Constelaţia familiei – cum sprijină ritualul de cult al Bisericii asumarea rolurilor familiale – Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă


Constelaţia familiei cum sprijină ritualul de cult al Bisericii asumarea rolurilor familiale –

Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/2569/constela%C5%A3ia-familiei-cum-sprijin%C4%83-ritualul-de-cult-al-bisericii-asumarea-rolurilor-familiale

Consideraţii introductive

            În materialul de faţă vom face referire la implicaţiile pe care le are familia în dezvoltarea capacităţilor personale. Vom trece prin cele trei momente esenţiale existenţei umane, naşterea, căsătoria şi moartea, şi vom încerca să vedem cum înţelege perspectiva creştină asupra vieţii, să-l protejeze pe om, bărbat şi femeie, atât de excrescenţele nesănătoase ale unei supra-protecţii din partea familiei, cât şi de lipsa de securizare intimă, emoţională, pe care omul o poate resimţi în cadrul propriei familii.

             De fapt, vom încerca să rezolvăm tematica anunţată combinând observaţiile şi experienţele care alcătuiesc bagajul de precizare al psihologiei cu unghiul de vedere teologic-creştin care, aşa cum vom vedea, propune adevăruri de familie, în multe direcţii comune cu sugestiile de tip psihologic.

            Punctul de pornire al încercării noastre va viza un cadru mai larg de analiză, pornind chiar de la momentul conceperii persoanei şi poate chiar de mai devreme, începând cu pregătirea  viitorilor părinţi în vederea conceperii propriului copil. Dincolo de asta, cadrul de semnificaţie se va întinde până la ultimul moment al vieţii biologice şi pământeşti şi, am putea spune chiar după acest moment, încercând să înţelegem moştenirea biologică, psihologică şi spirituală care se va reflecta în viaţa urmaşilor.      Indiferent de modul în care înţelegem să ne ocupăm de persoana umană, indiferent de punctul de vedere la care ne raportăm atunci când vorbim despre ea şi indiferent de sistemul de relaţii în care o includem, nu o putem percepe în afara universului familiei.

            Chiar dacă în domeniul filozofiei se dezbate problematica legată de întâietatea apariţiei omului ca individualitate, abia apoi organizându-se în forme sociale de existenţă pentru a-şi păstra mai bine securitatea vieţii şi a-şi procura mai uşor hrana, considerăm că orice persoană şi-a făcut apariţia în lume în cadrul unei familii. Familia reprezintă realitatea intrinsecă a posibilităţii de existenţă pentru persoanele umane.

            Aşa cum se poate vedea în zilele noastre, deşi conceptul de familie este întors pe toate părţile şi se propun tot mai multe alternative ale acesteia, alternative care sunt subsumate termenilor generali puşi în opoziţie unul cu altul, familie tradiţională versus familie modernă, rezultă de aici importanţa care se acordă complexei realităţi a familiei. În fond, familia se constituie în criteriul bazal sine qua non al existenţei umane.

            Deşi nu vom urmări în mod preponderent să ne referim la deserviciile umane şi sociale, personale şi educaţionale, pe care noile formule de cuplu pe care societatea deschisă de astăzi le propune, aceste dezavantaje intra şi inter personale se vor putea deduce cu uşurinţă din tratarea temei pe care acest eseu şi-l propune.

Perioada prenatală

           Când ne referim la acest interval de timp, nu ne gândim doar la segmentul care începe cu concepţia şi se termină cu fenomenul naşterii în sine, ci avem în vedere şi perioada de dinaintea conceperii copilului. Simplul fapt că personalitatea omului se formează la intersecţia factorilor ereditari cu cei socio-afectivi familiali, la care se adaugă şi contribuţia mediului şi influenţele educaţionale, reprezintă un argument în sine al importanţei lărgirii semnificaţiei acestei perioade.

  1. Se pare că un copil care a crescut şi s-a dezvoltat într-un regim de acceptare familială, va deveni un adult care atunci când îşi va întemeia propria familie va introduce acelaşi climat de acceptare (Dimitriu, 1973, p. 62).

Deja, încă înainte ca bărbatul sau femeia să se gândească să-şi întemeieze familia proprie, posedă nişte tipare psihologice şi relaţionale pe care şi le-au însuşit de-a lungul propriului proces de creştere şi dezvoltare personală. Aceste pattern-uri  trec prin actul concepţiei de la părinţi la copii, astfel încât nu putem ocoli însemnătatea pe care copilăria, adolescenţa şi tinereţea le-au avut în formarea viitorilor părinţi. Aceste modele afective şi de comportament pe care viitorii părinţi şi le-au întipărit de-a lungul vremii, chiar dacă pe alocuri se modifică ca urmare a noilor experienţe de viaţă şi, cu atât mai mult, datorită experienţei căsătoriei şi a familiei întemeiate, ele rămân subliminal în personalitatea părinţilor. Astfel, copiii devin beneficiarii direcţi ale acestor obiceiuri parentale. Este, deci, mai mult decât necesar ca mama şi tata, fiecare la rândul lui, „să se înţeleagă prin auto-conştiinţă care este cunoaşterea integrală a sinelui însuşi, cunoaşterea totală a tuturor Valorilor noastre Interne” (Aun Weor, 2008, p. 32).

Tot acest bagaj genetic se păstrează şi se transmite la modul inconştient de la părinţi la copii. „E foarte curentă opinia că deosebirile între eu-rile persoanelor se reduc la urma urmelor tot la împrejurările externe de viaţă, însă nu la acelea în care trăiesc persoanele respective, ci la acelea în care au trăit înaintaşii lor. Experienţele înaintaşilor, istoria lor, au străbătut de la suprafaţa sufletului treptat, în decurs de generaţii, spre adâncimile ontologice, arătându-se în urmaşi ca determinante ale eu-rilor lor” (Stăniloae, 2014, p.16).

Am putea spune că persoana umană atunci când apare pe lume nu plonjează într-un vid absolut, nu se află într-un punct zero total. Copilul vine într-un cadru existenţial deja preformat şi ale cărui influenţe se răsfrâng mai mult sau mai puţin conştient asupra evoluţiei lui personale şi interpersonale.

  1. Nici măcar concepţia propriu-zisă a copilului nu apare într-un gol suprem şi protejat de orice influenţă. Am înţeles până acum de ce se întâmplă aşa. În continuare, în perioada intra-uterină, la un mod şi mai concret decât a fost până acum, copilul reflectă determinările care îi parvin din mediul extern atât din partea mamei cât şi din partea tatălui. De aceea nu e nimic mai greşit decât să considere cineva că rolul tatălui în această perioadă estre unul opţional. Dacă tatăl vorbeşte cu mama însărcinată copilul percepe diferenţa dintre cele două voci. Iar, după ce copilul va veni pe lume, comunicarea dintre mama şi tatăl lui îi va oferi în continuare atmosfera de siguranţă emoţională pe care, în felul lui, a perceput-o încă intrauterin: „Mama este pentru mulţi copii bicefală, atunci când tatăl este afectuos şi foarte prezent în casă. Dar mama e întotdeauna bivocală, cum tocmai am spus, şi asta din timpul vieţii fetale a copilului; pentru el, există o mamă a cărei voce este mai puţin distinct percepută din cauza acutelor, şi există vocea bărbatului, întotdeauna mai bine auzită în viaţa fetală decât a mamei. Aşadar, tatăl are mereu o poziţie marcată pentru copil… . Se poate spune că un copil care se naşte între cei doi părinţi ai lui se află imediat într-un prezent care se deschide spre viitor…” (Dolto, 2016, p. 13, 15).

Se confirmă lucrurile îndeobşte cunoscute, după care ceea ce părinţii fac împreună în timpul de dinaintea naşterii copilului, influenţează modul în care acest copil va percepe lucrurile după ce se va naşte şi, apoi, în continuarea formării sale.

Perioada postnatală

 Atât părinţii, familia în general, cât şi medicii, asigură o importanţă majoră momentului naşterii pruncului şi perioadei imediat următoare. Subliniind importanţa evenimentului naşterii şi a atmosferei care înconjoară acest moment, până în clipa propriu zisă a Botezului, acordă o suită de, să zicem, elemente de asistenţă religioasă, preotul făcând rugăciuni pentru femeia lăuză şi pentru nou-născut, în prima zi după şi în a opta zi după naşterea copilului.

Toată această grijă pe mai multe niveluri, arată o dată în plus valoarea situaţiei atât din punct de vedere biologic, cât şi spiritual, duhovnicesc. Pentru părinţi momentul este unul cu totul şi cu totul inedit, provocator şi, în acelaşi timp, satisfăcător în sine însuşi. Începe acum o nouă etapă în viaţa copilului, pentru care nu există o reţetă universal valabilă şi care, cel puţin din perspectivă psihologică, îi supune pe părinţi unor solicitări diverse de adaptare la noua situaţie şi încă pe toate palierele vieţii lor personale, familiale, profesionale şi sociale. Acum este momentul în care îşi fac apariţia modele de simţământ şi comportament pe care mama şi tata le-au moştenit de la proprii lor părinţi. Educaţia copilului este un lucru dificil şi implică deopotrivă adaptarea la noua situaţie a fiecăruia în parte dar şi a amândurora împreună, unitar, faţă de copil.

 De acum înainte e foarte important ca părinţii să petreacă un timp de calitate împreună cu copilul lor, separat şi împreună, silindu-se în acelaşi timp să fie părinţi naturali, fireşti, fără să încerce să se potrivească forţat tiparelor parentale moştenite de fiecare dintre ei. (Ferland, 2011, p. 28).

Autoritatea parentală care începe de acum să se impună, poate îmbrăca forme conştiente şi inconştiente. Exact în aceste clipe încep să ia amploare „scurtăturile educaţionale”, adică acele lucruri pe care părinţii lor le ştiu şi le-au acumulat de-a lungul experienţei lor de viaţă în familiile lor de origine. Pentru a putea depăşi nivelul unei autorităţi exprimate inconştient în relaţie cu copilul, părinţii sunt chemaţi să se înscrie într-un program de autocunoaştere în care să-şi descopere aceste tipare relaţionale pe care le-au experimentat fiecare în familiile lor. Nu este un lucru uşor, însă, Auto-Conştienţa se poate câştiga învăţând să trăiască „alert şi vigilent clipă de clipă”. (Aun Weor, 2008, p. 36)

            Această autocunoaştere, în al cărui proces părinţii copilului trebuie să se înscrie dacă doresc să fie cât mai aproape de realitatea dorinţelor lor şi de nevoile de dezvoltare pe care le presupune vârsta copilului, este însoţită şi de noi informaţii educaţionale care servesc nu atât dezideratului de părinte perfect, cât calităţii umane şi fireşti pe care să o imprime în relaţia lor cu nou-născutul şi, pe mai departe, cu copilul. De exemplu, e foarte important pentru copil să audă vocea tatălui în prezenţa mamei, şi chiar să-l vadă pe tată, acest lucru aducându-i un supliment de confort şi siguranţă emoţională: “Şi, dacă îşi vede mama, care îi dă sân, în tovărăşia altcuiva; dacă vede că ea îl raportează la UN bărbat şi că acest bărbat, la rândul lui îl raportează la mamă; atunci, ceea ce el primeşte de la mamă provine din vocea tatălui – şi asta stimulează îmbogăţirea vitalităţii copilului; el se umple de faptul că tatăl este resursa afectivă a mamei, care, raportată la acesta, devine resursa afectivă a copilului” (Dolto, 2016, p. 15)

            În primele luni după naştere, copilul trăieşte în aşa-numitul univers existenţial nediferenţiat. Acest lucru înseamnă  că pentru copil orice lucru vede, orice persoană zăreşte, inclusiv pe mama şi pe tatăl său, îi socoteşte ca prelungiri ale lui însuşi. Din acest punct începe cumva, însă, şi procesul de diferenţiere personală. De fapt, acest proces a început încă chiar în momentul propriu zis al naşterii, când copilul a ieşit din spaţiul intern şi securizant conferit de uterul matern şi a respirat pentru prima dată în afara mamei lui. Pe parcursul următoarelor săptămâni şi luni, mama îi satisface copilului toate nevoile fără ca acesta să-i poată spune vreuna dintre ele. Mama simte şi ştie că bebeluşului îi este foame, îi este sete, trebuie schimbat, etc. Însă, copilul mai este părtaş şi unor altfel de experienţe, în sensul că mama lui întârzie câteodată să facă aceste lucruri. În plus, mama lui nu stă tot timpul cu el, ea dormind în alta cameră împreună cu tatăl copilului. Ceea ce vrem să subliniem, este că procesul de diferenţiere continuă şi pe aceste niveluri, copilul începând să înţeleagă încet, încet că este o persoană aparte, diferit de mama sa, de tatăl său şi de alţi membrii ai familiei.

            E semnificativ că Biserica certifică acest proces de individuare a copilului tocmai prin faptul că atunci când preotul oficiază Taina Sfântului Botez, copilul este însoţit şi ţinut în braţe, ca de altfel pe întreg parcursul Slujbei Botezului, de către naşi (Micul Molitfelnic, 2001, p. 20). De altfel, teologic vorbind, prin Taina Sfântului Botez noul născut devine membru personal al Trupului lui Hristos care este Biserica cea Vie şi al cărui Cap este Însuşi Domnul Iisus Hristos. De aici încolo, părinţii ar trebui să resimtă o responsabilitate tot mai accentuată pentru creşterea copilului ale cărui contacte cu lumea sunt tot mai multe şi diversificate. Efortul se va concentra pe încercarea de a asorta, să zicem, echitabil, aşteptările parentale cu nevoile copiilor şi cu efectele atitudinale şi comportamentale care se observă în viaţa lor (Mitrofan, 1984, p. 145).

            Este ştiut că atmosfera maritală şi calitatea ei emoţională se reflectă indubitabil asupra implementării strategiei parentale (Satir, 2011, p. 89). Rolurile familiale, dacă sunt bine fixate şi graniţele pertinent stabilite, adică părinţii să fie părinţi şi copiii să fie copii, este închisă calea cea largă a posibilităţilor conflictuale în cadrul familiei. Acest lucru presupune şi implicarea consistentă a voinţei părinţilor, voinţă educaţională unită cu a conştientiza importanţa educaţională  pe care influenţa lor asupra copiilor în „cei şapte ani de acasă”, dar şi după aceea, o are asupra inseminării şi consolidării bunei creşteri a copiilor. Exercitarea voinţei este esenţială: „disciplina voinţei… iubirea este disciplină…. A răbda, adică a rezista unei frustrări, a amâna un impuls sau a face faţă unor emoţii negative puternice, este indispensabil, dacă vrei cu adevărat să realizezi ceva în experienţa ta de convieţuire…maritală” (Nuţă, p. 32, 36).

            În rolurile pe care le au acum, părinţii sunt conştienţi de problemele lor, nu le evită, le asumă cu maturitate şi nu le lasă să se adune în aşa numita agendă ascunsă care, în fond, escamotează un adevărat arsenal cu potenţial conflictual. Ei nu trebuie să fie părinţii perfecţi, ci să-şi recunoască şi să-şi asume cu responsabilitate anumite deficienţe, pe care apoi să încerce să le rezolve cu pierderi minime. Aici este vorba despre maturitatea părinţilor, o maturitate profund şi divers încercată, pentru că odată cu creşterea propriilor copii, se poate întâmpla să crească şi nivelul problemelor în familiile lor de origine (părinţi bolnavi, accidente, etc), la care se pot adăuga provocările legate de parcurgerea unor etape pe segmentul profesional. Nu întâmplător şi dincolo de orice nuanţă metaforică, într-adevăr, părinţii sunt acum la mijlocul „sandwich-ului” existenţial.

            Dacă părinţii nu îşi asumă matur rolurile şi nu caută să-şi pună în lucrare iscusinţa inteligenţei şi a voinţei pentru a-şi rezolva problemele, asupra copiilor se creează nişte confuzii.   Ei pot încerca să ia pe rând apărarea părinţilor, în speţă, a celui mai slab. Mai mult decât atât, se pare că se pot simţi chiar vinovaţi, punând pe seama lor neînţelegerile dintre părinţi. Aceste auto învinovăţiri ale copiilor  le pot stârni interesul pentru a capta şi mai mult atenţia părinţilor şi, dacă aceştia din urmă nu-şi rezolvă problemele la timp, copiii pot ajunge până acolo încât să devină dependenţi de recunoaşterea emoţională pe care le-o acordă părinţii. De fapt, copiii simţindu-se vinovaţi pentru atmosfera de beligeranţă din familie, vor încerca să vadă în recunoaşterea lor emoţională de către părinţi şi în atenţia pe care aceştia le-o acordă, un semn de iertare şi de deculpabilizare (Dolto, 2016, p. 45).

           Căsătoria şi întemeierea familiei

           Maturitatea copiilor când vor ajunge la stadiul de a-şi întemeia ei înşişi o familie prin căsătorie, depinde în mare măsură de maturitatea atmosferei afective care a populat cu preponderenţă mediul parental şi familial în care au crescut ei înşişi. Când ajunge copilul să se căsătorească, el trebuie să întrunească acele condiţii ale maturităţii şi independenţei personale, deci să fie de-fuzionat şi scos din dependenţa faţă de proprii părinţi, pentru ca în felul acesta să-şi poată ei întemeia propriile familii sănătoase.

            Biserica arată foarte clar aceste lucruri în cadrul Tainei Cununiei, când mirii sunt însoţiţi de naşi care devin părinţii lor spirituali. Constelaţia familială din Biserică de la Sfânta Cununie îi arată pe naşi stând pe aceeaşi linie de-a dreapta şi de-a stânga mirilor, iar în acest tablou părinţii ocupă partea de fundal, stând în spatele lor. Şi prin această poziţionare liturgică se adevereşte importanţa pe care o are stabilirea unor graniţe a rolurilor familiale, astfel încât fiecare să-şi cunoască poziţia şi responsabilităţile. O rugăciune din cadrul Slujbei spune clar că „rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor copiilor” (Micul Molitfelnic, 2001, p. 87). Deci, nu implicarea autoritară a părinţilor în viaţa noii familii, nici sfaturile irefuzabile ale lor, ci doar rugăciunea din umbră este pârghia fundamentală de influenţă pozitivă pe care părinţii o pot aduce copiilor lor care, iată, acum, se căsătoresc. Exprimarea poate fi uneori chiar foarte explicită: „…căci pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup, şi pe care i-a unit Dumnezeu omul să nu-i despartă” (Micul Molitfelnic, 2001, p. 83).

             Unul dintre ritualurile care însoţeşte nunta tradiţională românească, precizând totodată şi noile conexiuni afective dintre miri şi naşi, consemnează ceea ce se întâmplă la un an după nunta propriu-zisă. La masa de un an de zile de la Cununie, atunci când aducea nunul viţeaua hinului, cel dintâi zicea: „Pe lumea asta a dumneavoastră, iar pe cealaltă a noastră” (Drăguş, 2014, p. 109). Altfel spus, voi să vă bucuraţi de bunătăţi în lumea prezentă şi nouă să ne răsplătească Dumnezeu în lumea de dincolo pentru ce vă dăm noi aici pe pământ din punct de vedere materială dar, mai ales, spiritual, în calitate de părinţi spirituali. La această masă nu trebuie invitaţi neapărat şi părinţii.

                  Acest demers ritualic se poate interpreta tot în ideea consolidării relaţiilor de parentalitate spirituală pe care instituţia năşiei o presupune. Încă tânăra familie are nevoie de sprijin pentru a-şi putea clarifica tot mai mult poziţia faţă de familia de origine a fiecăruia, dat fiind faptul că de „experienţele pe care le-a avut cu părinţii săi pe parcursul copilăriei şi adolescenţei, dintre care unele continuă, probabil, în prezent”, depinde felul în care persoana înţelege să-şi administreze acum relaţiile intrafamiliale şi interpersonale (Bowlby, 2016, p. 191).

Un nou început: sfârşitul vieţii pământeşti

            Dacă procesul maturizării tinerilor căsătoriţi continuă în această direcţie a individualizării familiei lor faţă de familiile lor de origine, potenţialul conflictual este redus la maximum, bineînţeles dacă rolurile sunt bine stabilite şi nu există indiferenţă şi ură interfamilială, care niciodată nu vor ţine loc de graniţe familiale sănătoase. În sfârşit, momentul despărţirii sufletului de trup şi al luării de rămas bun de la persoane apropiate sufleteşte este inevitabil. Plecarea din această lume a persoanelor dragi este, dacă vreţi, un nou test al solidităţii şi maturităţii relaţiilor afective. Îşi pot face acum apariţia provocărilor de tipul anxietăţii şi depresiei, toate aceste putând fi generate de separările involuntare (Bowlby, 2016, p. 190). Am putea spune că slăbiciunile corporale care apar odată cu vârsta, chiar bolile, pot fi interpretate ca nişte preludii, un fel de pregătiri emoţionale, pentru marea trecere şi separare a unora de alţii, a copiilor de părinţi.

                 Ritualul Slujbei Înmormântării vine cu un element care clarifică încă odată sensul lucrurilor privitor la „crearea şi ruperea legăturilor afective”. Simbolul crengii de măr pe care apropiaţii mortului o dau naşilor ca din partea lui, răspunde simetric gestului de care am amintit mai sus, pe care naşii îl fac la un an după căsătoria finilor. Şi prin acest ritual al crengii de măr se poate înţelege „amortizarea emoţională” a despărţirii copiilor de părinţi, prin implicarea din nou a instituţiei naşilor. Acest paralelism al rudeniei de sânge cu rudenia spirituală asigură o bază mai largă de suport emoţional pentru cei rămaşi în viaţă. Cam ca şi creanga de măr în trei ramuri – alt simbol treimic – de la capu’ mortului. Atunci când naşul primeşte, aşa ca din partea finului mort acum, creanga de măr cu darurile ei zice aşa „Pe lumea aceasta să fie al dumneavoastră, iar pe lumea cealaltă să fie al mortului”(Drăguş, 2014, p. 121-122). Adică nunul cu nuna să se bucure de dulceaţa roadelor şi a dulciurilor pe lumea asta, iar faptele bune pe care de altfel le şi simbolizează mărul mortului, să-i fie de folos mortului în lumea de dincolo. Cum zice şi poetul Radu Gyr: „Sunt, Doamne, copt pentru cules,/ Nu că mi-s anii grea recoltă,/ Cât mi-este sufletul o boltă,/ De crengi sub rodul tot mai des”. Aşadar, viaţa continuă şi după moare, faptele bune săvârşite pe pămând fiind „banii” pe care omul îi plăteşte acum pentru un locaş în Împărăţia Tatălui.

             Dincolo de ritualul propriu-zis al înmormântării, care putem spune că asigură, psihologic vorbind, o anumită ventilare emoţională, nădejdea vieţii celei veşnice mângâie profund şi necurmat cu promisiunea revederii când va binevoi Bunul Dumnezeu.

În loc de concluzii

 

  • este esenţială cunoaşterea sensurilor teologice şi psihologice ale gesturilor de ritual şi mişcare liturgică.
  • reevaluarea semnificaţiei teologice şi psihologice a instituţiei parentalităţii duhovniceşti – năşia.
  • catehezele premaritale sunt importante tocmai pentru că, prin înţelegerea anumitor lucruri de către miri, se amorsează cumva trecerea bruscă de la statutul premarital la cel de întemeietor de familie.

 

Bibliografie:

 

  1. AUN WEOR, Samael, (2008). Educaţie fundamentală, Cluj-Napoca: Editura Papyrus Print.
  2. BOWLBY, John, (2016). Crearea şi ruperea legăturilor afective, traducere de Violeta Bîrzescu, Bucureşti: Editura Trei.
  3. DIMITRIU, Cornelia, (1973). Constelaţia familială şi deformările ei – elemente de propedeutică a unei pedagogii familiale, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
  4. DOLTO, Francoise, (2016). Când părinţii se despart. Cum să prevenim suferinţele copiilor, traducere de Smaranda Bedrosian şi Magdalena Popescu, Bucureşti: Editura Trei.
  5. DRĂGUŞ, Aurel, (2014). BOHOLŢ – Sat ardelean al tradiţiei, statorniciei şi speranţei, Ediţia a II-a adăugită, Galaţi: Editura Axis Libri.
  6. FERLAND, Francine, (2011). Copilul nostru de zi cu zi din leagăn la şcoala primară, traducere de Luminiţa Brăileanu, Bucureşti: Aramis Print: Minerva.
  7. MICUL MOLITFELNIC, (2001). Tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca: Editura Renaşterea.
  8. MITROFAN, Nicolae, (1984). Dragostea şi căsătoria, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
  9. NUŢĂ, Adrian, (2002). Suprafaţa şi adâncimile cuplului, Bucureşti: Editura SPER.
  10. SATIR, Virginia, (2011). Terapia familiei, traducere de Cristian Constantinescu, Bucureşti: Editura Trei.
  11. STĂNILOAE, Dumitru, (2014). Ortodoxie şi Românism, Bucureşti: Editura BASILICA a Patriarhiei Române.
Reclame

Lasă un comentariu

EXPOZIȚIE DE CARTE Toamna – Mire-te, dezmire-te / cântecul pădurii! (L. Blaga)


Motto: Rod al inimii, de apă,

              Crește lacrima-n pleoapă (L. Blaga, Noiemvrie)

IMG_20181023_130021

 

20181023_120717

 Deschidem file de literatură română și artă spre a cuprinde cântecul toamnei.

Luchian a imortalizat pe pânză, luminozitatea interioară a culorii. A înţeles că arta, departe de a fi un simplu meşteşug, fără niciun substrat sufletesc, este, dimpotrivă, o materializare a vibraţiunilor sufleteşti prin spiritualizarea materiei, pe care artistul o mânuieşte (Tonitza). În peisajele lui Luchian, domină linia arcuită sau curbă, mlădioasă (ciclul Priveliștilor de la Brebu). Din tablourile cu flori se desprinde intensitatea expresiei coloristice: Tufănele în ulcică, Garoafe, Maci, Crizanteme,Anemone).

IMG_20181023_130041

IMG_20181023_130102

 

20181023_120707

Sălăşluieşte în gând transparenţa culorilor, luminozitatea lor de vitraliu. Principiile fundamentale ale simetriei, armoniei şi coloristicii trecute printr-o sinceritate de exprimare caracteristică, fac esenţa artei lui Luchian; originalitatea lui nu stă în formulă, nici în normă, ci-n selecţiune şi sinteză avea să remarce V. Beneş. In arta românească, Luchian a fost acela care a eliberat viziunea picturală de preocupările unui realism direct, ridicând plastica autohtonă la un nivel de actualitate ce nu fusese atins de nimeni până atunci (K. H. Zambaccian). Pictura lui Nicolae Grigorescu revitalizează coordonatele stilistice ale epocii, prin expresia senzației. Din timpul suspendat al picturii clasice, artistului i se deschide un spațiu temporal în mișcare, în care lucrurile respiră, insuflând creației freamătul existenței.

Factorul determinant al expresiei în pictura lui Grigorescu, este lumina, imponderabilitatea ei. La Grigorescu, lumea este de fapt, o modalitate lirică a luminii.

20181023_120835

 

Pictura lui Grigorescu, indiferent dacă se referă la un clarobscur din interior sau la un luminism plein-air, este, din punct de vedere al concepției plastice, armonică și valoristă. În ultima perioadă a creației, pictorul atribuie culorii albe, un rol definitoriu. Sugestia de spațiu este redată printr-o cromatică specifică: spațiul modelează culoarea albă supusă iradierii luminii, alterând-o, adică neutralizând-o din ce în ce, de-a lungul diferitelor accidente configurate care îl populează, topind totul într-o atmosferă generală, argintie (Vasile Varga).

20181023_120717

 

IMG_20181023_125948

Tablourile lirice din versurile lui M. Eminescu, L. Blaga, Alecsandri, Coșbuc, D. Pillat, dau impresia de trăire plenară, de ”dor nemărginit”. Sadoveanu este un pictor și un poet al naturii. Muntele, pădurea, apele,  reflectă mai mult decât emoția individuală, scriitorul descifrând vocea lucrurilor.

 

De treci codri de aramă, de departe vezi albind

S-auzi mândra glăsuite a pădurii de argint.

Acolo, lângă isvoarã, iarba pare de omãt,

Flori albastre tremur ude în văzduhul tãmâiet ;

Pare-că si trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,

Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.

Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint

Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;

Ele trec cu harnici unde şi suspină-n flori molatic,

Când coboară-n ropot dulce din tăpsanul prăvălatic,

Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,

În cuibar rotind de ape, peste care luna zace. (M. Eminescu, Călin (file din poveste)

Rod al inimii, de apă,

creşte lacrima în pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?

Vatră caldă, drum bătut.

Am pierdut soare şi lună.

Golul cine mi-l răzbună? (L. Blaga, Noiemvrie)

Viorica Bica

Lasă un comentariu

Viziune europeană asupra operei lui Horia Bădescu. (La a 75-a aniversare)


Recenzie de carte – prof Liviu Ioani

Reflexe francofone. Receptarea operei lui Horia Bădescu în spațiul cultural francofon

În mod real destinul unei opere este determinat de modul ei de receptare. Iar perspectiva asupra ei se vede influențată și de punctul cardinal în care se află cititorul. Se adeverește, peste ani, afirmația lui Terentianus Maurus, care scria, în urmă cu aproape două milenii în cartea lui de prozodie: Pro captu lectoris, habent ua fata libelli (Încăpute pe mâna cititorului, cărțile își au soarta lor).

O demonstrație pe măsură ne-o oferă lucrarea Reflexe francofone, cu subtitlul Receptarea operei lui Horia Bădescu (n. în 1943, n.n.) în spațiul cultural francofon, într-o ediție îngrijită, prefață, notă asupra ediției și indice de nume de către universitarul clujean Ilie Rad, și apărută recent (2018) la editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. O carte de proporții (400 de pagini), într-o prezentare tipografică aleasă, cu toată oferta de texte în formă bilingvă, traducerea din franceză aparținând lui Horia Bădescu, ne poartă în spațiul publicistic și editorial francez și belgian, unde opera scriitorului român s-a bucurat de o prețuită receptare.

Dacă evaluarea estetică din partea criticii literare francofone nu schimbă altitudinea valorică la care se situează activitatea culturală și creația literară a lui Horia Bădescu, surprinde însă dimensiunea prin timp a receptării, rezonanța ei cantitativă, atât la volumele de poezie, proză, eseu, traduse în franceză, cât și la volumele de poezie scrise de autor direct în limba lui Racine, Hugo, Baudelaire …, făcându-i pe comentatori să afirme că se dovedește unul din cunoscătorii subtilităților acestei limbi, asemenea lui Emil Cioran și Eugen Ionescu, din aceeași vatră românească.

Într-o notă asupra ediției prof. univ. Ilie Rad ne pune în gardă că volumul de față cuprinde 71 de cronici literare apărute în spațiul francofon, la 13 dintre volumele lui Horia Bădescu (poezie, proză, eseu), tipărite în Franța și Belgia, comentarii datorate unui număr de 46 de critici literari și poeți, printre cei mai reprezentativi din arealul francofon. La cele 71 de cronici literare se adaugă 7 articole de sinteză, 14 scrisori și 8 e-mailuri primite de autor, ecouri ale volumelor, texte care sunt tot atâtea evaluări la fel de pertinente ca și cele publicate în presă sau în prefața unor volume.

Cifrele sunt edificatoare prin sine, dar mai edificator este conținutul aflat în spatele lor. Întrucât cititorul român are cunoștințe limitate despre publicistica francofonă, editorii s-au simțit datori să treacă într-o Addenda, (opt pagini), numele cronicarilor, în ordine alfabetică, cu scurte informații privitoare la statutul lor profesional-științific. Din parcursul Addendei ne dăm seama că ne aflăm în fața unor personalități ale vieții culturale, academice din Franța și Belgia: critici și istorici literari, universitari, publiciști, scriitori, animatori culturali. O altă inovație care slujește imaginii de sinteză a conținutului și dă un grad mai mare de atractivitate este conceperea originală a Sumarului. Pe lângă necesarele: autor și titlul articolului se mai adaugă un scurt citat, două – trei – patru rânduri, considerat semnificativ pentru mesajul comunicării, ca un sâmbure al enunțurilor. Se vede că citatele au fost selectate atât pentru formularea lor expresivă, cât și pentru a configura adevărate puncte de reper ale interpretărilor critice. Câteva, de aceeași relevanță ca și celelalte: Horia Bădescu rămâne fidel tradiției marelui lirism românesc, a lui Eminescu ori Blaga (André Doms); Cu aceste silogisme, un „creator” aparte dă vieții noastre sensuri multiple (Alain Duveau); Un farmec parcurge această carte, de o subtilitate și o sensibilitate extreme… (Jacques De Decker); Horia Bădescu e un romancier care merge la esențial, la esența omului pe care îl interoghează necontenit (P. Mamengui-Otouma); Scrise într-o limbă secundă, dar perfect stăpânită, versurile mărturisesc, în pofida a tot, îndoielile și rătăcirile până la marginea vidului (Jean Pierre Longre) etc.

După cum remarcă Ilie Rad într-o substanțială Prefață la volumul de Reflexe …, după 1989 cele mai numeroase tălmăciri din creația lui Horia Bădescu apar în spațiul francofon, în Franța și Belgia, mai ales, dar și în Bulgaria, Canada, Macedonia, Vietnam, Rusia, SUA, la care se adaugă colaborări la publicațiile de profil din țările respective, conferințe la reuniuni literare internaționale, unele pe care însuși le-a inițiat cum sunt: Colocviile Internaționale „Lucian Blaga” de la Paris; fiind unul din puținii români care a ajuns membru al Uniunii Scriitorilor din Franța și care a fost onorat în 2004 cu Premiul European de Poezie Francofonă „Leopold Sédar Senghor”. În opiniile comentatorilor străini activismul cultural al lui Horia Bădescu se corelează cu o vie activitate publică în sfera culturii și publicisticii românești. A făcut parte din gruparea literară de la revista clujeană Echinox, a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din Cluj-Napoca, apoi, după 1990, director al Studioului teritorial de radio Cluj, director, din 1994, al Centrului cultural român de la Paris, după care, atașat cultural pe lângă Ambasada României din capitala Franței. În 1997 a obținut doctoratul în filologie cu teza Memoria Ființei. – Poezie și Sacru, lucrare reluată în anul 2000 sub forma unui eseu în limba franceză.

Reflectarea cuprinzătoare a operei unui scriitor român contemporan în spațiul lingvistic al unei alte culturi, nu cu totul străine, devine și pentru autorul în cauză o experiență inedită, o modalitate nouă de oglindire, după cum mărturisește însuși Horia Bădescu: Ceea ce a văzut critica românească în oglinda scrisului meu îmi e cunoscut mie și deopotrivă cititorilor mei. Ceea ce se arată ochilor celor de pe alte meleaguri, mai ale celor din orizontul francofon, spațiul cultural afin, în care se înscrie seculara francofonie românească, fondatoare de modernitate, am putut să constat eu însumi la sursă, dar a rămas cvasinecunoscut cititorilor de acasă. Iar Ioan Holban în Literatura română de azi îl consideră pe Horia Bădescu unul dintre cei mai importanți scriitori români, cu certificat european autentic. Cartea vine de fapt cu niște răspunsuri concludente la întrebarea lui Moromete: Pe ce te bazezi?

N-ar fi elocventă prezentarea ideilor cărții fără evidențierea materialului iconografic, începând de la statueta de pe coperta de un alb glasat, până la cel inserat între paginile volumului. Vizează exclusiv scrieri, ignorând (voit!) portretistica autorului. Cunoaștem astfel imaginea coperților și a paginilor de titlu a volumelor traduse ori scrise direct în franceză, facsimilele scrisorilor primite de autor, ca ecou la edițiile apărute, un grupaj ilustrativ, în final din publicațiile culturale franceze și belgiene vizate în referințele critice.

Prin parcurgerea cărții dăm întregul credit uneia din afirmațiile lui Ilie Rad: … câștigul cel mai important al acestei ediții ni se pare faptul că ea permite o comparație între modul în care a fost receptată opera lui Horia Bădescu în spațiul românesc și în cel francofon, între stilurile critice, între capacitatea exegeților din ambele culturi de a releva aspecte, sensuri și nuanțe inedite în opera scriitorului studiat. Alături de asemenea distincții individualizatoare analizele dezvăluie numeroase linii de convergență cu spiritualitatea universală: Sculpturile lui Brâncuși sunt atât de simple, atât de zvelte, atât de limpezi și de tăcute, adânc misterioase. Poemele lui Horia Bădescu le seamănă (Gérard Bayo). Nu e întâmplător ca mai ales editorii din Belgia să fie fascinați de această poezie: între poezia română și a noastră se dezvăluie multe puncte comune: interogația metafizică, dificultatea de a fi… (Jean-Luc Wauthier).

Cartea reprezintă deopotrivă o aniversare, dar și un prilej de a ilustra rezonanțele europene ale creației românești contemporane.

Lasă un comentariu

Ziua Educației celebrată la Biblioteca Municipală Octavian Paler


Ziua Educației – 5 octombrie 2018

Din 1994, în data de 5 octombrie, în întreaga lume se sărbătorește World Teacher’s Day (Ziua Mondială a Profesorului). Dată extrem de importantă în calendarul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, 5 octombrie readuce în atenția opiniei publice mondiale rolul covârșitor al profesorului pentru orice societate. În România, sărbătoarea a fost numită Ziua Mondială a Educației.

Ne-am alăturat și noi acestei celebrări prin faptul că am găzduit și organizat sesiuni de întâlniri și instruire a micilor utilizatori de bibliotecă.

În agenda evenimentului, am avut parte de o plăcută întrevedere cu elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială Ovid Densușianu (21 elevi), prof. înv. primar Nicoleta Scârneciu, cărora le a fost prezentată biblioteca, ca un real și eficient partener educațional, cu bibliotecari implicați și creativi, atenți la nevoile specifice copiilor de ciclu primar, dar și la tendințele școlare actuale. I-am îndemnat să perceapă biblioteca ca pe  o a doua casă, fără ziduri, fără pereți, așa cum cred că trebuie să perceapă și școala: un loc însorit de spiritul cunoașterii și al socializării, cu oportunități de dezvoltare personală, unde toate întrebările lor își găsesc răspunsul.

Apoi au urmat micuții elevi de la clasa pregătitoare a Colegiului Național Radu Negru (32 elevi), îndrumați de prof. înv. primar Teodora Novac. Acum, cu uimire și freamăt copilăresc, ei au aflat că biblioteca este Castelul Cărților, o clădire impunătoare, veche și mândră, plină de volume care povestesc…care îi așteaptă să revină pentru a începe primii pași întru buchisirea slovei de carte.

Colegii lor mai mari, clasa a II-a B – CNRN (29 elevi), sub îndemnul domnului prof. înv. primar Teofil Mija, au continuat deja mica lor tradiție, începută anul acesta – Lecturi în bibliotecă. În aceste momente, de-a dreptul magice chiar și pentru bibliotecari, domnul profesor lecturează fragmente din operele unor scriitori studiați la clasă. Călin Gruia le-a fost prezentat copiilor, printr-o fișă bibliografică; cu tact și talent pedagogic, domnul învățător a interpretat, pentru că a fost mai mult decât o simplă lectură, Ciuboțelele ogarului, organizând o sesiune de întrebări – Steluța întrebărilor. Copiii au primit temă pentru acasă, finalizarea lecturii din cartea disciplinei studiate la bibliotecă.

Elevii Liceului Teologic Ortodox Constantin Brâncoveanu, clasa a VI-a (13 elevi), profesor diriginte Zsuzsa Dull, prof. Bianca Streza, prof. bibliotecar Sorina Boamfă, au participat la o sesiune de instruire în cadrul căreia au aflat semnificația Zilei Educației: o zi care reliefează importanța și rolul jucat de profesor în viața școlarului, responsabilitatea acestuia în ceea ce privește educarea generațiilor viitoare. Tema emblematică sub care s-a desfășurat pretutindeni această zi a fost: Predarea în libertate înseamnă să poți oferi fiecărui elev educația pe care o merită. Prioritatea UNESCO este aceea de avea cadre didactice bine pregătite, ca o importantă cheie a dezvoltării globale durabile. Desigur familia și școala sunt principalele medii în care crește, învață, se dezvoltă, se formează copiii, iar rolul școlii în viața copiilor este covârșitor pentru că aceasta îi conturează și îi definitivează personalitatea, îi asigură nivelul de educație necesar pentru adaptarea și integrarea în societate și în mediul ocupațional și profesional viitor. Educația este o artă, profesorul un artist definit de haruri aparte: competență, ținută morală și intelectuală, tact pedagogic și multă dragoste. În acest sens, îl amintesc pe Lev Tolstoi care afirma atât de înălțător următoarele: Când învățătorul reunește în inima sa dragostea de profesiune și dragoste de elevi, putem spune că este un învățător desăvârșit.

A rămas de răspuns la o întrebare – care este locul bibliotecii în cadrul unei astfel de celebrării? Biblioteca este mai mult decât un castel al cărților, este o sumă simbolică de oameni care trebuie percepuți ca buni psihologi și pedagogi comunitari, ca persoane abilitate să deruleze proiecte și parteneriate pentru informare și educație constantă, care găsesc motivația corespunzătoare în ceea ce face pentru a studia la orice vârstă. Acesta este profilul bibliotecarului dintr-o bibliotecă europeană contemporană – dr. Ruxandra Nazare,  BJ G. Barițiu, vicepreședinte ANBPR.

În acest sens, elevii au vizionat filmul de animație de scurt metraj, Fantasticele cărți zburătoare ale domnului Morris Lessmore, recompensat cu Premiul Academie de Film. Autorul este William Edward Joyce, un cunoscut scriitor și ilustrator de cărți și de filme de animație. Lucrările sale au apărut pe numeroasele coperte ale magazinului New Yorker iar picturile sale sunt expuse în muzee și galerii de artă. William Edward Joyce a scris și a ilustrat peste cincizeci de cărți pentru copii, are o serie de povești și cărți desenate, Gardienii copilăriei, alcătuită din 13 cărți.

Inspirat în mare măsură de uraganul Katrina, de renumitul actor american Buster Keaton, celebru pentru filmele sale mute și pentru expresia sa stoică și imperturbabilă, de cartea lui Frank Baum, „Vrăjitorul din Oz” și de dragostea pentru cărți, filmul „Fantasticele cărțile zburătoare ale domnului Morris Lessmore” este o poveste alegorică, amar-umoristică, film care folosește o varietate de tehnici – miniaturi, animație computerizată și animație 2D. William Joyce ne prezintă un stil hibrid de animație care ne duce cu gândul la filmele mute și musicalurile MGM Technicolor.  Morris Lessmore devine în filmul de animație de scurt metraj, un personaj de modă veche dar, totodată, și unul de ultimă oră, cel cu care ne-am obișnuit în zilele noastre.

Ca urmare a vizionării și a faptului că întreaga povestea a impresionat prin alegorie și prin lipsa cuvintelor, suplinite admirabil prin puterea limbajului muzical, copiii au promis că vor realiza propria poveste, în consonanță cu personalitatea lor, cu emoția trăite de fiecare în parte. Cea mai reușită poveste va fi premiată în cadrul Nocturnii bibliotecii, iar de Ziua Mondială a cititului cu voce tare vom continua acest proiect, printr-o sesiune – Fantasticele cărți zburătoare ale domnului Morris Lessmore – cititul cu voce tare, pe baza operei omonime. Elevii au primit o ală și frumoasă lecție despre dragostea pe care o poartă iubitorul de lectură.

Bibliotecar Raluca-Maria Bucur

Lasă un comentariu

Mircea Florin Șandru – Magia sunetului. Poezie și euritmie

Lasă un comentariu

O istorie regională de semnificație națională – Constantin Băjenaru: „Comitatul Făgăraș (1876-1918)“


tribuna_antet

http://www.tribunainvatamantului.ro/o-istorie-regionala-de-semnificatie-nationala-constantin-bajenaru-comitatul-fagaras-1876-1918/

Articolul aparține domnului profesor Liviu IOANI

Țara Făgărașului este un ținut etno-istoric transilvănean, situat, azi, cea mai mare parte în județul Brașov, iar alta în județul Sibiu, mărginit la sud de crestele făgărășene ale Carpaților Meridionali. Acest spațiu dispune acum de două lucrări fundamentale privitoare la trecutul său istoric: „Țara Făgărașului în timpul stăpânirii austriece“ (1691-1867) din 2013 și „Comitatul Făgăraș“ (1876-1918), ambele aparținând istoricului Constantin Băjenaru, cercetător la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat“, ultima dintre ele, apărută în 2016 la Editura Altip din Alba Iulia, reprezentând și lucrarea de doctorat. Valoarea lucrărilor rezidă din profunzimea documentării, viziunea de sinteză și integrarea evenimentelor regionale în istoria largă a Transilvaniei și mai largă a României. Volumul dedicat comitatului radiografiază o perioadă crucială a ținutului, ce va culmina la 1 Decembrie 1918 prin Hotărârea de Unire a Transilvaniei cu Regatul României. Anul 1876, inclus în periodizarea lucrării, și nu 1867, când s-a instituit, de fapt, „dualismul austro-ungar“, are drept reper momentul când „statul național maghiar“ întreprinde o reformă administrativă, pozitivă și funcțională din perspectiva guvernului de la Budapesta, care a rămas stabilă până la 1918.

Prin Legea administrativă din 1876, teritoriul Transilvaniei cuprindea 15 comitate, între care și Făgăraș, ce, cu o suprafață de 2.433 km pătrați acoperea zonele Făgăraș și Bran. Față de studiile fragmentare de până acum, destinate perioadei, investigația autorului extinde sursele, valorifică studii de specialitate din limbile maghiară și germană, documente primare emise de Curtea imperială vieneză, Cancelaria regală din Budapesta, Parlamentul Ungariei, alături de relatări din presa vremii, între care „Gazeta Transilvaniei“ de la Brașov este deseori citată. Prin astfel de articulații, reconstituirea istorică capătă nu numai obiectivitate, ci își adaugă un caracter de frescă vie prin evenimente pe care strămoșii noștri apropiați le-au trăit efectiv.

O reformă cu tentă naționalistă

Conținutul propriu-zis, structurat pe cinci domenii: organizarea administrativă, realitatea demografică între stabilitate și mobilitate, evoluția economică, activitatea național-politică, Primul Război Mondial și Marea Unire (de la mitul „bunului împărat“ la unitatea națională) reînvie o epocă cu repercusiuni vizibile în istoria contemporană a României. În spirit obiectiv, autorul apreciază caracterul modern a Legii administrative: a introdus stabilitate, rigoare și disciplină, justiția a devenit instituție separată de puterea executivă, s-a format categoria profesională a funcționarilor publici, ceea ce a declanșat interes pentru școală, membrii consiliilor erau eligibili, dar reprezentativitatea pentru populația nemaghiară era voalat încălcată. Într-un comitat precum Făgărașul, în care 90% din locuitori erau români, încălcarea dreptului de folosire a limbii române în administrație, justiție, învățământ, în presă, abuzurile funcționarilor, duritatea jandarmilor au fost simțite nu numai ca frustrări, ci ca mijloace de maghiarizare forțată. Cartea semnalează concret o serie de abuzuri, dar și reacția comunităților făgărășene și brănene împotriva „șovinismului amploaiaților“, a opreliștilor impuse ziarelor românești, a măsurilor de maghiarizare a toponimelor, acuzațiilor de a se fi căutat „Deșteaptă-te, române!“ și a avea legături cu România, împotriva coruperii cu bani a alegătorilor pentru a opri accederea românilor în consiliu sau în Parlamentul de la Budapesta.

O modernizare cu viteze diferite

Un fenomen ce începuse a lua amploare este emigrarea din Ardeal în România și, de la începutul secolului al XX-lea, în America. Se enumeră printre cauze sărăcia, lipsa pământului, recoltele slabe, lipsa locurilor de muncă alternative, Făgărașul nu avea industrie, pe când America făgăduia angajări bine plătite, cu rămâneri definitive acolo, ori cu reveniri pentru a-și făuri acasă gospodării înstărite. Emigrația a cuprins întreg Ardealul și Ungaria: români, maghiari, sași, evrei, dar procentul din comitatul Făgăraș depășea media țării. Imperiul înregistrează, pe de altă parte, o perioadă de progres economic, resimțită și în comitatul Făgăraș. Modernizarea economică, în sens capitalist, s-a înregistrat în agricultură, silvicultură, zootehnie, în firava industrie, precum și în comerț, comunicații, în formarea unei rețele de drumuri și căi ferate și în dezvoltarea creditului.

Dar, în ciuda progreselor înregistrate, constată autorul, „comitatul a rămas unul din cele mai slab dezvoltate din Austro-Ungaria, destinat în special să furnizeze materii prime. Transilvania însăși a rămas mai puțin dezvoltată economicește, în comparație cu regiunile din centrul și vestul statului bicefal“.

Partidele politice și lupta parlamentară

În malaxorul politicii statale de maghiarizare, naționalitățile din imperiu aveau puține șanse de a-și păstra identitatea și de a spera la propășirea etnică, politică, economică, socială și culturală. De la început, românii au contestat pactul dualist, au susținut autonomia istorică a Transilvaniei și au exprimat visul secular al neamului de unire cu patria mamă, România. Deși momentan dispuneau de slabe mijloace, au pus accent pe lupta parlamentară, pe rezistența extraparlamentară, pe efortul de înființare a unor partide politice moderne, pârghii bazate pe ideea de națiune, pe liberalism și principiile statului de drept, cu care se afișa însuși statul dualist. O primă rază de lumină se ivește odată cu înființarea primelor partide politice „naționale“ românești la 1869 și unificarea acestora la 1881, creându-se, prin Conferința de la Sibiu, Partidul Național Român din Transilvania. După opinia autorului, politica pasivă, dusă de PNR până la 1892 n-a fost productivă, din contră, românii s-au ales cu o slabă reprezentare în parlament. Însă mișcarea memorandistă din 1892-1894 a evidențiat temelia revendicărilor, dar și diplomația lașă a Curții Imperiale, corelată cu acțiunile represive ale guvernului de la Budapesta. Delegația celor 300 de memorandiști, sosită la Viena, n-a fost primită de împărat, apoi, după ce actul a fost publicat în presă, autorilor li s-a intentat proces penal, 21 dintre ei primind, prin procesul de la Cluj, ani grei de închisoare. Împăratul nu s-a amestecat, dar și-a dovedit după o vreme clemența, prin grațierea condamnaților în 1895, după un an de detenție. Abia la Conferința PNR din ianuarie 1905 s-a trecut programatic la activism politic, vizând câștigarea alegerilor dictate din acel an. La Făgăraș a candidat avocatul Ioan Șenchea, lider local și ziarist, dar a fost învins de candidatul guvernamental, liberalul Mikzáth Kálmán (cunoscut scriitor maghiar din Capitală), ce reprezenta Făgărașul în Dietă încă de la alegerile din 1892. Până la alegerile din 1910, circumscripția Făgărașului n-a avut deputat român în Parlamentul de la Budapesta. Atunci, disputa a fost favorabilă PNR, căci în ambele „cercuri“ electorale locurile au fost ocupate de români: Alexandru Vaida-Voievod (medic) și Nicolae Șerban (avocat), ultimul membru al Partidului Liberal Maghiar.

„Marele Război“ și dezintegrarea Imperiului

Asasinarea prințului moștenitor Franz Ferdinand și a soției sale Sofia, la Sarajevo, pe 28 iunie 1914, a șocat și a produs jale sinceră în Ardeal. În virtutea sacralizării vlăstarelor împărătești, românii și-au pus mari nădejdi în viitorul succesor la tron, considerat persoana izbăvitoare a neamului. De aceea au considerat războiul inevitabil, s-au înrolat cu însuflețire, crezând într-o conflagrație scurtă. Lucrarea lui Constantin Băjenaru dezvăluie aceste „iluzii“, cât și destrămarea lor, prin confruntarea populației cu vitregiile nebănuite ale ostilităților. Vechiul sentiment al datoriei și al loialității pierise, iar momentul 1916, al intrării României în război, acutiza idealurile naționale, avea un impact psihologic deosebit. Tragedia unei populații peste care tăvălugul frontului a trecut de două ori în vara și toamna lui 1916, atât la ofensiva armatei române, cât și la retragerea ei, a fost amplificată de deruta și răzbunările sălbatice ale autorităților militare, pornite la executarea a numeroși intelectuali, preoți, învățători, fruntași ai comunităților, pe motiv că au pactizat cu armata română. Unii dintre localnici s-au și refugiat odată cu retragerea, au luat drumul exilului „coloană tristă alăturată celei militare“, pentru a scăpa de persecuții.

Un orizont nou deschid relatările evenimentelor din a doua parte a anului 1918, când triumful Antantei devenise iminent. În zadar Carol I, împăratul Austro-Ungariei, lansa pe 16 octombrie manifestul pentru un stat federal cu șase regate independente. La 11 noiembrie 1918, se încheie armistițiul între cele două grupări politice militare. Deja din 25 octombrie PNR declară Transilvania liberă și prezintă actul în parlamentul budapestan.

Pe plan politic intern, lucrurile se mișcă foarte repede, încât delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie, aveau girul noilor autorități locale și al populației române, printr-un „credințional“, ce consfințește deplin voința națională, exprimată democratic. La câteva zile, Regele Ferdinand și Guvernul Român primesc de la o delegație ardeleană Actul Unirii. Mai rămânea problema recunoașterii internaționale, care se oficializează prin Tratatul României cu Ungaria, semnat la Trianon, în 4 iunie 1920. Istoricul Constantin Băjenaru a reușit, prin noua sa carte, să dea relevanță unei perioade istorice frământate, cu evoluții imprevizibile, cu confruntări dramatice, care n-au abandonat orizontul unui ideal național. România întregită nu a fost numai rezultatul unei conjuncturi istorice, dramatice în esență, ci izbânda firească a unei aspirații seculare, cu atât mai mărețe cu cât părea de multe ori greu de atins. Evenimentele aduc în scenă oamenii de atunci, destine luminoase sau obscure, rămase în cronica vremii prin sacrificiu ori despotism, și doar cursul ulterior al istoriei devine îndreptățit să le confirme măreția sau să-i surclaseze.

Lasă un comentariu

Consiliul Local Făgăraș Despărțământul ASTRA Făgăraș Municipiul Făgăraș-PE URMELE UNITĂȚII NAȚIONALE ÎN FĂGĂRAȘUL ISTORIC SESIUNEA INTERNAȚIONALĂ DEDICATĂ CENTENARULUI UNIRII ȘI BICENTENARULUI NAȘTERII LUI ARON PUMNUL ȘI ION CODRU DRĂGUȘANU


Consiliul Local Făgăraș                    Despărțământul ASTRA Făgăraș                      

Municipiul Făgăraș

Logo-oficial-Centenarul-Marii-Uniri-HoraPE URMELE UNITĂȚII NAȚIONALE ÎN  FĂGĂRAȘUL ISTORIC

FĂGĂRAȘ, 28-30 SEPTEMBRIE 2018

http://www.monitorfg.ro/2018/10/03/dor-de-tara-fagarasului/

 PROGRAM

Vineri, 28 septembrie 2018

 Orele 930-1100 –  Vizită la Colegiul Național ,,Radu Negru”

Orele 1115-1300 – Vizită la Colegiul Național ,,Doamna Stanca”

Orele 1545 – Primirea oaspeților la Muzeul ,,Aron Pumnul” și    vizitarea acestuia     

 Orele 1615 – Slujba de pomenire a lui Aron Pumnul  

 Orele 1700-1730   – Vizitarea Școlii Gimnaziale ,,Aron Pumnul”, Cuciulata

Orele 1730-1800     – Dezvelirea plăcii comemorative la casa lui Aron  Pumnul

Orele 1800-1830  – Program artistic oferit de comunitatea locală la Căminul Cultural

Sâmbătă, 29 septembrie 2018

Orele 830-915  Catedrala ,,Sfântul Ioan Botezătorul” Făgăraș

Chemarea la slujbă, baterea în toacă (Biserica ,,Sfinții Constantin și Elena”, Victoria)

Te Deum

Orele 930       Cetatea Făgăraș – primirea invitaților de către Garda cetății

CETATEA FĂGĂRAȘ

SALA TRONULUI (etaj II)

 Orele 1000 –1030   Deschiderea lucrărilor Sesiunii

Intonarea Imnului Național și Imnului ASTREI

Cuvânt de bun sosit al Primarului Municipiului Făgăraș Gheorghe SUCACIU

Cuvânt de deschidere:

Prof. univ. dr. Dumitru Acu, președintele Asociațiunii ASTRA

Mesajul Mitropoliei  Ardealului

Mesajul Bisericii Române Unite cu Biserica Romei, Greco-Catolică

Prof. Mihaela Gârlea, președintele Despărțământului ASTRA Făgăraș

CUVÂNT DE DESCHIDERE

Prof. Mihaela Gârlea, președintele Despărțământului ASTRA Făgăraș

Cu sufletul vibrând de emoție, în numele Făgărașului istoric și cultural, în numele făgărășenilor, vin să vă adresez rostirea tradițională de bun venit, în urbea noastră, în numele Despărțământului ”Ion Codru Drăgușanu” al Astrei Făgăraș și al Primăriei Municipiului Făgăraș, în acest moment, când sărbătorim, Centenarul Marii Uniri și Bicentenarul lui Aron Pumnul și Ion Codru Drăgușanu.

            Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura poporului român – ASTRA – a cărei înființare ”trebuie să o considerăm ca pe o inspirație divină, purceasă din îngrijirea părintească de a nu da pieirii un popor ales ” – afirma Vladislau Pop, cel de-al doilea președinte al ei, ”s-a zămislit în deceniile ce au urmat acelei minunate primăveri a popoarelor din anii 1848 – 1849, care au descătușat energiile spirituale ale neamului nostru, consolidându-i aspirațiile spre un nou destin istoric”.

            Ideile Revoluției de la 1848, sintetizate ideal în discursul lui Simion Bărnuțiu și în Programul Național adoptat pe Câmpia Libertății din Blaj, constituie depozitul din care s-au născut punctele de acțiune ale ASTREI, prin sublimare spirituală și focalizare culturală.

            Acești ani au însemnat pentru noi românii ”botezul de foc, ce a consființit crezul Unirii” și ne-a cristalizat idealurile în lupta patetică, dramatică și neîntreruptă întru apărarea românismului și unitatea lui.

            Bătrâna și mereu tânăra noastră instituție de cultură, Asociațiunea ASTRA și-a întins brațele spre lumină, într-o etapă în care ideea de unitate a tuturor românilor s-a statornicit în cugete, a devenit imperativul major al istoriei, formula magică și piscul de lumină spre care tindeau deopotrivă cultura și politica.

            Și tot de sus hărăzit este, ca aici, în inima țării, în străvechea cetate a Făgărașului, protejată de spiritul Doamnei Stanca, doamna care a însoțit cu dragoste și devotament, cărările pământești ale domnului Mihai Viteazul, sceptrul sau care a sclipit pentru un fulgurant moment al istoriei, Unirea tuturor românilor.

            De asemenea, tot de aici au pornit pașii lui Aron Pumnul și Ion Codru Drăgușanu, două mari nume ale culturii și literaturii românești, care colindă veșnicia.

            Astăzi, 29 septembrie 2018, ASTRA, Primăria Municipiului Făgăraș, Muzeul Valeriu Literat și Biblioteca Municipală Octavian Paler, împreună cu Casa de Cultură Făgăraș, au reușit să-și reunească fiicele și fiii de suflet ca-ntr-un altar al neamului străjuit de voievozii de piatră ai Ardealului, cu frunțile încărunțite de zăpezi și atingând geana norilor.

            Aici, în acest binecuvântat sanctuar al Mamei Natura și deopotrivă leagăn de civilizație, ne plecăm sufletele spre închinarea țării, instituției pe care o slujim și aceluia care, sublimându-se în concepte, în viziuni și în metafore și trecând ”peste nemărginirea timpului” s-a oferit jertfă întreagă neamului său –Mitropolitul Ardealului ANDREI ȘAGUNA.

            Și totuși de ce Făgăraș ?

            Țara Făgărașului a avut întotdeauna un loc aparte între celelalte ”țări” românești – în accepțiunea pe care o dă termenului G. I. Brătianu în ”Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești” sau Ștefan Papacostea în ”Românii” încercând afirmațiile ca ale lui Octavian Paler ”Pentru mine Făgărașul înseamnă înainte de toate un mit”, semnificații ce țin de o anumită proiecție în transcendent a raportării față de acest pământ binecuvântat.

            În ”Fapta și suferința românească în Ardeal”, Nicolae Iorga spunea: ”Ardealul a fost întotdeauna o țară de sate, în care s-au putut implanta orașe străine și castele de cuceritori. Așa a fost din cele mai vechi timpuri…”.

            Acestui tipar i se sustrage un singur ținut – ”Făgărașul”, pe care încă din 1393, Gobelin, episcopul catolic al Ardealului, îl numește ”Marele oraș Românesc”.

            Câteva secole mai târziu, prin 1536-1537, Nicolaus Olachus scria : ”Făgărașul este o cetate foarte întărită, zidită la poalele munților, ce desparte Ardealul de Muntenia. Ținutul ei este străbătut de păraie care se rostogolesc din munți…Cetatea aceasta este ca un mic ducat, căci aceleia îi sunt supuși boierii români cari cinstesc pe domnul Cetății ca și pe un principe”.

            Locuitorii așezați între Olt și munții protectori vor avea mereu conștiința că ei trăiesc într-o țară aparte care își avea rosturile ei deosebite. Așa se explică faptul că mișcarea națională românească dobândește în acest ținut, atributele unui proces masiv și dinamic care se va manifesta în anii revoluției de la 1848, în anii Memorandumului, dar și după aceea, până la Marea Unire și până la Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului.

            Destinul istoric al românilor, este străluminat de zidirea celor dinaintea noastră. În ceea ce privește prezentul, ne vin în minte cuvintele lui Mircea Vulcănescu : ”Actual, neamul nostru nu este decât ceea ce vom fi în stare să facem din el”.

            Fie ca Dumnezeu să trimită binecuvântarea sa asupra acestei sărbători și să ne susțină în cugete pentru chezășia unor mari împliniri, pentru toți românii ce gândesc și simt românește.

            Fiind în gând și doruri strâns uniți, acum în anul Centenarului Marii Uniri, urez oaspeților noștri să petreacă alături de noi, clipe minunate de omenie și cultură românească.

            AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

Elena Nemeș  – Dor de Țara Făgărașului

Orele 1030-1300 Secțiunea sesiunii internaționale dedicată Bicentenarului nașterii lui Aronl Pumnul și Ion Codru Drăgușanu

Moderatori: prof.univ.dr. Dumitru ACU

prof. Mihaela GÂRLEA

  1. Alexandrin CERNOV (Cernăuți) – Titlul rezervat.
  1. Prof. univ. dr. Ilie RAD (Universitatea Babeș-Bolyai) – Aron Pumnul și ideea unității naționale. 
  1. Preot prof.dr. Vasile OLTEAN (Muzeul Primei Școli Românești) – Aron Pumnul.
  1. Prof. univ. dr.  Alexandru HUDIȚEANU (Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu) – Contribuția lui Aron Pumnul și a lui Ion Codru Drăgușanu la formarea identității românești și a idealului unității naționale.
  1. Prof. dr. Lidia Carmen PIRCĂ (Colegiul Național ,,Octavian Goga”, Sibiu) – Mihai Eminescu și Aron Pumnul – luptători pentru identitatea neamului. 
  1. Prof. Mihaela GÂRLEA (președinte Despărțământul ASTRA Făgăraș) – La moartea lui Aron Pumnul.
  1. Preot protopop Liviu NEGREA (Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş) – Titlul rezervat.
  1. Prof. Nicolae POSTOLACHE (Colegiul Național ,,Radu Negru”) – Ion Codru Drăgușanu – precursor al ideii de unitate al tuturor românilor. 
  1. Prof. Viorica POP (vicepreședinte Despărțământul ASTRA Făgăraș) – Poem Peregrinului. 
  1. Prof. dr. Luminița CORNEA (Despărțământul ASTRA Sfântul Gheorghe) – 100 de ani între doi peregrini: Ion Codru Drăgușanu și Romulus Cioflec. 
  1. prof. Viorica BICA (Biblioteca Municipală ,,Octavian Paler”), Restitutio Ion Codru Drăgușanu. Peregrinul transilvan 
  1. Prof. dr. Maria RACU (Director Colegiu Național ,,Radu Negru”) – Metafora satului în opera lui Ion Codru Drăgușanu. 

Orele 1300 – 1415  Vizitarea Muzeului Țării Făgărașului ,,Valer Literat”

Orele 1600-1900    Secțiunea sesiunii internaționale dedicată Centenarului Marii   Uniri

Moderator:  Prof. univ. dr. Dumitru ACU

Orele 1600-1615  Lansare de carte

Ioan Sabău POP, Disputa internațională între ,,optanții unguri” și Statul Român după Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.

Prezintă: Ioan Sabău POP

  1. univ. dr. Dumitru ACU (Președintele Asociațiunii ASTRA) –Spiritul unionist al astriștilor.
  1. univ. dr. emerit Ioan Sabău POP (Universitatea ,,Petru Maior” Târgu Mureș) – Disputa internațională între ,,optanții unguri” și Statul Român după Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 readusă în actualitate.
  1.    Prof. univ. dr. Octavian BOLOGA (Vicepreședinte al Asociațiunii ASTRA,  Președinte DespărțământUL ASTRA Sibiu) – Președinții Asociațiunii și idealul de unitate națională.
  1. Prof. univ. dr. Gheorghe IUTIȘ (Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”) – Relațiile ASTREI cu românii din afara granițelor.
  2. Prof. Ioan CONDREA (Societatea Culturală ,,Limba noastră cea Română”, Chișinău) – Ctitorii Unirii. 
  1. univ. dr. Elena MACAVEI (Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu) – Unitatea de limbă și cultură, premisă a unirii politice a românilor. 
  1. Econ. Dumitru BORȚAN (Vicepreședintele Asociațiunii ASTRA) – Formarea clasei de mijloc românești în concepția Asociațiunii ASTRA. 
  1. Col.(r) prof. univ. dr. Mircea COSMA (Președintele secțiunii militare a Asociațiunii ASTRA) – Generalul Ioan Boeriu, simbol făgărășean al Marii Uniri.  
  2.    Prof. Ana  HINESCU (Despărțământul ASTRA Blaj) – Personalități ale Blajului din Țara Făgărașului, susținători ai ideii de unitate națională.           
  3.      Prof. drd. Mihai GROZA (Președinte Despărțământul ASTRA Sebeș) – Activitatea vicarului făgărășean Iacob Popa de recrutare a voluntarilor din rândul prizonierilor ardeleni internați în Rusia, 1917-1918.
  1. Drd. Marian HORVAT (Despărțământul ASTRA Dej) – Contribuția dejenilor la realizarea Marii Uniri.  
  1. Prof. Corina BĂRĂGAN (Despărțământul ASTRA Buzăul Ardelean) – Gărzile Naționale Române din 1918 din Țara Făgărașului, factor de siguranță și protecție pentru implicarea zonei în procesul făuririi României Mari. 
  1.      Prof. Maria CIOICA (Despărțământul ASTRA  Alba Iulia) – Contribuția ASTREI albaiuliene la înfăptuirea Marii Uniri din 1 decembrie 1918 și sărbătorirea Centenarului 2018 de la Alba Iulia.
  1. Prof. Mitică PROCOPIE (Președinte Despărțământul ASTRA Bacău) – 2018 – anul sărbătorii Unirii sau anul Unirii? 
  1. Jurnalist Ioan MITITEAN (Despărțământul ASTRA Năsăud) – Baronul David Urs de Marginea. 
  1. Scriitor Lucreția MITITEAN (Despărțământul ASTRA Năsăud) – Badea Cârțan – călător și un luptător pentru Unire 
  1. Cercetător științific dr. Constantin BĂJENARU, Făgărășenii și Marea Unire. 
  1. 19. Onuc NEMEȘ (Despărțământul ASTRA Sibiu) – Valer Literat, ctitor în spirit astrist.           
  1. Preot Alexandru SOCACIU (Parohia Veneția de Jos) – Andrei Șaguna și Sextil Pușcariu – o prietenie din satul Veneția de Jos, județul Brașov. 
  1. Preot Ciprian BÂLBĂ (Parohia Toderița) – Ortodoxie și unitate națională în gândirea părintelui Dumitru Stăniloaie.
  1.     Ing. Ioan CIUNGARA (Făgăraș) – Și noi am semnat la Alba Iulia!

Orele 1900-1915  Filmul Centenarul Marii Uniri (realizator Fundația Ştefadina)

Orele 1915-2030 Spectacol folcloric dedicat Marii Uniri oferit de Casa Municipală de Cultură Făgăraș, cu participarea Ansamblului Folcloric Făgăraș, a artiștilor Mariana Șandru, Viorica Cerbu, Mioara Marinca, frații Lorena și Radu Adam,a elevilor Sofia Nemeș din Lisa și; moment artistic prezentat de comunitatea drăgușană.

Lucrările sesiunii internaționale sunt însoțite de o expoziție de carte dedicată Centenarului Marii Uniri și de o expoziție de fotodocument ,,Și noi am semnat la Alba Iulia!”

Duminică, 30 septembrie 2018

Orele 1030 – Primirea invitaților la Școala ,,Ion Codru Drăgușanu”, Drăguș             

 Orele 1100  – Slujba de pomenire a lui Ion Codru Drăgușanu

Orele 1200    Dezvelirea plăcii comemorative Ion Codru Drăgușanu

Orele 1245-1345  – Program artistic dat de comunitatea locală. Participare la nunta drăgușană ca prelungire a unității naționale.

 SESIUNEA INTERNAȚIONALĂ DEDICATĂ CENTENARULUI UNIRII ȘI BICENTENARULUI NAȘTERII LUI ARON PUMNUL ȘI ION CODRU DRĂGUȘANU

Lasă un comentariu

Older Posts »
%d blogeri au apreciat asta: