http://fagarasultau.ro/wp-content/uploads/2018/06/cropped-header-6.jpg – Biblioteca Municipală Făgăraș – LECTURI URBANE


Evenimentul Bibliotecii Municipale „Octavian Paler“ a reunit 85 participanți

Această nouă ediție a LECTURILOR URBANE s-a derulat pe două secțiuni: ECOGENOCIDUL PLANETAR și ÎNTOARCEREA LA PLANETA ALBASTRĂ.

Colaboratori ai activităților au fost Colegiul National „Radu Negru“ și Școala Gimnazială „Ovid Densușianu“. Coordonator al proiectului de mediu a fost prof. N. Postolache, de la Colegiul National „Radu Negru“.

42208877_338330886712965_569512908262735872_n - Copie

 În literatura de specialitate termenul ecogenocid semnifică impactul distructiv pe care omenirea îl are asupra mediului prin exploatarea nesustenabilă a resurselor planetei. În epoca geologică în care trăim, definită de specialiști, antropocen, activitățile omului alterează echilibrul ecologic. Lansăm un apel generației de azi: Protejați mediul înconjurător ! (prof. N. Postolache)

Volumele de specialitate din fondul de carte al bibliotecii, au fost puncte de reper pentru redactarea eseurilor prezentate de elevii Colegiului Național Radu Negru.

Elevilor participanți la concurs, le-au fost decernate premiile : Premiul I – Suciu Denisa – Poluarea mediului înconjurător; Premiul al II-lea – Ghimiță Ioana – Poluarea luminoasă; Premiul al III-lea – Șolchea Isabella – Încălzirea globală, catastrofă iminentă.

42292925_2120057614671184_4551109971483295744_n - Copie

ÎNTOARCEREA LA PLANETA ALBASTRĂ

Planeta albastră nu e numai a noastră, a celor de azi, ci a întregii civilizații umane cu istoria și viitorul ei de speranțe, remarcă Lucian Hanu. Împreună ne întoarcem spre planeta albastră, spre o lume a rațiunii, a păcii, a armoniei (prof. Viorica Bica)

Programul s-a încheiat într-o notă optimistă. Eseurile redactate de elevii de la Școala Gimnazială Ovid Densușianu au fost o pledoarie pentru TERRA, o planetă vie.Premiul a fost decernat elevei Teodora Bălescu cu tematica Natura și mediul înconjurător.

S-au alăturat evenimentului, elevii de la Colegiul Național Radu Negru (Prof. Camelia Postolache), Liceul Tehnologic Dr. Ioan Șenchea (prof. Hera Ingrid, prof.Gabriela Talabă).

Reclame

Lasă un comentariu

LECTURI URBANE 2018


I. ECOGENOCIDUL PLANETAR

Colaboratori: Colegiul Național Radu Negru Făgăraș

Coordonatori : Prof. N. Postolache , Colegiul Național Radu Negru

Prof. Camelia Postolache, Colegiul Național Radu Negru

-prezentare: prof. N. Postolache-Colegiul Național Radu Negru

La concursul de eseuri au participat 12 elevi ai Colegiului Național Radu Negru, clasa a IX-a E:

  1. Buzogany Izabela – Încălzirea globală
  2. Sasu Andrada – Poluarea și metodele de combatere
  3. Onzan Raluca – Poluarea mediului înconjurător
  4. Șolchea Isabella – Încălzirea globală, catastrofă iminentă
  5. Kamives Ana-Maria – Poluarea aerului
  6. Colak Melisa – Poluarea apei
  7. Matei – Bora Anastasia – Mijloace moderne de transport
  8. Ghimiță Ioana Maria – Poluarea luminoasă
  9. Dima Adrian – Efectul de seră
  10. Cârstea Delia – Transportul rutier
  11. Stroia Ștefania – Poluarea auto
  12. Suciu Denisa – Poluarea mediului înconjurător

Decernare premii:

Premiul I – Suciu Denisa – Poluarea mediului înconjurător

Premiul al II-lea – Ghimiță Ioana – Poluarea luminoasă

Premiul al III-lea – Șolchea Isabella – Încălzirea globală, catastrofă iminentă

II. ÎNTOARCEREA LA PLANETA ALBASTRĂ

Colaboratori : Școala Gimnazială Ovid Densușianu

Director: Prof. Iuliana Aldea;  prof. ciclu primar : Gabriela Cocan

Concurs eseuri

Premiul a fost decernat elevei Teodora Bălescu cu tematica Natura și mediul înconjurător

S-au alăturat evenimentului, elevii de la Liceul Tehnologic Dr. Ioan Șenchea (prof. Hera Ingrid, prof.Gabriela Talabă).

Lasă un comentariu

http://salutfagaras.ro/Bibilioteca „Octavian Paler“, activități în cadrul Săptămânii Mobilității Europene


http://salutfagaras.ro/

În cadrul Săptămânii mobilității europene, Biblioteca Municipală Octavian Paler, a organizat un SEMINAR DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ȘI COMUNITARĂ axat pe tematica: OMUL, NATURA ȘI REALITATEA SPIRITUALĂ

Colaboratori au fost: Liceul Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu Făgăraș; Protopopiatul Făgăraș; Școala Generală Mândra ( prof. Psih. Mihaela Bîlbă). Coordonator al proiectului este Prof. Dr. Ciprian Valentin Bîlbă. Activitatea a fost precedată de ICE-BREAKING.

saptamana mobilitatii biblioteca1

Atelierul de lucru s-a desfășurat pe trei secțiuni: FĂCĂTORUL (CREATORUL); NATURA (COSMOSUL, CREATURA); OMUL (PERSOANA) cu participarea elevilor Liceului Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu de la Secția teologică și pedagogică.

„La Atelierul de lucru la care grupele de elevi ai Liceului Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu, au participat, armonia și conexiunea interpersonală au fost la cote înalte. Acest lucru s-a văzut în maniera în care elevii liceului au interacționat între ei și cu grupul de elevi de la Școala Gimnazială Mândra, coordonați de prof. Mihaela Bîlbă. Prezentările finale au demonstrat buna comunicare între elevi. În extenso, curricula formală ar trebui completată cu mai multe activități nonformale care îi implică concret și complet pe elevi“, Pr. Prof. Dr. Ciprian Valentin Bîlbă.

saptamana mobilitatii biblioteca„Ecologiei i se adaugă dimensiunea umană, socială, filosofică, existențială. Rudolf Steiner a publicat în anul 1893, volumul Filosofia libertăţii. Toate ideile sale converg spre lumea interioară. Omul poate media relația dintre natură și lumea spirituală, conferindu-i concretețe“, prof. Viorica Bica.

Grupul de chitariști al Protopopiatului Făgăraș:  Pr. Marius Demeter, Andreea Stănică, Maria Streza, eleve la  Liceul Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu,  a încântat audiența.

Elevii de la Colegiul Național Doamna Stanca s-au alăturat evenimentului.

Lasă un comentariu

SĂPTĂMÂNA MOBILITĂȚII EUROPENE 2018 Combină și deplasează-te! BIBLIOTECA MUNICIPALĂ ”OCTAVIAN PALER”-18.09.2018;21.09.2018


18.09.2018

Orele: 11.00

Statuia Doamna Stanca

SEMINAR DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ȘI COMUNITARĂ

https://www.tvfagaras.ro/elevii-de-la-brancoveanu-si-scoala-mandra-conectati-in-natura/

http://fagarasultau.ro/2018/09/18/omul-natura-si-realitatea-spirituala/

http://salutfagaras.ro/bibilioteca-octavian-paler-activitati-in-cadrul-saptamanii-mobilitatii-europene/

Colaboratori : Liceul Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu Făgăraș

Protopopiatul Făgăraș

Școala Generală Mândra : prof. Psih. Mihaela Bîlbă

Coordonator : Prof. Dr. Ciprian Valentin Bîlbă

-prezentare: Prof. Dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

https://www.tvfagaras.ro/elevii-de-la-brancoveanu-si-scoala-mandra-conectati-in-natura/

Participanți: 90 elevi

Colegiul Național Doamna Stanca

Prof. Șchiau Lucian

OMUL, NATURA ȘI REALITATEA SPIRITUALĂ

Activitatea a fost precedată de ICE-BREAKING

Atelierul de lucru s-a  desfășurat pe trei secțiuni:

– FĂCĂTORUL (CREATORUL)

– NATURA (COSMOSUL, CREATURA)

– OMUL (PERSOANA)

– elevii de la Liceul Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu Făgăraș de la Secția teologică și pedagogică

La Atelierul de lucru la care grupele de elevi ai Liceului Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu, au participat, armonia și conexiunea interpersonală au fost la cote înalte. Acest lucru s-a văzut în maniera în care elevii liceului au interacționat între ei și cu grupul de elevi de la Școala Gimnazială Mândra, coordonați de prof. Mihaela Bîlbă. Prezentările finale au demonstrat buna comunicare între elevi. În extenso, curricula formală ar trebui completată cu mai multe activități nonformale care îi implică concret și complet pe elevi (Pr. Prof. Dr. Ciprian Valentin Bîlbă).

Ecologiei i se adaugă dimensiunea umană, socială, filosofică, existențială. Rudolf Steiner a publicat în anul 1893, volumul Filosofia libertăţii. Toate ideile sale converg spre lumea interioară. Omul poate media relația dintre natură și lumea spirituală, conferindu-i concretețe (prof. Viorica Bica)

Artă interpretativă: chitară și voce

Grupul de chitariști al Protopopiatului Făgăraș:  Pr. Marius Demeter, Andreea Stănică, Maria Streza, eleve la  Liceul Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanuau a încântat audiența.

Decernarea premiilor

21.09.2018

Orele: 12.00

Statuia Badea Cârțan

LECTURI URBANE

PLEDOARIE ÎMPOTRIVA ECOGENOCIDULUI PLANETAR

ÎNTOARCEREA PE PLANETA ALBASTRĂ

 ECOGENOCIDUL PLANETAR

Colaboratori: Colegiul Național Radu Negru Făgăraș, clasa a IX-a E

Coordonator : Prof. N. Postolache , Colegiul Național Radu Negru

-prezentare: prof. N. Postolache-Colegiul Național Radu Negru

-concurs eseuri

Participă elevii Colegiului Național Radu Negru

ÎNTOARCEREA PE PLANETA ALBASTRĂ

Colaboratori : Școala Gimnazială Ovid Densușianu

– Coordonator : prof. ciclu primar : Gabriela Cocan – Școala Gimnazială Ovid Densușianu

-concurs eseuri

Participă elevii clasei a VI-a – Școala Gimnazială Ovid Densușianu

-Decernarea premiilor

Lasă un comentariu

SĂPTĂMÂNA MOBILITĂȚII EUROPENE – BIBLIOTECA CU PORȚILE DESCHISE


Poate că nu sunt zile ale copilăriei mai intens trăite decât cele pe care aveam impresia că le-am abandonat fără a le fi trăit, cele pe care le-am petrecut în compania unei cărți bune (Marcel Proust)

Participanți: elevii clasei a II-a A și a II-a B, Colegiului Național Radu Negru Făgăraș. Profesori învățământ primar: Teofil Mija și Viorica Sasu

Literatura pentru copii, ca artă a cuvântului, transfigurează realitatea în toată complexitatea ei, oferind copilului un bogat univers de gândire şi sentimente, stimulând interesul şi pasiunea acestuia pentru cunoaştere. Literatura pentru copii este o componentă definitorie a literaturii române, cuprinzând totalitatea creaţiilor care, prin profunzimea mesajului, gradul de accesibilitate şi nivelul realizării artistice, sunt capabile să intre într-o relaţie afectivă cu cititorii lor, copiii.

Se pune un accent deosebit, pe lângă gradul de accesibilitate, pe profunzimea mesajului şi pe nivelul realizării artistice, dovedindu-se, astfel, rolul hotărâtor pe care îl are funcţia artistică în existenţa unei opere literare ( I. Pascadi)

Demersul pedagogic a vizat valenţele instructiv-educative ale textului narat: Recreația mare, Mircea Sântimbreanu

 

 

Lasă un comentariu

EXPOZIȚIE DE CARTE – ECOSISTEM – BIODIVERSITATE


Omul şi mediul înconjurător sunt entităţi inseparabile, existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii mediului – aerul, apa, solul – fiind modificaţi în urma folosirii lor de către om (Matei Barnea, Poluarea şi protecţia mediului).

Etimologie:

Ecologia derivă din cuvintele grecești: ecos – casă și logos – ”știință” cu sensul ”știința studierii habitatului”. În literatura de specialitate, ecologia este definită ca fiind știința biologică care studiază interacțiunea dintre organisme, plante și mediul în care ele trăiesc. Ecologia analizează structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor mixte (ecosisteme).

În a doua jumătate a secolului al XX – lea, semnificația termenului ecologie s-a lărgit, semnificând protecția mediului înconjurător.

 

Lasă un comentariu

Club de vacanță „Toate pânzele sus!”


Maria Stuart – destinul tragic al unei regine

Vlăduț-Mihai Creangă

După eșecul lui Eduard I, Scoția reușise să rămână independentă față de regii englezi. Brutală, nedisciplinată, nobilimea scoțiană rămânea cu totul feudală. La putere era dinastia regilor Stuarți, care descindeau, prin Robert the Stewart, din familia Bruce. Această dinastie se sprijinea pe Biserica Catolică și pe alianța cu Franța, ceea ce nu putea să nu neliniștească Anglia. Stuarții, tot atât de cultivați ca si dinastia Tudorilor, interesați de teologie, de poezie, de arhitectură și chiar de farmacie, nu ascundeau sub această strălucitoare aparență un bun-simț realist, ca verii lor din Anglia. Henric al VII-lea al Angliei îi dăduse în căsătorie lui Iacob al IV-lea Stuart pe fiica sa Margareta. „Nu vă temeți – l-au întrebat sfetnicii săi – că prin această căsătorie coroana Angliei va încăpea în mâinile unui scoțian? – În cazul acesta – răspunse el – Scoția va fi anexată Angliei”. Margareta Tudor a dat naștere lui Iacob al V-lea Stuart, și din căsătoria lui Iacob al V-lea cu franceza Maria de Guise (1515-1560) s-a născut Maria Stuart (1542-1587) , care a venit pe lume puțin timp înaintea morții tatălui său, trezindu-se, încă din leagăn, regina unui popor crâncen. Mama sa, Maria de Guise, regenta Scoției, o crescuse în Franța, unde devenise o tânară cu obrazul prelung și palid, ai cărei ochi frumoși îi plăcură delfinului Francisc. Abia se căsătoriseră când socrul ei, Henric al II-lea, muri, astfel că Maria Stuart, regina Scoției, se văzu și regina Franței. Or, ea era, ca rudă de sânge a dinastiei Tudor, cea mai apropiată moștenitoare a tronului Angliei -și poate chiar regina Angliei, căci Elisabeta era considerată ilegitimă. Își poate imagina oricine importanța pe care o dădea întreaga Europă acțiunilor și sentimentelor acestei tinere femei, suverană peste trei regate. În 1560, soțul ei, tuberculos, muri de o boală de urechi; facțiunea Guise pierdu în Franța toată puterea si Maria Stuart trebui să se întoarcă în Scoția. Ea trebuia să domnească peste o țară foarte puțin făcută ca s-o primească. Noua religie reformată exercitase o atracție imediată și asupra poporului scoțian, căruia, sărac si sobru, nu-i plăcuse niciodată modul de viață feudal al episcopilor catolici, și asupra nobililor scoțieni, care, ademeniți de pilda englezilor, râvneau să prade mănăstirile. O serie de revoluții și contrarevoluții religioase se terminase, grație sprijinului Elisabetei, prin victoria partidei protestante, a Congregației Domnului, asociație semipolitică, semireligioasă, în care erau reprezentați poporul, Biserica și nobilii, aceștia din urmă facându-și jocul sub titlul de lorzi ai congregației. Cardinalul fusese mutilat și aruncat pe fereastră din palatul său din Saint-Andrews.

Un jurământ solemn, sau covenant, prestat și respectat cu seriozitatea caracteristică acestei seminții, legase între ei -și cu Dumnezeu- pe toți protestanții Scoției. Adevăratul stăpân al Scoției era, pe vremea reîntoarcerii Mariei Stuart (1561), un pastor, John Knox, om redutabil prin forța și îngustimea credinței sale și a cărui bolovănoasă elocvență biblică plăcea compatrioților săi. Knox fusese preot catolic, apoi anglican. El este acela care l-a constrâns pe Cranmer să suprime îngenuncherea în Prayer Book (Cartea de rugăciuni protestantă), ediția a doua. După moartea cardinalului a fost făcut prizonier la castelul din Saint-Andrews de către trupele franceze trimise în ajutorul acestuia și a stat nouăsprezece luni pe galerele regelui Franței. Pe vremea Mariei Tudor trăise la Geneva și fusese cucerit pe de-a-ntregul de doctrina calvinistă. Ca și Calvin, Knox credea în predestinație; el gândea că adevărul religios trebuie căutat numai în scripturi, fără amestecul nici unei dogme introduse de oameni; cultul trebuia să fie auster, fără pompă și fără icoane; instituția calvinistă „Patriarhii bisericii” trebuia să înlocuiască pe episcopi si arhiepiscopi; în fine, că el, John Knox, era unul din aleși și inspirat direct de Dumnezeu. Convingându-i de toate acestea pe scoțieni, făcuse din Biserica scoțiană o adunare presbiteriană, fără ierarhie, cu totul democratică. În fiecare parohie credincioșii își numeau pastorii lor și, în adunările generale ale Bisericii, pastorii și lorzii mireni ședeau alături. Alianța dintre micii nobili și orășeni în vederea controlului asupra coroanei, alianță care în Anglia se formase în Parlament, lua în Scoția forma unei adunări ecleziastice. Aici Biserica era Statul. John Knox avea mai multe motive puternice s-o urască pe Maria Stuart. Era catolică, și Knox strivea sub pioasa sa furie pe „femeia cardinal”, era femeie, și el scrisese în timpul Mariei Tudor și Mariei de Guise un pamflet împotriva reginelor și a regentelor: The First Blast of the Trumpet against the monstruous Regiment of Women; în sfârșit, ea fusese regina Franței, și Knox nu cunoscuse din Franța decât ocnele sale. Aflând de moartea lui Francisc al II-lea, a spus: „Dumnezeu ne-a prilejuit o veselă mântuire, căci soțul suveranei noastre a murit de o boală de urechi, a acelor urechi surde care n-au vrut să audă niciodată adevărul”. În clipa când Maria Stuart, întorcându-se în Scoția, debarca, o ceață deasă acoperea portul. „Însăși fața cerului ne arată destul de limpede – a spus Knox – ce ne aduce în țară femeia aceasta”. Ea aducea tinerețe, grație, poezie, dar a găsit violență, fanatism și ură. Supușii săi o primiră mai întâi cu mari demonstrații, dar aceste demonstrații înseși erau făcute s-o sperie pe tânăra femeie. Sub ferestrele sale s-au cântat toată noaptea psalmi. Pe drumul pe care înainta cortegiul se înălțaseră podiumuri pe care se reprezentau, în tablouri vesele, idolatri arși de vii pentru păcatele lor. În prima duminică, când regina puse un preot să citească liturghia la palat, cucernicii din jurul ei erau să-l ucidă. Maria, cu o răbdare surprinzătoare la o tânără de optsprezece ani, câștiga încetul cu încetul teren. Vorbea puțin, participa la lucrările Consiliului ocupându-se cu lucrul de mână și, prin farmecul ei, cucerea pe unii nobili protestanți. Chiar și pe John Knox l-a primit cu bunăvoință. În schimb, el i-a vorbit de datoria oricărui supus de a se răscula împotriva unui principe nelegiuit, așa cum ne arată Biblia că s-a întâmplat cu Isaia și Iezechia, Daniil și Nabucodonosor, dându-i și multe alte exemple prețioase. Ea nu întâlnise niciodată un profet; a rămas uluită și, desigur, consternată.

„Văd că supușii mei – i-a spus ea cu tristețe – vă ascultă pe dumneavoastră, și nu pe mine”. El îi răspunse că se mărginea să ceară prințului și poporului să asculte amândoi de Dumnezeu. Apoi îi ținu o predică cu privire la liturghie, ceremonie care, afirma el, nu este prevăzută în scripturi. Ea nu era teologă, dar i-a dat un răspuns fermecător: „Dacă acei pe care i-am ascultat altă dată ar fi aci, v-ar răspunde ei”. Knox plecă, urându-i să reușească tot atât de bine în Scoția precum Debora „în comunitatea fiilor lui Israil”.

Raporturile dintre Maria și Elisabeta erau complexe. La conflictele politice se adăugă și gelozia feminină. Când veni la Londra Melville, ambasadorul Mariei, Elisabeta făcu tot ce i-a stat în putință ca să-l seducă. Îi vorbi în toate limbile pe care le cunoștea, cântă din lăută, întrebându-l dacă și Maria cânta atât de frumos; dansă în fața scoțianului și spuse că-i sigură că Maria nu dansa atât de grațios; voi să știe dacă părul ei blond-roșcat nu era mai frumos decât părul castaniu al Mariei. Melville ieși din încurcătură spunând că Elisabeta era cea mai frumoasa dintre reginele Angliei și Maria cea mai frumoasă dintre reginele Scoției. Elisabeta îl mai întrebă cine era mai înaltă dintre ele două -Maria Stuart, desigur. „Atunci – spuse Elisabeta – e prea înaltă”. John Knox ar fi găsit în aceste vorbe ale unui șef de stat argumentele împotriva „monstruoasei guvernări a femeilor”. Dar la Elisabeta frivolitatea nu era decât o mască agreabilă. În problema succesiunii rămase neclintită. Ea nu putea admite ca regina Scoției să-și spună regina Angliei, nici să pună alături pe stema ei cele două regate, chiar dacă Maria nu luă nici o măsură pentru a-și valorifica drepturile.

O astfel de pretenție ar fi putut submina în mod periculos loialismul catolicilor englezi, și asta cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a catolicilor se aflau la nord, aproape de frontiera cu Scoția. Dacă Maria s-ar căsători cu un prinț catolic, francez sau spaniol, Anglia se putea teme de o nouă Maria Tudor. În schimb, daca Maria Stuart voia să se lase măritată cu un protestant englez, ales de Elisabeta, aceasta era gata să declare că, după moartea ei, succesiunea îi va reveni Mariei și că o va sprijini cu sfaturile sale.

Între cele două regine începu o corespondență amicală, în care Elisabeta, jucând pe sora mai mare, o copleșea pe vara sa cu proverbe pline de tâlc: „Ocolește tufișurile, s-ar putea ca un spin să te înțepe în călcâi… Piatra cade adesea pe capul aceluia care a aruncat-o”. Sfaturi banale, dar poate utile, căci Maria, după ce dovedise la început atâta răbdare, se lăsă acum în prada nervilor. Când John Knox, care continua s-o judece „cu o autoritate atât de severă ca și cum ar fi făcut parte din Consiliul Privat al lui Dumnezeu”, predică împotriva eventualei căsătorii a reginei cu un papistaș, îl chemă la dânsa și-i vorbi mult și cu violență. „Am suportat – spuse ea – felul dumneavoastră aspru de a vorbi împotriva mea și a unchilor mei. Am încercat să vă fiu pe plac prin toate mijloacele posibile. V-am primit ori de câte ori ați avut pofta să mă admonestați și totuși, nu pot să trăiesc în pace cu dumneavoastră. Jur în fața lui Dumnezeu că voi fi într-o zi răzbunată”. În clipa aceea cuvintele i s-au pierdut în hohote de plâns si pajul abia găsi atâtea batiste câte-i fură de trebuință ca să-și șteargă ochii.

Puține femei au dreptul la mai multă indulgență decât Maria Stuart, aruncată atât de tânără și fără sfetnici credincioși, într-o vreme romanțioasă și brutală, printre nobili fără scrupule și predicatori inumani. Curajul ei a ajutat-o să câștige în prima etapa. Îndată ce lăsă femeia din ea să aibă prioritate față de suverană, începu să adune greșeli peste greșeli. Că a refuzat să-l ia de bărbat pe frumosul Leicester, pe care i-l recomandase Elisabeta, era firesc; n-avea nici o poftă să culeagă pe foștii curtezani ai verișoarei sale și, de altminterea, Leicester ar fi fost un rege nepriceput. Darnley, pe care-l alese ea, era si mai nepriceput; e drept că și el descindea din familia Tudor și trupul său tânar nu era lipsit de grație, dar avea un suflet josnic, o inimă lașă, îl apucau furii subite, și Maria se plictisi de el tot atât de repede cum se îndrăgostise. Maria comise atunci nebunia de a-și lua drept sfetnic un mic muzicant italian, venit în Scoția o dată cu suita ducelui de Savoia, un anume David Rizzio. Seniorii de la curte, exasperați că un parvenit e preferat în locul lor, jurară să se răzbune. Împreună cu Darnley, puseră la cale o conspirație pentru a se descotorosi de Rizzio și-l uciseră chiar în fața Mariei, pe când lua cina cu ea. Peste trei luni ea dădu naștere unui băiat care avea să fie Iacob al VI-lea al Scoției și Iacob I al Angliei și despre care se spunea atunci că e copilul lui Rizzio. Situația Mariei devenea insuportabilă. Îl ura pe bărbatul său Darnley; iubea la nebunie pe cel mai groaznic dintre seniorii scoțieni, pe contele de Bothwell, care o violase, apoi o cucerise, și pe care toată Scoția îl disprețuia. Bothwell pregăti uciderea regelui. Oare cu complicitatea Mariei Stuart? Lucru cert este că regina l-a instalat pe Darnley, care era bolnav, într-o casă izolată la țară, în apropierea Edinburgului, la Kirk-o’Field; ea îl părăsi seara; în cursul noptii casa sări în aer, și Darnley fu găsit mort în grădină. Nimeni nu se îndoia de vinovăția lui Bothwell. Or, regina, trei luni după uciderea bărbatului său, se căsători cu asasinul. Era mai mult decât putea suporta opinia publică, chiar în secolul al XVI-lea. Papa, Spania, Franța, toți prietenii o părăsiră pe Maria. Unii scoțieni se răsculară. După un scurt conflict, Bothwell, destul de laș, fugi, iar Maria fu readusă la Edinburg, ca prizonieră, de soldații care strigau: „La rug cu târfa!”. Maria fu detronată în favoarea fiului său Iacob al VI-lea, istoria ei dovedind, spunea ambasadorul venețian, că „treburile statului nu constituie o meserie pentru o femeie”.

Ar fi fost, desigur, executată dacă Elisabeta n-ar fi protejat-o, spre marea disperare a lui Cecil și a lui Walsingham, care nu-și puteau explica politica stăpânei lor decât prin oroarea pe care o avea față de rebelii scoțieni și prin dorința de a nu oferi supușilor un spectacol și un exemplu de regină decapitată. În sfârșit, după zece luni și jumătate de captivitate la Loch Leven, Maria fugi călare, în 1568, și ajunse în Anglia. Ce avea să facă Elisabeta? Trebuia să tolereze în regatul său prezența unei pretendente atât de periculoase? Niciodată această mare artistă a ezitării n-a șovăit vreme atât de îndelungată. Consilierii săi ar fi tratat-o pe Maria fără nici o milă. O cerea rațiunea de stat. John Knox scria: „Dacă nu veți lovi la rădăcină, ramurile care par moarte vor înmuguri din nou”. Maria ceru ca Elisabeta să deschidă o anchetă asupra actelor comise de rebelii scoțieni; Elisabeta acceptă, dar ordonă membrilor comisiei să extindă ancheta și cu privire la moartea lui Darnley, pentru ca, spunea ea, să nu mai apese nici o bănuială asupra „sorei sale”. Niște scrisori care dovedeau vinovăția Mariei, faimoasele „scrisori din casetă”, fură invocate împotriva reginei Scoției. Aceasta spuse că scrisorile erau false. Membrii comisiei, prudenți, declarară că ancheta nu dovedise nimic nici împotriva rebelilor, nici împotriva Mariei. Elisabeta o reținu ca prizonieră și nu poate fi deloc blamată, căci nefericita regină a Scoției fusese și continua să fie implicată în toate conspirațiile. Față de numărul comploturilor ale căror fire le-a ținut Maria, blândețea Elisabetei stârnește admirație. Pentru Maria Stuart s-au răsculat catolicii din nord, pentru ea a murit ducele de Norfolk. Ea încurajă atât Spania cât si Franța, pe ducele d’Alençon, ca și pe Don Juan de Austria. Ea conspiră cu papa împotriva Elisabetei prin intermediul bancherilor florentini. Camera Comunelor ceru capul ei; Walsingham nu-i spunea altfel decât șarpele de la sân. E în afară de orice îndoială că Elisabeta ar fi avut zeci de motive serioase ca să ordone executarea frumoasei sale verișoare. Dar a refuzat.

1568-1587 -Frumoasa amazoană cu tenul palid deveni o femeie matură și bolnavă; părul castaniu încărunțea. Maria, prizonieră, broda lucrușoare pentru Elisabeta și, incorijibilă, complota. Elisabeta îmbătrânea; era sigur acum că nu va mai avea copii; problema succesiunii devenea din ce în ce mai gravă. După o atât de lungă captivitate, papa si Biserica uitaseră că Maria se făcuse vinovată de adulter, poate și de omucidere, și din nou își puneau în ea mari speranțe. Bunii protestanți se nelinișteau de scadența atât de apropiată. Walsingham, care o pândea pe Maria, îi intercepta regulat corespondența. După douăzeci de ani de captivitate, ea se ținea încă de „planul ei”, care nu era altceva decât pieirea Elisabetei. Or, în 1587 părea că se apropie un război cu Spania. Trebuia mai întâi, se gândea Walsingham, înainte de a se angaja, să se suprime cauzele primejdiei dinăuntru. Un agent provocator se însărcină s-o atragă pe Maria într-o capcană. S-a lăsat prinsă fără ezitare. Un grup de tineri puseseră la cale uciderea Elisabetei, șeful lor trimise Mariei o scrisoare, firește interceptată, în care o încunoștința de asasinat și-i cerea părerea. Dușmanii Mariei așteptau plini de neliniște răspunsul ei. N-au fost dezamăgiți. Ea aprobă omorul și le dădea chiar sfaturi ucigașilor. Walsingham triumfă. Maria fu judecată la Fotheringay și fu găsită vinovată în unanimitate. Camera Comunelor ceru imediata ei execuție. Chiar și fiul ei Iacob nu uită că moartea Mariei îi asigura tronul Angliei. „Religia mea m-a făcut să urăsc întotdeauna comportarea ei, deși onoarea mă obligă să-i apăr viața…” Elisabeta ezită și acum. De ce sentiment asculta ea? Clemență reală? Groaza de această acțiune? Teama pentru propria mântuire? În cele din urmă semnă ordinul de execuție. Călăul se văzu silit să repete de trei ori lovitura de sabie, pentru a-i tăia capul (8 februarie 1587). Tragediile din tinerețe ale Mariei Stuart fuseseră uitate, și în ochii catolicilor a devenit o sfânta.

preluare de pe: http://www.scritub.com/istorie/ELISABETA-SI-MARIA-STUART6424522.php

Lasă un comentariu

Older Posts »