VIORICA POP-INSOMNIILE ZILEI


CAP. ESEURILE LUI OCTAVIAN PALER SAU NELINIŞTEA CĂUTĂRILOR

INSOMNIILE ZILEI Braşov, editura Romprint, 2013
 img006

Volumul  ”Scrisori imaginare” – îl redeschidem de fiecare dată cu aceeaşi înfiorare a gândului. Octavian Paler descinde în lumea mitică a satului Lisa: „S-ar zice că iubesc o vârstă a acestui sat, care a trecut  o dată cu copilăria şi adolescenţa mea. Dar dacă iubesc o copilărie şi o adolescenţă care nu mai există, înseamnă că am neapărat nevoie de ele. Am crescut ca toţi oamenii de aici  văzând zilnic munţii de aproape şi aceasta are o anumită importanţă. Ei ne-au învăţat în felul lor să luăm totul în serios. Munţii reprezintă unul din acele rare cuvinte cu ajutorul cărora pot să spun mai repede ceea ce am de spus, într-un secol care refuză mărturisirile prolixe si priveşte cu suspiciune ironică declaraţiile prea romantice…mi-am dat seama că munţii au poate un rol si mai important în morală decât în geografie. Tot din copilărie îmi  aduc aminte că atunci când norii apăsau pădurile, ploaia dura. Când cerul se lumina deasupra munţilor, începea timpul frumos. Încă nu ştiam ca aveam un profesor necruţător, dar îmi plăcea sa urmăresc cum norii veneau si plecau, lovindu-se de munţi ca de eternitate. După atâţia ani, aceeaşi senzaţie o am si azi, ori de cate ori mă reîntorc aici”.

Asemenea lui N. Steinhardt, parcurge un traseu al introspecţiei: „prin alţii spre sine”.”Scrisori imaginare” dau stilul confesiv al întregii opere. Tendinţa de autoanaliză se amplifică de la primele cărţi înspre cele din urmă. De la „Viaţa ca o coridă”, Octavian Paler individualizează  o etapă autobiografică. „Don Quijote în est” detaliază propriile iluzii . „Vremea întrebărilor”, chiar dacă este impregnată de reacţii politice, rămâne expresia subiectivităţii autorului. „Aventurile solitare” redau tema solitudinii. „Deşertul pentru totdeauna” amplifică tema amărăciunii, a zădărniciei.

Autorul parcurge un itinerar al cunoaşterii: gravitate fără morgă, asumare şi auto-angajare, mize înalte şi blestematele probleme insolubile ale individului şi ale comunităţii, sensibilitate şi conştiinţă, anxietate şi aspiraţie către echilibru, fragilitatea eului şi, ca formă de apărare, proiectarea într-un câmp anistoric al valorilor tari, o ideaţie atât de bogată şi de vie, cuprinse în tiparele de inviolabilitate sintactică ( Daniel Cristea-Enache).

”Reperul contemporan Octavian Paler porneşte din LISA FĂGĂRAŞULUI pentru dimensiuni naţionale şi europene. Este scriitorul la care sincronizarea biografiei cu destinul pare susţinută de o nelinişte existenţială, ridicată la rangul de artă. Drumul acesta se numeşte căutare: „Cine se caută pe sine, găseşte lumea. Cine caută lumea, se găseşte pe sine”, lumea însemnând pentru Octavian Paler, mitologie, istorie, realitate contemporană, adevăr, bine, frumos. Nu uşor de găsit, căci în ele artistul trebuie să pătrundă ritualic, ca într-un templu: „Oracolul de la Delfi nu era, poate, decât un spectacol organizat pentru a da pelerinilor ocazia să vadă sfatul înscris pe frontonul templului lui Apolo: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” („Un muzeu în labirint”). Căutarea este adesea, însoţită de teamă, teama că pământul ar putea fi suprapopulat fără să existe lume, în sensul de umanitate. Scriitorul ne previne că nu se află în posesia unui adevăr absolut dar că este posesorul unei subiectivităţi oneste. Cărţile lui Octavian Paler ca şi interviurile televizate, sunt proiecţii ale urgenţelor sale intime în labirintul Lume. Se stabileşte de la început o relaţie între „solitar” şi „solidar”, între eul ontologic şi dramele celorlalţi. Octavian Paler nu separă identitatea individului de existenţa lumii, conştient fiind că existenţa lumii se află înlăuntrul individului viu. De aceea caută legături afectuoase, are surprinzătoare visări în pulberea problemelor, aude „vocile tăcerii”, trăieşte atmosfera dintre sărbători, simte pedeapsa tandreţei din ceasurile de singurătate. Scriitorul nu ajunge la concluzii disperat, se fereşte de căderea în extreme, adâncirea în sine ajutându-l să înţeleagă întrebările celorlalţi şi să se lege mai adânc de ei pentru propria-i vocaţie de a face din cuvânt, act artistic. Certitudinile sunt aşezate într-un orizont de noi căutări ale fiinţei aflate într-o stare echivalentă cu speranţa imposibilului: „ceea ce pot spune cu certitudine e că mereu am aşteptat ceva. Când eram în liceu, am aşteptat să mă întorc în Lisa. Mai târziu, am aşteptat să-mi găsesc o slujbă, să am familie să nu mai exist lângă un geamantan. Acum, ce-aş putea să mai aştept…? („Autoportret într-o oglindă spartă”). Într-un astfel de orizont, scriitorul trăieşte cu impresia că nu găseşte perfecţiunea căutată nicăieri şi că nimic nu l-ar putea fixa în alte locuri. Acuitatea intelectuală naşte un joc al reveriei şi al lucidităţii în care certitudinea se sublimează în destin creator şi, oricâte împotriviri s-ar ridica, scriitorul Octavian Paler este, prin însăşi fiinţa sa, destin creator în actualitatea literară, generatoare de valori autentice, peste inerente debusolări şi frustrări ale unei societăţi pragmatice” (Viorica Pop)

Viorica Bica Biblioteca Municipală ”Octavian Paler” Făgăraș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s