CONSTANTIN NOICA-„BRÂNCUŞI A SCULPTAT INFINITIVE LUNGI”


Constantin Noica
Brâncuşi a sculptat infinitive lungi

index

„Brâncuşi s-a ocupat de regele formelor gramaticale, de infinitivul lung. De la „a se naște-naștere” şi până la „a se surpa-surpare”, tot ce e creştere, trecere şi petrecere, tot ce e încercare, ispitire şi împlinire, se lasă descris de infinitivele lungi. Sub însufleţirea lor, lucrurile prind viaţă, totul intră în înmugurire şi, ca toiagul lui Moise, care odrăslea, fiinţa lumii se preface în fire, adică într-un infinitiv lung. Brâncuşi a sculptat germinarea, aşa cum a sculptat adormirea, înălţarea şi, peste tot, desăvârşirea, ca o neîncetată mângâiere a formelor, întocmai pietrei spălate de apă. Nu a redat zborul, ci zburatul, zburarea. Sărutul lui nu e un simbol, nici un act simplu, ci e un proces fără de capăt, o sărutare. Pe Domnişoara Pogany a tradus-o într-un infinitiv lung. Nu se poate sfârşi cu nimic, sfârșitul însuşi e „săvârşire”. Dar, ocupându-se cu regele formelor gramaticale, Brâncuşi a regăsit firesc începuturile, de care singur suveranul, de care singur, suveranul acela se întâmplă să ştie, în societatea civilizată a cuvintelor. Căci, într-adevăr, ce este mai originar, mai primitiv în rostirea omului, decât ceva de ordinul infinitivului lung. Undeva, în pădurile sale, omul începuturilor nu ştia decât să dea nume lucrurilor ele însele, dar le prindea stările şi procesele; aici e o foşnire, aici e o curgere sau o alergare; ceva îi putea fi ameninţare, altceva, prilej de îndestulare şi fericire. Foamea, frica, erosul, toate sunt întâi infinitive lungi. Iar cel mai adevărat infinitiv ling e cel care acoperă pământul întreg şi vieţile oamenilor laolaltă, după cum se întinde peste tăcerile cerului: e tăcerea. Dintre tăceri, Brâncuşi a ales-o pe cea adâncă, mai grăitoare decât toate, tăcerea omului şi a sculptat-o. „A tăcea-tăcere”, ce lung infinitiv! Vreo mie şi ceva de ani se făcuse el neauzit în lumea din care avea să se desprindă, cu stâlpi de pridvoare şi cu verbe, Brâncuşi! Dar din tăcerea aceasta, el avea să facă un monument universal”.

Lasă un comentariu