruri, nu a le stăpâni, face să fim fericiţi” ( Montaigne); „Un lucru să-ţi intre bine în cap: aşa cum te cunosc eu, sensibil cum eşti, nu te văd clădindu-ţi o nouă fericire pe ruine” (Daninos); Când nu ştii pentru ce trăieşti, o duci aşa oricum, de la o zi la alta: te bucuri că ziua a trecut, că poţi uita în somn plictisitoarea întrebare: de ce ai trăit azi şi pentru ce vei trăi mâine?” (Goncearov);

„Puţinul timp liber pe care-l ai, foloseşte-l! Nu te lăsa la voia întâmplării…Nu e niciodată prea târziu. Mă simt solidar cu tot ce se întâmplă. Sau, poate, nu pot rămâne indiferent” ( Ionescu); „Puterea şi responsabilitatea mi-au transformat viaţa şi, într-o anumită măsură, caracterul. Aveam atâta de lucru, atâtea decizii de luat în fiece moment al zilei, încât nu-mi prea rămânea timp să meditez cu tristeţe asupra mea sau să-mi analizez scrupulele” ( Maurois);

„Iată de ce viaţa şi strădania noastră cer o tragică şi eroică intensitate. Nu avem la dispoziţie decât un moment, haideţi să-l prefacem în eternitate, nu există altă formă de nemurire” (Kazantzakis); „Omul este o înfiripare uimitor de vană, felurită şi unduitoare; anevoie se poate întemeia o judecată statornică şi desăvârşită în ce-l priveşte” ( Montaigne); „Starea noastră omenească şi a omului este vrednică tot atât de batjocură cât şi de râs” (Montaigne);

„Noi, pe grămăjoara noastră de noroi, nu pricepem nimic dincolo de obişnuinţele noastre” (Voltaire); „Minciuna care măguleşte se înghite dintr-o sorbitură, iar adevărul care amărăşte, se bea picătură cu picătură” (Diderot); „Dacă învăţ, nu caut decât ştiinţa cunoaşterii de mine însumi” (Montaigne); „Nu se poate afla duh acolo unde nu-i deşteptăciune” (Cervantes);

„Are încredere în sine însuşi şi e conştient de rostul vieţii lui. În schimb, e cu desăvârşire străin de ceea ce se numeşte îndoială, dezamăgire, care scot peri albi talentelor” (Cehov).

Viorica Bica
Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş

Lasă un comentariu

INTELIGENȚA ECOLOGICĂ. ORA PĂMÂNTULUI


Harta

http://fagarasultau.ro/2017/03/07/inteligenta-ecologica-ora-pamantului/

http://fagarasexpres.ro/concurs-scolar-de-creatie-plastica-ora-pamantului-la-biblioteca-municipala-octavian-paler/

PROGRAM

Participanți:  Colegiul Național „Radu Negru” (clasele a XI-a E; a XII-a B);

Coordonator: prof. Nicolae Postolache

Inteligența ecologică – inteligența socială

-prezintă prof. Nicolae Postolache

Concurs școlar de creație plastică ORA PĂMÂNTULUI

Colegiul Național „Radu Negru”, Colegiul „Aurel Vijoli”; Școala gimnazială „Ovid Densușianu”

img_20170306_131629

img_20170306_132430

img_20170306_133827

img_20170306_135616

IONUȚ STREZA, clasa a XI-a E, Colegiul Național „Radu Negru”

– 20 – 25 februarie. Lucrările înscrise în concurs sunt expuse în Sala de lectură a bibliotecii în perioada 27 februarie – 3 martie. Desemnarea lucrării câștigătoare este în data de 6 martie, ca urmare a votului utilizatorilor de bibliotecă și va fi postată pe site-ul Primăriei Făgăraș http://primaria-fagaras.ro/

UE joacă un rol important în demersurile internaționale de promovare a unei dezvoltări durabile în lumea întreagă. Politica de mediu a UE contribuie la ecologizarea economiei și la protejarea naturii, a sănătății și calității vieții persoanelor. „Creșterea verde” implică elaborarea unor politici integrate care promovează un cadru ecologic durabil. Inovațiile în domeniul mediului pot fi implementate și exportate, consolidând astfel competitivitatea și îmbunătățind calitatea vieții în Europa.

În acest sens, Fundația TERRA MILENIUL III lansează programe de dezvoltare sustenabilă în domeniul energiei, transportului și al schimbărilor climatice. Obiectivele pe care fundația și le-a propus sunt: conștientizarea și educarea copiilor și adulților în vederea protejării mediului ambiant, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, implicarea ONG-urilor din România pentru monitorizarea politicilor publice de mediu.

”Inteligența ecologică”presupune ”interconexiunea reciprocă dintre lumea naturală și cea creată de om” (Daniel Goleman, ”Inteligența ecologică”) . Abilitățile ecologice implică un tip de inteligență ecologică colectivă. Astăzi, suntem supuși amenințărilor la adresa existenței umane.  O inteligență colectivă ”naște o conștientizare” în cadrul întregii societăți. Acest tip de inteligență este transmisă tocmai pentru a cunoaște deplin, adevărul ecologic. Goleman avea să specifice în studiul său, ”Inteligența ecologică”: caracterul împărtășit al inteligenței ecologice creează o sinergie cu inteligența socială, care ne oferă capacitatea de a ne coordona și de a ne armoniza eforturile”.

Cu toții suntem responsabili pentru prezervarea mediului ambiant. Geosfera (solul, aerul, apa, clima), biosfera (organismul uman, ale speciilor de animale și plantele), sociosfera (probleme de interes uman) sunt domenii care suscită o atenție crescândă.

În data de 25 martie 2017, orele 20,30 – 21.30 – ne raliem ”Orei Pământului” eveniment internațional,  care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon, emis în atmosferă la producerea energiei electrice. ”Ora Pământului” constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia, un grup internațional de lobby pentru mediu și cotidianul australian „Sydney Morning Herald. Prima Oră a Pământului a avut loc la Sydney între orele 19:30 și 20:30 la 21 martie 2007. S-a estimat că electricitatea consumată în Sydney a scăzut între 2,1% și 10,2% în aceea oră și că au participat 2,2 milioane de oameni.

România va participa și în acest an la evenimentul global Ora Pământului, marcându-l prin stingerea simbolică a luminilor și alte acțiuni organizate pentru a atrage atenția asupra problemelor acute de mediu.  Prin organizații, companii, instituții publice, ”World Wide Fund for Nature România” propune stingerea lumina timp de o oră.

PREMIUL I – DENISA DOBRILĂ, clasa a VII-a A, Colegiul „Aurel Vijoli”

4

PREMIUL II – IONUȚ STREZA, clasa a XI-a E, Colegiul Național „Radu Negru”

11-premiu-ionut-streza

PREMIUL III – Tunde Varga, clasa a VII-a B,  Școala gimnazială Ovid Densușianu

12-premiu-tunde-varga

PREMIUL IV – ADELINA GANEA, clasa a VII-a A, Colegiul „Aurel Vijoli”

3 Premiu.jpg

Lasă un comentariu

Older Posts »