Biblioteca „Octavian Paler” şi Făgăraşul tău.ro vă invită la lectură


MIRCEA HANDOCA

MIRCEA ELIADE ŞI CONTEMPORANII SĂI

Bucureşti, editura Lider, 2009

http://fagarasultau.ro/2016/07/08/mircea-handoca/

 

eliade

 

Volumul editat de Mircea Handoca, este destinat receptării istoricului religiilor şi memorialistului, în contemporaneitate. I-au fost consacrate mărturiile spiritelor enciclopedice din perioada anilor 1935-1944: Emil Cioran, Constantin Noica, Octav Şuluţiu, Mihail Şora, Petru Comarnescu, Edgar Papu, N. Steinhardt, Vintilă Horia, Horia Roman. În anii postbelici,  Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Sandală Stolojan, Eugen Ionescu, Sergiu Al-George, Georges Dumezil, Paul Ricoeur, Henry Corbin, Douglas Allen, Mac Ricketts, Dennis Doeing, Norman Girardot au restituit un timp al memoriei. Au rămas memorabile conferinţele lui Eliade susţinute la  asociaţia „Criterion” şi în amfiteatrul Odobescu de la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. În volumul „Convorbiri cu şi despre Mircea Eliade”, Constantin Noica avea să cosemneze: conferenţiarul „transmitea ca în orice convorbire, acea fervoare a spiritului pe care n-am mai întâlnit-o la nimeni şi care, sunt sigur, date fiind succesele sale în străinătate, îl va fi întâlnit în toată viaţa. Nu era un om: era un blând incendiu care,  iată, a venit să încălzească inimile şi cugetele lumii intelectuale” (Edit. „Criterion”, p. 258). În arhiva lui Mircea Eliade, s-au descoperit 24 de scrisori ale lui Ionel Jianu din perioada anilor 1928-1936. Selectăm din mărturiile lui I. Jianu: „Mircea Eliade ne fascina prin curiozitatea sa intelectuală, prin puterea sa de muncă, prin vastitatea cunoştinţelor şi prin intensitatea trăirii. Miop, scund, cu părul roşcat, cu privirea ascunsă în dosul ochelarilor. Simţeai în el, o flacără vie, o ardere în alb. Trăia la o înaltă tensiune. Vorbea şi lucra cu fervoare. Ştia să descopere mereu tâlcuri noi, nebănuite, în interpretarea realităţii. Ştia să ne dezvăluie o nouă dimensiune a lumii. Era un spirit viu, un om viu” (Ionel Jianu, „Amintiri despre Mircea Eliade”, 1968). Primul roman al lui Eliade, „Isabel şi apele diavolului” este primită elogios de critica literară. Ionel Jianu concluzionează: „Originalitatea problematică din „Isabel” este văzută iradiind din foamea de absolut a generaţiei lui Eliade, care încearcă să se particularizeze prin certitudini şi exigenţe spiritualiste” (Ionel Jianu, „La faim d’absolu”, 1930).  Anii de prietenie sunt evocaţi de Ionel Jianu, în volumul „Un om, o viaţă, un destin”. Desprindem un crâmpei de gânduri ce se înscriu în memoria afectivă: „Deşi a plecat înaintea mea, din lumea aceasta pe care a îmbogăţit-o cu rodul muncii sale, totuşi, pentru mine, Mircea Eliade este o continuă prezenţă afectivă, o prezenţă spirituală, aşa cum a fost de-a lungul unei vieţi întregi”. Pentru Petru Comarnescu, „Insula lui Euthanasius” este o revelaţie. Dintre exegezele lui Steinhardt, se remarcă „Fantasticul lui Mircea Eliade” din volumul „Incertitudini literare”. „Fantasticul său”, scrie Steinhardt, „nu e un fantastic pur, ca al occidentalilor, ci  o dibuire a tainelor finale, o cercetare metafizică a marilor probleme”. În volumul „Monologul polifonic”, Steinhardt reliefează originalitatea şi ineditul scrierilor lui Eliade. „Suflul acesta nou de nesatisfacţie şi impetuoasă dorinţă de extindere culturală şi de luare de cunoştinţă a unui mirabil inventar încă nescormonit – Eliade şi l-a însuşit în forma-i cea mai înzestrată cu sorţi de izbândă” („Monologul polifonic, p. 33);  Eliade „deduce să ocupăm – în lume şi în duh – un punct strategic important: o răscruce, un loc de întâlnire şi convergenţă între două mari sisteme: european şi asiatic. Eliade a vrut să demonstreze universalizarea puterii simţitoare  şi cugetătoare a neamului său, să cucerească toate tainele, semi-tainele şi clar -obscururile  – că păreau ostracizate pe vagi, oropsite şi dubioase terenuri, dreptul de a pătrunde în cultură” („Monologul polifonic”, p. 34). Virgil Ierunca esenţializează opera eliadescă. Iată remarcile din jurnalul de idei, „Şantier”: „Singurătate, meditaţie, studiu – puteam găsi în aceleaşi condiţii oriunde în Europa. Dar aici (în India) există o anumită atmosferă de renunţare, de control asupra conştiinţei, de iubire – care îmi e prielnică. Nu teosofism, nici practici brahmane, nici rituale; nimic barbar, nimic creat de istorie. Dar o extraordinară credinţă în realitatea adevărurilor, în puterea omului de a le cunoaşte şi  a le trăi printr-o realizare lăuntrică, prin puritate şi reculegere, mai ales”. Însemnările din „Jurnalul” lui Virgil Ierunca readuc vivacitatea celui aplecat asupra studiului: „Prezenţa vie a lui Mircea Eliade e mai mult decât reconfortantă. O bucurie a dialogului, un respect pentru respiraţie mă năpădeşte ori de câte ori rămân singur cu el” (Virgil Ierunca, „Trecut-au anii. Fragmente de jurnal”, p. 20).  În prefaţa „Tratatului de istorie a religiilor”, Dumézil, remarca: „Pasionat, îndrăzneţ, înarmat cu imense lecturi şi cu o formaţie precisă de indianist, Mircea Eliade a făcut deja mult pentru studiile noastre: mă gândesc la yoga, la cele trei frumoase volume ale revistei române „Zamolxis” şi mai recent la magistrala punere la punct a problemelor şamanismului. Vom afla idei clare şi lămuritoare cu privire la structura şi funcţionarea gândirii mistice cu privire la noţiunile „arhetip” şi „repetiţie, idei cărora le dorim nu o viaţă lungă, ci o grabnică şi bogată fecunditate. Această carte îndeplineşte, astăzi, la Paris, în Franţa, un rol remarcabil; dacă istoricii creştinismului şi budismului şi, în general, ai diverselor religii sunt numeroşi printre noi şi eminenţi, prea puţini cercetători se consacră studiilor comparative şi generale”. În Franţa, Eliade colaborează la reviste prestigioase: „Critique”, unde publică eseurile: „Fenomenologia religiei şi sociologia religioasă”, „Actualitatea mitologiei”,  „Simbolism şi istoria religiilor”; „Diogene”, în care editează:   „Nostalgia paradisului în tradiţiile primitive”, „Prestigiile mitului cosmogonic”; „Preuves”, „Cahiers du Sud”. În 1948, Raymond Queneau îi propune redactarea capitolului „Literatura orală”, din revista „Encyclopedie de la Pléiïade”.  Bernard Pivot clasează printre cele cărţi ale omenirii, „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”: „Mircea Eliade ne oferă prin această carte, o sinteză a gândirii şi a cercetărilor sale asupra sacrului” (La bibliothèque idéale”).

Viorica Bica

Biblioteca Municipală „Octavian Paler”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s