LUCIAN BLAGA. OPERA POETICĂ, Ediţie îngrijită de George Gană şi Dorli Blaga, Bucureşti, editura Humanitas, 1995


Blaga-160x220

În creaţia sa, Blaga parcurge un itinerar marcat de două perioade diferite din istoria literaturii române: perioada interbelică şi aceea de după al doilea război mondial, fără a fi, însă, dominată de ruptura de ordin ideologic şi estetic ale acestor perioade. Poezia, dramaturgia, memorialistica comunică între ele substanţial şi chiar stilistic, pentru că au un substrat sau un izvor comun, dar faptul nu le afectează autonomia. Blaga a fost un spirit creator. În prefaţa volumului, George Gană îi defineşte coordonatele creaţiei: „receptivitatea cu deschiderea cosmică, a poetului la lumea fenomenală este dominată de o sensibilitate metafizică structurală care transformă percepţia într-o punte de salt a imaginaţiei orientate spre adânc. Intuirea unei realităţi absolute (substanţe) în lucruri sau dincolo de ele, ori, dimpotrivă, sentimentul absenţei acesteia este resortul liric esenţial”. Repere din biografia lui se vor regăsi şi în operă. „Poemele luminii”, îşi au izvorul în declaraţiile de dragoste trimise Corneliei Brediceanu, viitoarea sa soţie. După editarea acestui volum de debut, apar doar crâmpeie din biografie. Vocea poetului e impersonală şi stilizată. Ea devoalează drama omului, de fapt, drama lumii. O dată cu volumul „La cumpăna apelor”, revin datele biografice. Este un lirism retrospectiv de evocare a unor momente din trecut.
„Spaţiul matrice” pe care Blaga vrea să-l dureze, dincolo de „pragul de lume”, îi defineşte statutul poeziei. Lumea închipuită ca o cântare va fi restaurată în structurile ei edenice prin cuvântul rostit. Cântecul este menit a reda fiinţei plenitudinea din ziua dintâi. Imaginea esenţializată a lumii se ascunde în semne, în tâlcuri indescifrabile. Eul poetic sondeză tărâmurile semnificaţiilor, urcând praguri, trepte, transcedentând cosmosul. Pietrele templului blagian sunt întoarceri în „illo tempore”, treceri sub semnul Marii Treceri.
Sensibilitatea metafizică va contura viziunea despre lume a poetului. „Existenţa absolută este contemplată în formele vieţii cosmice. Cea mai pură dintre ele este lumina. Prin tipul de sensibilitate, prin modul în care percepe lumea, prin afinitatea viziunii lui poetice cu aceea de ordin mitic, ceea ce explică atât deschiderea spre mitologii din toate ariile culturale şi recurgerea frecventă la mit ca mijloc de expresie cât şi crearea de mituri noi, Lucian Blaga se situează în linia marelui romantism, unde se află de altfel şi rădăcinile formaţiei sale culturale” (G. Gană).
Condiţia cosmică a omului, raportul „eu – univers” fundamentează lirica lui Blaga. În lumea desacralizată, existenţa este o „mare trecere”. Este un parcurs în care îşi clamează durerea sau exultă când simte că a depăşit-o. Pendularea între aceste două atitudini îi fundamentează opera.
Tragismul se va accentua în „Lauda somnului”. Poemul „Tristeţe metafizică” abundă în imagini şi simboluri ale stingerii. Volumul „La cumpăna apelor” îi va readuce un echilibru pe care-l resimte cu plenitudine. „La curţile dorului” şi „Nebănuitele trepte” aduc ele însele o seninătate care se va umbri, pe măsura elaborării textului poetic.
Poetul întrevede „contemplarea unor spaţii care pot da sentimentul puternic, copleşitor al vieţii cosmice şi al eternităţii ei” (G. Gană). Poezia satului, a muntelui, a câmpului, a pădurii, a mării, metafore rezumative ale cosmicului cu semnificaţie existenţială, îi impregnează opera.
„Cu bucuria de a avea prieteni literari şi cu tristeţea de a fi rămas prea devreme singur”, Valeriu Anania, îşi redactează în singurătatea luminişului străjuit de lujere înalte, „Rotonda plopilor aprinşi”. În „rotonda” luminişului se adâncise în textul poetic blagian, cu sentimentul statorniciei.
În volumul „Monologul polifonic”, N. Steinhardt avea să aştearnă gânduri despre Lucian Blaga. „De ce îl iubesc pe Lucian Blaga? Răspunsul lui este fără echivoc: întâi pentru cultura lui (vastă, multiplă, neextravagantă)…pentru universalitatea lui. Pe Blaga, în cultura românească îl aflăm alături de spătarul Milescu, de Cantemir, de Iorga, de Haşdeu, de Pârvan, de Mircea Eliade şi de George Călinescu. E un renascentist şi un enciclopedist în stilul şi la nivelul secolului nostru. E filosof, e poet, e dramaturg, e prozator, eseist, polemist, teoretician, umorist, gânditor esenţialist, existenţailist şi în bună parte, psihanalist. De la expresionism la tradiţionalism, distanţa pentru el, nu- i decât un scurt şi desfătător drumeag. Spiritele acestea universale- fie că se numesc Goethe, Hugo, Fericitul Augustin, Origen, da Vinci, Eminescu, Bachelard, Cervantes, Lupaşcu, Valéry – atrag irezistibil, cuceresc şi farmecă, iscă iubirea prin însăşi versalitatea, adică nu, multiplicitatea, pluralitatea, trepidaţia lor, care par a reflecta ceva din „infinitudinea fermecătoare a lumii”(zicerea e a lui Valéry Larbaud). Dar Blaga, e mai ales un strălucit exponent şi explorator a ceea ce s-a numit fenomenul românesc. Formula „spaţiului mitic e invincibilă şi sortită neuzurii, e mitică, metaforică şi legendară, totodată gravă şi bonomă”.
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s