Biblioteca Municipală „Octavian Paler” şi bzf.ro vă invită la lectură


Daniel, J. Mahoney. Dincolo de ideologie. Aleksandr Soljeniţîn Iaşi, editura Polirom, 2011

5

Autorul restituie memoriei contemporaneităţii, personalitatea gânditorului rus, Alexandr Soljeniţîn, laureat al premiului Nobel. În volum se abordează „chestiunea Rusiei” din două perspective: „manifestările acesteia în prezent şi în trecut, precum şi condiţia neschimbată a omului în calitate de fiinţă umană”. Patriotismul său adânc dar chibzuit şi meditativ, nu uită niciodată demnitatea ireductibilă a sufletului în orice timp sau loc”.

Mesajul pe care îl transmite Soljeniţîn, umanităţii, este universal. Filosoful politic francez Chantal Delsol a remarcat că Soljeniţîn este un critic intransigent al maniheismului care se află în centrul concepţiei ideologice. „Neputinţa de a contempla drama sufletului uman-faptul că binele şi tăul pulsează în fiecare inimă-împreunează concepţia totalitară şi cea postmodernă. Prima, identifică răul în ideea (demodată din punct de vedere istoric) de clasă care trebuie depăşită şi suprimată. Cea din urmă caută răul în structurile opresive ale dominaţiei de gen sau rasiale. Depăşirea ideologiei presupune, întâi de toate, respingerea maniheismului care, inevitabil, conduce la împietrirea spirituală precum şi la violenţă şi tiranie ”. Confruntarea „desidentă” cu ideologia, semnifică în viziunea lui Delsol, lupta cu autoritarismul sau tirania. Încercarea de a reface „ordinea lucrurilor”, „o ordine reflectată în drama sufletului uman aşa cum se arată privirii, nedeformată de himerele istoriei şi ale ideologiei. Izbăvirea de ideologie reprezintă o precondiţie pentru restabilirea filosofiei adecvat înţelese-articularea acelor experienţe universale care definesc condiţia umană”. Cartea aprofundează „Arhipelagul Gulag”, cât şi scrierile lui Soljeniţîn despre condiţia politică a omului modern, guvernarea realistă, de centru a lui Piotr Stolâpin din perioada anterioară Primului Război Mondial, revoluţia bolşevică, reflecţia asupra „căinţei şi autolimitării” ca „pioni spirituali ai unei lumi postideologice”.

Ultimul capitol cuprinde o analiză detailată a poemelor în proză editate de desidentul rus ce se instituie într-o meditaţie asupra vieţii, a morţii, a sufletului uman. Cel de-al doilea volum al „Arhipelagului Gulag” se deschide cu „o măreaţă metaforă” după remarca lui Martin Malia. Este un amplu rechizitoriu contra totalitarismului comunist. Soljeniţîn descinde în originea partidului unic, a terorii de clasă, a „muncii corecţionale” din Uniunea Sovietică, întorcându-se până în anul 1917. „Gigantică saga a puşcăriilor, cronică a ocnei sovietice, odisee a diferitelor şi nenumăratelor valuri de surghiuniţi, enciclopedie a lumii lagărelor, manual de etnografie pentru studierea naţiunii zekilor, „Arhipelagul” nu putea să devină decât un memorial în care s-au aliniat în şiruri două milioane de nume. Lumea lui Soljeniţîn este însufleţită, pneumatică, ea este pătrunsă de la un capăt la celălalt de suflul Frumosului-Adevărului-Binelui, cu alte cuvinte, al divinului. În lumea unde domneşte samavolnicia, numai arta este capabilă să spună adevărul, deoarece criteriul adevărului este în egală măsură, criteriul „frumosului” şi al „binelui” (Georges Nivat).

Cele trei volume ale „Arhipelagului” argumentează faptul că sistemul represiunii prin lagăre datează de la întemeierea regimului bolşevic. „Linia care desparte binele şi răul, traversează inima fiecărui om. Dar cine va prăpădi un crâmpei din inima sa?” (Soljeniţîn, „Arhipelagul Gulag”).

„Arhipelagul” represiunii este „contemporanul salvei trasă de crucişătorul Aurora, bubuiturile de tun care au dat semnalul loviturii de stat bolşevice sin Sankt-Petesburg în octombrie 1917”. Lenin a fondat poliţia secretă a lui Felix Dzerjinski, Ceka, „sabia şi scutul” partidului comunist. El a fost cel care a ordonat persecuţia credincioşilor şi a demarat luării de ostateci „spre a fi exterminaţi ca măsură de intimidare sau de represiune împotriva inamicului militar sau împotriva mulţimii revoltate”. El este cel care a creat în Uniunea Sovietică lagărele de muncă forţată pentru a „curăţa pământul rusesc de toate insectele dăunătoare”. Dezumanizarea „opoziţiei reale şi imaginare” este trăsătura definitorie a culturii politice leniniste, argumentează Soljeniţîn. Autorul volumului conchide: „Lenin şi nu Stalin a fost cel care a început practica eliminării indivizilor sau a grupurilor pur şi simplu în baza originii de clasă. În aceste condiţii, stalinismul a însemnat o dezvoltare logică, dacă nu, chiar inevitabilă, a totalitarismului iniţial al lui Lenin”. Editarea în Occident între anii 1974-1978 a „Arhipelagului Gulag” a generat controverse. Intelectuali liberal-stângişti au combătut teoria lui Soljeniţîn conform căreia stalinismul îşi are originea în leninism cât şi faptul că regimul sovietic leninist şi stalinist a întruchipat răul în forma sa pură. În timp, concluziile lui Soljeniţîn au fost mai puţin polemizate. „Punerea sub acuzaţie a ideologiei de către Soljeniţîn este larg, dacă nu chiar unanim, împărtăşită. „Cartea neagră” a comunismului este în această privinţă, instructivă”. „Cartea neagră” analizează cu minuţie, „crimele, teroarea şi represiunea” şi definesc „codul său genetic” . Este o relatare a „violenţei politice şi a represiunii în Uniunea Sovietică sub Lenin şi Stalin”, ce are la bază documente de arhivă puse la dispoziţia cercetătorilor după prăbuşirea comunismului în 1991.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s