BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


RADU ANTON ROMAN, ZILE DE PESCUIT, Editura Metropol, 1996

Zile de pescuit,” o carte ce sfârşeşte prin a fi inconfundabilă într-o competiţie valorică”. „Vechi balade nemurind o lume cu legi ermetice, o lume cu simboluri anevoios, ne nu imposibil de descifrat vibrată între transparenţele văzduhului şi adâncul, cosmic şi el, al apelor vechi, o lume candidă şi în acelaşi timp violent-senzuală, cu minute derulându-se în spaţii cu lentoare de ore”(G. Tomozei) sunt reunite în volum.

Ediţia a doua adaugă variantei din 1985 patru capitole inedite, însumând douăsprezece părţi. A fost tradus în franceză de Odile şi Rene Cagnat şi publicat în 1996 la Paris, de editura franco-elveţiană „Noir sur blanc”.In prefaţa , Jacques Yves Cousteau, membru al Academiei Franceze, avea să consemneze: „Delta închide la sânu-i o formidabilă diversitate. Textul lui Radu Anton Roman freamătă de imagini de pescari, de ape, de mirosuri de peşte, de zboruri majestuoase de păsări, de alcooluri tari…Dar toate aceste lumini focalizate de bogăţiile miraculoase ale acestei părţi în Dunăre nu ascund zonele de umbră-poluări, greutăţile vieţii, melancolie… ce ne amintesc o dură realitate”. Delta Dunării ni se dezvăluie a fi „lipsită de pitorescul exclamaţiilor admirative şi al flashurilor fotografice, respectiv un ţinut aspru şi exotic văzut, înţeles, trăit din interior”(M. Constantinescu). Istorisirea şi natura se întrepătrund, devenind înscrisuri ale existenţei. Autorul ascultă, captează lumea exterioară, semnele ei. Arpegii răsunând din orga naturii au o amplă rezonanţă în reverberaţiile gândului. Delta are în noapte profunzimi misterioase: ”Se aud voci sfârtecate de crivăţ, câte un gâfâit. Icnet. Zgomote urmărindu-se ordonat, ca trezirea unui sat. Gheaţa, un caimac de sticlă, plesnind…tot felul de zgomote ciudate povestind despre o religie a apei ce nu se poate apăra de această absurdă invazie, apărând neaşteptat, violent în pustietate bălţii şi a întunericului”. Glasurile firii sunt receptate spre a desluşi nuanţele lor în sinestezii pătrunzătoare. Viziuni, presentimente a ceea ce pustiul întunericului zămisleşte : „Se aude un ţipăt îngrozitor, ascuţit. Vine dinspre şuvoiul gros, de vietăţi, asurzitor şi sălbatic…Se pornesc parcă la un semnal. Pleacă, un convoi uriaş, despicând cu vuiet valurile. Tăvălugul viu intră în năvoade. Se năruie câteva clipe. Apare iar, ţâşneşte fulgerător pe partea liberă a ghiolului. Ţipătul abia se mai aude. Se pierde şi el o dată cu puhoiul de carabi, în întinderea viscolului fără margini. S-a risipit o cenuşă de sunete peste plaiuri…din stufăriile biciuite de viscol se ridică mii de păsări înspăimântate…E un vuiet enorm ca de vară…Am auzit moartea, şopteşte Carmen. Ca mine”.

O dată cu autorul străbatem o aventură fascinantă a cunoaşterii. Popasul lui e metamorfozat în contemplaţie şi reflecţie. Participarea, legătura dintre lumea din afară şi lumea sensibilităţii conferă textului autenticitate. Se prefigurează acea polifonie a ţesăturii textuale ce creează unitatea prin diversitate. In arta lui Radu Anton Roman, maniera transfigurantă a descripţiilor şi a străfundurilor sufleteşti sunt relevante. Pagini ale condiţiei umane izvorăsc dramatic în conştiinţă. Fior al existenţei, teama ce sfârtecă sufletul, voci ale unui destin împovărător, căderea în resemnare definesc tipologia personajelor. Oamenii îi smulg tainic şi cu sacrificii bogăţiile:” Nebunia viscolului şi a întunericului şi a ghiolului Fiu, fără margini…Fiu e adânc, de două ori cât Lumina. Valurile sunt pe măsură, repezite şi înalte. Legate prea aproape unul de celălalt, cad pe punte câte două o dată…o rupere de stânci grele şi colţuroase deasupra unui sat adormit. Pare că apa trece direct prin vas, prin cabină, pe sub punte, în căutarea lor. Timona pluteşte ca o rămăşiţă a unui naufragiu. Dar asta e doar spaima. Spaima lui Adrian…Asta mi-e crucea, Doamne, scapă-mă!…Pe ghiol o să mori, bre, Adriane!…Asta ţi-e viaţa, măi copile,, şi nimic, nici boleşniţa, nici nevasta nu te scapă de apă…Alunecând pe urma unor lacrimi, Adrian se întinde pe podea, hohotind. Viforniţa şi întunericul îl acoperă”.

E o lume aspră cu legi severe, care nu se lasă uşor descifrate şi totuşi, o lume captivantă, în care Sile, de pildă, doreşte să se retragă pentru a învăţa să moară mai uşor. Fraza ciceroniană „natura ne-a hărăzit o existenţă scurtă ca zile dar nemărginită ca glorie” o resimţim în toată măreţia ei. Sub semnul legilor care guvernează natura se înfiripă sensurile profunde ale lumii. „Menită înălţărilor”,, creaţia literară ă lui Radu Anton Roman relevă şi în acest roman, suveranitatea poeziei epice. Orchestraţia textului dobândeşte i uimitoare polifonie. Scriitorul a creat un roman de analiză. Dincolo de rostire, descoperim meditaţia. Logos-ul copleşeşte. „Cuvântul rămâne o carte infinitesimală, iar cartea un cuvânt uriaş de uriaş răsunet”(Eugen Speranţia).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s