OCTAVIAN PALER, „peregrinul transilvan” în lumea ideilor


Critic literar, prof. dr. univ. Ioan MARIŞ

Revista TRANSILVANIA

1

Scriitor greu de încadrat într-un canon literar, tocmai fiindcă el refuză comoditățile oferite de o ideologie estetică anume, Octavian Paler impune prin ținuta şi scrisul său un canon ce l-am putea pune în ecuația unei înalte idei morale formulate de metafizica kantiană din Critica rațiunii practice: „Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admirație și venerație (…) Cerul înstelat deasupra şi legea morală în mine”. Putem vorbi în cazul scriitorului Octavian Paler de un sublim al preeminenței ideii morale, iar discursul literar al autorului. Vieții ca o corida, discurs ce problematizează teme și motive perene în istoria culturii umanității, impune o perfectă adecvare a formei, a genului, în mare parte eseistic, la ideea pe care o ia în posesie.

Scriitorul a debutat relativ târziu cu un volum de poeme Umbra cuvintelor – definiţii lirice, (1970). Volumul e o provocare, în sensul că îl introduce pe cititor în „umbra cuvintelor” ce germinează înțelesuri ca o deschidere ce trimite la logos, la arhetipuri ca în sculptura lui Constantin Brâncuși.

Călător modern într-o lume postmodernă, Octavian Paler se caută mereu pe sine; călătoria fiind – spune el – un drum spre adevărurile noastre, un prilej de clarificări ale angoaselor ce transpar mai totdeauna în textele ce se rostuiesc, dincolo de informație, descripție, document, în eseistică, poezie, literatură validate de o înaltă exigență estetică.

Toate călătoriile scriitorului pe urmele unor mari culturi şi civilizații sunt niște călătorii interioare, niște epifanii ca „mitologii subiective” cu deschidere spre o meditație ce ne pune în vecinătatea teribilelor cugetări ale Eclesiastului, dar şi al miturilor întemeietoare pe care le interoghează, din perspectiva aflării, dacă nu a unor noi adevăruri cel puțin, a unor drumuri inițiatice, a unor coduri morale ce ar putea provoca o lume aflată în impas, o lume în care omul se pare că a rămas singur într-un univers ce nu-şi mai revelă semnele, fie ele şi runice, cum ar spune Blaga.

În Oedip, Ulise, Tezeu, Ariadna, Narcis, Sfinxul, Sisif, scriitorul se proiectează pe sine, căutând, aproximând posibile răspunsuri la dezordinile interioare ale sale şi ale lumii în care trăiește, selectând din aceste mituri reificate în timp de istorie şi literatură, înțelesurile morale, acel imperativ moral categoric (în sens kantian) care ar putea salva lumea din marasmul prin care trece. E aceasta o utopie? poate – ne-o spune scriitorul – şi tot el se întreabă retoric di,că am putea trăi fără utopii. In spațiul dezbaterii etice Octavian Paler se apropie de gânditorii anilor ’30, de generația lui Mircea Vulcănescu şi Emil Cioran, cu deosebirea că patosul tragic al acestei generații, patos venit şi prin V. Pârvan, se limpezește într-o deschidere spre politropia paradigmei marii culturi a Greciei antice, cu prelungiri în Renașterea europeană.

Aceste meditații în confruntarea cu marile culturi şi civilizații se regăsesc în Mitologii subiective. Octavian Paler realizează adevărate scenarii tensionate dramatic, în care mitul şi istoria (până la urmă, istoria în concepția celor vechi e tot mit) devin adevărate personaje chemate de scriitor la un divan al înțeleptului cu lumea. Interpretând mitul lui Oedip, eroul ce simbolizează metonimic vina tragică, autorul notează, în marginea înălțării eroului prin suferință şi umilință: „pe o asemenea umilință aș vrei să-mi întemeiez şi eu orgoliul: să las Sfinxul să mă întrebe orice…”

Ulise, eroul ce personifică șiretenia, istețimea, e în mitologiile lui 0. Paler i,u căutător al vetrei, al Ithakăi ca ordine interioară. Memoria îl duce spre Ithaka, iar libertatea şi fericirea nu ființează înafara memoriei ce-l livrează vetrei. De altfel în aproape toate scrierile lui O. Paler memoria devine un leit-motiv, memoria ca destin, memoria care 1-a marcat pe scriitor, memoria funcționând în ipostază unor Erinii moderne: „Sufăr de un exces de memorie cum suferă alții de un exces de acid gastric”.

Implicarea scriitorului în istorie, civismul său ne dezvăluie un spirit luminat care îşi asumă cu preeminenţă datul ontologic într-o fertilă meditație pe tema terorii, a fricii, a relației dintre victimă şi călău. În Apărarea lui Galilei (1976), îl auzim pe eroul său, convins că e mai important să trăiești și să impui adevărul decât să devii victimă a acestuia, rostind apoftegmatic: „urăsc călăii, însă nu mi se pare important să-i urăsc ca victimă, prefer să-i urăsc contestându-i prin strigătul meu de bucurie; acest strigăt poate fi mai elocvent decât flăcările unui rug (…) Nu dacă tu ai fost sau n-ai fost martor. Ci dacă erai în stare să fii. Adică dacă erai în stare să suporți cu orice preț adevărul unei idei în care crezi”.

Octavian Paler în tot ce a scris şi scrie suportă supliciul adevărului în care crede, în Viața pe un peron, o carte cum s-a spus cu o tentă kafkiană, eroul narator în confesiunea sa, confesiune situată la nivelul unui discurs alegorico-parabolic, e un învinovățit fără vină. El pare să ne spună că frica nu e de natură religioasă sau metafizică, ci e mai degrabă un flagel al omului căzut în istorie, un flagel ce se cere refuzat zilnic, un fel de moarte. Eroul narator, profesorul de istorie se confesează diegetic, exorcizându-şi teama, simțindu-se culpabilizat fără vină. Fiecare-şi duce crucea, dar el, personajul narator se născuse „gata răstignit”, îmblânzitorul de cobre, dresorul de câini, toposul gării dezafectate, mlaștina, toate acestea textualizate în maniera parabolei dau dimensiunea unui proces de rinocerizare sub presiunea terorii şi fricii. Fiecare dintre noi poartă la sân o cobră şi o mangustă ca antidot la veninul (frica-teroarea) cobrei. Celălalt roman Viața ca o coridă e un text în aceeași manieră epică, discursul pendulând între diegeză şi jurnal. Scriitorul e aici matadorul ce intră în arena labirintică unde-1 așteaptă minotaurul – mașina de scris.

În cea mai recentă carte apărută sub semnătura lui Octavian Paler, Autoportret Într-o oglindă spartă, autorul vine cu „o mărturisire de bătrânețe” căutându-şi în Lisa copilăriei un topos în care nu se mai regăsește.

Totul – pare a ne spune scriitorul, pe urmele Eclesiastului – e deşertăciune şi vânare de vânt; şi totuși există ceva luminos în această carte, câteva decupaje în care se desenează chipurile părinților, chipul mamei învăluit în melancolia duioasă a amintirii: „Mama a tăcut mai mult decât a vorbit. De câte ori mă gândesc la ea, îi aud întâi tăcerea (s.n.), abia apoi îi văd chipul. (…) Nu cred că mi-a dat mai mult de trei, patru sfaturi în toată viața. Şi toate aveau același înțeles; să fac numai ceea ce se cuvine”. Există în carte un personaj ce se caută pe sine, este copilul din Lisa ajuns aproape octogenar care încă se mai întreabă: „de ce sunt singur la 77 de ani, singur într-o cameră ticsită de cărţi?”. Această temă a autorului, o proiecție auctorială în „oglinda spartă” a amintirilor în chipurile tăcerii, e o exorcizare a trecutului transformat în cuvinte, o adevărată epifanie în care glosele din cărți şi autori celebri intră într-o firească intertextualitate, la nivelul unui discurs mixt, cu meditațiile autorului, fiindcă, nu-i aşa, trecutul e transformat în cuvinte: „Totul devine limbaj. O viată poate fi împlinită nu numai printr-o reușită, ci şi printr-un eșec” (Don Quijote). Asemeni lui Cioran care trăia şi se vedea, stând la Paris, pe Coasta Boacii din Răşinari, şi Octavian Paler se vede din București trăind la Lisa cu amintirile sale: „Ca să trăiesc în Lisa – mărturisește el în textul ce-1 publicăm – la propriu, adevărat, trebuie să stau la București”. Autorul adăugă prin această carte încă o confesiune la literatura sa subiectiv-confesivă, o mărturisire deopotrivă comunicare şi cuminecare ce postulează, prin sinceritate şi autenticitate, limita. Face această confesiune într-un stil elegant şi sobru, într-o scriitură peste care se așterne aura unei melancolii ca leac împotriva uitării.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s