EXPOZIȚIE DE CARTE – TAINA CUVÂNTULUI ÎNTRUPAT


TAINA CUVÂNTULUI ÎNTRUPAT

Motto: ”Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru, Iisus Hristos” (Galateni, 6, 14)

20170412_141123
”Adevărata cale ce duce la Adevărul – Hristos trece prin Crucea spre Înviere” (Părintele Calistrat). Sfinții Părinți, îl denumesc pe om, ”împăratul făpturii”, cel ”cuvântător menit înveșnicirii”. Rostirea și fapta ne sunt călăuze pe treptele desăvârșirii.
Tradiţia morală creştină defineşte şi statorniceşte existenţa omului în lume. Logosul întrupat în spaţiul sacramental şi liturgic al Bisericii, dezvăluie principiile fundamentale ale vieţii morale creştine.

Cunoaşterea logică deschide calea cunoaşterii mistice sau duhovniceşti.

20170412_141310

Raţiunea omenească este izvor al cunoaşterii virtuţilor morale. Adevărurile de credinţă şi principiile morale se înscriu în tradiţia sau ”theologia perennis”. În lumina credinţei, conceptele fundamentale ale moralei creştine: responsabilitate, libertate, rău, păcat, virtute, contemplaţie, sunt transpuse în contextul spiritual de azi.
Prin valorile religioase ”se înalţă arcul de boltă, care uneşte valorile cele mai îndepărtate, adună şi adăposteşte pe cele mai variate. Un individ poate cuprinde diferite valori, dar legătura lor unificatoare va lipsi, atâta timp cât valoarea religioasă nu li se adaugă. Dimpotrivă, atunci când ne aflăm în prezenţa unei concepţii axiologice generale, adică a unei filosofii practice, manifestând unitate şi coerenţă, simţim lămurit că experienţa religioasă domină întreaga construcţie. Din această pricină, orice filozofie practicată, este în esenţa ei religioasă. Din oricare, se por extrage implicaţiile ei în direcţia sacrului” (Tudor Vianu). Conştiinţa noastră cere frumuseţii omului, prezenţa unor valori morale care modelează din adânc.
Scrima a fost un „philo-logos, iubitor de Logos, care trebuie luat în accepţia sa ioanică”. Sensurile pe care le descifrează duc spre ”tema adâncului,  a interiorului divin, a „adevărului suscitat şi desăvârşit de misterul Dumnezeului viu”. Ierusalimul terestru este dominat de ”tema polului său celest şi de tema călătoriei”, remarcă Scrima. Este calea însăşi a teologului: spirituală, intelectuală, existenţială.

20170412_141144

„Destinul omului nu este numai pământesc, ci şi ceresc, nu doar istoric, dar şi metafizic, nu numai omenesc, dar şi dumnezeiesc.

Pentru Berdiaev, „sensul” este încărcat de tradiţia teologică şi filosofică.  În studiul său, ”Sensul istoriei”, Berdiaev conferă o importanţă deosebită „tradiţiei”, care se impune a fi „autentică”, „reînsufleţită”, întrucât „prin ea este menţinută legătura cu ceea ce este etern în trecut; dar tradiţiile rele trebuie surmontate, cele ale clanului şi nu ale comunităţii, cele ale inerţiei şi obiectivării şi nu ale spiritualităţii”.

IMG_20170413_122801
”Etica de după creştinătate” se axează pe formarea şi cultivarea ”deprinderilor de viaţă virtuoasă”, pe fundamentele ”eticii ecleziale aplicate” (”familia” eclezială şi virtuoasă versus familia sociologică; ”medicina” în faţa morţii ca pastorală liturgică a muririi”; ”creaţia”ca ”etică ecologică”, ”eveniment eclezial de purificare şi tămăduire a rănilor făcute făpturilor de oameni care şi-au regăsit vocaţia de preoţi ai universului”). Discursul său etic şi practica morală au fost reunite în volumul „Cultivând inima virtuţii”, o pledoarie pentru valorile morale.

20170412_141231
Evlavia ortodoxă este reprezentată de icoanele pe sticlă. Mănăstirea de la Sâmbăta, se înscrie în tradiția unei continuități artistice de excepție. Volumul ”Timotei Tohăneanu. Pictura pe sticlă”, readuce în fața contemporanilor, măiestria artistică, capacitatea expresivă, rafinamentul icoanelor pe sticlă.

Viorica Bica

Lasă un comentariu

Octavian Paler, omul epocii sale. Tribuna învățământului


 Octavian Paler, omul epocii sale

Liviu IOANI

Pe 7 mai 2017 se împlineşte un deceniu de la trecerea în lumea umbrelor a scriitorului Octavian Paler. Om de o bogată cultură, poet şi prozator, eseist şi critic de artă, a fost memorialist într-o lume în care şi-a scrutat cu lumina raţionalităţii atât propriul destin, cât şi scena politică, devenită în anii senectuţii sale obiectul analizelor prestate în sclipirea teleecranelor.

Octavian Paler s-a născut pe 2 iulie 1926, într-o familie de ţărani din comuna Lisa, judeţul Braşov. Deşi de la vârsta de 11 ani părăseşte efectiv localitatea natală, pentru a urma şcoala, ca bursier la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept reper de conduită morală şi imagine mitologică a copilăriei. Într-o carte, ce ar putea fi inclusă în categoria de autoficţiune biografică, Viaţa ca o coridă, publicată în 1987, capitolul despre copilărie şi satul părintesc se intitulează „Et in Arcadia ego“, în corelaţie evidentă cu ale sale „mitologii subiective“, izvorâte din studiul credinţelor antice ori din peregrinările în Egipt, Grecia, Italia, Spania, Mexic. Asupra vârstei infantile şi a locului de obârşie are perspectiva descoperitorului unui univers al miracolelor. Spaţiul de acasă, „un univers limitat, dar îndestulător“, se manifestă ca un paradis, cu toate că, în realitate, se arată dur şi nemilos. În acest mediu „practic şi moral“, copilul a deprins gustul utilităţii şi sentimentul ruşinii, pe care, frustrat, după plecare, nu le mai găseşte la oraş. De aceea decizia familiei şi mijlocirea „unchiului George“ de a-l duce pentru a candida pe un loc de bursier la liceul bucureştean le vede ca pe o expulzare din sat, o condamnare împotriva căreia face zadarnice planuri de a i se sustrage. La maturitate simte o necurmată nostalgie după acele locuri şi timpuri, mărturisind că acum merge rar în Lisa; mediul i se pare străin, iar el se consideră acolo de prisos. Copilăria a rămas un vis îndepărtat. Abia după aceea începe trezirea. Distanţa dintre Lisa şi Bucureşti se măsoară nu numai în cei 300 de kilometri, ci şi în cel puţin trei secole. De fapt, întoarcerea în timp devine imposibilă pentru cel dornic de revedere autentică. Ar reproduce soarta fiului din basmul „Tinereţe fără bătrâneţe“.

O bună parte din scrierile memorialistice sau jurnalele de călătorie conţin reflecţii asupra evenimentelor vieţii cu interogaţia insistentă dacă trecerea prin ani formează un destin sau numai o biografie. Mărturiile pentru autodefinire răzbat din toate etapele existenţei. Venind la Bucureşti, în 1937, simte că a intrat într-un mediu ostil, iar din primii patru ani de frecventare a şcolii nu reţine aproape nimic, cu toate că performanţele şcolare nu-l ocolesc. Vegetează, dezrădăcinat, cu dorul de părinţi şi de Lisa, rămas un inadaptat aparte, cu o experienţă inutilă la oraş, „un ţărănoi“ confruntat cu snobismul citadin. În 1941, din clasa a V-a (a IX-a, în varianta de azi) se mută de la internat într-o odaie din incinta liceului, unde „unchiul George“ era director. Libertatea îi înlesneşte drumul spre Biblioteca Academiei, apoi spre Biblioteca Centrală Universitară, dezvăluindu-i pasiunea înflăcărată pentru lectură şi începutul „împăcării cu oraşul“. Mărturiseşte că citea fără criterii, dar cărţi redutabile, cu atâta patos încât neglija orele de somn, unele lecţii şcolare sau chiar evenimentele frământate ale vremii. Cufundat în universul livresc, părea mai interesat de războiul peloponeziac decât de conflagraţia mondială a contemporaneităţii şi căuta în paginile tipărite adevăruri absolute, dincolo de timp, cum s-ar fi găsit într-o carte legendară, fantomatică, Secretul secretelor, aparţinând regelui Solomon. Absenţa unei asemenea cărţi miraculoase a încercat mai târziu să o suplinească el însuşi prin recitirea subiectivă a miturilor şi reconstituirea lor din perspectiva celui familiarizat cu exerciţiul cartezianismului. Această atitudine dă nota originală a volumelor Drumuri prin memorie (1974), Mitologii subiective (1975), Apărarea lui Galilei (1978), Scrisori imaginare (1979), Caminante (1980).

În povestea cu „mărul discordiei“, de pildă, afirmă că numai un june ca Paris, crescut lângă turmă, pe munte, nu putea să aibă alte mari aspiraţii decât un amor cu frumoasa Elena, pe care Afrodita îl mijloceşte, ducând, până la urmă, la distrugerea Troiei. Legenda evită însă detaliul că odată cu soţia infidelă Menelau a fost deposedat şi de tezaurul regatului, luat de cei doi amorezi, ceea ce pune într-o lumină diferită incursiunea grecilor pentru cucerirea Troiei. (Scriind despre tezaurul răpit, o fi insinuat, oare, Octavian Paler ceva şi despre tezaurul României, rătăcit prin labirintul istoriei?)

Un incident disciplinar provoacă pierderea bursei, astfel că elevul Paler a fost nevoit să frecventeze ultima clasă, 1944-1945, la Liceul Radu Negru din Făgăraş şi să susţină bacalaureatul la centrul de la Sibiu. Perioadă de acumulări şi deschizătoare de orizonturi, privită de fostul elev şi dintr-un unghi critic: „Uneori şcoala îşi înţelegea rău rolul: în loc să ne înveţe cum să gândim, ţinea cu orice preţ să ne înveţe ce trebuie să gândim“.

În toamna anului 1945, Octavian Paler revine în Capitală, unde se va stabili definitiv.

Mai întâi este student, concomitent, la Facultatea de Litere şi la Facultatea de Drept (1945 – 1949). Recomandat de Tudor Vianu pentru a rămâne asistent la Catedra de Estetică, declină propunerea în favoarea unui post la Radiodifuziune, alegere care-i va marca evoluţia profesională: corespondent Agerpres la Roma, director general al Televiziunii Române (1965 – 1968), director general adjunct la Radio (1968 – 1970), redactor-şef la România liberă (1970 – 1983). Demis în 1983, se va pensiona în acelaşi an, reintrând în arenă odată cu Revoluţia din 1989.

Cele două romane, Viaţa pe un peron (1981) şi Un om norocos (1984), poartă marca livrescului şi a omului confruntat cu regimul politic totalitar. Ambele construiesc nişte parabole în deplină corespondenţă cu scrierile lui George Orwell: fabula politică Ferma animalelor (1945) şi distopia 1984 (1949), dar Octavian Paler excelează în crearea de atmosferă tensionată şi ambiguă în genul romanului sud-american. În Viaţa pe un peron, naratorul, profesor de istorie, se refugiază într-o gară părăsită, de frica unor ciudaţi îmblânzitori de cobre care puseseră stăpânire pe oraş. El are de ales, până la urmă, între „a fi victimă sau îmblânzitor“. Alege varianta a doua.

Un om norocos este o utopie negativă, iar titlul creează o antifrază. „Norocul“ devine o continuă degradare. Sculptorul, personajul central, ajunge a fi internat la un azil de bătrâni, unde îi rămâne şansa de a face monumente funerare pentru probabilii decedaţi, rând pe rând, dintre pacienţi. Atmosfera sumbră şi aluziile politice, deşi bine voalate, au stârnit reacţii oficiale, iar în 1985, Un om norocos a fost victima unui proces public, condamnat şi interzis. Dar la acea dată tirajul se epuizase.

Nici calităţile de estetician şi critic de artă, sesizate în studenţie de Tudor Vianu, n-au rămas fără ecou în opera scrisă a lui Octavian Paler. Ele se evidenţiază în stilul scriitorului şi în interpretarea textelor, dar o rezonanţă aparte trezesc eseurile pe teme de pictură cuprinse în volumul Un muzeu în labirint, din 1986, revăzute după 19 ani şi retipărite sub titlul Eul detestabil. Bazate pe un pretext mitologic, eseurile au un caracter polemic şi analizează autoportretistica a 36 de pictori europeni, din Renaştere, până la Picasso, între care şi a românilor Andreescu, Luchian, Tonitza, Petraşcu şi Pallady.

Autorul îi contestă pe cei care-l hulesc pe Narcis pentru exces de autoadmiraţie, deoarece privirea asupra sinelui nu este decât aplicarea unui sfat al Oracolului din Delfi, „Cunoaşte-te pe tine însuţi“, care însă ar trebui corelat cu al doilea, din aceeaşi sursă: „Nimic prea mult“. Fără aceste trimiteri, pictura mondială ar fi sărăcită de componenta ei cea mai ilustrativă: contemplarea omului, portretul şi autoportretul.

La reproşul pe care estetica academiştilor i l-a adus lui Modigliani că este un autor eretic, de creaturi anormale, Octavian Paler ripostează: „Dar ce înseamnă «normal» în artă? Faţă de «normal», soarele lui Van Gogh este prea mare şi prea galben, umbrele lui Caravaggio sunt prea brutale; muşchii statuilor lui Michelangelo, prea viguroşi; bătăliile lui Delacroix, prea somptuoase; Rafael e prea pur; Rubens, prea opulent; Velázquez, prea calm: Goya, prea crud. Şi unde merg femeile dansând, ca la Botticelli? Unde sunt caii albaştri ca la Gauguin? Pictura Renaşterii e plină de îngeri pe care nu i-a văzut nimeni“.

Constatarea că artistul vede dincolo şi mai în profunzime decât privirea comună i se potriveşte şi lui Octavian Paler, ca şi anecdota pe care însuşi o transcrie când vorbeşte despre pictura lui Van Gogh.

„Napoleon i-a arătat unui cardinal cerul în plină zi şi l-a întrebat: «Vedeţi steaua aceea?» «Nu!», i-a răspuns cardinalul şi, într-adevăr, pe cer nu se zărea nimic. «Ei bine, a adăugat Napoleon, cât timp voi fi singurul care o vede, îmi voi urma drumul şi nu voi suporta obiecţii.»“

Conştiinţa valorii pretinde o discretă poleială de aroganţă!

 

Lasă un comentariu

ȘCOALA ALTFEL – PERIPLU ECOLOGIC


PERIPLU ECOLOGIC

IMG_20170327_153128

Participanți:
Colegiul Național ”Doamna Stanca” clasele a III-a B; a V-a C; a VI-a B
Prof. ciclu primar Neagoș Zenovia; prof. Lupu Adina; prof. Lazea Veronica; psiholog Moldovan Ileana
Liceul Teologic Ortodox ”Sfântul Constantin Brâncoveanu” clasa a III-a
Prof. ciclu primar Lucia Eugenia

PROGRAM
CE ESTE ECOLOGIA?
Ecologia derivă din cuvintele grecești: ”ecos” – ”casă” și ”logos” – ”știință” cu sensul ”știința studierii habitatului”. În literatura de specialitate, ecologia este definită ca fiind știința biologică care studiază interacțiunea dintre organisme, plante și mediul în care ele trăiesc. Ecologia analizează structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor mixte (ecosisteme).
În a doua jumătate a secolului al XX – lea, prin conștientizarea importanța condițiilor de mediu, semnificația termenului ”ecologie” s-a lărgit, semnificând protecția mediului înconjurător.

Ecologia este o știință descriptivă și experimentală. Se axează pe metode matematice pentru a modela evoluția populațiilor, metode fiziologice pentru a înțelege viața organismelor, metode geologice pentru a descrie proprietățile solului.
Omul şi mediul înconjurător sunt „entităţi inseparabile, existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii mediului – aerul, apa, solul – fiind modificaţi în urma folosirii lor de către om” („Matei Barnea, „Poluarea şi protecţia mediului”).
EXPOZIȚIE DE CARTE

Volumele expuse din fondul de carte al bibliotecii, sunt la dispoziția elevilor, ca puncte de reper al tematicii vizate: Societatea de geografie din România TERRA; Goleman Daniel, ”Inteligența ecologică”, Trevor Day, ”Oceanul”, Anca Neagu, ”Terra, planeta vie”, National Geographic România: ”Transilvania. Fânul ca mod de viață”, ”Viitorul hranei”, Natura ne vindecă”, ”De ce avem nevoie de ținuturi sălbatice”, ”Urcă apele”, Pawelczak Dieter, Pământul și universul”, ”Cum să apărăm planeta”, Aurora Mihail, ”Atlas de ecologie”, Einstein, ”Cuvinte memorabile”, ”Animale din mări și oceane”, ”Descoperirea pământului”, Laube Sigrid, ”Balul florilor”, ”Mică enciclopedie despre copaci”, ”Atlasul lumii”, ”Atlasul botanic” , Barbara Taylor, ”Pământul”, Michael Allaby, ”Pământul”, M. Eminescu, ”Poezia de inspirație folclorică”, G. Coșbuc, ”Poezii”, Vasile Alecsandri, ”Poezii”.
PLEDOARIE PENTRU PLANETA VIE
Ambasadorul Regatului Norvegiei, Excelența sa, doamna Tove Bruvik Westberg a declarat: Potrivit studiilor ONU, copiii sunt cei mai vulnerabili la schimbările climatice. De aceea este important pentru ei să învețe ce reprezintă schimbările climatice și cum contribuie umanitatea la acestea. Tinerii sunt adesea cei mai curajoși și creativi. Prin urmare, este important să educăm tânăra generație cu privire la schimbările climatice și să trăim cu încrederea că ei sunt parte a soluțiilor pentru un viitor mai bun”.
Este o campanie pentru conștientizarea noastră, a tuturor, a consecințelor datorate schimbărilor climatice.

Dezbatere tematică: – ecosistemul, încălzirea globală, poluarea, efectul de seră, schimbările climatice; efectele asupra ecosistemului.
Daniel Goleman, scriitor, psiholog, jurnalist, publică în anul 1998 volumul ”Inteligența ecologică”. Acest concept este un pas spre schimbarea modului de gândire şi spre responsabilizarea noastră, a tuturor, faţă de mediul înconjurător.

TABLOURI ECOLOGICE – SELECȚII DIN VERSURILE POEȚILOR ROMÂNI
Tablourile de natură se înscriu în lirica peisagistică. Elementele naturii terestre se împletesc firesc cu cele ale naturii cosmice, reliefând armonia magică a naturii.
M. Eminescu, G. Coșbuc, V. Alecsandri, Ion Pillat.
Mihai Eminescu: ”Povestea codrului”, ”Povestea teiului”, ”Revedere”, Lumineze stelele!”
Ion Pillat: FASCINAȚIA CALENDARULUI: ”Mărțișor”, ”Prier”, ”Florar”, ”Cireșar”, ”Cuptor”, ”Gustar”, ”Vinicer”, ”Brumărel”, ”Brumar”, ”Undrea”, ”Ghenar”, ”Făurar”
Vasile Alecsandri: ”Sfârșitul iernii”, ”Paștele”, ”Concert în luncă”
George Coșbuc: ”Vestitorii primăverii”, ”Noapte de vară”
Lectura fragmentelor din ”Pădurea Petrișorului” de M. Sadoveanu
Clasa aVI-a C: Robert Raica, Dușa Sorina, Marian Casiana, David Ilie, Pârvu Ana

Viorica Bica

Lasă un comentariu

Scriitorii şi lumea. Reflecţii antologice. Editura Junimea, 1996


reflectii-196x220

Volumul se constituie într-o amplă enciclopedie beletristică, menită să deschidă un univers al introspecţiei. Aura Pană, autoarea antologiei, şi-a propus să ierarhizeze temele în capitole: „Relativitatea lumii – una din marile noastre certitudini”; „Toate se înlănţuie în jurul nostru într-un chip atât de ciudat”; Umorul – un antidot, o terapie”; „Viaţă – moarte, cea mai subtilă şi mai productivă simbioză”; „Fericirea – un termen stingher şi ceţos; „A trăi nu-i totuna cu a exista”; dincolo de biologic, poate să însemne ars vivendi, strategie, luptă, creaţie”, Ăştia suntem: înmărginiţi, fatalmente antagonici, de-a pururi sfâşiaţi între pulbere stelare şi stropul de noroi”, „Vocaţia paseistă, obsesia mai binelui”; „Cunoaşterea şi autocunoaşterea”; „Nu e uşor lucru să faci distincţie între être şi paraître”, „Echivoc – minciună, reflexe ale relativităţii existenţiale”; „Vorbe de duh, paradoxuri”, „Scriitorii pot fi buni sfetnici – dacă intrăm în dialog cu ei”, „Suntem, totuşi, trestii gânditoare”.
Textul literar deschide un substrat gnoseologic, de reflecţie asupra problemelor existenţiale: relaţia subiectiv – subiectiv, aparenţă – esenţă, iluzie – realitate, relativismul universal, „viaţa ca experienţă unică şi irepetabilă, între cele două enigmatice capete, continuând cu alcătuirea noastră bivalentă şi contradictorie, labilitatea frontierelor dintre normalitate şi anormal, modalităţi de parcurgere a marii treceri până la raporturile interumane, de la cuplu la triunghi, grup şi colectivitate comunitară”.
Maximele antologice rămân, rostuitoare, în cumpătul vremurilor: „…nimic nu-i schimbat, dar sufletul nostru vede cu alţi ochi şi înfăţişează în alt chip, căci fiecare lucru are mai multe feţe şi mai multe aţintiri”(Montaigne); „Noi considerăm toate lucrurile ca fiind fireşti; în momentul însă când începi să reflectezi mai adânc, cu atât devin mai ciudate” (Huxley);

„Lumea – ntreagă / E – o scenă şi toţi oamenii-s actori, / Răsar şi pier cu rândul fiecare” (Schaespeare); Există şi un Fatum, deci. / Aveau dreptate vechii greci. / Şi n-ai ce face: te supui. /Oricare şi-are soarta lui” (Ibsen); „Noi nu mergem, suntem purtaţi, cum sunt cele plutitoare, fie egale, fie furtunatic, după cum e unda…” (Montaigne); „Pentru că nu putem schimba realitatea, hai să schimbăm felul de a vedea realitatea – zicea un mistic bizantin” ( Kazantzakis); Râsul este inatacabil, pentru că râde de el însuşi, dar moare de la sine în mijlocul figurilor grave şi gânditoare” (Renard);

„Adevărul e că inteligenţa lor (a englezilor) urmează metode diferite de ale noastre…ea se complace într-un bun simţ viguros şi în absenţa oricărui sistem. De acea ei întrebuinţează un ton simplu şi natural, care face şi mai plăcut gustul acestui popor pentru umor”; „Unde este viaţă este şi speranţă” ( Ibsen); „Şi dacă socotim că milioane de alte întâmplări stau deasupra capului nostru, în afară de cele ştiute şi a căror ameninţare se vede, vom afla că voioşi sau înfioraţi, pe mare sau în casele noastre, la luptă sau la odihnă, moartea ne însoţeşte deopotrivă”; „Viaţa face uneori un salt mortal, că nu poţi decât să te uiţi în jurul tău şi să clipeşti din ochi nedumerit” ( Cehov);

„Dacă n-aş avea încredere în viaţă, dacă mi-aş pierde credinţa în femeia iubită, în existenţa ordinii universale, dacă m-aş convinge că totul nu este decât un haos blestemat şi fără nicio noimă, de-ar fi să sufăr cele mai cumplite dezamăgiri ce se pot abate asupra unui om , eu tot aş fi dornic să trăiesc, fiindcă, odată ce mi-am lipit buzele de cupa vieţii, nu m-aş îndura s-o smulg de la gură până ce n-aş deşerta-o până la fund” (Dostoievski);

„A ne bucura de lucruri, nu a le stăpâni, face să fim fericiţi” ( Montaigne); „Un lucru să-ţi intre bine în cap: aşa cum te cunosc eu, sensibil cum eşti, nu te văd clădindu-ţi o nouă fericire pe ruine” (Daninos); Când nu ştii pentru ce trăieşti, o duci aşa oricum, de la o zi la alta: te bucuri că ziua a trecut, că poţi uita în somn plictisitoarea întrebare: de ce ai trăit azi şi pentru ce vei trăi mâine?” (Goncearov);

„Puţinul timp liber pe care-l ai, foloseşte-l! Nu te lăsa la voia întâmplării…Nu e niciodată prea târziu. Mă simt solidar cu tot ce se întâmplă. Sau, poate, nu pot rămâne indiferent” ( Ionescu); „Puterea şi responsabilitatea mi-au transformat viaţa şi, într-o anumită măsură, caracterul. Aveam atâta de lucru, atâtea decizii de luat în fiece moment al zilei, încât nu-mi prea rămânea timp să meditez cu tristeţe asupra mea sau să-mi analizez scrupulele” ( Maurois);

„Iată de ce viaţa şi strădania noastră cer o tragică şi eroică intensitate. Nu avem la dispoziţie decât un moment, haideţi să-l prefacem în eternitate, nu există altă formă de nemurire” (Kazantzakis); „Omul este o înfiripare uimitor de vană, felurită şi unduitoare; anevoie se poate întemeia o judecată statornică şi desăvârşită în ce-l priveşte” ( Montaigne); „Starea noastră omenească şi a omului este vrednică tot atât de batjocură cât şi de râs” (Montaigne);

„Noi, pe grămăjoara noastră de noroi, nu pricepem nimic dincolo de obişnuinţele noastre” (Voltaire); „Minciuna care măguleşte se înghite dintr-o sorbitură, iar adevărul care amărăşte, se bea picătură cu picătură” (Diderot); „Dacă învăţ, nu caut decât ştiinţa cunoaşterii de mine însumi” (Montaigne); „Nu se poate afla duh acolo unde nu-i deşteptăciune” (Cervantes);

„Are încredere în sine însuşi şi e conştient de rostul vieţii lui. În schimb, e cu desăvârşire străin de ceea ce se numeşte îndoială, dezamăgire, care scot peri albi talentelor” (Cehov).

Viorica Bica
Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş

Lasă un comentariu

INTELIGENȚA ECOLOGICĂ. ORA PĂMÂNTULUI


Harta

http://fagarasultau.ro/2017/03/07/inteligenta-ecologica-ora-pamantului/

http://fagarasexpres.ro/concurs-scolar-de-creatie-plastica-ora-pamantului-la-biblioteca-municipala-octavian-paler/

PROGRAM

Participanți:  Colegiul Național „Radu Negru” (clasele a XI-a E; a XII-a B);

Coordonator: prof. Nicolae Postolache

Inteligența ecologică – inteligența socială

-prezintă prof. Nicolae Postolache

Concurs școlar de creație plastică ORA PĂMÂNTULUI

Colegiul Național „Radu Negru”, Colegiul „Aurel Vijoli”; Școala gimnazială „Ovid Densușianu”

img_20170306_131629

img_20170306_132430

img_20170306_133827

img_20170306_135616

IONUȚ STREZA, clasa a XI-a E, Colegiul Național „Radu Negru”

– 20 – 25 februarie. Lucrările înscrise în concurs sunt expuse în Sala de lectură a bibliotecii în perioada 27 februarie – 3 martie. Desemnarea lucrării câștigătoare este în data de 6 martie, ca urmare a votului utilizatorilor de bibliotecă și va fi postată pe site-ul Primăriei Făgăraș http://primaria-fagaras.ro/

UE joacă un rol important în demersurile internaționale de promovare a unei dezvoltări durabile în lumea întreagă. Politica de mediu a UE contribuie la ecologizarea economiei și la protejarea naturii, a sănătății și calității vieții persoanelor. „Creșterea verde” implică elaborarea unor politici integrate care promovează un cadru ecologic durabil. Inovațiile în domeniul mediului pot fi implementate și exportate, consolidând astfel competitivitatea și îmbunătățind calitatea vieții în Europa.

În acest sens, Fundația TERRA MILENIUL III lansează programe de dezvoltare sustenabilă în domeniul energiei, transportului și al schimbărilor climatice. Obiectivele pe care fundația și le-a propus sunt: conștientizarea și educarea copiilor și adulților în vederea protejării mediului ambiant, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, implicarea ONG-urilor din România pentru monitorizarea politicilor publice de mediu.

”Inteligența ecologică”presupune ”interconexiunea reciprocă dintre lumea naturală și cea creată de om” (Daniel Goleman, ”Inteligența ecologică”) . Abilitățile ecologice implică un tip de inteligență ecologică colectivă. Astăzi, suntem supuși amenințărilor la adresa existenței umane.  O inteligență colectivă ”naște o conștientizare” în cadrul întregii societăți. Acest tip de inteligență este transmisă tocmai pentru a cunoaște deplin, adevărul ecologic. Goleman avea să specifice în studiul său, ”Inteligența ecologică”: caracterul împărtășit al inteligenței ecologice creează o sinergie cu inteligența socială, care ne oferă capacitatea de a ne coordona și de a ne armoniza eforturile”.

Cu toții suntem responsabili pentru prezervarea mediului ambiant. Geosfera (solul, aerul, apa, clima), biosfera (organismul uman, ale speciilor de animale și plantele), sociosfera (probleme de interes uman) sunt domenii care suscită o atenție crescândă.

În data de 25 martie 2017, orele 20,30 – 21.30 – ne raliem ”Orei Pământului” eveniment internațional,  care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon, emis în atmosferă la producerea energiei electrice. ”Ora Pământului” constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia, un grup internațional de lobby pentru mediu și cotidianul australian „Sydney Morning Herald. Prima Oră a Pământului a avut loc la Sydney între orele 19:30 și 20:30 la 21 martie 2007. S-a estimat că electricitatea consumată în Sydney a scăzut între 2,1% și 10,2% în aceea oră și că au participat 2,2 milioane de oameni.

România va participa și în acest an la evenimentul global Ora Pământului, marcându-l prin stingerea simbolică a luminilor și alte acțiuni organizate pentru a atrage atenția asupra problemelor acute de mediu.  Prin organizații, companii, instituții publice, ”World Wide Fund for Nature România” propune stingerea lumina timp de o oră.

PREMIUL I – DENISA DOBRILĂ, clasa a VII-a A, Colegiul „Aurel Vijoli”

4

PREMIUL II – IONUȚ STREZA, clasa a XI-a E, Colegiul Național „Radu Negru”

11-premiu-ionut-streza

PREMIUL III – Tunde Varga, clasa a VII-a B,  Școala gimnazială Ovid Densușianu

12-premiu-tunde-varga

PREMIUL IV – ADELINA GANEA, clasa a VII-a A, Colegiul „Aurel Vijoli”

3 Premiu.jpg

Lasă un comentariu

EVENIMENT: LECTURA CU VOCE TARE


LECTURA CU VOCE TARE

img_20170224_123739img_20170224_122818

Lectura joacă un rol important în viața copiilor, un rol mai mare decât în viața celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viața și influențează dezvoltarea ulterioara a copiilor. Din cărțile pe care le citesc, copiii își  formează o anumită concepție asupra lumii, cărțile formează la ei anumite norme de conduită (N. Iorga)

http://fagarasexpres.ro/lectura-cu-voce-tare-la-biblioteca-municipala-octavian-paler/

http://fagarasultau.ro/2017/02/25/lectura-cu-voce-tare/

 

img_20170224_124957

            Parteneri: Școala gimnazială Ovid Densușianu, clasa a IV –a B : 26 elevi

            Coordonator: prof. ciclu primar, Gabriela Cocan

img_20170224_122759

Lectura cu voce tare este percepută ca o activitate intelectuală, dar şi spirituală, de formare-dezvoltare a personalităţii.  Competenţa de lectură a fost considerată o condiţie a reuşitei elevului.  Actul lecturii şcolare atrage după sine, învățarea și formarea competenței de lectură.

img_20170224_122833

img_20170224_122631

Sub îndrumarea d-nei prof. Gabriela Cocan, elevii au deschis pagini de lectură de referință din literatura română și universală:

Alecsia Dumitrescu –  Jules Verne, Ocolul pământului în 80 de zile

img_20170224_122834

Antonia Roșu – Al. Brătescu – Voinești, Nicușor

Alexandru Streza – Aladin și lampa fermecată

Georgeta Frunză – I. L. Caragiale, Premiul întâi

Andreea Streza – I. L. Caragiale, Un pedagog de școală nouă

Antonia Roșu – A. Tolstoi, Cheița de aur

Elevul citeşte pentru a îndeplini funcţiile actului de lectură: informare, învățare, cunoaștere, descifrare, decelare a textului literar.

Competenţa de lectură reprezintă un ansamblu integrat de cunoştinţe literare, capacităţi de lectură şi atitudini literar-estetice, exersate în mod spontan într-o activitate de lectură. Din punct de vedere structural, competenţa de lectură se constituie din următoarele componente:

– abilităţi de ascultare, receptare a textului,  identificarea tipului de text, a ideilor principale, a noțiunilor de teorie literară; analiza şi interpretarea unei secvenţe de text; caracterizarea unui personaj; rezumatul unui text narativ; aprecierea unui text lecturat, a unui personaj, a stării personale postlecturale;

– atitudini, sentimente, reacţii provocate de opera literară, trăiri formulate de cititor în legătură cu problematica textului lecturat;

Scopul nostru rezidă în: stimularea elevului într-o activitate autentică de lectură – activarea, completarea şi dezvoltarea unor structuri cognitive (cunoştinţe despre text, cunoaşterea diferenţelor între textul literar şi nonliterar, recunoaşterea structurilor textuale fundamentale; cunoaşterea noţiunilor de subiect, temă, idee principală / secundară, personaj principal / secundar etc.), exersarea şi dezvoltarea în permanenţă a unor abilităţi / deprinderi de identificare / decodificare / interpretare / rezumare.  Selectarea ideii principale până la configurarea sensului global al unui text duc la formularea unor atitudini, sentimente şi trăiri proprii vis-a-vis de textul lecturat.

Lasă un comentariu

Mircea Florin Șandru. Pescuitul miraculos


001

005

ARGUMENT

O antologie „all-time” a poeziei româneşti şi universale

Am încercat să alcătuiesc, prin postări zilnice, pe parcursul întregului an 2016, în spaţiul generos oferit de contul meu de „Facebook”, o antologie „all-time” a poeziei româneşti şi uni­versale, lat-o acum întrupată între copertele acestui volum. Pentru mine, o astfel de trecere de la formatul electronic la formatul tipărit nu e însă nouă. Anterior, timp mai bine de un an, am publicat pe amintita reţea de socializare circa 150 de poeme proprii, ,jeux d’amour”, pe care, apoi, le-am reunit în paginile unui volum intitulat „Tu eşti cea mai frumoasă”, apărut în anul 2015 la Editura Eminescu. în aceste cazuri avem de-a face cu un drum oarecum invers: din ciberspaţiu textele ajung în paginile unei cărţi „on paper”.

            Antologia de faţă este o selecţie pronunţat subiectivă, fapt de neevitat pentru orice iubitor de poezie care încearcă să ofere o imagine sugestivă a liricii din toate timpurile. Ceea ce caracterizează întreprinderea de faţă este totala lipsă de cri­terii, cu excepţia celui valoric, fireşte. N-am antologat poemele ţinând cont de considerente de ordin cronologic, geografic, biografic ori legate de epoci, şcoli, curente, generaţii, grupări şi stiluri literare, ci am optat pentru o selecţie absolut liberă, complet dezinhibată de rigorile academice. Mărturisesc că, parcurgând un atât de vast spaţiu literar, m-am aflat în pos­tura pescarului biblic, care, scoţând mreaja din mare, rămâne uimit de frumuseţea şi varietatea mărimilor, formelor şi culo­rilor peştilor prinşi în plasă, de unde şi titlul cărţii: „Pescuitul miraculos”. Concluzia pe care o trag, după ce am citit sau am recitit atâtea volume de poezie, este aceea că lirica românească se situează la un nivel foarte înalt şi că, de multe ori, prin mesaj, vibraţie şi tehnici poetice, întrece versurile scrise de nume mari ale literaturii universale.

Mircea Florin Şandru

 

MIHAI EMINESCU

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,

Ochii mei nălţăm visători la steaua

Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

Suferinţă tu, dureros de dulce…

Pân-în fund băui voluptatea morţii

Nendurătoare.

Jalnic ard chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-1 stinge nu pot cu toate

Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…

Pot să mai renviu luminos din el ca

Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,

Vino iar la sân, nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniştit, pe mine

Mie redă-mă!

 

Lasă un comentariu

Older Posts »