PROGRAMUL DE VACANŢĂ „TOATE PÂNZELE SUS!”


AMBASADORI AI PROTECŢIEI MEDIULUI

MARIAN BREZAIU, elev la Colegiul Naţional „Radu Negru”

În anul 2008, TERRA MILENIUL III a lansat prima ediţie a proiectului de anvergură europeană, „Tinerii ambasadori împotriva schimbărilor climatice”.

ecologie
Proiectul este finanţat de grandurile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România. A fost implementat de TERRA Mileniul III cu Asociaţia Prietenii Pământului Galaţi şi Asociaţia Clublului de Ecologie şi Turism „Floarea Reginei”, Sinaia.
Fundaţia TERRA MILENIUL III lansează programe de dezvoltare sustenabilă în domeniul energiei, transportului şi al schimbărilor climatice. Obiectivele pe care fundaţia şi le-a propus sunt: conştientizarea şi educarea copiilor şi adulţilor în vederea protejării mediului ambiant, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, implicarea ONG-urilor din România pentru monitorizarea politicilor publice de mediu.

index
Proiectul se axează pe:
-instruirea elevilor şi a profesorilor cu privire la cauzele şi schimbările climatice;
-conştientizarea comunităţilor locale cu privire la schimbările climatice;
-influenţa politicilor publice cu privire la educaţia pentru mediu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s