PAPA GRIGORE I. PROGRAMUL DE VACANŢĂ „TOATE PÂNZELE SUS!”


PAPA GRIGORE I CEL MARE

VLĂDUŢ MIHAI CREANGĂ. CLUB „LAUDATIO”

 LICEUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

Papa Grigorie I (latină : Gregorius I; 540 ? – 12 Martie 604), cunoscut sub numele de Sfântul Grigore cel Mare, a fost papa între 3 septembrie 590 până la moartea sa în 604. Grigorie este bine cunoscut pentru scrierile sale, care au fost mai prolifice decât oricare dintre cele ale papilor predecesori lui. Este, de asemenea, cunoscut sub numele de „Sf. Grigorie Dialogul” în creștinismul răsăritean (ortodoxism).

foto1

De-a lungul Evului Mediu a fost cunoscut sub numele de „Părintele cultului creștin”, datorită eforturilor sale excepționale de revizuire a cultului roman din zilele sale. Contribuțiile sale la dezvoltarea „Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite”, încă în uz în ritul bizantin, au fost atât de semnificative încât el este în general recunoscut ca autorul acesteia.

A fost primul dintre papi provenit dintr-un mediu monastic. Grigore este doctor al Bisericii și unul dintre Sfinţii Părinții latini ai acesteia. Este considerat sfânt în Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă de Est, Comuniunea Anglicană şi în unele biserici luterane. Imediat după moartea sa, Grigorie a fost canonizat de opinia publică. Reformatorul protestant Jean Calvin îl admiră pe Grigore și declară în lucrarea Institutio Christianae religionis că Grigorie a fost ultimul papa bun. El este sfântul patron al muzicienilor, cântăreților, elevilor şi al dascălilor.

Tinerețea

PM706Data exactă a nașterii lui Grigorie este incertă, dar e de obicei estimată la aproximativ la anul 540, în orașul Roma. Părinții lui l-au numit Gregorius care conform lui Aelfric este un nume grecesc, care înseamnă în limba latină Vigilanțiu, care se traduce vigilenţă. Aelfric continuă:  El a fost foarte atent la poruncile lui Dumnezeu. Grigorie s-a născut într-o familie bogată de patricieni romani cu legături strânse cu Biserica. Tatăl său, Gordianus, care a servit ca senator și care pentru un timp a fost prefectul orașului Roma, a avut de asemenea poziția de Regionarius în biserică, despre care nu se știe nimic mai mult. Mama lui Grigorie, Silvia, a fost dintr-o familie bună și a avut o soră căsătorită, Pateria, în Sicilia. Mama lui și două mătuși paterne sunt onorate de bisericile catolice și ortodoxe ca sfinți. Stră-stră-bunicul lui Grigorie a fost papa Felix III, candidatul regelui got Theodoric. Alegerea lui Grigorie la tronul pontifical a făcut din familia lui dinastia clericală cea mai distinsă din acea perioadă. Familia lui deținea o vilă suburbană pe Dealul Caelian. Ca majoritatea tinerilor de rangul său din societatea romană, Sfântul Grigorie a fost bine educat, învăţând gramatica, retorica, ştiinţele, literatura, precum și dreptul, și excelând în toate. A devenit oficial guvernamental, avansând rapid în rang şi devenind, ca și tatăl său, prefectul Romei, cea mai înaltă funcție civilă din oraș, la doar treizeci și trei de ani. Cariera publică însă avea să se termine odată cu moartea tatălui său. Grigore a renunțat la înalta funcție deținută și a intrat în viața monastică. Afinitatea pentru traiul monahal s-ar putea datora familiei sale, mama sa trăind ca o sfântă, iar surorile tatălui său erau călugărițe. Astfel Grigore și-a împărțit întreaga avere săracilor și a ctitorit șapte mănăstiri, dintre care șase în Sicilia. Și-a transformat casa părintească de pe Colina Caelius în mănăstire închinată Sf. Apostol Andrei, în care a adăpostit călugării benedictini, alungați din mănăstirea Monte Cassino de longobarzii care încercau să cucerească peninsula italică. Grigore însuși s-a retras aici, dorind să rămână simplu călugăr benedictin. După multe secole, mănăstirea Sf. Andrei a fost dedicată celui care a întemeiat-o, Sfântului Grigore (Mănăstirea Sf. Grigore cel Mare de pe Caelio).

gregorygreat2

Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon și în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (lat. apocrisiarius), ambasador la curtea imperială din Constantinopol, funcție ocupată timp de șapte ani, până în 585. Ca ambasador pe lângă împăratul Tiberiu I Constantin și succesorul acestuia, Mauriciu, le-a cerut să ajute Roma supusă atacurilor longobarde. A fost rechemat la Roma, unde, ales abate, și-a reluat viața de călugăr în mănăstirea sa. A fost consilier al papei Pelagius al II-lea, când acesta i-a cerut ajutorul pentru a reuni episcopii din nordul Italiei cu Roma, aflați în schismă din cauza poziției luate de papa Vigiliu în privința condamnării „Celor Trei Capitole”.

Alegerea ca papă

După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590. După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie de ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat.

Opera

Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul. A compus Liturghia darurilor înaintesfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare. Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxă și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare. A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză.

Sărbători

în calendarul latin: 3 septembrie (ziua în care a fost hirotonit întru episcop, în anul 590) și 12 martie (ziua morții) în calendarul bizantin: 12 martie în calendarul lutheran: 12 martie în calendarul anglican: 3 septembrie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s