BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „OCTAVIAN PALER”-IN MEMORIAM OCTAVIAN GOGA


OCTAVIAN GOGA, „POETA VATES”
Expoziţie de carte
Motto: „Plânsori şi geamăte şi şoapte
De-a lungul apelor s-aştern,
Şi-n pacea miezului de noapte
Par smulse dintr-un plâns etern” (Octavian Goga, „De profundis”)

IMG_20160307_114429

Poet al satului natal şi al „dezrădăcinării”, al Transilvaniei şi al „pătimirii noastre”, „poeta vates” (proroc, vizionar şi mesianic), O. Goga a fost crainicul dezrobirii neamului (Ion Dodu Bălan). În viziunea criticilor literari, Octavian Goga a eternizat în versuri „energia spirituală, ţinuta demnă, fermitatea şi aspiraţiile spre înălţimi a confraţilor răşinăreni, adunând în suflet jalea şi mânia mocnită a strămoşilor” (Ion Dodu Bălan).
Din fondul de carte al bibliotecii, sunt expuse volumele: George Călinescu, „Istoria literaturii române”, Alexandru Piru, „Istoria literaturii române de la început până azi”, Dumitru Micu, „Scurtă istorie a literaturii române”, Eugen Lovinescu, „Opere”, Pompiliu Constantinescu, „Scrieri”, vol. III, Ion Rotaru, „O istorie a literaturii române”, „Dicţionarul scriitorilor români”, coordonatori Zaciu Mircea, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Mircea Goga, Lexicul şi structura stilului în poezia lui Octavian Goga”, Ion Dodu Bălan, „Octavian Goga”, Mircea Popa, „Octavian Goga între colectivitate şi solitudine”, „Octavian Goga în corespondenţă”, Eugen Lovinescu „Critice”, vol. I, Tudor Vianu, „Studii şi portrete literare”, Iancu Constantinescu, „Octavian Goga”, O. Papadima, „Neam sat, oraş în poezia lui Octavian Goga”, D. Popovici, „Mesianismul poetic în opera lui Octavian Goga”, Al. Piru, „Varia”, Tudor Vianu, „Scriitori români”, vol. III, „Octavian Goga. Pagini publicistice”, Octavian Goga, „Precursori”, Octavian Goga, „Poezii”, Octavian Goga, „Ne cheamă pământul”, Octavian Goga, „Cântece fără ţară”, Octavian Goga, „Mustul care fierbe”.

IMG_20160307_114621
Satul „din margine de codru”, „orfan de cântece şi glume” şi cu mult „prinos de jale” este satul Răşinari. Versurile se plămădesc din amintiri. Răvaşul turmelor de oi îi „duce mintea-n alte vremi / Cu slova-i binecuvântată. În pragul zilelor de demult / Parcă te văd pe tine, tată. /Şi parc-aud pocnet de bici…(„Casa noastră”). Dorul de sat, poartă accentele înstrăinării, „dezrădăcinării”: De ce m-aţi dus de lângă voi, / De ce m-aţi dus de-acasă? / Să fi rămas fecior de plug, / Să fi rămas la coasă” (Bătrâni”).
În ciclurile de poezii Ne cheamă pământul”, „Din umbra zidurilor”, „Război”, „Noi”, „În sat”, jalea „transcende condiţia umană”, iar Oltul este invocat pentru a răzbuna suferinţele neamului: „Dar de ne-om prăpădi cu toţii, / Tu, Oltule, să ne răzbuni!”. Tonul mesianic, acoperă versurile: „A mea e lacrima ce-n tremur / Prin sita genelor se frânge, / Al mei e cântul ce-n pustie / Neputincioasa jale-şi plânge. Ci-n pacea obidirii noastre, / Ca-ntr-un întins adânc de mare, / Trăieşte-nfricoşatul vifor / Al vremilor răzbunătoare” (Plugarii”). Versurile „La noi sunt codri verzi de brad / Şi câmpuri de mătasă; La noi, atâţia fluturi sunt, / Şi-atâta jale-n casă…” („Noi”) dobândesc accente elegiace.

IMG_20160307_114724
Din poezia lui Goga răzbate „o anume asprime, un fel de epos încremenit în linii dure, de frescă severă” (Ion Rotaru, „O istorie a literaturii române”). Cântarea „pătimirii noastre” devine leitmotiv al versurilor din „Dimineaţa”, „În codru”, „Pe înserate”. Clopotul este un simbol al jalei „înstrăinatului Ardeal”: „Domol, purcede glas de schijă / De la clopotniţa din deal, / Să povestească lumii, jalea / înstrăinatului Ardeal” Pământul „cu ţarinele înstrăinate, codrul şi munţii, Oltul şi Mureşul, cerul cu cetăţile de stele, ţăranii lui Goga sunt frânturi de epopee, epopeea unui mileniu de robie şi suferinţă, de luptă şi nădejde” (Ion Dodu Bălan). Plânsul, lacrima, geamătul, poartă pecetea unei „elegii eroice”. În apele „Oltului”, „dorm cântecele noastre, toate / Şi fierbe tăinuita jale / A visurilor sfărâmate”.

Octavian_GogaTudor Vianu, „Scriitori români”, vol. III-„Octavian Goga vorbind studenţilor”
Strălucita manifestare căreia i-am fost părtaş, a vorbit adânc celor de faţă. O existenţă omenească se desfăşurase înaintea noastră, proiectată de o voinţă de sinceritate şi adevăr, puţin obişnuită. Plin de gândurile pe care o astfel de împrejurare le poate trezi în mintea cuiva, ne întrebăm dacă soarta unui om este cadrul ostenelilor sale sau fructul lor. Amintirea celor auzite de la Goga, ne făcea însă să eliminăm controversa cel puţin pentru cazul lui fericit în care natura umană, moştenirile primite în sânge şi ostenelile acceptate şi iubite, au găsit drumul conlucrării lor armonice.
Octavian Goga a evocat mai întâi, peisajul natal al Răşinarilor, satul din poalele munţilor care dădeau copilului dorul de a-i urca şi de a privi dincolo, către „Ţara liberă”. Duhul munţilor, unde se născuse şi tatăl, se amesteca însă în sufletul lui Goga cu duhul şesurilor, de unde venea mama. Există o psihologie a munţilor deosebită de aceea a şesurilor. Muntele invită la cugetare şi la faptă; şesul invită la reverie…Cele două înrâuriri ale naturii aduse pe unda eredităţilor îndepărtate, au determinat, deopotrivă, pe luptătorul politic şi pe poet.” „Tudor Vianu, „Scriitori români”, vol. III-„Octavian Goga vorbind studenţilor”).

Viorica Bica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s