LUCIAN BLAGA – „SOLAR E TÂLCUL…”


EXPOZIŢIE DE CARTE
LUCIAN BLAGA (9 mai 1895 – 6 mai 1961) – 55 de ani de la moartea poetului şi filosofului

„Lumina altora
Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu
eu cu lumina mea, sporesc a lumii taină” (Lucian Blaga)

IMG_20160517_101351Opera lui Lucian Blaga este „o viguroasă expresie a tendinţei de maturizare a culturii românești, în etapa decisivă a integrării ei în cultura europeană, după întregirea statului român, când orizontul spiritual s-a lărgit şi el, cuprinzând într-o singură vatră lumina provinciilor despărţite până atunci, ce de veacuri căutau întâlnirea lor în acelaşi hotar” (Eugen Todoran, „Lucian Blaga. Mitul poetic”).
IMG_20160517_101324Sunt expuse volumele: G. Gană, „Opera literară a lui Lucian Blaga”, D. Micu, „Lirica lui Lucian Blaga”, M. Bucur, „Lucian Blaga. Dor şi eternitate”, E. Todoran, „Lucian Blaga. Mitul poetic”, I. Pop, „Lucian Blaga, Universul liric”, M. Vaida, „Pe urmele lui Lucian Blaga”, V. Anania, „Rotonda plopilor aprinşi”, Alexandra Indrieş, „Sporind a lumii taină. Verbul în poezia lui Lucian Blaga”, Ion Bălu, „Viaţa lui Lucian Blaga”, Lucian Blaga, Bazil Gruia, „Blaga-Efigii documentare”, Indrieş Alexandra, „Corola de minuni a lumii”, Opere ( I-XI).
La început de veac, Lucian Blaga urmează calea propriului său ideal: „Lumea, adică tot ce există, nu vreau s-o înţeleg din mine, nici pe mine din lume, ci atât lumea cât şi pe mine din idealul spre care tind” (Lucian Blaga, „Pietre pentru templul meu”), întrucât „idealul” este însuşi omul: „Nu e eroic, când cugetarea te nelinişteşte cu „fără de-nţelesul” vieţii, să întrezăreşti totuşi, în adânca ta viaţă şi experienţă lăuntrică, un duh universal şi pulsul unui mare rost? Nimic înălţător nu se face pe terenul vederilor despre lume fără de-o luptă uriaşă împotriva gesturilor obişnuite ale gândirii. Daca cugetarea obişnuită nu e în stare să ne dezvelească misterul sfinxului, n-avem decât să privim nemărginirea prin poarta inimii noastre şi o vede curată, minunată şi dreaptă. E vremea să înţelegem o dată că dacă în noi înşine nu găsim contactul imediat cu veşnicia, nu-l găsim nicăieri în altă parte. Năruie-se timpul, cu toate câte sunt în el: Noi suntem tari!” (L. Blaga, „Pietre pentru templul meu”). Lucian Blaga defineşte structura liricii moderne ca structură interioară a „întregului” . În viziunea lui Blaga, virtuţile cuvântului poetic acced la cunoaşterea integrală a lumii care se includ în „ mitul modern al poeziei”. „Toate miturile vor să fie într-un anume fel, revelări ale misterului”, va statua L. Blaga în „Geneza metaforei”.
IMG_20160517_101222Poeziei, ca act de creaţie, i se atribuie valenţele unui sens ontologic. „Feţele veacului” impun un „nou stil”: „Există o ridicare în domeniul spiritului: fiecare vrea totuşi, să fie el însuşi fără nicio concesiune vreunei puteri individuale. A trăi întru absolut, înseamnă a te stiliza lăuntric, a primi o convenţie. A crea întru absolut , înseamnă a crea anonim , a fi impersonal, colectiv” (Lucian Blaga, „Filosofia stilului”). Esenţa înseamnă pentru Lucian Blaga, a accede spre spiritualitate. În opera sa sălăşluieşte „un permanent circuit valoric între planul poetic şi cel filosofic, în care poezia este gândită şi plăsmuită sub imboldul unor adânci şi neliniştitoare întrebări metafizice, deci, în perspectivă filosofică, iar filosofia este gândită şi construită ca o catedrală de idei-metafore, de idei-imagine, deci ca o construcţie deopotrivă teoretică şi artistică, folosindu-se în egală măsură, de idei-concepte şi idei-metafore în care orizontul mitic se suprapune celui istoric” (Al Tănase, „Lucian Blaga-filosoful poet, poetul filosof”).
„Duhul interior” al poeziei „zace între lucrurile neînţelese”: „Există lucruri adânci, care în lumina artei pot fi înţelese cu mult mai limpede decât în lumina ştiinţei. Se spune că apa unor mări e mai străvezie în lumina lunii decât în lumina soarelui”(L. Blaga, „Pietre pentru templul meu”).
IMG_20160517_101232Pentru definirea raportului dintre „principiul metafizic absolut” şi „cunoaşterea individuală”, „Marele Anonim” va statua Centrul mitic: „Marele Anonim este locul intenţiilor permanente, boltite peste lume. Mitic, putem numi acest loc „fiinţă”. Numindu-l astfel, nu vom pierde însă nici un moment din vedere că mitul e numai cârja presimţilor noastre liminare” Lucian Blaga, „Censura transcendentă”). Revelarea misterului este dată, în viaţa spiritului, de Marele Anonim. Omul sălăşluieşte sub constelaţii invizibile. Marele Anonim este „metafora orizontului misterului, un centru al epifaniei simbolice, prin care cel care percepe un raport simbolic, se găseşte în poziţia de centru al lumii” (E. Todoran).
Lumina din volumul „Poemele luminii” este o manifestare sensibilă a nemărginirii: ”o mare / şi-un vifor nebun de lumină făcutu-s-a-n clipă; / o sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi, / o sete era de lume şi soare” („Lumina”). Actul creației poetice este unul de transfigurare a realității imediate, „fie într-o corolă de minuni, , fie într-un tărâm al stingerii”. „Condiţia cosmică a omului, raportul eu-univers constituie supratema liricii lui Blaga”. „Acoperit în „Poemele luminii” de elanurile descătuşate de iubire, obiectivat mitologic în ciclul „Moartea lui Pan” din „Paşii profetului”, sentimentul caducităţii apare ca deplin asumat o dată cu al treilea volum de versuri, „În marea trecere” (George Gană). Opera dramatică este străbătută de un autentic lirism: „Tulburarea apelor”, „Meşterul Namole”, „Cruciada copiilor”, „Avram Iancu”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s