EXPOZIŢIE DE CARTE IN MEMORIAM EMIL CIORAN


EXPOZIŢIE DE CARTE
IN MEMORIAM EMIL CIORAN
(8 aprilie 1911-20 iunie 1995) 105 ani de la naşterea eseistului şi filosofului

„Am citit enorm toată viaţa, am citit ca un fel de dezertare. Am vrut să intru în filosofia, în viziunea altuia. Este o fugă în cărţi, un fel de a scăpa de sine” (E. Cioran)

IMG_20160405_145230
Gabriel Liiceanu: Domnule Cioran, aţi fost întotdeauna obsedat de problema destinului: destinele indivizilor-marile ratări, dar şi marile împliniri, în marginea cărora aţi scris câteva „exerciţii de admiraţie”- sau destinele popoarelor, cu gloriile şi decadenţa lor. Dar destinul dumneavoastră? Aţi vorbit mereu despre destinul altora. Aveţi aproape 80 de ani. Cum vă priviţi destinul?
E. Cioran: Aş spune că am avut destinul pe care l-am vrut. Am avut obsesia libertăţii, a ne-dependenţei – şi am obţinut-o.
Gabriel Liiceanu: Conştiinţa este pentru dumneavoastră un blestem. Drama conştiinţei este o temă recurentă în cărţile dumneavoastră.
E. Cioran: Eu vorbesc nu de conştiinţă în genere, ci de excesul de conştiinţă. Numai acest exces creează reacţiunea dublă şi contradictorie de orgoliu şi înfrângere totodată, numai acest exces te face să resimţi conştiinţa, simultan ca blestem şi premoniţiune. Iar insomnia este cea care îţi revelă conştiinţa ca exces. În mod normal, noi cunoaştem conştiinţa cu întreruperi permanente şi, în felul acesta, conştiinţa nu este o povară. Fiecare om începe mereu o altă viaţă, în vreme ce insomnia îţi arată că pentru tine nu mai există început. Abia insomnia te pune în faţa fenomenului conştiinţei fără întrerupere şi îţi arată că omul este singura fiinţă capabilă de conştiinţă, dar că totodată, el este prea slab pentru a suporta acest fenomen în forma lui originară” (Gabriel Liiceanu, „Itinerariile unei vieţi: E. Cioran. Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri – 1990”).
Din fondul de carte al bibliotecii sunt expuse referinţele critice şi opera lui Cioran: Richard Reschika, „Introducere în opera lui Cioran”, Gabriel Liiceanu, „Itinerariile unei vieţi: E. M. Cioran. Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri – 1990”), Eugen Simion, „Scriitori români comentaţi”, „Dicţionarul scriitorilor români”, coordonatori Zaciu Mircea, Marian Papahagi, Aurel Sasu; „Convorbiri cu Cioran”, „Scriitori români”, coordonator M. Zaciu, Emil Cioran, „Revelaţiile durerii”, Emil Cioran, „Istorie şi utopie”, Emil Cioran, „Schimbarea la faţă a României”, Caiete I-III”, Emil Cioran, „Tratat de descompunere”, Emil Cioran, „Căderea în timp”, Emil Cioran, „Despre neajunsul de a te fi născut”, Emil Cioran, „Ţara mea”, Emil Cioran, „Mon pays”, Emil Cioran, „Scrisori către cei de acasă”, Emil Cioran, „Ispita de a exista”, Emil Cioran, „Silogismele amărăciunii”, Emil Cioran, „Amurgul gândurilor”.
IMG_20160413_151649Opera lui Cioran este „o confesiune continuă, monologul unei conştiinţe agonice situate, cum ar spune eroul camusian din „Căderea”, în „anticamera morţii” (Dan C. Mihăilescu). IMG_20160413_151701Volumul „Pe culmile disperării” deschide tematica operei: „Nu ştiu ce e bine şi ce e rău; ce e permis şi ce nu e permis; nu pot condamna şi nu pot lăuda”. Peste ani, drama existenţială se va adânci: „spiritul sfâşie, nu înalţă”, „este infinit mai importantă problema suferinţei decât a silogismului”, sunt convins că nu sunt absolut nimic în univers, dar simt că singura existenţă reală este a mea”. În volumul „Cartea amăgirilor”, omenescul este descifrat în „melancolie, confuzie, eroism”. Eul se destramă, „plus-cunoaşterea se revelă a fi non-cunoaştere” (D. C. Mihăilescu). „Lacrimi şi sfinţi” pune „problema sfinţeniei nu la mod teologal ci în concretul pasional, pătimitor” (I. C. Mihăilescu). Ceea ce se relevă, este caracterul anteic al disperării, „pasiunea absolutului se naşte din atot-relativizare. Totul este afirmare prin negaţie, încât şi sentimentul apocaliptic devine mesianism edificator” (D. C. Mihăilescu). „Schimbarea la faţă a României” este străbătută de „ sentimentul metafizic al istoriei”. „Peste tot, suferinţa este dublată de scepticism, cunoaşterea totală, prin extaz, iar sarcasmul, de asumarea tragicului ca unică modalitate de valorizare a energiilor etnice” (D. C. Mihăilescu).

Viorica Bica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s