Activități Biblionet. Proiect ”Te iubește mama!”


http://www.biblionet.ro/show/index/k/439/a/2791

Proiect ”Te iubește mama!” de Silvia Dumitrache

http://teiubestemama.it/

Te iubeste mama!
La fel ca mine, si alte femei de origine romana si-au lasat locurile natale din dorinta de a cauta solutii pentru a-si sustine familia din Romania, pentru a oferi copiilor sanse in plus de a urma studii care sa le permita o viata mai buna decat au avute ele sau sanse de afirmare superioare celor la care au avut ele acces.
Lucrand in cadrul unei asociatii italiane nonprofit, care se ocupa, printre altele, de interventii in privinta sustinerii persoanelor aflate in dificultate, veneam des in contact cu romani in cautare de lucru. Plecand de la vizionarea documentarului “Singur acasa – o tragedie romaneasca” (http://www.rai.tv/dl/RaiTV/programmi/…, referitor la numarul crescand de sinucideri in randul copiilor ramasi in Romania, ai caror mame sau parinti sunt la munca in Italia (asa-numitii “orfani bianchi”), mi-am propus infiintarea unei asociatii a femeilor de origine romana la Milano – A.D.R.I. Onlus (http://www.facebook.com/AssociazioneD…, care sa fie dotata cu computere cu sistem audio-video, pentru a oferi romanilor posibilitatea de a se pune in legatura cu cei de acasa.
In Romania se desfasoara Programul Biblionet (www.biblionet.ro) sustinut de Fundatia IREX Romania si de Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania (www.anbpr.ro), care faciliteaza accesul gratuit la informatie prin Internet in cadrul bibliotecilor publice, in majoritate comunale; acestea impreuna ar putea reprezenta o retea combinata de comunicare audio-vizuala, pentru mentinerea legaturilor fundamentale dintre membrii familiei.

Silvia Dumitrache, inițiatorul cauzei Te iubește mama, în legătură, la distanță, cu partenerii de la Milano

Despre Proiectul „Te iubeste mama!”

Totul a plecat de la o idee pe care am avut-o in urma cu aproape un an. „Trebuie sa fac ceva pentru copiii romanilor plecati la munca in strainatate”, mi-am zis atunci. Eram de cativa ani buni in Italia, trecusem si eu prin spaimele si angoasele emigrantului, stiam ce se intampla in sufletul unei mame care se rupe de copilul ei si fuge in lumea larga sa munceasca pentru a-i putea asigura puiului ei un trai decent.
Stiam toate astea, dar un documentar vazut la postul de televiziune italian RAI3 m-a impresionat pana la lacrimi si nu m-a mai lasat sa dorm cateva saptamani. Documentarul este realizat de romanii Ionut Carpatorea, regizor si Sorin Manu, producator si cineast si vorbeste de cateva cazuri ale unor copii romani care s-au sinucis pentru ca nu au mai putut indura despartirea de mamele lor plecate la munca in Italia.

Documentarul „Singur acasa-o tragedie romaneasca”

(http://www.rai.tv/dl/RaiTV/programmi/media/ContentItem-28da1b8b-7484-4d53-bc73-419e129e68a9.html) a fost redifuzat si pe alte canale italiene si in felul acesta au aflat si italienii ce sacrificii fac femeile venite din Romania care muncesc pentru ei. Atunci am inteles ca nu pot, ca nu am cum sa stau de-o parte. Trebuia neaparat sa fac ceva. Aveam deja o asociatie in Italia, la Milano unde locuiesc acum, din fericire, alaturi de fiul meu.
Cand am infiintat Associazione delle Donne Romene in Italia – A.D.R.I. Onlus (http://it-it.facebook.com/AssociazioneDelleDonneRomeneInItalia) am gandit-o ca pe o asociatie socio-culturala care sa sustina integrarea romancelor, dar si a comunitatii romanesti in realitatea italiana, cu dorinta expresa de a pastra si mentine legaturile cu tara de origine. Atunci m-am gandit sa initiez Proiectul „Te iubeste mama!” menit sa faciliteze comunicarea audio-vizuala prin Skype – de la bibliotecile publice din cadrul Programului National Biblionet – intre copiii ramasi in Romania si parintii acestora, care sunt la munca in Italia. Scopul principal este acela de a preveni si diminua numarul de sinucideri in randul copiilor ramasi in Romania, carora deja italienii le-au dat un nume: „orfani bianchi”.
Am aflat ca dintre cei peste un milion de romani care muncesc in Italia, numai in nord sunt peste 130.000 de femei cu varsta medie de 40 de ani, care si-au lasat copiii in Romania in grija celuilalt parinte, a bunicilor sau a unor rude. Exista si cazuri cand copiii au fost pur si simplu lasati singuri sa se descurce, iar in astfel de cazuri legatura cu mama din Italia se face destul de greu si rar. Numarul copiilor singuri lasati acasa in Romania se ridica la aproximativ 400.000.
Asa ca am inceput proiectul, mai intai pe reteaua de socializare Facebook: http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama. Fiecare dintre prietenii mei – romani sau italieni – si-au anuntat la randul lor prietenii. De la bun inceput a fost alaturi de mine sora mea, care lucreaza pentru Programul National Biblionet (www.biblionet.ro), desfasurat de Fundatia IREX Romania si Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din Romania (ANBPR) (www.anbpr.org.ro).
Proiectul a fost lansat la Biblioteca Metropolitana Bucuresti si a continuat la Biblioteca Judeteana Bacau. Prin Programul Biblionet un copil din Romania a carui mama munceste in Italia poate merge la biblioteca publica din satul, comuna, orasul in care locuieste si poate dialoga, gratuit, prin Skype cu mama sa. Am mai gasit si un ” ambasador” al Proiectului „Te iubeste mama!”: Narcis Iustin Ianau, adolescentul bacauan care a ajuns in finala concursului „Romanii au talent”, datorita vocii sale de contratenor si care a acceptat sa se alature proiectului nostru pentru simplul motiv ca din cei 16 ani ai sai a stat numai 3 ani alaturi de mama lui obligata sa munceasca in Italia ca sa isi poata intretina familia.
Avem nevoie de sustinerea tuturor pentru a promova acest proiect care ar putea sa aline un pic dorul de parinti al micutilor romani ramasi singuri acasa. Ne dorim ca intr-un viitor nu foarte indepartat, site-ul http://www.teiubestemama.it sa devina un portal de comunicare intre romanii aflati la munca in strainatate si copiii sau rudele lor din Romania, datorita retelei foarte raspandite si bine puse la punct a bibliotecilor publice care au aderat la Programul Biblionet.
Urmatorul pas pe care intentionam sa-l facem este acela de a promova cat mai mult Proiectul nostru „Te iubeste mama!”. In felul acesta, cat mai multi copii din Romania sa stie ca-si pot auzi si vedea parintii mai des decat o faceau inainte.

Silvia Dumitrache…
Coordonator si initiator de Proiect „Te iubeste mama!”

Date de contact: e-mail:

teiubestemama@libero.it / silvia_dumitrache@fastwebnet.it
20135 Milano; Via Friuli, 8/A

ANBPR

ANBPR va semnaleaza lansarea de catre organizatia EIFL-PLIP a apelului de proiecte …

Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) s-a înfiintat în anul 1990 din dorinta bibliotecarilor de a-si exprima si apara interesele profesionale în cadrul unei structuri organizate, capabila sa actioneze ca for de dezbateri profesionale prin care sa sustina evolutia profesiei si ca structura de reprezentare în relatia cu factorii de decizie. Asociatia numara peste 3000 de membri, are filiale judetene cu distribut,ie nat,ionala si desfasoara o activitate constanta de la infiintare. Activitatea Asociatiei este orientata spre obiective care contribuie atât la formarea si dezvoltarea profesionala a bibliotecarilor, cât si la consolidarea capacitatii ei organizationale si parcurgera noilor etape de evolutie. ANBPR este principalul partener al Programului National Biblionet si sustine Proiectul „Te iubeste mama!”… http://www.anbpr.org.ro/blog/?p=711

12 – EVERY ROMANIAN DIGITAL: INSPIRING TALES FROM PAUL-ANDRE BARAN

Despre internet si biblioteca, despre valentele informatiei si rolul femeii in viata cetatii si nu numai, in discutia dintre doamna Neelie Kroes, vicepresedinte al Comisiei Europene, cu invitatul sau, domnul Paul-Andre Baran, director Biblionet IREX/Romania („Every Romanian Digital: inspiring tales from Paul-Andre Baran” http://blogs.ec.europa.eu/neelie-kroes/digital-champion-romania/Domnul Baran face referire si la Proiectul nostru “Te iubeste mama!” (www.teiubestemama.it). Datorita sustinerii de care s-a bucurat din partea Programului National Biblionet, astazi copiii din Romania au posibilitatea comunicarii audiovizuale gratuite cu parintii aflati la munca in strainatate, prin intermediul bibliotecilor publice care au aderat la acest program. O confirmare a necesitatii si importantei Proiectului “Te iubeste mama!”‎”2 milion people have migrated to mostly Italy and Spain. Last year we received contact from an NGO outside of Milan, and the big problem with the Romanians is that usually mothers and fathers leave without their children. So, many of the children are being left behind in Romania with their grandparents with no consisting means of communicating with their parents. What we have seen is the increase in Romania of suicides, school dropout…”
http://blogs.ec.europa.eu/neelie-kroes/digital-champion-romania/

12. Patria este acolo unde este mama mea: Povestea Silviei si a Oanei – de Stefano Romano

Silvia si Oana sunt mama si fiica romance.

La prima vedere sunt doua persoane diferite, privindu-le, insa,  mai atent intelegi ca sunt o singura entitate. Iubirea transmisa de zambetul lor nu lasa loc nici unui dubiu. Aceasta este si concluzia povestei, atunci cand, uneori, viata rezerva finaluri fericite. Daca o intrebi pe Silvia ce a simtit acum 10 ani,  privirea ei se ascunde si Oana se pietrifica, intorcandu-si privirea spre fereastra.

Silvia provine dintr-un mic sat din Romania si dupa despartirea de sotul ei decide sa vina la munca in Italia. Era 2002, iar motivale care o determina sa faca aceasta alegere  sunt aceleasi care ii determina si pe altii astazi sa faca aceeasi alegere. Oana a trait doar cu mama ei, pentru ca s-a despartit de tatal ei cand ea avea doar 6 luni. Cand mama ei pleaca, Oana are 10 ani si ramane cu bunicii materni.

Silvia gaseste repede de munca si castiga atunci 21 euro in trei ore ( in Romania era nevoie de o luna de munca pentru a ajunge la aceeasi suma). Dar era dificil in acele momente sa se intoarca acasa, probleme de viza – acum totul este mult mai usor, dupa ce in 2007 Romania a intrat in Uniunea Europeana; prin urmare Silvia ramane pentru doi ani in Italia, reusind sa vorbeasca la telefon cu fiica ei doar o data pe saptamana.

Doi ani pot parea putini dar, in primul rand durerea nu are o tabela omologata la inimile tuturor si apoi, acum putem vorbi despre acei doi ani deoarece fac parte din trecut, dar in acel moment insiguranta era garantia suferintei.

Oana isi iubeste bunica, se simte bine alaturi de ea, dar cand la sedintele cu invatatorii toti colegii ei vin cu parintii iar ea numai cu bunica,  i se strange inima. In timp ce Silvia, de fiecare data cand se aseza la masa se intreba oare ce  manaca fiica sa. In fiecare zi acest gand inmultit pentru doi ani.

Daca o intrebi pe Silvia care este momentul cel mai greu pentru ea in acesti ani de distanta, iti raspunde cu ochii inlacrimati ca este serbarea de sfarsit de an scolar a fiicei ei, atunci cand copiii si parintii se bucura impreuna de acest eveniment. Ghinionul face ca in fata casei unde munceste Silvia sa fie o scoala generala: explozia de fericire a copiilor la sfarsitul anului scolar pentru ea sunt ca niste ace in inima greu de scos.

Dar Silvia dupa doi ani reuseste sa se intoarca in Romania si sa o aduca pe Oana cu ea.

Odata ce a ajuns in Romania, fiica ei nici macar nu o recunoaste, pentru ca plecase slaba si s-a intors mai “implinita”; socul, insa,  a durat putin. Acum trebuie sa recupereze timpul pierdut, chiar daca Oana iti zice ca ea – imediat ce si-a vazut mama – s-a intors la momentul in care s-au despartit. Iubirea a repornit ca un tren din statie, de la acelasi binar si spre aceeasi destinatie.

Desigur, frica a fost atat de mare incat fiica nu a reusit sa dorma ultima noapte; era terorizata ca totul ar putea fi o iluzie si ca mama ei s-ar fi putut intoarce singura in Italia. In schimb, ele pleaca impreuna.

Initial, ii este dificil sa se stabileasca, in primi 6 ani de scoala, a trebuit sa inghita amaraciunea prejudiciilor si a batjocurilor colegilor sai: Oana este romanca! Dar ea este o fata puternica, ba si mai mult transforma acea diferenta in calitate, devenind protagonista unui scurt metraj regizat acum un an in scoala ei. Se intituleaza “Valiza” in care isi povesteste experienta ei. Filmul are succes si castiga cateva premii. In urma acestui film se scrie si o carte: “Calatoria”, povestea distantei, suferinta unei mame la distanta si ajungerea in Italia. Acum visul ei este, de a munci in medium social pentru a ajuta strainii care ajung in Italia.

La intrebarea: daca le lipseste Romania, ele iti raspund in cor ”Nu”. Desigur, ascultand Imnul romanesc se emotioneaza, asa cum se intampla si la auzul muzicii folclorice autentic romanesti sau la vederea imaginilor tarii lor. Dar Oana iti raspunde ca patria ei este acolo unde este mama ei. Aceasta fraza te face sa simti fiori.

Dar poate acesta este un profund adevar. Chiar daca exista frontiere, discriminari, lupte pentru diferentele culturale si calitatile morale, adevarata tara unde ar trebui sa locuim este acea a iubirii.

Daca se intelege acest lucru se poate trai fericit in orice colt al lumii.

Traducerea si adaptarea:  Oana Gabriela Iorga, Silvia Dumitrache

11 – ”Vreau părinții acasă”

10. Creionul roșu de Ingrid Beatrice Coman

“Vrei să te duci după apă?” o întrebase tanti Sonia, fără să aştepte răspuns, punându-i în mână găleata aceea uriaşă cu mânerul îngheţat.

“Da…” răspunsese ea, aruncând în gol răspunsul acela pe care mătuşă-sa, care între timp se îndepărtase cu alte treburi, oricum nu l-ar fi putut auzi.

Liliana îşi băgă picioarele desculţe în şoşonii maro, păşind cu grijă pe aleea din faţa casei, de teamă să nu alunece, şi o luă spre fântâna din capătul străzii, ţinându-şi, cu cealaltă mâna, puloverul strâns pe piept, să nu i-l deschidă vântul.

Nu-i plăcea să meargă după apă, Lilianei, mai ales când trotuarul era îngheţat şi sticlos, de-ţi fura gleznele şi te trezeai la pământ de parcă o mână nevăzută te-ar fi tras, cu forţă, de guler in jos. Câinii de pe uliţă o simţeau de departe şi o aşteptau la garduri, gata să-i arunce printre scânduri lătrăturile lor fioroase care se rostogoleau pe zăpadă şi-i puneau piedică la fiecare pas. Ştia că nu pot ieşi din curţi, şi mulţi dintre ei erau legaţi in lanţuri, dar hămăitul lor răguşit îi strecura în suflet o teamă nedesluşită, un fior care se ridica din măruntaiele pământului şi i se proptea în pântece ca un cuţit.

Scânci ușor, grăbind pasul şi înfruntând, cu capul plecat şi urechile îngropate în guler, culoarul de mârâieli ostile, gândindu-se la zilele când drumul acela îl străbătea de mâna maică-sii şi se uita, mândră, în ochii sticloși ai câinilor, sigură, cum era, că orice s-ar fi întâmplat, ea ar fi apărat-o.

Cât amar de vreme trecuse de atunci. Câte zile se scurseseră pe uliţele noroioase ale satului. Multe, mai multe decât putea ea să numere, se gândi, amintindu-şi de şirul acela de liniuţe pe care începuse să-l însemne cu cărbune pe zidul din spatele casei, câte o liniuţă pentru fiecare zi, până când cărbunele i se consumase de tot între degete şi pierduse socoteala. Primele ploi transformaseră bastonaşele ei ţanţoşe în dâre murdare prelinse de-a lungul zidului, şi în scurt timp nu se mai desluşea nimic, decât o mâzgăleală fără noimă, de parcă ar fi trecut pe acolo o armată de melci băloşi.

La sfârșitul toamnei, din aritmetica ei sârguincioasă mai rămăseseră doar umbre vagi pe albul umed al peretelui. Şi uite, nu mai ştia să spună de câtă vreme plecase maică-sa, păreau să fi trecut o sută de ani. Vântul parcă suflase urmele paşilor ei prin ogradă şi sunetul numelui ei pe buzele rudelor, până şi lucrurile ei din cameră. La scurt timp după plecare, golul acela parfumat, care încă mai mirosea a levănţică şi haine de mamă, fusese umplut, de la o zi la alta, de o femeie masivă şi ursuză, care lucra la dispensarul din vale şi căreia îi închiriaseră camera, „să mai acoperim din cheltuieli” se justificase tanti, cu un ton care-i dădea de înţeles că acel cuvânt misterios o privea în mod direct.

Aşa învățase Liliana cât e de uşor să aluneci afară din inima oamenilor, e de ajuns să se închidă o uşă mai tare în spatele tău şi să-ţi rămână o vreme odaia goală, şi ochiul uitării se închide peste tine şi te lasă afară.

Încet, aproape fără să-şi dea seama, absenţa maică-sii îi coborâse peste viaţă ca un nor dens şi înecăcios şi în jurul ei crescuse un zid de apăsătoare tăcere, care se transforma în șușoteli ori de cate ori se îndepărta.

Ciudați sunt oamenii, se gândea, acum te vor acum nu te mai vor, şi de fiecare dată când ieșea pe poartă ca să meargă la școală, i se strângea inima şi se întreba dacă, la întoarcere, o vor mai primi. Se străduia din răsputeri să le intre in voie tuturor, obișnuindu-se să trăiască la umbra celorlalți membri ai familiei, ca o ciupercă crescută pe furiș. Își mesteca frica şi o transforma in „da” la orice sarcină i se dădea, oricât de grea ar fi fost, de teamă că un „nu”, fie el cât de nevinovat, ar fi putut să închidă ochiul acela indiferent şi peste numele ei.

Mergea după apă, căra lemne, călca hainele verișorilor ei mai norocoși, a căror mamă nu plecase nicăieri şi care nu aveau nevoie sa spună mereu „da” ca să fie iubiți, şi nici măcar „mulțumesc”, ținea jurnalul medicamentelor bunicii şi se ducea să o aducă de mână, ori de câte ori făcea o criză de amnezie şi uita drumul spre casă, făcea curat, spăla vase, aprindea focul. La fiecare nou „da” i se dădea o nouă treabă de făcut, şi Liliana o făcea fără să crâcnească, culegând şi cel mai palid zâmbet de pe faţa mătuşii ei ca pe o promisiune.

Trăgea la lanțul ruginit al fântânii, atât de rece încât i se lipeau degetele de zalele înghețate, cu ochii închişi, de teamă să nu-i alunece privirea in hăul acela adânc şi întunecat, ca o gură veșnic știrbă şi flămândă. Îi redeschise doar când simți scârţâitul lanțului pe scripetele metalic, semn că îşi terminase cursa şi încărcătura de apă era la suprafață. Vărsă apa in găleată şi se opri câteva clipe să-şi încălzească mâinile în pieptarul puloverului de lână.

Apoi luă găleata şi, trăgând aer in piept, se pregăti să treacă înapoi tunelul dulăilor neprietenoși. Îi auzea de departe şi mârâiturile lor se amestecau cu bătăile inimii ei.

Dintr-o dată parcă simți prezenţa caldă a mâinii maică-sii pe mâner şi găleata păru mai ușoară. Tresărind, ridică privirea cu sufletul chircit de emoție, așteptându-se sa vadă chipul ei blând şi luminos, gata să-i sară in gât, s-o umple de dezmierdările îndelung sufocate, şi să-i șoptească „să nu mai pleci, mamă, că tare-i greu fără tine”, dar nu era nimeni prin preajmă. Doar vântul îi tremura aburul respirației şi o făcea să clipească des.

Dar încet, ca o muzică îndepărtată pe care dintr-o dată ţi-aduci aminte că o cunoști, vocea maică-sii i se strecură sub căciuliţa de lână roșie şi o gâdilă ușor la urechi.

„Să nu-ţi fie teamă, fetița mamei. Frica este hrana dușmanilor tăi. Nimeni nu-ţi poate face rău, dacă nu-i permiți să se înfrupte din frica ta. De asta te latră dulăii, că te simt că ţi-e frică, şi asta îi întărâtă şi mai tare. Privește-i în ochi şi înfruntă-i, şi-ai să vezi că nu te-or mai lătra.”

Mai auzise vorbele alea cândva, dar nu le dăduse atenție şi le lăsase sa cadă în cine știe ce ungher uitat al minţii ei. Şi uite, o zbughiseră afară şi parcă îi alergau prin sânge şi dintr-o dată parcă nici frig nu-i mai era.

Se opri din drum şi făcu doi pași spre dulăul care o adulmeca printre zăbrelele gardului, ca pe o pradă sigură. Rămase țintuită, la o aruncătura de băţ de botul lui umed şi îl privi in ochi:

„Ce vrei mă, Negrule, ce-ai cu mine, parcă nu mai știi când erai pui şi-ţi strecuram covrigi pe sub gard? Dă-mi pace, c-oi lua un bolovan de pe uliță şi ţi-oi închide gura aia băloasă!”

Câinele se opri din lătrat şi începu să dea din coadă, de parcă dintr-o dată şi-ar fi amintit şi el. Schelălăi ușor, ca şi cum i-ar fi părut rău, şi apoi se retrase in cuşca lui.

O altă Liliană crescuse, într-o clipă, sub căciuliţa de lână roșie, şi fata luă găleata şi se îndreptă spre casă cu un pas nou.

Nu puse bine găleata lângă ușa de la intrare, că vară-sa şi deschise geamul, strigându-i:

„Te duci până-n beci, s-aduci niște murături?” şi, fără să aștepte răspuns, îi lăsase un castron mare per pervazul înghețat, alergând în casă la căldură.

Liliana închise ochii şi respiră adânc, de parcă dintr-o dată plămânilor ei nu le mai ajungea aerul din curte. Apoi luă castronul şi, cu pas mărunt şi apăsat, intră în casă şi-l puse pe masă cu o mișcare bruscă, fermă, făcând să tremure paharele așezate pentru cină.

„Nu!”

„Ce nu?” o întrebă fata, care părea că şi uitase de sarcina pe care i-o încredințase doar cu câteva clipe in urmă.

„Nu mă duc in beci! Asta e treaba ta. Mie nici măcar nu-mi plac murăturile!”

„Ce-ai tu, fată, ai înnebunit?” se grăbi să intervină tanti Sonia şi, văzând că nu-i răspunde, i-o tăie scurt: „Du-te mai repede in beci, până nu-mi pierd cumpătul!”

„Nu!” întări Liliana, mirându-se să descopere ce gust bun poate să aibă cuvântul ăla pe care nu-l mai rostise de luni întregi. „Nu” repetă, uitându-se în ochii femeii precum, mai devreme, în ochii sticloși ai dulăului de pe uliță.

„Nu mă duc in beci” mai zise o dată, sacadat, să se asigure că o înțelegeau. „Nu-ţi șterg pantofii şi nu-ţi calc hainele pentru mâine. Nu.”

„Ia uite, a făcut gură Cenușăreasa…” spuse, amuzat, bărbatu-său, care intrase între timp pe ușă cu un braț de lemne pentru foc.

„Hi hi…” râse văru-său mai mic, iscodind-o de după fusta maică-sii cu ochi de veveriță curioasă, prudent, neștiind încă dacă scena aceea neobișnuită se va lăsa cu râsete sau cu bătaie.

„Bă, fata nimănui, ţi s-a urât cu binele?” îi aruncă, mârâit, tanti Sonia.

Liliana simți un nod amar în gât, ca atunci când trebuia să înghită ulei de ricin, şi aproape că-i veni să vomite. Ar fi dat afară toate cuvintele nerostite, plânsul înnăbuşit în pernă noaptea, tristețea pașilor inegali pe zăpadă, când se întorcea acasă, teama de gurile câinilor şi de gurile oamenilor, neliniștea fără nume care o cuprindea când se gândea la maică-sa, vocea ei de clopoțel de argint, care încă îi răsuna în creier şi pe care se întreba dacă o va mai auzi vreodată, mâinile bătătorite de muncile altora, păpuşa aruncată în ocol, cu ochii scoși şi hainele mototolite, căreia începuse să-i semene atât de mult.

„Când era mama acasă, toți erați buni cu mine” rosti, cu o voce pe care nu şi-o recunoștea şi care-i venea aproape din burtă. „Spuneați că mă iubiți ca pe copilul vostru, şi eu parcă înduram mai bine dorul de mama la gândul că vă am pe voi. Dar era doar un bal mascat, ca la bâlci. Şi eu eram doar un mic păcălici, prostuț şi credul. Nu-i loc pentru mine in inima voastră…”

„Bună sau rea, suntem singura familie care ţi-a rămas, tu, fată! Da ce știi tu ce-i aia familie, că tac-tu te-a lăsat de mică şi mamă-ta cine știe prin ce străini îşi face veacul…”

Liliana se opri să încaseze lovitura vorbelor de fiere, dar nu făcu nici un pas îndărăt.

„N-oi ști eu ce-nseamnă familie, tanti. Sună așa de serios, ca o treabă de oameni mari. Știi, Doamna m-a pus s-o desenez, mai deunăzi. Mi-a spus fă o familie, Lili, așa cum o vezi tu. Şi eu am mâzgălit oameni mulți care mergeau în toate direcțiile, de parcă ar fi vrut s-o şteargă de pe foaia mea. Apoi am luat creionul roșu şi i-am unit pe toți, şi doamna m-a-ntrebat ce-i aia şi eu i-am zis e dragostea care-i ţine împreună şi le leagă inimile una de alta, oriunde ar fi. Asta e familia. Doamna a zâmbit şi mi-a spus că e cea mai frumoasă definiție pe care a auzit-o vreodată.”

„Ce bazaconie mai e şi asta?” spuse mătuşă-sa, dar ochii i se umeziseră şi tot clipea des, de parcă i-ar fi intrat ceva sub pleoape.

„Nu sunt creioane roșii în casă la tine, tanti…”

„Ce tot îndrugi acolo?”

„Nenea Stan se tot duce la alimentară, la dom’şoara Amelia. Acolo-l trage ața…”

„Ce?” ţipă mătuşă-sa şi se făcu roșie ca o pătlagină, în timp ce bărbatu-său păru să-şi piardă forța în brațe, de scăpă lemnele pe jos.

„Valentina îți fură bani din geantă şi Puiu te scuipă când te întorci cu spatele.”Vară-sa sări de pe scaun de parcă i-ar fi intrat un arici în chiloți şi Puiu se ascunse după sobă, de bună seamă socotind că fusta maică-sii nu mai reprezenta un adăpost potrivit pentru el.

O liniște nefireasca se lăsă în odaie, şi aerul părea jăratec mocnit, gata să izbucnească la prima suflare.

Liliana se scotoci prin buzunarul de la pulover şi scoase un capăt de creion roșu, consumat şi decolorat de atâta folosire.

„E drept că mama e plecată departe. Dar firul roșu care ne leagă nu se va destrăma niciodată. In mintea mea necoaptă, cum zici tu, tanti, asta e familie…”

Apoi adăugă, punându-i în palmă creionul ca pe o relicvă miraculoasă:

„Ţine, tanti. Începe s-o desenezi şi pe-a ta…”

 9. Home Alone – Romania

8. Cinemateca Astra Film. CINEMATECA ASTRA FILM REVINE

De joi, 19 ianuarie programul Cinemateca Astra Film revine pentru cinefili cu proiecţii de film săptămânale. Pe tot parcursul anului, în fiecare joi, de la orele 18:00, în Sala Studio din Piaţa Huet nr.12 vor rula documentare premiate la festivaluri de profil, documentare interesante care abordează subiecte actuale.

Sibiul are privilegiul unui festival unic în Romania “Astra Film Festival”, care atrage filme din toate colțurile lumii. Arhiva Astra Film deține peste 4000 de filme documentare, filme care arată realitățile lumii contemporane dincolo de ceea ce prezintă televiziunile.

Succesul Astra Film Festival și cererea mare a publicului de a viziona documentare ne obligă, să revenim cu acest program.

Cinemateca Astra Film este un program de succes inițiat în 2007 de Astra Film, în cadrul programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.

Cinemateca Astra Film a fost singurul program zilnic al anului cultural 2007, (365 de filme, 365 de ferestre spre lume) aducând în sala de cinema mii de cinefili.

Primul film din cadrul Cinematecii Astra Film 2012 este Singur Acasă – O tragedie românească (Home Alone – A Romanian Tragedy) o producţie 2010, semnată de Ionuţ Cărpătorea. Documentarul a fost proiectat la Astra Film Festival Sibiu 2011.

Cu o durată de 58 minute, Singur Acasă –  O tragedie românească aduce în atenţie situaţia dificilă a peste 350.000 de copii români, rămaşi „singuri acasă”.  Unul  dintre părinţi sau chiar amândoi au plecat la muncă în Italia, Spania sau alte ţări occidentale şi i-au lăsat în grija rudelor, sau chiar a vecinilor. Mulţi au încercat să se sinucidă. Unii au reusit. Filmul spune povestea a trei copii care si-au luat viata. Stilul observaţional se îmbină cu interviuri ai căror protagonişti sunt părinţii celor trei copii. Consternaţi de tragedia care s-a abătut asupra lor, îşi deschid inima în faţa camerei şi încearca sa desluşească cauzele celor întâmplate. Un film trist, care ne îndeamnă să reflectăm la realităţile lumii în care trăim şi ne atrage atenţia că un copil are şi alte nevoi decât telefoane mobile scumpe sau jocuri pe computer.

7. Alfabetul ştirb de Ingrid Beatrice Coman

Florin scrisese toată dimineaţa: a-uri şi b-uri şi c-uri înşiruite pe liniile foilor de dictando precum batiste întinse pe o sârmă la uscat.

Se străduia din răsputeri să o împace pe Doamna, care căşunase pe el de la prima oră, cu faţa roşie de mânie şi mâinile pline de gesturi ameninţătoare, şi zăngănitul brăţărilor argintii însoţea, strident şi cacofonic, vocea ei plină de dojeneli dăscăliceşti.

Nu era rea, Doamna Maricica, Florin o iubea ca pe o mătuşă şi ştia că şi ea ţine la el, aşa, în felul ei. Dar nu suporta ca cineva să nu i se supună şi atunci ochii parcă îi ieşeau din orbite şi vena de deasupra guleraşului alb se zbătea, vânătă, de parcă ar fi vrut să sară de la locul ei şi să lovească în stânga şi în dreapta. Deşi făcea tot ce-i stătea în putinţă să n-o supere, uneori era inevitabil, ca o baltă de noroi iscată în mijlocul drumului într-o zi de ploaie şi în care trebuie să-ţi moi gleznele ca să treci mai departe.

Şi în dimineaţa aceea balta părea mai adâncă decât de obicei; în timp ce zgâria frenetic cu peniţa pe hârtie, Florin se întreba dacă va trece şi de data asta vadul sau va rămâne veşnic înţărcuit în ochiul de apă murdară. Se simţea de parcă ar fi fost aşezat, cu băncuţă, caiet şi stilou cu tot, direct în noroiul lipicios care parcă tot îl încurca la scris.

Se uita la literele aliniate, cu căpşorul uşor înclinat spre dreapta, şi se întreba dacă n-ar putea, cumva, să-i sară în ajutor, ca nişte colăcei de salvare, să-l tragă de mâini afară şi să-l scoată din impas.

O pândea cu coada ochiului pe femeia aceea impunătoare care măsura podeaua clasei în lung şi în lat cu zgomotul sacadat al tocurilor oprindu-se, din când în când, să cuprindă cu privirea toţi elevii, ca într-o nevăzută plasă de păianjen. În dreptul băncii lui, sunetul paşilor se domolea, semn că Doamna zăbovea să-i iscodească tema, şi Florin tot spera s-o audă spunând: „gata, băiete, e de-ajuns”. Doamna însă relua ritmul apăsător al tocurilor pe duşumea, ca două ciocănitori neobosite şi Florin nu s-ar fi mirat să descopere o dâră nesfârşită de găuri semănate printre bănci.

Deşi îi şovăia mâna pe stiloul devenit lipicios de transpiraţia degetelor şi literele începeau să arate ca nişte păsări în aerul tremurat al unei zile de arşiţă, Florin ştia că nu-i era îngăduit să se oprească din scris. Doamna Maricica părea să fi isprăvit toată bunăvoinţa în dimineaţa aceea şi Florin ştia de ce. Îşi cunoştea vina ca pe un tovarăş de joacă. Vina lui era ca o pătură caldă într-o noapte friguroasă de iarnă. Era talismanul lui. Vina lui era…

„Litera m, Florin! Vreau să văd litera m în caietul tău!”

Uite, îl prinsese şi de data asta, ca pe un hoţ la furat prăjituri. Se chinuise toată dimineaţa să ascundă cum putea mai bine golul acela dintre „l” şi „n”, înflorind bucla lui l şi umflând burta lui n, în speranţa că poate Doamna nu-şi va da seama sau îl va ierta, îngăduindu-i absenţa aceea în alfabet şi zâmbindu-i, înţelegătoare, ca în ziua când îi căzuse dintele şi mergea prin şcoală ştirb, acoperindu-şi gura cu mâinile când vorbea, de teamă să nu râdă copiii de el.

Însă nu, Doamna Maricica, înclinată deasupra caietului său, îl paralizase cu aerul ei impunător şi cu parfumul ei de cireşe amare, punând unghia vopsită în roşu pe locul unde ar fi trebuit să se aşeze, de drept, litera „m”, şi trăgând o linie inutil de apăsată, violentă, cu un creion roşu care părea crescut direct din unghia ei.

„Litera m!” repetase, cu un ton ameninţător în glas, care îi amintea vocea birjarului din târg: al celui care ştie că are biciul în mână şi e gata să-l folosească, tăind aerul şi spinarea animalului cu limba noduroasă de piele împletită.

„Nu pot…” scâncise Florin, ca un iepure dibuit în văgăuna lui şi tras de urechi afară.

Doamne, ce cuvinte să găsească să-i explice femeii aceleia cu unghii roşii că m-ul nu putea coborî pe hârtie, lângă celelalte litere, pentru că-l avea legat de suflet cu o promisiune de neîncălcat, un jurământ care-i bătea în piept şi-l ajuta să respire, în zilele când dorul se făcea laţ neiertător şi ameninţa să-i smulgă inima din piept.

„Unde ai ajuns, mamă, cu alfabetul?” îl întrebase maică-sa în ziua când, gânditoare, îşi împacheta lucrurile de pus in valiză.

„La litera f” îi spusese el, fără chef.

„Litera f? Ia te uită!” se oprise ea din împachetat, îmbrăţişându-l. „F de la floare, de la fluturaş; f de la Florin, fluturaşul mamei drag…” îl alintase ea, sărutându-l pe creştetul capului. Lui Florin nu prea îi era simpatică litera f, întortocheată şi alunecoasă ca un drum de ţară, dar vocea maică-sii i-o arătă dintr-o dată într-o altă lumină, şi din ziua aceea îi căzuse dragă, de parca ar fi fost aşezată, acolo, în alfabet, doar ca să-şi poată scrie el numele!

Se jucaseră îndelung, trecându-şi stiloul de la unul la altul şi desenând, pe foaie, tot felul de animale pentru literele mai buclucaşe care-i dădeau bătaie de cap.

Apoi timpul lor se sfârşise, ca firul din fuiorul bunicii, şi mâna maică-sii se dezlipise de stilou ca să se lipească de mânerul valizei, lăsând-l cu alfabetul şchiopătând la jumătate de pagină, ca un animal ajuns din urmă de o săgeată înveninată.

Florin înghiţise în gol, strângând în pumn stiloul şi clipind des ca să nu plângă. Venise ceasul drumului acela lung de care îi era teamă ca de întunericul din beci.

„Sărut-o pe mama, Florin!” îl îmbiase ea cu voce mieroasă, „o să mă-ntorc curând, îţi promit!”

El încuviinţă fără să ridice privirea: dintr-o dată capul i se făcuse de plumb şi gândurile i se împiedicau unul în altul precum boii legaţi de picioare.

„Stii ce?” îi spusese apoi maică-sa, încercând să îngaime o glumă care să le uşureze despărţirea. „Păstrează o literă pentru mine – M, de la mama – şi când mă voi întoarce, o vom scrie împreună unde vrei tu: în caiet, pe pereţi, pe asfalt, chiar şi pe Biblia bunicii! Ce-o să ne mai distrăm! Da’ să nu spui la nimeni, e secretul nostru. Bine, Florinuţul mamei?” şi aproape că-l sufocase într-o îmbraţişare lungă şi tremurată, strângându-l aşa de tare încât credea ca o să-l zdrobească şi o să-l treacă prin pielea ei, acolo, în piept, şi-o să-l ia cu ea pe furiş.

„Bine, mamă…”îi răspunsese, şi în timp ce ea trecea, confuză şi răvăşită, pragul, litera m rămăsese agăţată de peniţa lui ca un liliac speriat, şi Florin pusese o sugativă sub picătura de cerneală, sugând-o cu atenţie, ca pe o lacrimă.

Alte litere vor fi coborât din peniţa lui ascultătoare, legându-se una de alta ca nişte copii care se ţineau de mână, şi formând tot felul de cuvinte misterioase. Dar m-ul nu, nimeni nu putea să-i ceară asta.

Nu-i păsa de cuvintele lui şchioape, lu-ină, în loc de lumină, sau pri-ăvară, în loc de primăvară, pe care le caligrafia cu o grijă aproape religioasă, de teamă să nu-i scape, din greşeală, vreo codiţă a literei m.

„Ce ştiti dumneavoastră!” îi răspunse, într-un târziu, Doamnei, care începuse să fie supărător de insistentă şi al cărui parfum îi înnoda un gust amar în gât. „Lăsaţi-mă-n pace” adăugă, în şoaptă, aplecat peste caiet cu un gest protectiv, ca nu cumva femeia să-i strecoare vreo literă în spaţiile lăsate albe. „Nu mai e mult şi-o să vină mama, şi-atunci om pune toate m-urile la locul lor…”

Sună clopoţelul. Cu un gest de lehamite, Doamna renunţă să-şi mai bată capul cu el şi se grăbi să-şi strângă catalogul. Țipând şi împingându-se, colegii lui se împrăştiară spre ieşire ca nişte potârnichi slobozite din cuşcă, fericiţi că a mai trecut încă o zi de şcoală, în timp ce lumina blândă a amiezii desena pe peretele şcolii, cu o mână tandră şi sigură, profilul unui băieţel încăpăţânat şi a unei peniţe gravide cu o literă misterioasă, ca un sigiliu sacru peste o rugăciune nerostită.

sursa: www.culturaromena.it

http://wp.me/p20Jnk-I

6. Despre proiectul „te iubeşte mama!” la Televiziunea Făgăraş

Discuţia a fost difuzată în data de  1.11.2011, ca urmare a participării bibliotecarelor Raluca Bucur şi Viorica Bica la Masa Rotundă pentru promovarea Proiectului „Te iubeşte mama!”, eveniment găzduit de Biblioteca Judeţeană “ASTRA” Sibiu, 26 octombrie 2011. Au fost prezenți si autorii documentarului “Singur acasă – o tragedie românească” film proiectat tot pe 26 octombrie (12:30 – 13:30) la Astra Film Festival 2011.

5. Lansarea proiectului „Te iubeste mama” la Bacau – partea 1

Sustineti Proiectul „Te iubeste mama!” care isi propune facilitarea comunicarii audio-vizuale intre parintii plecati la munca in strainatate si copiii ramasi in Romania, in vederea prevenirii si diminuarii numarului de sinucideri si ucideri in randul acestora.
Pe 2 iunie Biblioteca Judeteana “C. Sturdza” Bacau a fost o gazda perfecta pentru masa rotunda organizata in cadrul campaniei de promovare a Proiectul “Te iubeste mama!”. Proiectul isi propune sa faciliteze comunicarea audio-vizuala – de la biblioteca – intre copiii ramasi in Romania si parintii acestora, care au migrat pentru munca in Italia. Au participat mult mai multe persoane decat au fost invitate sau se astepta cineva, din partea celor trei co-organizatoare: doamna Director a bibliotecii, Gabriela Muraru, doamna Senator Elena Mitrea, Comisia de munca si protectie sociala si Daniela Draghici, reprezentanta IREX/Programul Biblionet. “Intotdeauna in parteneriat lucrurile devin mai usor de realizat”, dupa cum a remarcat Daniela Draghici.Doamna Director a Bibliotecii Judetene a intampinat participantii cu mesajul: “Pentru acest proiect ne-am unit, le-am strans pe colegele noastre pe langa noi, asa ca pe niste pui, ne-am unit in profesie. Pana acum nici nu ne stiam…dar acum noi stim ca suntem o forta care creste in interior ca un cutremur, nu stii cand izbucneste, dar el va izbucni! Forta aceasta a bibliotecarilor creste si am vrea sa o bagati in seama, ca merita!”A fost posibila o scurta conexiune prin Skype cu Silvia Dumitrache, coordonatoare a proiectului, fondatoarea Asociatiei Femeilor Romane din Italia, care a imbratisat proiectul. Aceasta a transmis un mesaj de multumire pentru sustinerea aratata de atatea persoane si a indemnat la activitati in parteneriat in continuare.Presedintele filialei locale ANBPR, asociatie partenera in proiect, a facut o scurta prezentare a Programului Biblionet si a rolului crucial al asociatiei; de asemenea, si-a exprimat propria ingrijorare in legatura cu problema in dezbatere.Invitatul special a fost Narcis Iustin Ianau, liceanul bacauan care a cucerit inimile publicului la concursul “Romanii au talent” cu vocea sa de contratenor, care a trait 9 din cei 16 ani fara mama lui – aflata la munca in Italia -, si care a agreat sa devina simbolul proiectului (http://www.trilulilu.ro/SirbuIlie/df8….Narcis a avut pentru cei prezenti cuvinte intelepte, incurajatoare, ca de la un adolescent catre alti adolescenti, dintre care unii s-au sinucis intr-o asemenea situatie, catre parintii care se simt vinovati pentru ca pleaca sa le faca copiilor lor o viata mai buna, dar si catre responsabilii cu politicile publice, pe care i-a indemnat sa realizeze gravitatea problemei si sa gaseasca solutii legislative relevante si usor de aplicat, in conformitate cu rezolutia UE. In legatura cu problema sinuciderii adolescentilor Narcis si-a exprimat propria parere, dar si pe cea a altora in situatia respectiva: “Da, tentatia este foarte mare, pentru ca te gandesti…mama mea nu ma mai iubeste….tatal meu nu ma mai iubeste…si de ce sa mai traiesc… si-asa ii incurc, au plecat acolo sa lucreze pentru mine – eu spun ce gandesc altii. Si poate parintii le scot ochii – vezi ca eu stau aici pentru tine si tu nu faci ceea ce trebuie… Dar nu trebuie sa se gandeasca nimeni in felul acesta, trebuie sa se gandeasca mereu ca parintii lor au mers acolo in strainatate pentru ei si fac tot posibilul sa le mearga cat mai bine.”Dezbaterea a continuat cu vizionarea trailer-ului filmului “Singur acasa – o tragedie romaneasca”, produs de Sorin Manu, care semneaza si imaginea si care a lasat asistenta fara grai, dar cu lacrimi in ochi. (http://www.youtube.com/user/sorinmanu)Cele peste 40 de bibliotecare din urban si rural, reprezentati ai bisericii, ai institutiilor guvernamentale si ai organizatiilor neguvernmentale cu expertiza in domeniul protectiei copilului, ca si cei ai mass media au urmarit prezentarea, filmul impresionant, si-au impartasit propriile povesti despre copiii ramasi in urma si au dezbatut solutii potentiale de ameliorare a situatiilor dramatice expuse.Reprezentanta Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Alina Iftode, a conchis: “E clar, o mana de oameni pot schimba un sistem, in Romania asa stau lucrurile, imbunatatim, indulcim ceea ce se poate, e extraordinar ca se poate. Trebuie vazut si cum, ca sa fie 100% pentru copii.”Au participat la dezbatere si reprezentanti ai mass media locale, care au aratat mult interes si implicare in proiect si in maniera noua de a dezbate probleme sociale la biblioteca.Masa rotunda s-a incheiat cu promisiunea doamnei Senator Elena Mitrea de a incepe o campanie de atragere a altor parlamentari in acest demers si de a organiza urmatorul eveniment pe aceasta tema pe data de 21 august, o zi noua de marcat in calendar, Duminica copiilor ai caror parinti sunt plecati in strainatate, cu ajutorul Fundatiei “Ep.Melchisedec”.“Sunt sigura ca voi gasi sprijin in fiecare judet, voi gasi un parlamentar, asa cum am gasit déjà in Sibiu, Cluj, Valcea, Vaslui, care sa faciliteze o intalnire de acest gen; de fapt, aceasta este caravana de constientizare pe care ne-am propus ca o organizam.”, a conchis doamna Senator Elena Mitrea.

4. Disperarea a 750.000 de copii fără părinţi

…Nicoleta nu a uitat nimic din acea vară şi încă este marcată de aceasta. in 2006, când avea numai patru ani, mama sa s-a dus în Italia în căutarea norocului. „imi amintesc că atunci când nu era, eu plângeam”, povesteşte cu o urmă de voce, „insă îmi telefona, se informa despre ceea ce am făcut pe timpul zilei şi îmi spunea să fiu cuminte, să mă comport bine”.

Si mai bine îşi aminteşte acea perioadă Petra Anton, bunica paternă de 79 de ani care s-a trezit de la o zi la alta că trebuie să se ocupe de două fetiţe, Nicoleta şi sora Irina de 17 ani (numele sunt imaginare). Mai ales că tatăl, Ion Anton, de 48 de ani, mergea prin Europa cu camionul său pentru muncă şi aproape nu era de văzut pe la Popeşti-Leordeni, oraşul de la porţile Bucureştiului unde trăieşte familia.

„Pe timpul nopţii fetiţa s-a trezit urlând «nu mai am părinţi, nu îl mai am pe tăticul, nu o mai am pe mămica»”, povesteşte doamna Petra, care a trăit acele patru luni ca pe un coşmar: „Nicoleta refuza să mănânce, se simţea rău, dar din analizele medicale nu rezultau probleme; pe lângă aceasta a devenit timidă, nesigură şi la grădiniţă refuza până şi să vorbească”. şi nu lipseau dificultăţile financiare: de la părinţi nu soseau bani şi astfel că trebuia să se facă să ajungă pensia de 100 de euro a bunicii.

Mai multă durere

Astăzi banii nu mai reprezintă o mare problemă pentru familia Anton: specializarea obţinută în Italia de mama Simona i-a permis să găsească un loc de înalt nivel la Golden Tulip Hotel din Bucureşti şi să ducă acasă circa 350 de euro net lunar, o sumă frumuşică pentru standardele ţării. Dar şi având în vedere toate acestea, se pare că nu a meritat efortul. Simona, fără a se ascunde după deget, i-a spus soacrei: „Nu voi mai pleca niciodată fără fetiţele mele, au suferit prea mult”, şii bunica Petra este convinsă că a fost „mai multă durere provocată decât rezultate obţinute”.

Aşa cum se înţelege privind-o pe Nicoleta astăzi. in timp ce Irina, trebuind să se îngrijească de soră, s-a maturizat mult în acele patru luni de despărţire, cea mai mică a rămas traumatizată.

„Atunci când se întâmplă ca părinţii să lipsească, chiar şi pentru puţin timp”, povesteşte bătrâna doamnă, „fetiţei îi este frică, este speriată”. şi nu e totul, după spusele lui Marco De Magistris, preşedinte al Fundaţiei Leonardo Murialdo, unde fetiţa este urmărită pas cu pas în cadrul unui program de control împotriva abandonului şcolar. „Foarte des, când se află la centru, Nicoleta îşi sună mama la telefon pentru a se linişti”, povesteşte, „şi munca educativă cu ea constă în stimularea capacităţii sale de socializare cu ceilalţi copii, având în vedere că de atunci îi este greu să relaţioneze cu cei de aceeaşi vârstă cu a ei”.

Pare să se înţeleagă, în concluzie, că experinţe precum cea a Nicoletei, chiar dacă limitate la câteva luni, lasă răni profunde. „imi amintesc un băiat”, mai spune De Magistris, „care şi-a jignit colegii atunci când părinţii erau în străinătate”. şii acestea sunt numai câteva dintre episoadele care demonstrează un neajuns care se înrădăcinează în copil.

Probleme de readaptare

După cum explică Andrea Bisi, psiholog la Save the Children Romania: „Au probleme de izolare, lipseşte stima de sine, trăind cu bunicii le este greu să relaţioneze cu adulţii şi întâlnim teama de abandon”.

Apoi există cealaltă parte a problemei. „şi adultul”, sublinază Bisi, „când se reîntoarce din Italia deseori are dificultăţi în a se readapta la viaţa românească”. Este vorba, aşadar, de un adevărat fenomen şi unii încearcă să-l studieze şi să caute posibile remedii. Printre aceştia L’albero della vita, un ONG care a pregătit un dosar pe această temă: „in ţară se vorbeşte de orfani ai imigraţiei”, se citeşte în studiu, „o generaţie încredinţată îngrijirii altora, cu consecinţe uneori grave”.

Această situaţie se agravează tot mai mult de 3 ani, adică de la intrarea României în Uniunea Europeană. „Este vorba de acum de o plagă”, susţine dosarul, „cu implicaţii profunde atât la nivel de echilibru psihologic al individului, cât şi la nivel social”. Cifrele confirmă gravitatea situaţiei. Potrivit estimărilor Unicef-Alternative Sociale, în România „orfanii albi”, cum sunt numiţi, ar fi 350.000, o cifră mult mai ridicată decât cea difuzată de autorităţile române, care vorbesc de puţin peste 82.000 de cazuri.

„Numărul acestor minori”, subliniază l’Albero della vita, „ar fi echivalentul a 7% din populaţia românească cu vârsta între 0 şi 18 ani”. in detaliu: „157.000 de copii ar avea numai tatăl în străinătate, 67.000 numai mama. Peste o treime, 126.000, ar fi lipsiţi de ambii părinţi. 400.000 ar fi experimentat, pentru o perioadă din viaţa lor, acea formă particulară de singurătate”.

in total, aşadar, din 5 milioane de copii români, 750.000 ar fi fost afectaţi de plecarea părinţilor lor.

http://www.gazetaromaneasca.com/focus/italia/993-reportaj-famiglia-cristiana-3-disperarea-a-750000-de-copii-fr-prini.html

3.Orfanii migraţiei vor afla că „îi iubeşte mama” . Natalia Martian

http://www.evz.ro/detalii/stiri/orfanii-migratiei-vor-afla-ca-ii-iubeste-mama-929285.html

 Ca să nu se mai simtă singuri, copiii singuri acasă vor putea să comunice pe Internet cu părinţii plecaţi, prin intermediul proiectului „Te iubeşte mama”.

 Nu ştim ce e în sufletul unui copil ai cărui părinţi sunt plecaţi în străinătate la muncă, nu ştim nici ce e în mintea lor când hotărăsc, de capul lor, să nu mai meargă la şcoală sau să fure banii bunicii cu care a rămas acasă. Construiţi să ne purtăm mama în suflet până închidem ochii, rareori înţelegem cât a contat în viaţa noastră prezenta acesteia. Pentru orfanii migraţiei, 350.000 la număr în statisticile neoficiale, vocea auzită doar o dată pe lună la telefon devine din ce în ce mai străină.

 Proiectul „Te iubeşte mama”, iniţiat de Asociaţia ALA Milano Onlus şi Fundaţia IREX România îşi propune să-i ajute pe copiii din România, dar şi pe părinţii din străinătate să ţină legătura mai des prin intermediul Skype. Pentru început, doar părinţii din Milano, Italia, care nu au calculatoare conectate la Internet pot merge la sediul Asociaţiei ALA Onlus (via Boifava 60/a), urmând ca în viitor să se caute soluţii pentru a înlesni şi legătura cu ţara a altor părinţi plecaţi. Copiii din ţară pot merge la bibliotecile din apropierea lor unde prin intermediul proiectului Biblionet au fost instalate calculatoare conectate la internet.

 Dor de mamă, la orice vârstă

 Natalia Marţian este o femeie pe picioarele ei, cu un serviciu în domeniul media pe care şi l-a dorit dintotdeauna, un iubit şi prieteni pe care se poate baza. Şi totuşi nu poate vorbi despre plecare mamei ei la muncă în Italia, în urmă cu opt ani, îi umplu ochii de lacrimi. Lacrimi din senin, pe care nu şi le poate explica prea bine, care o cuprind mai ales în perioada sărbătorilor. „A plecat chiar în perioada asta, imediat după Paşte, venisem în vacanţă acasă, am apucat să petrecem Paştele împreună şi apoi a plecat. Ea a mai venit în ţară o dată de atunci şi apoi am fost eu la ea. Ne vedem cam o dată pe an”, povesteşte Natalia.

Este o persoană hotărâtă şi cu capul pe umeri, dar abia foarte târziu a putut să-şi explice de ce, la un moment dat, pur şi simplu n-a mai vrut să ştie de mama ei. „După un timp m-am rupt total de ea fără nicio explicaţie, fără să am eu o explicaţie pentru mine şi mi-am dat seama foarte târziu că am avut anumite sentimente pe care eu l-eam ignorat pentru că nu există alte soluţii. De atunci au fost foarte dificile sărbătorile în general, nici acum nu le fac faţă foarte bine”, mai spune tânăra. Revoltată pe singurătatea ei, Natalia a refuzat să mai împodobească bradul de Crăciun, să mai ia lumină de Înviere şi i-a luat la fugă pe toţi prietenii care încercau să răspândească spiritul sărbătorilor.

Natalia era la sfârşitul liceului când a plecat mama ei, efectul însă e la fel de puternic. „Cred că la început copiii nu-şi dau seama de impactul pe care îl are acest lucru asupra lor, de aceea cred că toţi copiii au nevoie de consiliere psihologică, au nevoie de sprijin să-şi dea seama mai exact prin ce cred pentru că o pot lua razna, nu mai merg la şcoală, intră în găşti şi au nevoie de sprijinul celorlalţi”, mai spune Natalia. Contează mult că acum poate vorbi pe Skype cu mama sa, o poate vedea şi o simte mai aproape. Acum ştie că „a crescut mare” şi s-a şi obişnuit cu plecarea ei. Poartă însă un gol în suflet pe care nu-l poate umple decât o dată pe an, când avionul o duce în vizită la mama ei.

PROIECT CU DRAGOSTE

 Mii de kilometri, făcuţi în câteva minute, pe Skype

„Te iubeşte mama” este un proiect care s-a născut din zero bani şi mult suflet. Silvia Dumitrache a plecat în ţară în urmă cu mulţi ani, „cu o geantă în mână şi copilul în braţe”, după cum îşi aminteşte. Acum lucrează în cadrul Asociaţiei ALA Milano Onlus şi le găseşte imigranţilor din Milano, români dar şi de alte naţionalităţi, de lucru sau îi ajută în diverse probleme sociale cu care se confruntă. După ce multe mame românce disperate au trecut pragul Asociaţiei, Silvia s-a gândit că nu există ajutor mai mare decât acela de a le da ocazia să-şi vadă copiii şi să vorbească cu ei. „Am văzut un documentar despre cât de devastaţi sunt copiii şi cum se sinucid din cauza părinţilor plecaţi. Am fost foarte mişcată. Atunci am hotărât că trebuie să fac ceva. Am pus cauza pe Facebook anul trecut şi acum sunt peste 2500 de susţinători”, povesteşte românca.

 „E nevoie să facem mai mult. Scopul proiectului este susţinerea comunicării audio-vizuale între părinţii aflaţi la muncă în Italia cu copiii rămaşi în România în vederea diminuării numărului mereu crescând de sinucideri în rândul copiilor rămaşi în urmă. Nimeni nu ştie ce simte un copil când se întoarce acasă şi casa e goală”, povesteşte Silvia Dumitrache.

 Proiectul „Te iubeşte mama” care este în continuare în căutare de parteneri are cu atât mai mult fundament cu cât în primele patru luni ale anului a fost raportată o creştere cu 200.000 a românilor imigranţi în Italia şi acestea sunt doar cifrele oficiale. Numărul total al românilor din Peninsulă este de 1,2 milioane, potrivit oficialilor, dar Silvia Dumitrache crede că ar fi în jur de 2,5 milioane. La fel de îngrijorător este şi faptul că potrivit ultimelor statistici, 16% dintre copiii „singuri acasă” nu şi-au mai văzut părinţii de mai bine de un an şi 3% chiar în ultimii patru ani.

2. Lansarea Proiectului “Te iubeste mama” la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti

Biblioteca Metropolitana Bucuresti a gazduit lansarea Proiectului “Te iubeste mama” pe 29 aprilie, in cadrul unei mese rotunde. Proiectul, initiat ca o cauza pe Facebook in ianuarie anul acesta, este un parteneriat intre Asociatia italiana Ala Milano Onlus, IREX si ANBPR si isi propune sa faciliteze comunicarea audio-vizuala intre copiii ramasi acasa in Romania si mamele / parintii acestora, aflati la munca in Italia. Principalul scop al mesei rotunde a fost prezentarea proiectului, care sa genereze discutii pe tema nevoii dovedite a unei asemenea interventii, statistici si studii de caz existente si necesare, ca si gandirea manierei de a colabora intr-o echipa multidisciplinara, pentru a gasi modalitati de diminuare a numarului cazurilor de sinucideri, abandon si chiar ucideri in randul copiilor ramasi acasa in Romania.

La evenimentul de lansare a proiectului au participat reprezentantele principale ale celor trei organizatii, bibliotecare, ONGuri, mass media si persoane interesate, inclusiv utilizatori ai bibliotecii. Cu aceasta ocazie, s-a semnat si facut public Parteneriatul de colaborare intre Ala Milano Onlus, IREX si ANBPR. Reprezentanta Ala Milano Onlus, Silvia Dumitrache, initiatoarea cauzei si coordonatoarea proiectului, a prezentat proiectul, in tandem cu specialista in advocacy de la IREX Romania, Daniela Draghici. Au contribuit cu prezentari Directoarea Executiva a ANBPR, Ioana Crihana, precum si Mihaela Stefanescu, Salvati Copiii Romania, responsabila pentru proiectul centrelor de asistenta psihologica pentru copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate.

Si comunicarea prin Skype a facut parte din programul mesei rotunde, iar actorii principali au fost Presedintele Ala Milano Onlus, Vincenzo Cristiano, cu un mesaj de angajament fata de proiect, doamna Senator Elena Mitrea, din partea Comisiei de Munca, Familie si Protectie Sociala, o mare sustinatoare atat a cauzei, cat si a proiectului, precum si Gabriela Achihai, Presedinta Consiliului Director al Fundatiei de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau, in calitate de nou partener, motivat de doamna Senator Mitrea. In cadrul prezentarii, am vizionat un scurt film realizat de bibliotecara din comuna Popricani, Mihaela Tanasa, intitulat “Un zambet pentru mama mea”, exact pe tema copiilor ramasi acasa. Participantele au inceput si discutii privind asumarea unor roluri si responsabilitati in cadrul proiectului, precum doamna Senator Elena Mitrea, care a propus sa convoace un grup parlamentar de sprijin si sa promoveze proiectul la Bacau. De asemenea, Alina Stoian, Specialist Comunicare, si-a oferit sprijinul pentru a face legaturi cu Asociatia Telefonul copilului, care acorda sprijin real şi imediat copiilor, oferind asistenta gratuita prin intermediul liniei telefonice 116 111. Dezbaterea a fost finalizata de o marturie pe viu, care a lasat audienta in lacrimi.

Dupa masa rotunda a urmat o emisiune in direct la Radio Romania Antena Satelor, denumita “Departe de acasa”, realizata de partenera noastra traditionala din mass media, Simona Popescu, pentru romanii care locuiesc si muncesc in strainatate, la care au fost invitate reprezentantele Ala Milano Onlus si IREX. Prin telefon au fost interventii ale unor mame romance din Italia si a bibliotecarei din Popricani, care au validat necesitatea proiectului.

Ideile subliniate in timpul emisiunii au fost: copiii se simt vinovati pentru ca mamele lor pleaca la munca din cauza lor, nu pentru ei; parintii sunt uneori divortati ori separati, ceea ce le ingreuneaza viata copiilor, in special cand acestia au probleme de sanatate; copiii au nevoie de sprijin economic, dar si psihologic; atat mamele, cat si copiii si tatii isi doresc acelasi lucru: sa nu mai fie fortati sa plece in cautare de lucru in strainatate. Bibliotecara din comuna Popricani a insistat sa anunte sansa de comunicare prin Skype din bibolitecile publice care fac parte din Programul Biblionet si i-a indemnat pe colegii bibliotecari sa fie mai activi in identificarea copiilor care nu au posibilitati de comunciare prin computer de acasa. “Daca oamenii ar sti de posibilitatea de a comunica prin Skype de la biblioteca, atunci ne-ar vizita mai des” a opinat bibliotecara din Popricani. “Odata cu introducerea computerelor in biblioteca se schimba rolul biblitecarului in comunitate”, a continuat aceasta.

Radio Romania Cultural a prezentat, de asemenea, ideea proiectului la emisiunea “Alternative”, realizata de Mirela Nicolae, prezenta la masa rotunda. Si Andreea Archip, jurnalista la Evenimentul Zilei, a fost prezenta si profund marcata de tema proiectului, pe care urmeaza sa il trateze intr-un articol.

Per total, a fost considerat un eveniment de succes, cu planuri de a organiza urmatoarea masa rotunda de promovare a proiectului la Biblioteca Judeteana din Bacau.

Audio Emisiunea radio „Departe de acasa”

 http://www.biblionet.ro/show/index/k/

1.Proiectul „Te iubeşte mama” la Radio Romania – emisiunea „Departe de acasa”

Cel mai recent proiect, care vine în sprijinul copiilor ai căror părinţi lucrează în străinătate s-a lansat oficial, iar acest proiect face parte din programul „Biblionet”.

Daniela Drăghici specialist Advocacy director de departament în cadrul programului naţional Biblionet din partea fundaţiei IREX a declarat la Radio „Antena Satelor” că acest program denumit „Te iubeşte Mama” ajută atât mamele cât şi copiii lor să treacă peste dramele despărţirii.

Astfel bibliotecile sunt echipate cu computere şi pot facilita convorbirea audio vizuală, gratuită a copiilor cu părinţii lor din străinătate.

În prezent sunt peste 800 de biblioteci, majoritatea în mediul rural.

La rândul ei, Silvia Dumitrache reprezentanta Asociaţiei Ala Milano on Lus coordonator al proiectului „Te iubeşte mama”, din Italia, prezentă în studioul „Antena Satelor” a declarat că ideea acestui program, a pornit de la un documentar difuzat la o televiziune italiană, care prezenta drama copiilor lăsaţi acasă singuri, pentru că părinţii lor au trebuit să plece la muncă în străinătate pentru a cîştiga bani.

Aceşti copii rămaşi acasă singuri, iar după cum ştim singurătatea doare, au ajuns uneori şi la gesturi de sinucidere.

Silvia Dumitrache a mai spus că doreşte să înfiinţeze şi o Asociaţie a mamelor românce din Milano şi din nordul acestei ţări, în acest moment fiind înregistrate în acest areal peste 135 de mii.

Programul îşi doreşte atât menţinerea relaţiilor între copii rămaşi acasă şi părinţii lor din străinătate, cât şi susţinerea psihologică a copiilor dar şi a părinţilor.

http://www.antenasatelor.ro/stiri-din-emisiuni/7384-proiectul-te-iubeste-mama.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s