Lansare de carte „Astra în satul meu” Ion Onuc Nemeș la Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraș


„Astra” – o politică de emancipare națională a românilor (Pe marginea unei monografii de sinteză)

profesor LIVIU IOANI.

Tribuna Învățământului

astra

În luna septembrie a acestui an se împlinesc 155 de ani de când, la inițiativa mitropolitului Andrei Șaguna, sprijinit de intelectualii români din Transilvania, s-a înființat la Sibiu „Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” (1861). Sigla „Astra” și deviza „Per aspera ad astra” (Pe căi anevoioase către stele) vizau dintru început un efort susținut și de durată pentru emanciparea națională: economică, socială, culturală, a românilor ardeleni, începând cu lumea satelor, „talpa țării”, aflată în cea mai oropsită situație. Pe linia luptei de luminare a poporului duse în sec. al XVIII-lea și începutul celui următor de către Școala Ardeleană, „Astra” a întreprins acțiuni de o mare complexitate, cu ecou în mase și cu o participare entuziastă de la nivel central până la satele din zone considerate mărginașe. Din perspectiva unui asemenea loc, satul Sâncraiu Almașului, din județul Sălaj, scriitorul, filologul și publicistul sibian Ion Onuc Nemeș a publicat recent, la Editura „Astra Muscum” o voluminoasă monografie (peste 500 de pagini), intitulată „Astra în satul meu”. Titlul cărții este, de fapt, o sinecdocă, întrucât satul natal, unde activitatea astristă s-a păstrat în memoria afectivă a înaintașilor, este doar poarta prin care autorul întreprinde o largă investigație științifică, bazată pe un număr imens de documente, relevante pentru întreaga arie intracarpatică de acțiune și evoluția spectaculoasă a „Asociațiunii” în timp. Deși autorul nu-și propune o tratare cronologică a evenimentelor, remarcă activitatea neîntreruptă a „Asociațiunii” de la 1861 până la 1950, când a fost dizolvată prin hotărâre de guvern. Pe acest parcurs Astra și-a desfășurat activitatea într-o atmosferă de ostilitate până în 1918, ca după Marea Unire să fie sprijinită și să înregistreze succese de răsunet. În împrejurări politice noi, vechea asociație își reia activitatea în 1991, o „Astra rediviva”, propunându-și, tot de la Sibiu, să reînvie moștenirea culturală a românilor ardeleni, sub coordonarea președintelui actual: prof. univ. dr. Dumitru Acu, de la Universitatea Lucian Blaga.

Însăși biografia lui Ion Onuc Nemeș, autorul recentei monografii, interferează afectiv și profesional cu istoria „Astrei”. Cu manifestările „Asociațiunii”, cunoscute mai întâi legendar din poveștile părinților și bunicilor, a luat apoi cunoștință deplină prin cercetări sistematice efectuate pe teren și la Biblioteca „Astra” din Sibiu, unde în perioada 2004-2011 (la pensionare) a deținut funcția de director. Este cunoscut efortul domniei sale de a dezvolta și moderniza instituția, simbolică fiind inaugurarea pe 1 ianuarie 2007 a unui nou corp de clădire, marcând începutul anului când Sibiul a fost declarat Capitală Culturală Europeană.

 Instituțiile „Astrei”, model de strategie culturală

De la începuturile Asociației se remarcă opor­tunitatea acțiunilor proiectate, vigoarea și am­ploarea manifestărilor, diversitatea și caracterul pract­ic al conținutului, asigurarea resurselor mate­riale și umane pentru ca acest foc continuu să se întețească.

Compartimentele de lucru de la nivel central au generat instituții ale Astrei, destinate a se reflecta nu numai în structura despărță­mintelor teritoriale, ci și în structura cercurilor culturale („agen­turile”) din mediul rural, astfel că s-au format impresio­nante rețele vii, care au pus în rol un potențial uman de o nebănuită energie. Ceea ce a demarat Astra acum un secol și jumătate nu și-a pierdut actualitatea, iar metodele utilizate își păstrează aura de modernitate.

„Asociațiunea” a proiectat construirea de edi­ficii care să asigure găzduirea manifestărilor. Au fost numite case naționale, case cultu­rale, cămine cultu­rale, pentru care arhitecții de la centru au oferit pro­iec­te în mai multe variante. Înălțate prin contri­buția obștească, aceste nuclee generatoare de ­cultură, „case ale luminii”, „al treilea templu între biserică și școală”, au rămas până astăzi edificii de referință în configurația edilitară a satelor ardelene. Într-un asemenea context s-a ridicat la Sibiu și inaugurat în 1905 „Palatul Asociațiunii”, una dintre cele mai impunătoare construcții laice, care găzduiește azi „Biblioteca Astra” (corpul A). La fel de celebre se mențin căminele cultu­rale din Săliște, Rășinari, Sâncraiu Almașului ș.a., fără a mai pomeni pe cele urbane.

Dar cea dintâi instituție creată de „Astra” a fost biblioteca. La sate se simțea nevoia lecturii și a științei de carte, dezvoltării școlilor, întrucât numărul mare de analfabeți periclita însuși viitorul neamului. La început, prin bibliotecă se înțelegea o donație, constând dintr-un dulap, pe ale cărui rafturi încăpeau vreo 200 de cărți. Erau așezate la școală sau în sacristia bisericii, ca apoi la căminul cultural să se prevadă săli anume pentru bibliotecă și lectură. Amenajarea „bibliotecilor poporale” s-a extins după ce „Astra” s-a dotat cu o editură și tipo­grafii proprii, a început editarea de colecții de carte, a patronat și revista „Transilvania”. Legat de difuzarea cărții, s-a desfășurat o continuă com­­pa­nie de promovare cu îndemnuri convingătoare: „cartea, una din cele mai mari puteri ale lumii” (Ion Lupaș), „ignoranța, dușmanul cel mai crâncen”, „Cartea – tovarăș sincer și sfetnic bun”. Dar bibliotecile erau doar una din instituțiile menite să formeze „o țărănime sănătoasă, deșteaptă, econo­micește înstărită, temelie a statului”. Li s-au adăugat și permanentizat conferințele, „prelegerile poporale” și școlile țărănești.

Primii cărora li s-a încredințat misiunea susținerii de conferințe au fost preoții și învățătorii rurali, „fiii luminii”, care au simțit în aceasta o chemare biblică: „Mergeți și predicați!”. Apoi s-au înrolat intelec­tualii de la orașe: medici, juriști, agronomi, economiști, inclusiv din centrele univer­sitare, printr-o extensiune a activității din amfiteatre spre un auditoriu duminical în cât mai multe sate. Monografia oferă minunate mărturii prin care profesorii „Universității Daciei Superioare” din Cluj, în frunte cu neobositul prof. dr. Iuliu Hație­ganu, scriitorul Ion Agârbiceanu și alte nume celebre erau întâm­pinați cu considerație duminică de duminică în satele din jur. Abordau o tematică enciclopedică, orientată spre aplicabilitate: istoria neamului, educație (virtuți, vicii), igienă, creșterea copiilor, legislație, agricultură, eficiență economică. Cel mai adesea conferințele erau asociate cu expoziții pe tematica programată: expoziții de copii: „viitorul ținut în brațe sau dus de mână”, de lucrări casnice sau meșteșugărești, de recolte, de animale.

Mai presus decât prelegerile, școlile țărănești sunt apreciate drept „o culme a întregii activități a Astrei”. Amploarea lor după 1930 a instituit o formă de instruire practică a adulților pe probleme de cultivare a pământului, creșterea animalelor, meșteșuguri și economie casnică. Se organizau de către despărțăminte, la orașe, pe durata a 3-4 săp­tămâni, distinct pentru bărbați și pentru femei. Tematica programată și specialiștii titulari sunt elocvente pentru orientarea practică și anticiparea principiului de astăzi: învățare pe tot parcursul vieții. Așa de exemplu, cursurile de gospodărie casnică pentru femei, numite și „școli de menaj” (de la etimonul latinesc „menagium”, pe care azi îl folosim anglicizat „management”), nu se limitau doar la arta gătitului, ci vizau administrarea resurselor casnice, cunoștințe de igienă și pre­venirea bolilor, noțiuni de creștere și îngrijire a copiilor, estetica locuinței și a îmbrăcămintei, deprinderi de croitorie, cusut ș.a. Absolvenții primeau la absolvire broșuri pentru continuarea studiului, obiecte casnice sau unelte agricole. Se amintește că în 1939 absolvenții au fost gratulați cu un „dar regesc”: 1141 de pluguri sistematice, distribuite pe centrele care au organizat școli țărănești pentru bărbați.

Interferențe culturale și politice

Programul de emancipare prin cultură și revigorare națională excludea implicarea Asociației în lupta politică, deși împrejurările istorice din perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), perioada interbelică și cea de după al Doilea Război Mondial făceau imposibile imunitatea și izolarea. Autoritățile austro-ungare nu agreau ideea înte­meierii unor case naționale pentru români, iar în 1905 au interzis înscrierea pe frontispiciul sediului de la Sibiu a denumirii de „Casa națională centrală”, întrucât termenul „național” cuprindea în sens oficial doar elementul austriac și maghiar. Dictatul de la Viena din 1940 și cedarea părții de nord-vest a Ardealului au generat o serie de persecuții, inclusiv asupra preoților și învățătorilor de la țară. Preotul Ștefan Răcășan, din Sâncraiu Almașului, a fost victima abuzurilor, care puteau să-l coste viața. În perioada interbelică, organizația cultural-sportivă „Șoimii Carpaților” se distanța de politizările perioadei și de extremismele ideologice, însă prin profilul manifestărilor a aderat și a fost inclusă în organizația națională promonarhică „Straja Țării”, comandantul suprem, „marele străjer”, fiind regele Carol al II-lea. Tot contextele politico-istorice explică dizolvarea „Astrei” în 1950 și iniția­tivele de reînviere de după 1991.

Cartea domnului prof. Ion Onuc Nemeș se oprește consistent, prin relatări și imagini fotografice, asupra activităților asociației cultural-sportive „Șoimii Carpaților”, de o amploare și un entuziasm nemaiîntâlnite în orașele și satele arde­lene, începând cu anul 1928 până în 1940. „Cea mai aleasă podoabă a Astrei”, cum o carac­teriza unul din promotorii și conducătorii ei, prof. dr. Iuliu Hațieganu, organizația viza sănătatea fizică și psihică a tineretului, vigoarea biologică, ordinea, disciplina, virtuțile patriotice, eliminarea viciilor și a bolilor degenerative. Organizația a introdus sportul și exercițiile fizice la sate, a inițiat competiții de amploare, numite șoimiade. Modelul a fost preluat de la mișcarea sokolilor (sokol = șoim, în limba cehă) din Cehoslovacia și sokoliadele organizate acolo. De altfel, în iulie 1938, o delegație rurală formată din 450 de șoimi și șoimane, aleși din satele din jurul Clujului, au participat cu un program cultural-sportiv original la sokoliada de la Praga.

Mișcări de genul șoimilor, al sokolilor aduc în discuție și conceptul de eugeníe, cu sensul de „igiena biologică a națiunii”, pe care autorul îl ana­li­zează, semnalând și posibilele exagerări ideo­logice: menținerea rasei pure, superioare, controlul procreării, prevenirea malformațiilor ereditare, manifestate în Germania nazistă și țări din nordul Europei.

Textul monografiei „Astra în satul meu” este secondat de un „Roman fotografic”, adică un ca­pitol însumând peste 300 de fotografii docu­mentare, reproduse foarte clar, cu explicații rigu­roase și comentarii inspirate, prin care cititorul vizua­lizează o întreagă istorie, cu mulțimea ei de eroi. Nu mai puțin actuale sunt modelele prin care „Aso­ciațiunea” a reușit să-și promoveze ideile, folosind priceperea și voluntarismul intelectualității române, a cărei energie s-a amplificat, alimentată de entuziasmul stârnit maselor largi ale națiunii.

„Astra” – o politică de emancipare națională a românilor (Pe marginea unei monografii de sinteză)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s