14 Septembrie 2010 Inaltarea Sfintei Cruci. Simbolistica Crucii


Imagini pentru pastele crucii

SFANTA CRUCE

„Întotdeauna când se reproşează creştinilor ortodocşi închinarea la Sfânta Cruce, li se reproşează închinarea la Cruce ca la „obiect de tortură”, afirmându-se mereu că această închinare adusă Crucii este o sfidare la adresa Sfintei Scripturi. Oare chiar aşa sa fie?
Din punct de vedere al Istoriei Religiilor, simbolistica Crucii este anterioară creştinismului, fiind însă dificil de spus unde începe valoarea ei de simbol, datorită simplităţii formei. În plus, Crucea poate fi simbol solar (razele soarelui) şi, prin extindere, simbol al vieţii; răspândit este şi sensul ei cosmologic (puncte cardinale), ca de exemplu în cultura Maya. Ca ultimă literă a alfabetului semit este echivalentul semnăturii (Iov 31.35).
Etimologic, termenul corespunzător aceluia de cruce în limba greacă este acela de stavros (substantiv) sau stavro (verb) iar în latină crux (substantiv) sau crucufigo (verb). El are sensul primar de stâlp sau bârnă verticală, iar cel secundar este cel de stâlp folosit ca instrument de pedeapsă şi execuţie. Dar nu se confundă cu termenul de lemn (xilos,gr.), sensul său duhovnicesc pe care i–l dă Jertfa şi Învierea Domnului punând mult în umbră celelalte sensuri.
În sine, termenul de „stavros–cruce” în Vechiul Testament nu figurează, iar când apare în Septuaginta (Ester 7,10) are sensul de „a spânzura”, în vederea lapidării. Lăsarea trupurilor atârnate pe lemn, în urma execuţiei, era socotită o formă de avertisment. Crucificarea era utilizată însă ca forma de execuţie la o seamă de popoare antice.
Sfânta cruce „ţine de fiinţa creştinismului şi cinstirea ei urcă la începuturile lui, pentru că prin ea ne–a mântuit Hristos. Creştinismul nu poate fi cugetat fără cruce. Dacă se scoate din Noul Testament Crucea lui Hristos, se scoate şi Învierea Lui. Căci prin cruce a biruit El moartea pentru umanitatea Sa şi pentru noi.
Identificată de la început ca fiind semnul Fiului omului şi stindardul Bisericii, crucea devine calea de a urma pe Iisus din Nazaret, Împăratul Răstignit. Toţi martirii au ochii aţintiţi asupra lui Iisus, Care „pentru bucuria pusă înaintea–I, a suferit Crucea–stavros”, mărturisind că „nu există experienţă a Împărăţiei lui Dumnezeu fără Cruce”. Dar tradiţia răsăriteană nu a separat Crucea de Înviere şi tocmai de aceea nu–a separat întruparea de îndumnezeire”, pentru că nici Crucea nu este frântă de Înviere. Aceasta este imaginea, icoana Crucii în Ortodoxie, Crucea cuprinsă în razele Învierii. Fără acestea, zadarnică ar fi şi credinţa în Sfânta Cruce. Dar încărcată cu harul Învierii, Crucea se vădeşte dătătoare de viaţă şi alungătoare de diavoli.
Despre ea creştinii adevăraţi înţeleg că este altarul perpetuei jertfe pentru omenire şi nu se limitează doar la faptul că a fost o povară pentru Hristos Domnul, ci identificăm întotdeauna în ea un profund Mysterium Crucis. Ei ştiu că „după Înviere toate se cer după Cruce” şi aceasta presupune asumarea Crucii, această asumare fiind una din cele mai mari provocări pe care Hristos, Domnul cel Răstignit şi Înviat, o face fiecărui creştin în parte.
Ea cere responsabilitate, o luptă contra fatalităţii morţii şi a răului, fatalităţii infernului ce şi―a ieşit din matcă, umplând lumea. Lumina Învierii ce izvorăşte din Mormântul Învierii şi din Sfânta Cruce dă altă dimensiune realităţii tragice a păcatului, a compromisului cu „stăpânitorul lumii acesteia”. De aceea, pentru a cinsti cum se cuvine Sfânta Cruce, creştinul trebuie să o asume integral.
Lecţia Crucii este amplă. Prin Cruce, suferinţei creştinul îi dă sens pedagogic–ascetic. „Intensitatea suferinţei e un semn văzut al intensităţii comuniunii cu Hristos: Crucea este destinul tuturor sfinţilor, al tuturor celor care vor să aparţină lui Hristos”. Permanenta însemnare cu semnul Sfintei Cruci este reafirmarea apartenenţei sale la Trupul lui Hristos cel Răstignit. Astfel identificăm izvorul puterii noastre duhovniceşti, comuniunea pătimirii este şi cea a puterii izbăvitoare.
Liturghia crucii: pe Cruce El găseşte timp pentru ultimul tâlhar ca să îi vestească Vestea cea Bună, căutând să–şi câştige mântuirea lui. Şi reuşeşte. Căci aceasta este imaginea Crucii: „Mântuitorul are capul plecat pentru a săruta oamenii, inima deschisă pentru a–i primi în ea, braţele întinse pentru a–i îmbrăţişa, corpul pentru a–i răscumpăra”.Şi ea se completează cu străfulgerarea de lumină cerească pe care o dă Învierea”.
Paştele Crucii de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s