Archive for decembrie 1, 2016

http://fagarasultau.ro/2016/11/30/lansare-de-carte-la-cetatea-fagaras/


DESPLETITELE ATINGERI

CHRIS SAMY

lansare-1

Lansarea cărţii „Despletitele atingeri“ de marţi, 29 noiembrie din Cetatea Făgărașului, a reunit elevi, profesori, pasionații de litera cărții. Poeta făgărășeancă Carmen Teulea a revenit la Făgăraș pentru a-și consacra noul volum de poezii ”Despletitele atingeri”.

Cuvântul de deschidere al dr. Elena Băgenaru, manager al Muzeului ”Valer Literat ”, a readus în fața audienței, rolul preponderent pe care îl are în spiritualiatea făgărășeană, editarea volumelor, ce deschid ”trepte ale lumii sau calea către sine”. ”Despletitele atingeri”, volumul de poeme editat de Carmen Teulea sub pseudonimul Chris Samy, relevă o ipostază interiorizată a eului” a specificat dr. Elena Băjenaru, manager Muzeul ”Valer Literat”.

lansare-2-1-225x300

Alocuțiunile invitaților, prof. Liviu Ioani, prof. Viorica Bica – Biblioteca Municipală ”Octavian Paler” –Vladimir Vărzaru – Clubul elevilor – au conturat structura arhitectonică a poemelor.

lansare-3-1-225x300

„Vreau să vă iau părtași la întâmpinarea acestui volum de poezii și la interpretarea unora dintre mesajele cuprinse în versuri. Poezia lirică impune comunicare directă între emițător – vocea poetului, a eroului liric – și receptor – cititorul. Rolul meu este de intermediar, dar numai pentru a vă semnala oferta de care o să vă bucurați personal, în intimitate. Este nevoie să ne transpunem în universul liric imaginat, trăit de autoare. Poemele  se înmănunchează într- un volum de certitudini și căutări. Carmen Teulea scrie o poezie de factură intelectualistă, cu imagini elevate și grad îalt de reflexivitate.Tema erosului predomină, alături de meditații existențiale. Se simte vitalitatea, elanul și trăirea senzorială. Dintre motivele literare care concretizează mesajele, vă supun atenției: ”atingerea”, savoarea amintirilor, așteptarea”, a spus prof. Ioani Liviu

Autoarea volumului destramă ”vraja nepătrunsului ascuns”, își dezvăluie propriul eu, mărturisește prin cuvânt, eul cugetător. Versurile-aforisme  devoalează convingerea lăuntrică: ”Cine străbate calea luminii nu zăboveşte să colecţioneze rostiri”; ”Viața, irezistibilă nevoie a Soarelui / de a dărui Lunii”; ”Ghimpii indiferenţei ne încleştează-n lacrimi”;  ”Pe portativul aşteptării lebăda este şi albă şi neagră”; ”Stativele fricii ciobesc partitura existenţei cu bagheta neiertării”; ”Pustiul aroganţei mânios vămuieşte amurgul alienării”;”Răsplata se măsoară în boabe de rouă”; ”Orgoliul dirijează partituri de ceară”. ”Poemele cuprind în ele însele, ”întregul lumii” într-o continuă căutare a miezului ei absolut, a substanţei dăinuitoare. Cunoaşterea se va exercita pe coordonatele abisale ale creaţiei. Sub privirea autoarei, lumea se dizolvă în lumină, devine fluidă, armonioasă sau atinge pragul răzvrătirii. Versurile abundă în simboluri ce sugerează destinul însuși al omului, marcându-i ”trecerea”. Discursul poetic  se întrupează în ” cântare”, ”tăcere”, ” ardere”, ”strigăt”,  a spus prof. Viorica Bica

Clubul elevilor din Făgăraș   de la secția ”Teatru”, a pus în scenă, în regia lui Vărzaru Vladimir, poemele cuprinse în volum.

Prof. Viorica Bica, Biblioteca „Octavian Paler“, Făgăraş

Lasă un comentariu