Expoziție de carte – LECTURA DE VACANȚĂ


IMG_20180621_163653

„Elementul distinct şi specific pentru literatură devenind imensa deschidere în planul semnificaţiilor, sfera conotaţiilor îşi păstrează, nealterată, dimensiunile inepuizabile, iar creaţia/opera îşi revelează, de fiecare dată, disponibilităţile deschiderii prin relaţia semnificant-semnificat, relaţia unde posibilităţile lecturii, interpretării asociaţiilor de elemente etc. sunt nelimitate” (Ion Vlad).

IMG_20180621_163840

IMG_20180621_163552

IMG_20180621_102130

 

Reclame

Lasă un comentariu

https://www.scribd.com/document/361741041/Vatra-Veche-nr-9-2017 – Cronică literară. Publicistică Prof. Viorica Bica Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș APROAPE LIBER, DANIEL CRISTEA – ENACHE


Cronică literară. Publicistică

Prof. Viorica Bica

Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș

 APROAPE LIBER

DANIEL CRSTEA – ENACHE

aproape_liber_coperta1

Volumul de publicistică,  Aproape liber,  editat de Daniel Cristea-Enache, în anul 2016,  la editura Curtea veche Publishing, parcurge șapte ani (2011-2016), în care autorul, așa după cum menționează el însuși în cuvântul introductiv, își exprimă opinia în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Prin publicarea acestui volum, autorul își îndeplinește și o datorie civică, aceea de cetățean al acestei țări, pentru care libertatea de opinie înseamnă responsabilizare, chibzuință, maturitatea gîndului rostit: Nu e aceasta, meseria unui critic literar ; dar este o datorie de cetăţean pe care am înţeles să mi-o fac. Textele incluse în volum, au apărut inițial, în revistele culturale: 22, Dilema veche, Suplimentul de cultură, Observator cultural, România literară, Viața românească, Timpul, Literatura de azi și cotidianul Adevărul. Structurat în șase capitole: Judecăți; Politicieni și intelectuali; Un alt public; Schiță de portret; Zona lirică; Carrousel – volumul este o radiografie a societății românești ante și postrevoluționare. Deschidem pagini în care adevărul istoric, introspecția devoalează un spirit lucid, ancorat în realitatea vremurilor. Subtitlul volumului Publicistică deschide câmpul vast al literaturii, al politicului, al intelectualității, al cărților de referință. Lor li se adaugă portretele literare ale lui Eminescu, Arghezi, Marin Preda, Cosaşu, Dimisianu, Nicolae Manolescu, Al. Paleologu, Emil Brumaru,  Ileana Mălăncioiu, D. R. Popescu, Dimisianu, Octavian Paler, Paul Cornea, N. Manolescu, Mircea Cărtărescu, E. Brumaru, A. Păunescu. Criticii consacrați Alex. Ștefănescu, Dan C.Mihăilescu, N. Manolescu sunt repere în istoria literaturii române. Pentru gânditorii umanității, libertatea, în sensul ei iniţial, se opune servituţii sau coerciției. Libertatea presupune, după Eliade, responsabilitate faţă de sine şi faţă de semeni. Kant situează omul în spaţiul unei cauzalităţi cu totul originale, sensibilă şi non-sensibilă, liberă şi necesară, în care termenii polari se intercondiţionează şi produc prin acest mecanism câmpul dinamic al libertăţii, astfel instaurat printr-un simplu postulat şi inert, aşteptându-şi impulsul din afară (Critica rațiunii pure). Kant conferă umanității energia creatoare, izvor al vieții, al desăvârșirii. Autorul volumului de publicistică, Aproape liber, nu este un contemplator al spectacolului lumii, este un spirit lucid care scrutează societatea românească comunistă/ postcomunistă.

Problema noastră, din 1990 încoace, nu mai este aceea de a câştiga revoluţionar libertatea, ci de a o gestiona, declară Daniel Cristea-Enache. Omul a ajuns să cunoască impasul cercului strâmt al istoriei. Desele raportări la categoria decrețeilor apăruți după 1966, augmentată artificial-totalitar, deschide perioada de totalitarism. Daniel Cristea-Enache a trăit-o din plin și o readuce în atenția celor amnezici: Trăim într-un prezent cu opțiuni libere. Autorul, spirit justițiar, lansează un apel contemporanilor: Fiți de stânga și apărați hermina, dar nu și mocirla! În societatea de azi, se fac raportări la anticomunismul democratic, pentru care autorul însuși pledează cât și la un anticomunism ce include totalitarismul de dreapta: homofob, misogin, antisemit. Generația decrețeilor, a foștilor șoimi ai patriei cu rigorile impuse, a fost structural, anticomunistă. Daniel Cristea-Enache pledează pentru rațiune, dreapta judecată, dreapta cumpănire. Textele din volum, reunesc un cod etic, dobândesc semnificaţii adânci, aforistice: Anticomunismul meu nu  este rasist și xenofob. Anticomunismul meu nu este homofob. Anticomunismul meu nu este fundamentalist. Anticomunismul meu nu este misogin. Anticomunismul meu preferă comunicarea în  schimbul delimitării și izolării. Și concluzia se desprinde ca atare: Dacă anticomunismul altora e încremenit într-un format în care se dorește și introducerea societății, închiderea ei, anticomunismul meu este unul care evoluează odată cu societatea, exact pe liniile ce pot fi sau nu anticipate, ale deschiderii.  André Scrima a explorat spatiile spirituale, culturale, geografice ale celorlalte religii, spre a pătrunde semnele aceluiaşi Universal viu. În acord cu spiritualitatea creștină, Daniel Cristea-Enache își enunță opțiunea: Sunt un om credincios, ortodox, dar asta nu înseamnă că am dreptul să impun altuia credința mea ori să permit statului să modeleze societatea pe bazele unei credințe religioase unice. Omul rațional își va folosi rațiunea ca pe un instrument de cunoaștere, de evaluare și de judecată, ne spune Daniel Cristea-Enache. În virtutea acestor considerente, autorul volumului va dezbate în subcapitolul Judecăți, colaboraționismul scriitorilor din perioada comunistă. Un exemplu elocvent este cel al lui Tudor Vianu. Într-o epocă totalitară, supusă șantajului, presiunii psihice, anihilării personalității, supravegherii, detenției, autorul invită la o matură reflecție. Dacă sondăm profunzimile eului, întrebarea Ce am fi făcut noi în situația respectivă? vine de la sine.  În cântarul judecăților noastre ar trebui să intre nu numai ce a făcut rău un intelectual, dar și ce a făcut el bun, nu doar momentul de compromise ci și episoadele demnității sale. Imaginarul, mitul, discursul istoric se întrepătrund în volumele lui Lucian Boia, istoric reputat, spirit critic și demitizant în istoriografia românească: Istorie şi mit în conştiinţa românească, Jocul cu trecutul, Istoria între adevăr şi ficţiune, editate de Lucian Boia.

Daniel Cristea-Enache readuce în patrimonial cultural, pagini de istorie și critică literară, elaborate minuțios, cu argumente pertinente. Mesajul Logosului, întrupat în carte este un semn al culturii şi al înţelepciunii. Lectura nu-şi va epuiza niciodată toate semnificaţiile. Se deschide un orizont tot mai bogat sensurilor. Parcurgem odată cu Daniel Cristea-Enache, un itinerar spiritual, din care ni se relevă captarea esenţelor, eternizarea acestora în scris, bucuria spiritului. Creațiile scriitorilor sunt trepte ale elevației spirituale.  Octavian Paler, Paul Cornea, Ion D. Sârbu, Ileana Mălăncioiu, D. R. Popescu, Nina Cassian, Al . Paleologu, Arghezi. Problemele intelectualului român sunt dezbătute cu rigoarea unui spirit care pledează pentru adevăr. Intelectualul autentic, se implică și în viața cetății. Asistăm azi la o răstălmăcire a sensurilor relevate. Este cazul lui Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu,  Andrei Pleșu. Vladimir Tismăneanu, Andrei Cornea, Ovidiu Șimonca, Vasile Ernu. Nicolae Manolescu readuc în paginile cărților efervescența creatoare.

Subcapitolul O nouă literatură propune atenției, romanul lui Marin Preda,  Cel mai iubit dintre pământeni, un icon al spiritului românesc și al culturii autohtone în rezistența lor la totalitarismul paranoic din anii 80. În studiul Semnele realului, Cornel Moraru percepe romanul și personajul său, Victor Petrini ca un simbol al libertății conștiinței de sine.

Lui Octavian Paler îi sunt consacrate eseurile care-l definesc ca un autor al introspecției. Volumul Deșertul pentru totdeauna supune atenției cititorului, dimensiunea temporală și morală a vieții. Suferința fizică va însemna pentru cel născut la poalele munților Făgăraș, o întoarcere la obârșie în tonalități grave. Pentru Neuitatul Paler, Lisa, satul natal, îngenunchiat la poalele munților Făgăraș devine un reper simbolic, cvasimitologic. Aici s-au zămislit Cuvântul, rostirea, rânduiala. Timpul rememorării trasează două dimensiuni: cel al nostalgiei, al dorului după o lume pierdută în zariștea cosmică și un timp al unei realități crude, cel al distrugerii satului românesc din perioada comunistă. Cel dezrădăcinat va reveni de fiecare dată, cu ochii cugetători ai inimii, în satul natal. Pentru a-și întregi orizontul spiritual, Octavian Paler ca și Marin Preda, vor trebui să se desprindă de sat,  dar în această plecare iau, așa zicând, satul cu ei. Pentru generația de acum cât și pentru generațiile care vor veni, creația lui Octavian Paler are o subtilitate pe care cititorul o va intui. Din paginile cărților răzbat îndoielile, întrebările, crizele cu care toți ne confruntăm.

Daniel Cristea-Enache îi surprinde ca și în Convorbiri cu Octavian Paler, eul profund, eul generic în care fiecare cititor se regăsește. De la copilăria într-un sat reproiectat într-o mitologie personală la adolescența cu lecturi devoratoare, de la aceasta la tinerețea experiențelor literare și la maturitatea scriitorului consacrat, de la drumurile inițiatice ale călătorului pentru care geografia este o formă a istoriei la fixarea într-o matcă românească de alții disprețuită, omisă, uitată, Paler a exprimat foarte mult din noi-și foarte profund.  Obsesiile lui au fost (ori au devenit) și ale noastre. Întrebările pe care și le-a pus ne-au frământat. Răspunsurile, când au fost posibile, au căpătat forma lui de expresie.

Eseul 44 de lei marchează un destin, destinul unui scriitor consacrat. La anii senectuții, își privește satul natal  cu ochii limpezi, fără lacrima emoției și aburul nostalgiei. Din paginile volumului de publicistică, se desprind personalități marcante ale scriiturii românești:  profesorul Paul Cornea, un spirit al toleranței intelectuale, al deschiderii către nou, Ion D. Sârbu, scriitor liber de epoca sa, de determinările și constrângerile totalitare.

Rezistența prin cultură readuce în paginile cărții, personalități ale culturii românești din lagărul socialist din est: Ion D. Sârbu și Ileana Mălăncioiu. Pentru cei aflați în Occident,  libertatea este un dat,  nu un rezultat. Exemplul Monicăi Lovinescu una dintre conştiinţele diasporei româneşti,  la Europa liberă, este relevant. Colaborarea la revistele în limba română din exil, a fost prodigioasă: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora. În volumele editate, Monica Lovinescu a pledat pentru demontarea si demistificarea pretenţiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adâncime, infra-raţionale, dintre comunismul românesc si variile încarnări ale fascismului (Vladimir Tismăneanu). Din anul 1962 îşi începe colaborarea asiduă la Europa liberă. Teze şi antiteze şi Actualitatea culturală românească au avut o audienţă copleşitoare. Volumele Unde scurte I, Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler,  Seismografe. Unde scurte II , Posteritatea contemporană. Unde scurte III, Est- Etice. Unde scurte, IV, Pragul. Unde scurte, V, La apa Vavilonului, La apa Vavilonului, II, Jurnal 1981-1984, Diagonale, Jurnal 1985- 1988, Jurnal 1990-1993,  Jurnal 1994-1995, Jurnal 1996-1997, Jurnal 1998-2000, îi întregesc o carieră consacrată demnităţii umane. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca se încadrează în perimetrul a ceea ce putem numi patriotismul liberal (V. Tismăneanu). Cuvinte din cuvinte este parabola unei lumi totalitare, cea a României dintre anii 1948-1989. În subcapitolul Personalitate și umanitate, autorul evidențiază vitalitatea artistică a Ninei Casian. Cosașu și-a fixat standarde de exigență autocritică, în sens etic dar și într-unul literar, obsesia stilului dislocând obsesia ideologiei comuniste. Ciclul Supraviețuirilor redă un proces al comunismului din interior. D. R. Popescu rămâne în istoria literaturi române prin opera sa, corintică.

Volumele editate de Dimisianu conturează o adevărată hartă a literaturii postbelice și postrevoluționare. Lui Manolescu, generația de acum îi datorează alcătuirea unui canon literar în care au intrat toate grupările și școlile noastre scriitoricești, de la postexpresioniști la textualiști și de la onirici la realiști. Aventura imaginarului poetic ne însoțește la fiecare relectură a creației argheziene. Sorescu invită cititorii la o matură reflecție asupra asupra morții. În «Puntea», carte scrisă pe patul de suferință și subintitulată «Ultimele», bolnavul se agață de realitate, de viață, de făpturile și obiectele ei. Poetul, urmărindu-l de aproape, purifică, decantează și esențializează. «Cartea morții» este esențializată la maximum. Emil Brumaru se plasează într-un crâmpei de tensiune al fantasmaticului folosindu-se de prezentul dat pentru a evada în zonele unor obsesii fecunde. Volumul Urcarea  muntelui de Ileana Mălăncioiu este un punct de reper al relativ puținelor scrieri cu orientare antitotalitară apărute în țara noastră până în 1989. Şi, în final, de ce aproape liber? În virtutea legii morale, autorul conchide: Libertatea mea nu este nici completă, nici perfectă. Ea este îngrădită de coduri şi constrânsă de cutume, de legi nescrise şi reguli comunitare. Nu mă simt deci liber, ci aproape liber, iar acest „aproape” a ajuns să mi se pară la fel de important ca libertatea însăşi.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

LANSARE DE CARTE 7 iunie 2018 CUANTE Nicu Brezoianu Făgăraș, Editura Negru-Vodă, 2017 – Prof. Viorica Bica


PROF. VIORICA BICA

Biblioteca Municipală Octavian Paler

 

34808193_1698892700176777_5286819100281012224_o

În volumul Cuante, Nicu Brezoianu instituie un timp al contemplației. Este acea logică deductivă, proprie intuiției poetice. Versurile absorb în ele însele, ”viziunea spaţială şi temporală infinită”. Volumul de poeme deschide o viziune cuantică a lumii. Nicu Brezoianu abordează teme universale: timpul, cosmicul, istoria, solitudinea, natura, dragostea. Descindem astfel în poezia care instituie o punte între filozofie și știință. Filosoful Ștefan Lupașcu (Experiența microfizică și gândirea umană) deceleză dualismul antagonist ca natură a spiritului, a fenomenului logic, existențial din perspectiva curentelor filosofice și a cercetării epistemologice a științei moderne. Logica antagonistă ne este oferită de însăși evoluția istorică. În studiul Experiența microfizică și gîndirea umană, Lupașcu definește particula ca un ansamblu de proprietăți intrinsece numite numere cuantice căreia i se asociază o anumită energie impuls. Principiul antagonismului și logica energiei decelează logica antagonismului. Există o teamă instinctivă care vine din străfundul ființei noastre în fața acceptării ”principiului terțiului inclus”, a acceptării că ”un obiect poate fi în același timp A și non-A, întrucât asemenea acceptare ar părea că pune la îndoială propria noastră identitate, propria noastră existență. Conceptul de energie conturează meditația filosofică lupașciană. Energia are proprietatea identității și proprietatea diferențierii individualizatoare.

Cele trei niveluri de Realitate – macrofizic, microfizic şi ciber-spaţiul-timp – acced la redefinirea vieţii noastre individuale şi sociale, la o nouă interpretare a cunoştinţelor străvechi, la o nouă explorare a cunoaşterii de sine.

Instituirea unui timp universal, calitativ şi a altuia concret – acest tip de creaţie este propriu modernismului poetic. Dialectica cuantică facilitează accesul la logica concretă care domneşte adesea în profunzimile sufletului – logica psihică. În viziunea lui Nicu Brezoianu   există un izomorfism  între lumea microfizică şi cea psihică. Relevantă este poezia cuante care deschide volumul: stropi galactici cad sacadat pe planetă

 caii de marmură rumegă poveri împietriți

                                   turnăm în tipare umili muritori obosiți

                                   în miezul nopții de abanos a vorbit o cometă

 

de mici alergăm paralel cu  destinul sens unic

cuante-n natură, imemorial se dau peste cap

                                   hobiți clonați dintr-o țeastă, pornit-au pe pistă la trap

                                   enigma-i ucisă sub stâncă, într-un semn runic

 

                                   în miezul nopții de abanos a vorbit o cometă

                                   turnăm în tipare, umili muritori obosiți

                                   caii de marmură rumegă poveri, împietriți

 stropi galactici cad sacadat pe planetă

Poemul ars poetica este o pledoarie pentru arta poetică cuantică. Este o incursiune în doctrinele literare și artistice. Considerații pertinente cu privire la compoziția complexă a modernității sunt aduse noii vârste culturale:

Până ieri, la zece, mai puteai trece poet simbolist

                        gînditoare clio zîmbea obosită unui tânăr turist

                        rimbaud se juca cu o biată corabie dar era un artist

                        baudelaire se înecase în spleen ca un albatros trist

 

                        poți coborî două trepte o să fii suprarealist cadet

                        vorbele sale goale se loveau sec de un craniu absent

                        breton folosea vase comunicante pentru amorul ardent

mica sirenă îmi șoptea glacial a devenit impotent

 

norma ca modernist ar fi trebuit calvarul să-ncepi

sartre îi spunea din priviri critic bătrân nimic nu pricepi

am întărit prin viu grai murit-a curentul e greu să concepi

însoțit de orbii lui munch a pornit supărat să culeagă dovleci

Realitatea rezistă experienţelor, reprezentărilor, descrierilor, imaginilor, formalizărilor matematice. În acest sens, poemul cuanta revoltată, este definitoriu: o cuantă revoltată

                                   este un pleonasm

                                   câmpul cu iarbă a devenit o mare de smarald

                                   colorată cu penelul primăverii

                                   margarete albinoase

 sărută carul mare

                                   unda călătoare a amazonului

 mângâie fața aspră

                                   a terrei

 în adâncuri, hades încinge cazane cu lavă

                                   ochiul rotitor

                                   fotografiază respirația străzii

                                   pionul devorează o antilopă gnu

                                   coarnele ascuțite ale antilopei

                                    spintecă burta hidoasă a reptilei megalopolis

                                   antilopa paște pe câmpul speranței

                                   la umbra vulcanului kilimanjaro…

Logica terţiului inclus este o logică a complexităţii înseşi. Timpul, spaţiul devin valori axiologice ale eului liric. Poemul glossă conturează un eseu al condiției umane. Poemul are valoare filozofică, gnomică, constituindu-se într-un adevărat cod de cunoaştere. Motivul central este al lumii ca teatru asociat cu ideea dezolării : filosofii croșetează paranoic sisteme

                                   prostituate de lux vestalic veghează

                                   tehnica îmbogățește limba-n morfeme

                                   sălbatic instinctul primar ne dictează

 salvarea mentală transpusă-i în secte

                                   intelectualii șic au devenit incomozi

 savanții clonează roboți din insecte

 generația hippy a produs vagabonzi

 Fiecare strofă se încheie cu un vers în chip de concluzie. Departe de tumultul efemer al cotidianului, poetul se retrage în sine. După Schopenhauer, lumea exterioară este percepută în conștiința omului ca reprezentare. Trăim într-un prezent etern, care cuprinde totul. Versurile deschid o perspectivă shopenhaueriană pesimistă : pasărea destin

 a picurat o lacrimă contur

                                   în oceanul gândurilor

                                   pirogravate de ochiul magic

                                   al memoriei

                                   dacă aș fi cunoscut

                                   drumul trăirilor mele nesemnificative

                                   nu aș fi irosit lacrimi cuantice

                                   concurând lacrima contur

                                   a păsării destin

                                   doream inconștient

 o existență festin

 umbrită languros

                                   de mlădioase bacante

                                   ritmul poveștii personale

 s-a scurs însă andante

                                   o sumă de clipe blazate

 ascunse-n pliante

                                   să nu greșiți și voi

                                   nu consumați zilnic vise

                                   veți deveni dependenți

 veți pierde conturul

                                   veți asculta absenți

                                   cum bate pendulul

                                   acum știu

 înnoată-n destin

                                   zidește lacrima curată

                                   ca plânsul fecioarei

                                   trădată întîia dată

                                   zidește lacrima cristal

                                   din cuarț sau opal

                                   lacrima

 va surâde inocent

                                   ridiculizând destinul

                                   regăsește-te la sfârșit

                                   într-o picătură inocentă

                                   care va încusta în timp

 emoția absentă (Destin).

Prin conexiuni cu poetica cotidianului, se recuperează atitudini şi dimensiuni ale lumii poetice. Motivul timpului poartă valențe multiple, ceea ce configurează  moduri fiinţiale ale poetului şi ale eului poetic. Nicu Brezoianu evocă un  timp istoric decadent, crepuscular și steril :

scoarța terestră s-a rupt în șapte bucăți

                                   maimuțele urlătoare au mersul biped

                                   fiara din om a ars biblioteca cu cărți

                                   la curte se servea carne stropită cu mied

                                   specialiștii au născocit în deșert, fisiunea

                                   bomba rânjește candid, omenirea se teme

                                   civilizația creștină și-a alterat misiunea

                                   filosofii croșetează paranoic sisteme

 

 atunci și acum cel mai puternic îți este destin

                                   mercur s-a-nroșit cu sânge născut pe pământ

s-a servit modular educație la modul declin

                                   nebun este astăzi poetul ce caută-n cuvânt

 pofta nebună topește bobul de milă

                                   trecut-au milenii de foc dar ura primează

partidele, clanuri tratează votanții cu silă

 sălbatic, instinctul primar ne dictează

 

                                   dansau demonic reptile cu limbă de foc

 copleșit nimicul uman contempla împietrit

                                   inventase uriași să îmblânzească acest joc

                                   religii bizare îi dictau viața prin dogmă și rit

 plouă cu neputință, din ceruri grădina cu zei

 habotnicul citește în astre horoscoape perfecte

                                   biserici și temple distrug satanișttii atei

 salvarea mentală transpusă-i în secte

 Imaginarul poetic se concretizează în timpul auroral al elanurilor creatoare: în deșert nisipul de aur se rumeea pe papirus

 semne ciudate-nșirau scribii adunați în armate

 alchimiștii sorbeau elixir din morga lui Plinius

                                   dresorii ideilor din padoc erau persoane damnate

                                   artiști cu loden și ochelari s-au exilat la Paris

                                   disidenți psihopați se credeau topoare cu solzi

                                   suprarealistul Dali picta ceasuri expuse în paradis

 intelectualii șic au devenit incomozi

 Este timpul cu dimensiunile trecutului și prezentului. Este motivul prezentului etern schopenhaurean.

Premisele pe care le-am invocat mai sus reclamă o abordare a imaginarului poetic dintr-o perspectivă a temporalităţii elaborată şi fundamentată filozofic. Trecerea inexorabilă a timpului acoperă poemul Doină : Bate vânt de dor de ducă

                                               ce-a fost verde se usucă

 bate vânt de dor și jale

                                               apele își sapă cale

                                   printre munți înalți de piatră

                                   unde suflete se-adapă

 cu basme purtate-n vânt

                                   de zbor harnic și cuvânt

                                   floarea de cireș plesnește

 negru văl te-nțepenește

 zboară ager gândul meu

                                   ca un sprinten copil zmeu

                                   zboară unde-i vedea zare

 și te mișcă-n deal în vale

 nu sta locului o clipă

                                   și privirea n-o ridică

                                   decât la sfârșit de drum

                                   să-i spui domnului stăpân

                                   ce-ai văzut cu ochi drăcesc

                                   printre flori de măr domnesc

                                   ce ai auzit sub lună

 într-o noapte la fântână

 când duhurile se-adapă

                                   și zorii de zi se crapă

                                   când prin vătăluci de ceață

                                   răsărit-a o albeață

 punct viclean de cosmic neam

 zicând nouă cu alean

                                   că nu-i jale mai amară

 ca jalea de viață rară

 căci treci pragu-n alt tărâm

 singur pe nesigur drum

 n-ai cum să te –mpotrivești

 destinul nu-mplinești

 e lege de la natură

                                   de-o fi rea sau de-o fi bună

                                   pumn de tină să ne facem

                                   de cei vii să ne desfacem

Temporalitatea se instituie între creaţia poetică şi realitatea contextuală. Lumea ca Text a absorbit total Textul ca Lume (Monica Spiridon): La prânz, soarele dogoritor a germinat dinozaurii

                        tone de vegetație luxuriantă erau îngurgitate

                        dansau peste peisajul verde crud, pterozaurii

                        viața prindea forme bizare în singurătate

 

 spirala își continuă acendent unduirea lascivă

                        forme placentare se turnau irațional în tipare

 pornise pe drumul fără sfârșit, o specie nocivă

 devenirea darwinistă plutea bezmentic pe mare

 

în hotelul perșteră fresca era la mare căutare

                        înmugurea iminet egoismul, germen al răului

                        creșteau cetăți, se nășteau imperii barbare

 dreptatea zăcea ascunsă în securea călăului

 răsăreau precipitat, sofisticate, orânduiri soaciale

                        crescut în volum, encefalu zbârcit stoca prostia

 adam și eva fusseră otrăviți cu aluzii carnale

                        aghiuță suprasaturat de rău, promulga armonia

                        mașinării sofisticate sfidează critic natura

 homo politicus își tratează confrații cu dispreț

 au trecere buzunarele pline ce umilesc făptura

 stenogramele puterii sunt protocolae de șperț

 de ani lumină rătăcim în acest labirint entropic (”Evoluție”).

Ipostaza de metropolă deschide imagini ale haosului, ale terifiantului, ale incertitudinii: Orașul haotic revarsă incertitudini, mareic

 îngrozită natura se ascunde în parcuri

 betonul sticla metalul tind către ceruri

 persistă pe terra/ miros cadaveric

 îndrăgostiții se iubesc după munți de gunoaie

 pe plajă a eșuat un tanc  petrolier

 peturi strivite în stradă, sunt punct de reper

 viața fetidă se zbate-n noroaie

 la colțuri de stradă decibelii răcnesc

 generația în blugi respiră marijuana

 megalopolisurile caracatiță ne copleșesc

 în week-nd urbanul stresat, aiurea migrează

 viața la țară a devenit exponat de muzeu

 savanții zâmbesc empatic/ uneori migrează (pastel)

Mitul eternei reîntoarceri este o psalmodiere a curgerii : un chip de strămoș cu față de sfânt

 mă-ndeamnă cu vorba-n-ai a te teme 

 sămânța de neam rodit-a-n aceste străfunduri

 nevinovată făptura copil persistă-n conștiință

 mitul eternei reîntoarceri se-ascunde în gânduri

destin rătăcitor printre străini suspină locul

 în țintirim veghează crucea creștinescă/ ca ieri își arde soarele în vârful doabrei focul

 sunt clipa care curge în cel  ce-o să se nască

 aleargă infinit același duh în cronica pământ

 hrisoavele-s păstrate tainic în cuvânt

 inevitabil mă cheamă sângele matricilor materne

 întoarce-te la începuturi să sfârșești  îmi spun

 n-ai a te teme

Poetul retrăiește și redă o umanitate generică. Cuvântul zămislește o zi a speranței. În ziua speranței

 gânguriră mugurii sălciilor plângătoare

 printre sonuri tărăgănate

 cu iz bizantin

 

Lasă un comentariu

LANSARE DE CARTE 7 iunie 2018 CUANTE Nicu Brezoianu Făgăraș, Editura Negru-Vodă, 2017 – PROF. LIVIU IOANI


PROF. LIVIU IOANI

34727523_1698893790176668_1111199960365268992_oioani

 

CUANTE ilustrează un alt nivel de creație, bazat, profesionist, pe un program estetic explicit, manifest poetic inovator, de avangardă. Poetul se detașează de primul volum, Politicale (Balade pentru oameni obișnuiți) din 2004, vrea să-l ignore, deși fără intenție, îl valorifică. Asemănarea rezidă din privirea panoramică, restrânsă în primul, extinsă în cel de-al doilea, până la infinitul cosmic și capacitatea de a literaturiza realitatea, privită din exterior și interior. Ca urmare, volumul actual trebuie început a fi citit înainte de a deschide cartea. Coperta conține un manifest poetic prin care autorul ia în discuție canoanele poeziei de la clasici, romantici până la moderniști și post-moderniști pentru a introduce un concept nou de reflectare bazat pe o noțiune izvorâtă din știință, cuanta, generând un transcurent literar, poezia cuantică sau cuantismul.

Viziunea poetică devine holistică, idee ce se referă la percepția ansamblului prin relevarea elementului unificator, cuanta de energie, care transfigurată artistic, devine particulă literară elementară energetic (emoțional). Frapat de terminologie, aș folosi în loc de particulă, imagine arhetipală primordială ca element transdisciplinar. Viziunea ne transbordează pe tărâmul esențelor lumii, ale cosmosului, adică în filozofie, pe latura metafizică. Poezia poate include intelectualismul și genera cugetare dar nu se reduce la acestea, ci înglobează emoție, exaltare, metaforă, muzicalitate. Este în stare cuantismul să le energizeze? Un corespondent al esteticii formulate de autor îl găsim în ars poetica. Poetul refuză a fi încadrat în postmodernism, nici să fie asociat cu motivele din Pușkin, Rimbaud, Baudelaire, din suprarealism, căci ar însemna o cădere ca a orbilor lui Munch.

Cuvânt cheie, cuantă, – e devine și motiv literar pentru ilustrarea viziunii și  a universului investigat. Descoperim cum poetul plasticizează și face sensibilă o abstracțiune. Volumul se deschide cu poezia Cuante. Sensibilitatea poetică vede stropi galactici ce cad sacadat pe planetă (pulsație ritmică), aude vorbind o cometă, ursita concurează cu ruleta (destin imprevizibil), sesizează păcate carnale și amanți subjugați de sex (lume erotizată), vede în lume călăi ce aruncă tiranic bombe dar și democrați ce spun nimicuri bombastice, ori anarhiști belicoși, hobiți clonați, semne runice ucigând enigma (desacralizare). Galopul imaginilor devine semn al entropicului: cuante-n natură imemorial se dau peste cap, al ludicului. Poetul valorifică neologisme recente, termeni de jargon științific. Termenul cuantă irizează și are un halou puternic: zidul cuantic ascunde esența, numenul; cuantic imaginația evadează în jur; din haos se revarsă obraznice cuante puzderie;  nu aș fi irosit lacrimi cuantice, cuanta revoltată. Enunță principiile: cuantă înseamnă implicit revoltă; omul revoltat se hrănește cu anarhie; cuanta surâde ștrengărește șoptind/ eu sunt motorul/ nu vă speriați. Oferă enunțuri pro domo: omul subiectiv se hrănește cu atitudine transdisciplinară. O cuantă revoltată este un pleonasm. Conexat cuvântului cuantă, trebuia să fie actul a priori, simțul văzului, acuitatea de a sonda dincolo de limitele vizualului asemenea aparatelor endoscopice. Sesizăm astfel, motivul ochiului iscoditor, a ochiului-far ce clipește nestatornic,  a ochiului rotitor ce fotografiază respirația străzii și ca simbol al tuturor, emblema Ciclopului, ochiul ciclopic cântă avid lumina. În neliniștea ciclopului, poetul construiește o amplă interogație pentru a motiva depresia eului liric asimilat cu ciclopul. El însuși se culpabilizează pentru că a permis ca marea să adoarmă, infinitul să devină o natură moartă, totul să arate ca un uriaș tăcut. Tot el se simte în stare să stârnească mișcarea, să declanșeze cântecul prin ochiul trezit la viață, misiunea izbăvitoare a poetului. O trăsătură a versurilor lui Nicu Brezoianu, este intelectualismul, poezia filosofică. Ce se înțelege prin aceasta? Poezia este guvernată de principii derivate din noțiunea de cuantism. Autorul este un intelectual instruit, erudit, inclusiv în domeniul teoriei literare. Reclamă și un cititor cu un anumit nivel cultural. Vede poezia ca o reflectare a unor probleme de interes obștesc, mondial și nu limitată la o lirică intimistă. Un vocabular elevat cu neologisme și termeni din sfera jargonului pretențios: cuantă, plex, asteroizi, migrenă, angoasă, curent fotonic, psihopat, morfeme, labirint entropic, inimi ischemice, brainstorming, fauvism, boson (enigmatic), phi, unghi, diedru, clipe îngurgitate, privire empatică. Prea tehnicist, limbajul își revendică puterea de sugestie , aparține mai mult stilului jurnalistic. Latura intelectuală îi permite autorului să schimbe după voie, registrul de comunicare. Înregistrăm astfel, tonul grav ca în neliniști, știu (tablouri de apocalipsă), evoluție (darwinistă, în sens de regres, labirint entropic), tonul evocator, nostalgic în doină, melancolie (sub munte la brezoi mi se vor liniști apele) dar și registrul comic, umoristic, ușor sarcastic ca în publicitate (o enumerație de diverse ca la moși cu un epilog de fabulă:  dumnezeu să ne ierte/ venim din haos, pierim în haos/ ne întrupăm în clipa de repaus. Poetul e stăpân pe prozodie, știe să versifice, folosește versurile recurente, leitmotivul, poezia cu strofe, fără strofe, cu rimă sau vers liber, exprimări și figuri de stil suculente: bogat în idei fără miez, sol al gândirii iepurești, primul ieșit din găoacea unui ou columbian, întrebarea de ce mă mișcă șerpește, piețele libertății s-au plantat cu golani. Surprinzător, asemenea rigori ignoră academismul, sintaxa enunțurilor: nimic cu majuscule, totul fără semne de punctuație. O semi scripta continua spre implicarea cititorului, spre autoghidare. Încă o dificultate conștient provocată! Orice poezie este reprezentativă și își rezervă dificultăți proprii.

Lasă un comentariu

LANSARE DE CARTE 7 iunie 2018 CUANTE Nicu Brezoianu Făgăraș, Editura Negru-Vodă, 2017 – Prof. Ionel Mihali


PROF. IONEL MIHALI

Onorată asistență,

34726550_1698893890176658_266742036294533120_o

            Participăm astăzi la un eveniment cultural demn de a fi luat în seamă: lansarea unui volum de poezii cu totul și cu totul de excepție, purtând un titlu inedit : CUANTE (Editura Negru Vodă, Făgăraș), autor Nicu Brezoianu, alias distinsul profesor Nicolae Postolache.

            Mă simt onorat că am posibilitatea să rostesc câteva cuvinte pe marginea acestei apariții editoriale. O fac cu mare plăcere, nu înainte însă de a invoca o carte apărută și în librăriile de la noi, intitulată MOMENTUL CUANTIC – cum ne-au învățat Planck, Bohr, Einstein și Heisenberg să iubim incertitudinea. Autorii Robert P. Crease și Alfred Galdhaber; unul filosof, celălalt fizician.

            O carte consistentă și amuzantă…o introducere în minunata lume în care trăim, cum o caracteriza ziarul New York Times.

            Cei doi reiau povestea fascinantă a modului în care CUANTA a făcut saltul din fizică în cultura populară, cu explorări sumare ale conceptelor matematice și fizice și descrieri ale disputelor aprinse dintre personale precum Einstein, Schrödinger și Niels Bohr…înțelegerea și aprecierea imagisticii cuantice fac parte din ceea ce înseamnă să fii un om educat în sec. XXI – opinează autorii.

            Rezultatul colaborării dintre cei doi este o sărbătoare a limbajului la granița dintre fizică și cultură, perfectă pentru oricine este atras de varietatea infinită a ideilor, subliniază același ziar.

            Este ceea ce un cititor interesat va descoperi singur în urma lecturii acestei cărți, cu totul de excepție. Mărturisesc sincer că am citit cu viu interes această carte.

            Ce înseamnă lumea cuantică? Aceasta este întrebarea. Fără îndoială, un alt mod în care noi, oamenii gândim despre noi înșine și despre locul nostru în Univers. S-ar părea că domeniul cuantic stă, până la urmă, la baza lumii, având implicații profunde în ceea ce noi considerăm a fi rațional și irațional, real și ireal.

            După aprecierea specialiștilor chiar și acum, după atâta timp, momentul cuantic este mai tulbure și mai neorganizat decât momentul newtonian căruia i-a succedat, iar conturul său este încă nedeslușit. Oamenii s-au devenit încă NATIVI CUANTICI. Încercăm să ne familiarizăm cu această lume neclară și să înțelegem implicațiile ei.

            Suntem nevoiți să recunoaștem, cu onestitate, că mecanica cuantică, ale cărei baze au fost puse de Heisenberg și Schrödinger, ni se pare ciudată. Trebuie subliniat totodată faptul că foarte rapid cuvântul CUANTĂ a devenit o metaforă pentru discontinuitate. Pe scurt, mecanica cuantică va extinde noțiunea noastră de REALITATE.

            Limbajul și simbolurile cuantice sunt, în mod special atrăgătoare metaforic, pentru că reflectă dificultățile cu care ne confruntăm când ne descriem propriile experiențe. Impulsul metaforic ce ne caracterizează își are explicația în nevoia resimțită de a reda în cuvinte experiența noastră în contact cu LUMEA (în înțeles generic).

            Metaforizarea este un proces prin care recunoaștem că un lucru ne-a îmbunătățit înțelegerea – că a apărut ceva nou. Dar, pe urmele spuselor lui Voltaire, mai întâi să ne precizăm termenii. Așadar, termenul quantum (pl. quante) este un cuvânt din limba latină medievală, care înseamnă o cantitate stabilită sau o unitate și își are rădăcina într-un adjectiv din latina antică, însemnând cât de mult.

            Este interesant de subliniat că termenul de quantă apare într-o enciclică papală din 1864 (Quanta Cura), scrisă de Pius al IX-lea, cu mult înaintea mecanicii cuantice. Ca să fim însă mai exacți, enunțăm câteva definiții din dicționar:

  1. Cuantă (s.f.) – cea mai mică cantitate de energie radiantă a cărei valoare depinde numai de frecvența radiației.
  2. Teoria cuantelor – teorie care explică o serie de fenomene fizice la scară atomică și subatomică
  3. Cuantic (adj.) – mecanică cuantică = ramură a fizicii teoretice care se ocupă cu legile mișcării din lumea atomilor.

Electronică cuantică = ramură a fizicii care studiază procesele elementare discontinue din câmpul electromagnetic și interacțiunea dintre acesta și substanțe și corpuri.

            Prin urmare, materia este doar un spectru. Atomul este ceva fantomatic din care emană radiații. Cosmosul nu mai este o mașină care se mișcă în mod predictibil.

 

            Miracole? Poetul le va descoperi în teoria cuantică a lui Planck, care explică radiația ca și cum aceasta ar fi compusă din gloanțe, în loc de unde (New York Times, 1930).

            Cu alte cuvinte, am avea nevoie de o nouă DE RERUM NATURA, în care limbajul și simbolurile științifice pot deveni metafore. Și chiar devin! Pentru a concluziona, vom spune că fizica nu a reușit să explice niciodată cu succes de ce un anumit atom era identic cu un altul. De unde și invocația de mai jos: Micuțule atom – dar dacă aș înțelege ce ești tu, cu electroni și restul, tot restul. Ar trebui să știu ce este Dumnezeu și ce este omul. Însă, cum sublinia Max Jammer (Filosofia mecanicii cuantice): Niciodată, în istoria științei, nu a existat o teorie care să aibă un impact atât de profund asupra gândirii umane, ca mecanica cuantică, nici nu a existat o teorie care să marcheze atâtea reușite în prezicerea unei asemenea diversități enorme de fenomene.

            Vom mai spune doar, că mecanica cuantică a influențat semnificativ diversele domenii ale artei, încât putem vorbi de un nou curent artistic numit CUANTISM.

            Întorcându-mă la volumul de poezii (59 la număr) a domnului Nicu Brezoianu, doresc să evidențiez originalitatea acestei poezii care confirmă o zicere memorabilă, și anume că esențele tari se păstrează în sticluțe mici. Înclin să cred, de asemenea, că, dacă ar fi fost prezentat la Târgul de carte de la Leipzig, încheiat nu cu prea mult timp în urmă, ar fi stârnit un real interes din partea vizitatorilor.

            Stăpânirea și maturitatea discursului (pe care îndrăznesc să-l numesc poetico -gnoseologic), fără nici cea mai mică aprehensiune, mă face să cred că autorul e mai demult familiarizat cu ceea ce numim, cu un termen generic, universul poeziei.

            Dovadă irefutabilă, MANIFESTUL POETIC de pe coperta a doua, căruia i se supune întrutotul în demersul său poetic, convins fiind că vechile canoane ale poeziei nu ne mai satisfac astăzi, la început de secol XXI, și că Logica terțului inclus, promovată de Ștefan Lupașcu, ne dă posibilitatea să transcendem corsetul univoc al curentelor literare, la care ne raportam liric până acum și să explorăm noi universuri poetice (noi planuri de Realitate).

            Cu alte cuvinte, forme lirice polivalente, ce transcend abordarea reducționistă ca limbaj poetic și sursa de inspirație. Aceasta este poezia cuantică.

            Autorul își definește volumul la care ne raportăm, nici mai mult, nici mai puțin, decât un manifest poetic, care promovează ca formă, fond și structură poezia cuantică, particulă literară elementară –energetic (emoțional) a unui transcurent literar, sinergic, transdisciplinar în sens cuantic și nu pedagogic, CUANTISMUL.

            Poezia, în ultimă instanță, e totuși limbaj, exersat în forme lirice, fie ele cât de avangardiste (adică novatoare). Prin urmare, e firesc ca în poezie să-și facă loc (și să se încetățenească) termeni noi ce denumesc realități noi (cibernetica, atomismul, astrofizica etc.).

            Or, din această perspectivă, autorul dă dovadă de o imaginație și de o invenție lingvistică deosebit de bogate. Metaforele polimorfe din MOMENTUL CUANTIC își găsesc corespondent adecvat într-un sistem de metafore de o accentuată originalitate. Doar un exemplu, dintre atâtea altele:

                                    zidul cuantic ascunde esența, numenul

                                   sunt oare un tot știință religie parapsihologie

          adam și eva ne visăm pueril plictisind edenul

                     ne cufundăm apatici în nevinovata prostie (încotro?)

            De observat că textul nu are niciun fel de semne de punctuație. Să ni se sugereze astfel ideea de undă , cum este definită cuanta în limbajul de specialitate?!

            Autorul nu plonjează nicidecum într-o lume a ficționalului pur. Dimpotrivă, simte prin toți porii, presiunea realului, numai că experimentează o nouă paradigmă existențială mult mai profundă, pe care ne-o propune spre meditație, invitându-ne să ne depășim inhibițiile și tabu-urile concretizate în abordarea reducționistă ca limbaj poetic tradițional, imputându-și sieși insuficiența cunoașterii profunde:

dacă aș fi cunoscut

                                   drumul trăirilor mele nesemnificative

 nu aș fi irosit lacrimi cuantice

 concurând lacrima contur a păsării destin (destin)

            Și mai departe: să nu greșiți și voi

                                   nu consumați zilnic vise

                                   veți deveni dependenți

                                   veți pierde conturul

                                   veți asculta absenți

                                   cum bate pendulul

regăsește-te la sfârșit

                                   într-o picătură inocentă

                                   care va incrusta în timp

                                   emoția absentă.

            Ca să fac o glumă, aș spune că de multe ori comitem cuante în mod involuntar (în vorbirea obișnuită). Diferența este că Nicu Brezoianu face aceasta în mod programatic și cu artă. Vom sublinia, de la început, largul orizont cultural al autorului și exprimarea, adesea gnomică, în abordarea unor teme și motive variate și incitante.

            Volumul debutează oarecum abrupt, cu o definiție a cuantei, care este mai mult decât concept, în expresia sa poetică:

stropi galactici cad sacadat pe planetă

caii de marmură rumegă poveri împietriți

turnăm în tipare umili muritori obosiți

în miezul nopții de abanos a vorbit o cometă (cuante)

            Suntem încă prizonieri ai mișcării rectilinii, newtoniene:

de mici alergăm paralel cu destinul sens unic

cuante-n natură imemorial se dau peste cap

hobiți clonați dintr-o țeastă pornit-au pe pistă la trap

enigma-i ucisă sub stâncă

într-un semn runic.

            Ultima strofă reia în ordine inversă prima strofă, sugerându-se atât ideea de mișcare cât și de împietrire, de ordine și dezordine în lume și în cosmos:

                                   în miezul nopții de abanos a vorbit o cometă

                                   turnăm în tipare umili muritori obosiți

                                   caii de marmură rumegă poveri împietriți

                                   stropi galactici cad sacadat e planetă (CUANTE). 

            O tristețe cosmică, un sentiment al abisalului cutreieră ființa poetului:

                                   plouă cu asteroizi triști

                                   sunt mesagerii unor lumi

                                   pierdute în haos

                                   plouă cu maladivă tristețe

                                   căzută pe gene.

            În căutarea de sine, orbecăie către infinitul impalpabil, către conștiința cosmică, pulsând, obosit de banalul cotidian:

                                   somnul hrănește visul

                                   ucigând cotidianul

                                    urc cobor

                                   vreau să ucid chinul

                                   hainul

                                   urc visez cobor

                                   de la o vreme doar cobor

                                   pe trepte unisens

            Recluziunea în trecut nu-l satisface:

                                   doar cobor

                                   mereu spre trecut,

                                   visând, lucid și rațional

                                   la un alt început, la o nouă geneză.

                                                                       (Nu știu încă să mor)

            Cine știe dacă la început a fost CUVÂNTUL sau IDEEA ? Un adevăr pare de necontestat: Universul are migrene  pentru că l-a deocheat domnul Galilei. După care asistăm la o lume în cădere liberă. Totul pare destructurat și destructurant: socialul, relațiile dintre oameni și state, etosul și eticul etc.

            Suntem angoasați de tot ceea ce trăim:

                                   ne sporește angoasa

                                   mi-am conservat encefalu-n formol

                                   îl voi păstra pentru nasa

 

                                   neantul se toarnă-n retortă – (n.n. ca un obiect oarecare)

            Într-o lume reificată, singură ideea rămâne o punte peste timp și peste fapte.

                                                           (ideea rămâne o punte)

            Făcând apel la mitologie riscă să fie sedus de imagini suave, în contrast cu impudica paloare a orașului etern:

                                   fata din dafin se scaldă-n candoare

                                   lumina turnată în raze țâșnește din soare

            Numai că iubirea candidă sfârșește fatidic în stări imorale, într-un amestec de pudoare și impudoare. Singur cuvântul dintâi încearcă bezmetic să zboare, unde altundeva decât spre un alt univers?

                                                           (fata din dafin)

            Realități și stări disperate sunt adunate laolaltă ca într-un mozaic, în Omul gri, unde ne întâmpină un adevărat delir metaforic, pentru ca în final să descoperim că psihopatul se crede singurul uns să ne toarne legi în tipar…iar creatorul tună și fulgeră opera sa, adică OMUL GRI –devenit un ratat.

                                                           (omul gri)

            Omul modern cunoaște din plin neliniștea existențială, exprimată metaforic printr-o amplă figură stilistică numită antifrază, repetată pe tot parcursul celor șase strofe din neliniști:

                                   este normal

                                   să fii strivit de mașină pe zebră

 

                                   este normal

                                   să ucizi pentru a prinde un tron

 

                                   este normal

                                   ca dictatori înrăiți să ia nobelul păcii

 

                                   este normal

                                   să primeze-n popor cultul de turmă

 

                                   este normal

                                   să te naști ca apoi să dispari în neant

                                   cheia vieții să o țină ascunsă doar un singur savant

                                   să-ți consumi trei neuroni gândind ce este normal

                                   omul produs al creației divine să fie un simplu hamal?

                                                                                  (neliniști)

            Răspunsul la această întrebare retorică este subînțeles. Nebunia lumii acesteia printr-o demitizare a tot ceea ce știam a fi fost sacru ne întâmpină eclatant:

                                   planeta este în grevă știu pare-un nonsens

                                   s-a oprit pe orbită să admire sensul de mers

 

                                   din ceas în ceas omenirea devine tot mai nebună

                                   sfârșitul sosește fortuna a obosit să ne cânte în strună

                                                                                  (știu)

            În ars poetica transcende toate curentele literare, socotindu-se un postmodernism:

                                   ești postmodernist un critic gomos mi-a ghicit

                                   pictam cu gânduri o baltă și-l priveam aiurit

                                   ai avut o șansă din asta o generație va avea de trăit

                                   schițasem un cinic surâs peste chipu-mi ciupit

            În glossă face apel la poezia cu formă fixă, turnând în ea un conținut specific unei lumi aflată în derivă și periculoasă totodată; o lume în care cuvântul s-a depreciat, în care ura primează, iar noi suntem robii instinctului primar:

                                   nebun este astăzi poetul ce caută-n cuvânt

pofta nebună topește bobul de milă

trecut-au milenii de foc dar ura primează

partidele clanuri tratează votanții cu silă

sălbatic instinctul primar ne dictează

                                   (glossă)

            Ordinea universală este amenințată, iar monotonia existenței diurne ne sufocă:

                                   cad obosit în ceasul de seară

                                   mi-am alergat aiurea gândul

 

                                   mâine repetă mecanic ziua de azi

 

                                   ordinea universală se zbate impudic în neputință

 

                                   ne agățăm de idee ca de un înger ocrotitor

 

                                   sisific ne luptăm cu monotonia

                                                                       (crochiu)

            Folosind ca procedeu ironia romantică și paradoxul, evoluția, ca fenomen inexorabil, este privită cu cinism:

                                   răsăreau precipitat sofisticate orânduiri sociale

                                   crescut în volum encefalul zbârcit stoca prostia

                                   adam și eva fuseseră otrăviți cu iluzii carnale

                                   aghiuță suprasaturat de rău promulga armonia

            Pentru ca finalmente să ne copleșească scepticismul:

                                   de ani lumină rătăcim în acest labirint entropic

                                   cine ce sunt atom spirit quark idee conștiință

                                   nimic concret nu a fost nu este nu va fi aprioric

                                   omul banal cu suflet meschin plutește în ființă

            Recurgând la cugetarea eminesciană, spunem odată cu el:

toate-s praf, lumea-i cum este,

și ca dânsa suntem noi.

            Într-un pastel (cuantic) aflăm că orașul haotic revarsă incertitudini mareic îngrozită natura se ascunde în parcuri

în week-end urbanul stresat aiurea migrează

viața la țară a devenit exponat de muzeu

                                                                       (pastel)

            Un univers bulversat, evocat à rebours, conturează un scenariu apocaliptic; iraționalul domină, spiritul a obosit, speranța s-a stins:

                                   steaua speranței s-a stins

                       

                                   extratereștrii povestesc despre pământeni cu nostalgie

 

                                   a fost odată un soare

                                   ozeneurile circulau la ore fixe

                                   cuante vibrau muzical în mișcare

                                   limba maternă se îmbogățea elevat cu sufixe

 

                                    moartea rațiunii a învins

                                   obosit spiritul rebel rătăcește

                                   sub carapacea gheții veșnice

                                   steaua speranței s-a stins

                                                           (a fost odată un soare)

            Evocând binefacerile comunismului defunct, poetul se revoltă împotriva celor care i-au furat viața; aceasta, însă, după o prealabilă trecere în revistă a multor avataruri cunoscute de – a lungul timpului:

                                   magnific își înalță capu-i leonin

                                   stindardul roșu strângând la pieptu-i tare

                                   părinte drag proletariatului

                                   iubitul Lenin

                                   exportator de dulce comunism peste hotare

 

                                   am moștenit lupta de clasă

                                   izvorul limpede-i gândiri am ferecat

 

                                   prostia a devenit tumoare

                                  

                                   dictatorii mi-au ucis lumina ochilor

                                   în zadar caut cu privirea libertatea-mi evaporată

 

                                   farisei milenari

                                   vreau înapoi viața-mi furată (Vreau înapoi viața-mi furată)

            Gratuitatea ca simplu joc, amintește de mișcarea futuristă ca tehnică artistică, pe care o și invocă, de altfel:

                                   trubadur sân futurism șoc

                                   sân futurism șoc

                                   futurism șoc

                                                ( joc)

            A se vedea dispunerea textuală, sugerând aceeași tehnică. O muzicalitate seducătoare turnată în tipare clasice întâlnim în poezia colindă, ce ar merita reprodusă în integritate pentru frumusețea ei. Ne vom opri însă la ultima strofă:

                                   ninge ninge

                                   la Domnul să ne înălțăm

                                   cu dalbe flori de măr albinde

                                   creștini în seara de ajun cântăm

                                   din moși strămoși colinde

                                                                 colindă

                                                                 colindă

                                                                 colindă…

            În viață de plumb (sugestie bacoviană) întâlnim imagini șocante, obiectivând idei dintre cele mai abstracte, cu trimiteri la entități subatomice:

                                   întrebări incomode de plumb

                                   fâlfâie la urechea –mi ciulită

 

                                   memoria ucisă de amnezie

                                   cu o cupă socratică de cucută

                                   aruncată de mâna perversă

                                   a puiului ieșit din găoacea unui ou columbian

                                   cu vârful îndreptat spre un boson enigmatic

            Golită de sens, ternă, închisă în sine, ne agățăm totuși, de viața de plumb cu disperarea înecatului. Materia visătoare caută gândul liber, neîncorsetat de nimic, vizând ilimitatul, nemărginirea, abisul:

                                   ochiul ciclopic caută avid lumină

                                   noaptea ne-mbracă cu negura-i haină

                                   gândul țâșnește liber nu poate fi ucis

                                   sfidează glonțul puștii visându-se-n abis

                                                                       (libertate)

            DE CE? întrebare cheie în poezia încotro? După care ni se invocă toate relele lumii moderne care pedalează în gol.

            În basm (titlu sugestiv), pierderea sacrului este sinonimă cu materia fără suflet. Căderea din grația divină ne neantizează:

                                   cum vom gândi

                                   cu ură energie dură

                                   cu lumină de rai

                                   coborâtă pe plai

                                   cu atei care cad

                                   în beznă în iad

                                   hazardul este artist autorizat în creație

                                   așa grăit-a zarathustra unui biet supraom

                                   arta serioasă se diluează subtil în aberație

           

                                   vă spun omniscient aceasta nu este o pipă

                                                (a se vedea iepurele și rața din momentul cuantic) O cuantă

                                    revoluția mentală ne transformă în pripă

                                    am devenit onirici bolnavi de tărâmuri ciudate

                                               (cu alte cuvinte, râvnim la condiția de cuantici nativi)

            A se citi integral poezia Suprarealism. Fascinația haosului din care se revarsă obraznice cuante puzderie este o adevărată sărbătoare aurorală:

                                   legi iluzorii duc valuri ridate în larg

                                   colțul de rai surâde din vârf de catarg

                                   piatră pe piatră ființa babilonic zidește

                                   creatorul plutind pe nori grei ne zâmbește

                                                                       (fascinația haosului)

            Cu greu îmi reprim tentația de a glosa pe marginea tuturor poeziilor cuprinse în volum, dar aceasta implică un prea mult și, ca să fac un joc de cuvinte, cuanta se revoltă, invitându-mă la moderație.

            Respectând tăcerea poetului, un summum de cuante obosite, mă voi opri spunând că, asemenea oamenilor, și cărțile își au destinul lor. Vreau să cred că volumul de poezii lansat astăzi, va avea un destin fericit.

                                                                       Vă mulțumesc pentru atenție!

 7 iunie, 2018

Lasă un comentariu

DOR DE MIHAI EMINESCU


Dor de Mihai Eminescu

semn

„Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu? A apărut în lumea noastră un om care a înţeles să fie om deplin” (Constantin Noica, „EMINESCU sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”).

images

În volumul lui Constantin Noica, „EMINESCU sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”, regăsim în capitolul „Margini şi nemargini ale limbii”, emoţia rostirii: „Când spunem Eminescu, închidem ochii. Este bine să-i deschidem. O uşoară beţie romantică ne cuprinde, în evocarea lui, în timp ce el este treaz. E un om care dă seama de lucruri, un „semădău”, după propria sa expresie. Dă seama de limbă. Dacă sunt margini în limbă, undeva sunt şi nemargini: „A pus în tine Domnul, nemargini de gândire…” scrie poetul în „Feciorul de împărat fără stea”. Asemenea nemargini sunt în limba sa şi în oricare limbă: Nemargini trebuie să fie, de vreme ce oricare limbă este vorbirea însăşi, fiind datoare să exprime totul. Dar ciudăţenia este că marginile vin dinafară, pe când nemarginile, dinăuntru. Dacă ştii din afară o limbă, nu-i poţi vedea decât marginile. De posibilităţile ei nesfârşite, dai seama doar dinăuntru. Aşa încerca Eminescu să fie, dând seama de toate înţelesurile câte unui cuvânt” .

img_20170113_140126

„Dorul” cunoaște în creaţia eminesciană o multitudine de nuanţe stilistice ce se înscriu în tradiţia creativităţii populare. „Dorul” este „una dintre cele mai fine cristalizări ale spiritului popular, constantă fundamentală a viziunii asupra lumii şi vieţii” (Gheorghe Drăgan, „Poetică eminesciană”).

em 1

Dorul-dor eminescian e perceput ca mod de transcendere „a firii spre fiinţă”. În poemul „Luceafărul”, „dorul” rămâne alături de gând, înnobilat de măreţia zborului spre origini: „Şi din a haosului văi, / Jur împrejur de sine, / Vedea, ca-n ziua cea dintâi, / Cum izvorau lumine; //Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaşte, / Şi vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naşte”.

 „Dorul” eminescian este „aspiraţia nemărginită, deschiderea eului către osmoza cu lumea dinafară, cu întreaga fire, care-i condiţionează nu numai deplinătatea dar chiar şi fiinţarea ca atare”(George Popa, „Prezentul etern eminescian”).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”

Lasă un comentariu

ZIUA FESTIVĂ LA SFÂRȘIT DE AN ȘCOLAR Colegiul Național ”Radu Negru”, Clasa a III-a C – Prof. ciclu primar Culdac Codruța


Colegiul Național ”Radu Negru” Clasa a III-a C

Prof. ciclu primar Culdac Codruța

Dragii mei, elevi și părinți și gazde primitoare,

IMG_20180614_100616

Iată că am ajuns cu pași repezi în acest moment în care ne despărțim câteva luni pentru a ne odihni, a ne plimba, a ne recrea într-un mod plăcut. Este minunat să știi că bate la ușă vacanța mare și că te așteaptă cu brațe de soare pentru a te legăna în unduirea valurilor spumoase. Avem la dispoziție o vară întreagă pentru a crește sănătos și frumos. De aceea, vă recomand să nu uitați de un prieten de nădejde, CARTEA și s-o luați pretutindeni cu voi pentru a vă deschide noi orizonturi, a vă fi alături în zilele fără activitate, la plajă și în serile liniștite. Am să vă spun un citat: ”Nu lăsa să treacă o zi fără să vezi, să auzi sau fără să citești ceva frumos!”. Vă rog să deschideți larg ochii și mintea pentru a înregistra tot ceea ce vedeți în călătorii, în drumeții, în excursii și să le consemnați într-o carte, ”Cartea – curcubeu”. Astfel veți  redacta o poveste a vacanței de vară pe care s-o prezentați la începutul clasei a IV-a. În mapă, v-am atașat fiecăruia, o fișă care conține informațiile și sfaturile necesare pentru a reuși să scrieți această carte. Tot pe acea fișă aveți și recomandări de lectură pentru vacanță.

După cum vedeți, ne aflăm în ”lăcașul sfânt” al cărții – biblioteca. Am ales această locație pentru premierea de la sfârșitul anului școlar tocmai pentru a vă insufla dragostea de carte. În mape aveți și diplomele pentru concursul ”Clubul cititorilor”. Pe diploma fiecăruia sunt atașate albinuțele pentru fiecare operă literară pe care ați parcurs-o. Sunt convinsă că veți fructifica această vară destinată și aprofundării lecturii. Anul viitor veți dori, indubitabil, să citiți mai mult. Alături de diploma pentru lectură, aveți diploma din partea școlii cât și o carte. Sunteți recompensați cu un cadou spiritual. Totodată vă felicit  pentru rezultate foarte bună la învățătură și purtare.

 

Prof. Viorica Bica, coordonator Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”

IMG_20180614_104304

În această instituție căreia i s-a conferit din anul 2014, denumirea oficială Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”, celebrăm CARTEA. Eseistul și scriitorul Octavian Paler rămâne în conștiința contemporaneității, un spirit al amplitudinii. Creația sa literară este ”zestrea” pe care a lăsat-o Țării Făgărașului.

În acest decor medieval atrăgător, pledăm pentru cunoaşterea patrimoniului cultural din colecţiile bibliotecii, a menirii ei în formarea educativă a elevilor. Cartea este un mesager peste veacuri al existenţei noastre sociale şi spirituale. În acest sens, Schopenhauer definește cartea, ”memoria umanității”.  Pentru voi se deschide un orizont tot mai bogat al cunoașterii, al aprofundării unui text. Biblioteca iniţiază activităţi menite să dezvolte abilităţile de comunicare  ale elevilor, să le insufle dorinţa pentru lectură, mijloc de recreere şi devenire a personalităţii.

Azi, vizionăm azi, filmul de desene animate, „Cărţile zburătoare ale domnului Morris Lessmore”. Este o pledoarie pentru „înveşnicirea cărţii”. Imagini- simbol se derulează cu adânci semnificaţii pe care le vom decela la sfârșitul vizionării.

Scopul demersului nostru este promovarea  desenului animat pentru elevi cu un rol definitoriu în formarea și instruirea elevilor.

IMG_20180614_100726

 

Lasă un comentariu

Older Posts »