CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, ÎNSEMNE ALE TIMPULUI


 

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, ÎNSEMNE ALE TIMPULUI. Bica Viorica. Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş

 IMG_20140906_205640

Celebrăm în acest an 300 de ani de la martirajul voievodului Constantin Brâncoveanu, prilej de a releva multipla sa personalitate. Paginile de istoriografie literară şi artă brâncovenească statornicesc un timp al memoriei. Sunt însemne ale timpului ce instituie dimensiunea culturală brâncovenească în spaţiul românesc şi universal. 

În volumul „Istoria literaturii române vechi”, N. Cartojan consemna: „rareori în trecutul nostru zbuciumat, o domnie a avut norocul să aibă parte de atâţia cronicari ca domnia lui Constantin Brâncoveanu. Dăinuirea ei îndelungată, prosperitatea crescândă a ţării, înflorirea culturală, sprijinul acordat creştinilor din Răsărit, care gemeau sub apăsarea păgână, şi apoi, repedea prăbuşire: arestarea lui Brâncoveanu şi a copiilor săi, închiderea în fioroasa temniţă a celor şapte turnuri şi, în sfârşit, sângeroasa decapitare pe ţărmurile Bosforului a tatălui şi a celor patru copii ai săi cu ginerele Văcărescu-toate aceste evenimente au avut un răsunet adânc în sufletul contemporanilor”.
Cronica oficială a lui Radu Greceanu, „Istoria domniei lui Constantin Brâncoveanu, voievod” (1688-1714) a fost scrisă în mai multe etape. Cărturar înzestrat, a încredinţat cronica, tiparului, în 1693, anul în care reconstituie din memorie evenimentele anterioare domniei lui Constantin Brâncoveanu, pe care continuă, să le consemneze până în 1688. Pentru anii 1699-1707 se cunosc două versiuni ale cronicii brâncoveneşti, redactate de Greceanu. Asupra celei iniţiale se revine în 1707. Versiunea revizuită deconspiră manifestările inamicilor politici. Însemnările anilor 1707-1714 adoptă un ton vehement şi o atitudine neîndurătoare faţă de adversari. Conflictul izbucnit în 1707 între Brâncoveanu şi Cantacuzini este inclus în cronică. Din evenimentele externe-neîncrederea Porţii faţă de ţară şi domn, obligaţiile crescânde impuse de turci, răzbate tonul sumbru al redactării.
„Anonimul brâncovenesc” înmănunchează memoriile unui contemporan al lui Brâncoveanu care relatează „fără nicio urmă de adulaţie, deşi cu căldura unui partizan al politicii brâncoveneşti şi adversar al Cantacuzinilor, cărora le impută pe un ton violent pieirea înţeleptului domn” (Cartojan). Cronica narează evenimentele de la moartea lui Şerban Vodă şi urcarea pe tron a lui Brâncoveanu până la începuturile domniei lui Ştefan Cantacuzino.
Cronica lui Radu Popescu, „Istoriile domnilor Ţării Româneşti”, începând de la descălecare, tratează istoria Ţării Româneşti, sincronic cu a ţărilor învecinate: Moldova, Ardealul, Turcia, Rusia. În versiunea publicată de Bălcescu, cronica înfăţişează evenimentele din Ţara Românească între anii 1714-1729. Din manuscrisele de la Biblioteca Academiei Române, reiese că Radu Popescu a încheiat domnia lui Şerban Cantacuzino şi a narat succint domnia lui Brâncoveanu. Din punct de vedere cultural, epoca lui Brâncoveanu înfăţişează „o încrucişare a două influenţe diferite: una venită din Occidentul catolic şi romanic, influenţa italiană, iar alta, venită din sudul ortodox, influenţa grecească” (Cartojan). Constantin Brâncoveanu a fost un erudit. Operele din biblioteca păstrată în casele cu „ecou de baroc apusean” de la Mărgineni, atestă pasiunea pentru lectură şi aprofundarea textelor. Biblioteca umanistă din secolul al XVII-lea indică sfera de interes cultural, solida cultură teologică a lui Constantin Brâncoveanu. Aici se găseau texte fundamentale ale doctrinei ordinului iezuit, opere ale teologilor italieni, flamanzi, spanioli, englezi şi polonezi, ediţii pariziene din secolele XVI-XVII ale părinţilor bisericii apusene şi răsăritene.
În anul 1700 apare în tipografia de la Snagov, „Floarea darurilor”, după un text grecesc adus de la Muntele Athos, de un boier al lui Brâncoveanu. În anul 1713 se tipăreşte la Snagov, romanul fantastic al lui Alexandru cel Mare, „Alexandria”, care are la bază, o versiune italiană. Colecţia de maxime, „Pilde filosofeşti” a fost tradusă în italiană de Del Chiaro, după un text original francez.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Brâncoveanu reorganizează Şcoala grecească din Bucureşti, întemeiată de Şerban Cantacuzino în Mănăstirea de la Sf. Sava. Preocuparea pentru clasicismul elen şi aprofundarea ortodoxiei, l-a determinat pe domnul Brâncoveanu, să aducă dascăli greci renumiţi cu studii făcute în Occident. Domnitorul era pasionat de arta manuscriselor iluminate. „Liturghierul grec”, copiat de ieromonahul Calinic, „în fine trăsături caligrafice şi împodobit cu minunate miniaturi de evanghelişti şi cu frontispicii, chenare şi iniţiale de flori şi de păsări stilizate” (Cartojan) este un exemplar remarcabil al genului. Cronicile vremii îi amintesc pe Maiota, predicatorul curţii, Panait Sinopeus, Ioan Comnenul, autor de cărţi teologice. Sub auspiciile Patriarhului Dosoftei se publică cărţi greceşti, menite să facă cunoscute normele dogmatice ale ortodoxiei. În tipografia domnească a lui Constantin Brâncoveanu, s-au imprimat între 1690 şi 1716, treizeci şi una de cărţi greceşti, destinate consolidării ortodoxiei. Prefeţele publicaţiilor greceşti consemnează aportul lui Brâncoveanu pentru menţinerea ortodoxiei în forma grecească. Brâncoveanu a fost un susţinător fervent al unităţii religioase a românilor. Tipărirea cărţilor de dogmatică, adăpostul acordat patriarhilor greci s-au înscris în campania pentru menţinerea ortodoxiei.
În cei 26 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu a dat culturii Ţării Româneşti, „cea mai mare strălucire din istoria ei, asigurându-i cea mai întinsă iradiere în lumea răsăriteană” (Ivaşcu, „Istoria literaturii române”). Cartojan consemnează: „Faţă de turci duce la virtuozitate diplomaţia aurului, preconizată de strămoşul Neagoe, în aşa măsură, încât funcţionarii imperiului se dădeau în vânt spre a fi însărcinaţi cu misiuni la Altân-bey, prinţul aurului”.
„În pragul unei lungi perioade de eclipsă politică ce va caracteriza epoca fanarioţilor, cultura română îşi adună energiile într-un vast efort, care reprezintă culmea unei adevărate progresii geometrice, parcurse de la Tetraevanghelul stingher al monahului Nicodim, la splendoarea epocii brâncoveneşti”.
„Înnoire a formelor, tradiţionalism al structurilor artistice, privire către un trecut medieval nimbat de glorie basarabească, dar şi către contemporanii ce încercau să-şi exprime pe calea artei, cultura lor superioară şi locul de excepţie dobândit în societatea munteană-este cazul Cantacuzinilor înrudiţi cu principele aurului, ei înşişi pregătind epoca aceasta nemijlocit şi împlinind-o apoi, printr-un patronaj artistic cu tonalitate distinctă-sfertul de secol de cârmuire brâncovenească a însemnat mai ales, schiţarea unei expresii culturale naţionale, în care posteritatea a vrut să vad, cu mândrie sau nostalgie, reperul întrupării unui spirit local în morfologii originale, inconfundabile în aceste părţi ale continentului” (Răzvan Theodorescu). În viziunea lui Lucian Blaga, arta are certe „funcţii modelatoare”. În anii eflorescenţei stilului brâncovenesc, ea rămâne „o piatră de hotar în istoria trecerii românilor de la medievalism la modernitate (Răzvan Theodorescu)”.
De la Brâncoveanu ni s-au păstrat ctitoriile, monumente artistice de arhitectură. Mănăstirea Hurezi este o capodoperă ce îmbină arta răsăriteană cu barocul apusean, italian. Aici domnitorul a înfiinţat o bibliotecă renumită în timpul său. Ea deţinea şi ediţiile scriitorilor bizantini ale lui Du Cange, în texte paralele, greceşti şi latineşti. Stolnicul Constantin Cantacuzino le-a studiat cu minuţie pentru redactarea „Istoriei Ţării Româneşti” (Corneliu Dima-Drăgan şi Mihail Carataşu, „Les ouvrages d’histoire byzantine de la bibliothèque du prince Constantin Brancovan, în „Revue des études sud-est européennes”, V, 1967, nr. 3-4).
Sfârşitul secolului al XVII-lea poartă pecetea renaşterii artei româneşti. Se accede la o formulare stilistică caracteristică, numită „stilul brâncovenesc”, pe care Mănăstirea Hurezi îl ilustrează pe deplin. Mănăstirea de la Hurezi, principala ctitorie a domnitorului, care i-ar fi devenit necropolă lui şi descendenţilor săi, dacă nu ar fi intervenit tragicul sfârşit din august, 1714, a constituit „dincolo de exemplaritatea sa pentru estetica brâncovenească, o paradigmă a mentalităţii istorisite a timpului” (Ivaşcu). Galeria de portrete reprezintă „un manifest unic şi ostentativ, transpus artistic, al legitimităţii, continuităţii şi tradiţiei medievale” (Răzvan Theodorescu). Mănăstirea Hurezi este o capodoperă ce îmbină arta răsăriteană cu barocul apusean, italian.
Miniatura şi arta ornamentaţiei cunosc o ascensiune fără precedent. Prima Universitate românească de la Sfântul Sava a fost întemeiată 1695. Materiile se predau în greaca veche şi în latină, ca în Europa. Programul prevedea materii filologice, filosofice, istorice, matematică, geografie, fizică. Se studiau clasicii elini: Homer, Sofocle, Euripide, Pindar, Xenofon, Plutarh, Demostene, Aristotel. Materiile teologice erau aprofundate cu rigurozitate. Antim Ivireanu devine „un tenace propagator al scrisului românesc, prin tipar”(Ivaşcu). Tipăreşte în română „Molitvenicul, Octoihul, Liturghierul, Ceaslovul”. Radu şi Şerban Greceanu, traduc din greacă, „Mărturisirea ortodoxă” a lui Petru Movilă. În anul 1691, sunt editate „Mărgăritarele” lui Ioan Gură de Aur, traduse din greacă. Este prima lucrare patristică tipărită în româneşte (Cartojan, N., „Istoria literaturii române vechi”). Epoca lui Brâncoveanu „întemeiază în conştiinţa publică a vremii, drepturile imprescriptibile ale limbii române în biserică” . S-au tradus din slavonă: „Patericul Pecerskăi” a cronicarului Nestor, „Sinopsisul de la Kiev”, „Panegiricul sfinţilor Constatin şi Elena”, de patriarhul Eftimie al Târnovei; din neogreacă: „Sfaturile lui Vasile Macedoneanul”, „Învăţăturile lui Agapet către împăratul Justinian”, „Floarea darurilor”,”Pildele filosofeşti”. În studiul „Contribuţii documentare la tratatul de Istoria literaturii române”, capitolul I, originalul „Pildelor filosofeşti” publicat în revista Steaua, nr. 9 în anul 1965, Al. Duţu consemnează că „Pildele filosofeşti”, tipărite de Antim Ivireanul în neogreacă şi în română, la Târgovişte, în 1713, sunt opera orientalistului francez Antoine Gallant, traducătorul cărţii 1001 de nopţi, intitulată „Les maximes des Orientaux. Traduction de leurs ouvrages en arabe, en persan et en turc. Avec des remarques. Par Mons. A. Galland à Paris”. A fost achiziţionată de Brâncoveanu, tradusă din franceză în italiană de Anton Maria del Chiaro, după versiunea căruia, Ioan Avramie, predicatorul curţii domneşti, a făcut o traducere neogreacă, tipărită la Târgovişte, iar Antim Ivireanul a transpus textul neogrecesc în română.
Dezvoltat în perioada de eflorescenţă a artei feudale din Ţara Românească, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, „stilul brâncovenesc” este caracterizat prin „echilibrul şi armonia concepţiei arhitecturale, prin gruparea bogat şi variat articulată a volumelor, cu pitoreşti loggii şi cerdacuri, deschise spre curţile şi grădinile înconjurătoare”(Roşu). Decoraţia sculpturală şi picturală a „stilului brâncovenesc”, cuprinde „elemente de Renaştere târzie, forme baroce şi particularităţi orientale, expresia plastică a ansamblurilor remarcându-se prin tendinţele ei realiste”. Ansamblul Mănăstirii Hurezi „remarcabil prin unitatea de stil a complexului şi tendinţele noi, spre simetrie şi compoziţie ordonată, rămâne cel mai important, cel mai reprezentativ monument de arhitectură religioasă din al XVII-lea veac al Ţării Româneşti”. În ctitoria domnească de la Hurezi se îmbină armonios, structurile tradiţionale cu inovaţiile occidentalizante, decoraţia barocă cu claritatea expresiei spaţiale, trăsăturile aulice şi tendinţele populare.
Volumul „Biserici vechi româneşti din Ţara Oltului” al lui Valeriu Literat este un studiu remarcabil al istoriei arhitecturii religioase din evul mediu românesc. Biserica parohială „Sf. Nicolae” din Făgăraş, Biserica mănăstirii din Braniştea Sâmbetei de Sus şi Biserica parohială din Poiana Mărului, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, sunt ctitorii brâncoveneşti. Tradiţia brâncovenească este „premergătoare unul secol de revoluţii şi mutaţii structurale în sens definitiv modern”.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s