Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, Editura Humanitas, 1990
În anul 1990, editura Humanitas publica romanul „Luntrea lui Caron”, o confesiune tulburătoare a unui spirit superior, confruntat cu o istorie potrivnică.
„ Împletire de narațiune autobiografică și imaginar poetic, romanul lui L. Blaga este o meditație profundă despre forțele din ale căror tensiuni lăuntrice se naște și se modelează continuu personalitatea creatoare: istoria, politica, erosul, care transfigurează aspirația către absolut a omului de cultură, prins în menghina istoriei și strivit de destinul implacabil al politicii „(Dan Mihăilescu).
Sunt vădite similitudini cu biografia poetului și evenimentele prin care trece eroul-narator, Axente Creangă: activitatea diplomatică dinainte de război, eliminarea de la catedră și repartizarea pe un post de bibliotecar, campania de presă dusă împotriva caracterului mistic și metafizic al creației sale. Asemenea unui cronicar al timpului său, Lucian Blaga este martor și victimă a unei epoci de răsturnare a valorilor tradiționale. Naratorul devine astfel un analist lucid al evenimentelor sociale și politice începând cu anul 1944. Evenimentul biografic e determinat de o schimbare la nivelul evenimentelor copleșitoare ale istoriei acelor ani. Se creează o interferență continuă între existență individuală, sublimată în existența creatoare și istoria pornită în ritm galopant spre o țintă străină firii. După 23 august 1944, Axente Creangă va mărturisi: „Întorsătura m-a smuls, firește, din toate ale mele, și-mi stingea, cine știe pentru câtă vreme, condițiile creatoare. Socoteam ca o izbândă, faptul că am terminat Arca. Altfel, ar fi rămas trunchiată. După întorsătură n-aş mai fi putut să pun nici măcar punctul de încheiere după o frază ajunsă la capăt”.
Confruntarea cu istoria va duce neîndoios la „anularea Fiinţei”. Este cazul şi celorlalte personaje: Alexe Păcuraru, bătrînul Loga, Simion Bardă, Marga Mureşanu.
In biografia lui Axente Creangă, planului istoriei i se opune cel al erosului. Octavia şi Ana Rareş sunt două ipostaze ale feminităţii: „Afrodita Pandemeiană „ şi cea „Uraniană”. Cele două femei pot fi considerate întruchipări ale celor două tipuri de cunoaştere teoretizate de Blaga în „Trilogia cunoaşterii”: cunoaşterea paradisiacă şi cunoaşterea luciferică. Ana Rareş pare a însufleţi pe deplin însuşirile cunoaşterii luciferice,” un mister care pe de o parte se arată prin semnele sale şi pe de altă parte se ascunde după semnele sale, riscul şi eşecul, neliniştea şi aventura”.
Cele două prezenţe feminine generează cele mai frumoase pagini ale cărţii. Octavia, complicată, de o feminitate provocatoare, închide în evoluţia lui Axente Creangă etapa îndoielilor asupra propriei fiinţe şi mai ales a încercării de a se adapta la noile legi ale istoriei. Sfârşitul tragic al Octaviei deschide paginile prozei fantastice (episodul trecerii lupilor cu brodul, urmat de dispariţia femeii) şi dobândeşte în roman sensul unei desprinderi de contingent, al strădaniei de a se regăsi pe sine.
Ana Rareş este prezenţa feminină cea mai complexă a romanului. Ea devine o aspiraţie obsedantă a eroului pentru ca în final să întruchipeze drumul său către echilibrul interior şi către redescoperirea „existenţei creatoare”. Drumul către Grădişte, spre „adevăratele izvoare” semnifică ascensiunea spre zonele înalte ale spiritului.
„Geamănul” naratorului, Leonte Pătraşcu, este conştinţa lucidă a isoriei. El încearcă să descopere un sens noilor evenimente. Moartea sa în Râpile Roşii reprezintă cel mai acut protest social din tot romanul.
Scris în anii `50, „Luntrea lui Caron” evocă tragicul unei epoci istorice.
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Fagăraş
Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş 