ZIUA CULTURII NAŢIONALE MIHAI EMINESCU


ZIUA CULTURII NAŢIONALE MIHAI EMINESCU
„Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu? A apărut în lumea noastră un om care a înţeles să fie om deplin” (Constantin Noica, „EMINESCU sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”).

În volumul lui Constantin Noica, „EMINESCU sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”, regăsim în capitolul „Margini şi nemargini ale limbii”, emoţia rostirii: „Când spunem Eminescu, închidem ochii. Este bine să-i deschidem. O uşoară beţie romantică ne cuprinde, în evocarea lui, în timp ce el este treaz. E un om care dă seama de lucruri, un „semădău”, după propria sa expresie. Dă seama de limbă. Dacă sunt margini în limbă, undeva sunt şi nemargini: „A pus în tine Domnul, nemargini de gândire…” scrie poetul în „Feciorul de împărat fără stea”. Asemenea nemargini sunt în limba sa şi în oricare limbă: Nemargini trebuie să fie, de vreme ce oricare limbă este vorbirea însăşi, fiind datoare să exprime totul. Dar ciudăţenia este că marginile vin dinafară, pe când nemarginile, dinăuntru. Dacă ştii din afară o limbă, nu-i poţi vedea decât marginile. De posibilităţile ei nesfârşite, dai seama doar dinăuntru. Aşa încerca Eminescu să fie, dând seama de toate înţelesurile câte unui cuvânt” .

Participanţi: elevii Colegiului Naţional „Radu Negru”

Prof. limba și literatura română: Maria Voila; D. Curticăpean

Biblioteca Colegiului Naţional „Radu Negru”

Expoziţie de carte: : „E menirea-mi: adevărul”

-prezentare: prof. Viorica Bica – Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”
Poezia cetăţii umane, poezia erotică, mitologică, titaniană, proza fantastică, articolele politice şi opera dramatică definesc structura arhitectonică a operei eminesciene. Prin înzestrarea genială, prin asimilarea culturii naţionale şi universale, opera eminesciană este o sinteză unică a spiritualităţii româneşti.
Coordonatele creaţiei sunt: drama geniului, meditaţia asupra vieţii şi a morţii, dragostea, izvor al fiinţării, nostalgia după unitate, armonie şi frumuseţe.
Exegeţi ai textului eminescian, G. Călinescu, Negoiţescu, Iorga, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Constantin Noica, Petru Creţia, Tohăneanu, Aurel Petrescu, Ioana Petrescu, Eugen Simion, George Popa, Tohăneanu, i-au definit arhitectura creaţiei.
Corespondenţa inedită Veronica Micle – M. Eminescu, publicistica, studiile criticilor literari: Perpessicius („Eminesciana”), G. Călinescu („Viaţa lui Mihai Eminescu”, „Opera lui M. Eminescu”), D. Vatamaniuc („Eminescu”), George Popa („Prezentul etern eminescian”), Mihai Drăgan („M. Eminescu – Interpretări”), E. Lovinescu („M. Eminescu”), C. Noica („Introducere la miracolul eminescian”), Mihai Drăgan („M. Eminescu”), Augustin Z. N. Pop („Pe urmele lui M. Eminescu”), G. I. Tohăneanu („Expresia artistică eminesciană”), T. Vianu („Arta prozatorilor români”), Ioana Petrescu („Modele cosmologice şi viziune poetică”), D. Caracostea („Arta cuvântului la Eminescu”), Zoe Dumitrescu-Buşulenga („Eminescu, cultură şi creaţie”), T. Vianu („Poezia lui Eminescu”), D. Popovici („Poezia lui Mihai Eminescu”), E. Simion („Proza lui Mihai Eminescu”), A. Petrescu („Eminescu. Metamorfozele creaţiei”), I. Em. Petrescu (”Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică”,”Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti”,”Eminescu-poet tragic”) C. Noica („Introducere la miracolul eminescian”, „Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”), Liviu Rusu („Eminescu şi Schopenhauer”), I. Negoiţescu („Poezia lui Mihai Eminescu”), E. Lovinescu („Eminesciana”), Adriana Peicu – Moldovan, („ Eminescu şi liedul românesc „), G. Popa („Prezentul etern eminescian”) redau plenitudinea creaţiei eminesciene.

Prezentare eseu prof. Ioani Liviu: EMINESCU ŞI POSTERITATEA

Pentru generaţiile următoare, „funcţia operelor mari nu e de a fi doar contemplate. Este de a naşte alte opere mari, de a modela omenescul din tine” (Constantin Noica, „EMINESCU sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”).

ARTĂ INTERPRETATIVĂ Liedul eminescian – Ştefan Ramba, elev la Colegiul Naţional „Radu Negru”, membru al CLUBULUI LAUDATIO

Poezia lui Eminescu, „La steaua” a fost transpusă în unsprezece lieduri. „La mijloc de codru des”, „Atât de fragedă”, „Şi dacă”, De ce nu-mi vii?”, „Somnoroase păsărele”, „Peste vârfuri”, „Şi dacă ramuri bat în geam” au permis abordarea genului de lied. Versurile din lirica eminesciană au pregnanţă în arta interpretativă. Cadenţele modale se contopesc într-un flux continuu, armonios.

MEMENTO POETIC- Poeme eminesciene în lectura elevilor de la Colegiul Naţional „Radu Negru”

Prezentare eseu: Dorul eminescian

Prof. Viorica Bica-Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”

„Dorul” este „una dintre cele mai fine cristalizări ale spiritului popular, constantă fundamentală a viziunii asupra lumii şi vieţii” (Gheorghe Drăgan, „Poetică eminesciană”).
Dorul-dor eminescian e perceput ca mod de transcendere „a firii spre fiinţă”. În poemul „Luceafărul”, „dorul” rămâne alături de gând, înnobilat de măreţia zborului spre origini: „Şi din a haosului văi, / Jur împrejur de sine, / Vedea, ca-n ziua cea dintâi, / Cum izvorau lumine; //Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaşte, / Şi vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naşte”. „Dorul” eminescian este „aspiraţia nemărginită, deschiderea eului către osmoza cu lumea dinafară, cu întreaga fire, care-i condiţionează nu numai deplinătatea dar chiar şi fiinţarea ca atare”(George Popa, „Prezentul etern eminescian”).
Artă interpretativă Iuliana Vulcu, elevă la Colegiul Naţional „Radu Negru”, membră a CLUBULUI LAUDATIO: „Dorul eminescian” – prelucrări folclorice

„Dorul” cunoaște în creaţia eminesciană o multitudine de nuanţe stilistice ce se înscriu în tradiţia creativităţii populare. „Dorul” este „una dintre cele mai fine cristalizări ale spiritului popular, constantă fundamentală a viziunii asupra lumii şi vieţii” (Gheorghe Drăgan, „Poetică eminesciană”).
Dorul-dor eminescian e perceput ca mod de transcendere „a firii spre fiinţă”. În poemul „Luceafărul”, „dorul” rămâne alături de gând, înnobilat de măreţia zborului spre origini: „Şi din a haosului văi, / Jur împrejur de sine, / Vedea, ca-n ziua cea dintâi, / Cum izvorau lumine; //Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaşte, / Şi vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naşte”. „Dorul” eminescian este „aspiraţia nemărginită, deschiderea eului către osmoza cu lumea dinafară, cu întreaga fire, care-i condiţionează nu numai deplinătatea dar chiar şi fiinţarea ca atare”(George Popa, „Prezentul etern eminescian”).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală „Octavian Paler”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s