Robert Manciu – Membru al Clubului LAUDATIO – Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş


ROBERT MANCIU

1501600_1375666249360952_1015861897_o

Manciu Robert, absolvent al Colegiului Național ”Radu Negru” Făgăraș, student la Facultatea de Biologie si Geologie, Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, ca urmare a concursului de admitere Emil Racoviță.

Arta este aspectul intuitiv al autoconştiinţei absolute, aspect care prin aceasta este nemijlocit ca şi intuiţia şi, deci, caracterizat de finalitate: atare autoconştiinţa este caracterizată, pe de o parte, de distincţia dintre operă ca existenţă în sine şi subiectul creator sau contemplator, iar pe de altă parte de intuiţia concretă a Spiritului absolut în sine, cât şi a idealului ca imagine concretă născută din spiritul subiectiv în care spontaneitatea naturală este numai semn al ideii, iar în expresia acesteia, ea este într-atât transfigurată încât imaginea nu exprimă nimic altceva: aceasta este imaginea frumuseţii (Antonio Banfi).

A absolvit Școala Populară de Arte și Meserii Tiberiu Brediceanu, Brașov. În urma concursurilor la care a participat I s-au decernat următoarele diplome:

  • PREMIUL II. Simpozion regional Pământul este casa noastră. Brăila 22 mai 2012;
  • PREMIUL II. Concurs interjudeţean de creaţie în limbi străine Lumea în cuvinte şi imagini. Făgăraş ediţia a II-a. 2012-2013;
  • DIPLOMĂ de participare. Concurs naţional Îngrijind natura, respectăm viaţa. Oradea 26 februarie 2013;
  • PREMIUL I. Concurs Anotimpul poeziei. Fundaţia Culturală „Negru Vodă”. Făgăraş 24 – 25 aprilie 2013;
  • DIPLOMĂ de merit. Şcoala de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu”. Braşov 2014;
  • PREMIUL I. Concurs interşcolar Ziua Pământului. Făgăraş aprilie 2014;
  • DIPLOMĂ CLUB LAUDATIO. Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş. Promovarea valorilor artistice, dezvoltarea activităţilor creativ-estetice ale clubului. Făgăraş 2 iunie 2014.

 10372057_1431121103815466_8344949012494717021_n

În creaţiile lui Robert Manciu descoperim un material estetic căruia îi aparţin imaginile şi reprezentările subiective prin devoalarea spiritualităţii:

  • Fluture în neant – A3, tempera, 2012;
  • Luptă – A4, creion, 2012
  • Feţe calde, reci – A4, linogravură, 2013;
  • Specie periclitată – A4, creioane colorate şi grafit, 2013;
  • Chaplin – A4, creion şi acuarele în laviu, 2014;
  • Tricolorul – A3, tempera, 2013;
  • Aglomerare – A3, creion şi grafit, 2013;
  • Negru Vodă şi Liceul – A2, creion şi acuarele în laviuri, 2013;
  • Tehnologie din stadiul intrauterin – A3, creioane colorate, 2012;
  • La Ville aux Lignes Circulaires (Orașul în Linii Circulare) – A3, creion, 2013;
  • Cazuar de miazăzi – A2, pix cu tuș, creion şi grafit, 2014;
  • Lupul dacic – A3, pix cu pastă roșie şi acuarele în laviu, 2013;
  • Pinipede albastre – pictură în ulei pe pânză, 2013.

În artă, „autoconştiinţa absolută” s10341619_1432750003652576_8980680274608657594_ne asociază intuiţiei. Tocmai de aceea, Spiritul care se exprimă în ea însăşi este Spiritul universal. Universul creaţiei este însufleţit de o viaţă bogată în forme şi semnificaţii întreţesută cu întreaga tramă şi cu vasta evoluţie a culturii umane. (Antonio Banfi)

 10441349_1431110447149865_5741312435877858515_n

Date de contact:

Pagina de facebook: https://www.facebook.com/roberts.artistry.9

   10454154_1432756696985240_7458248118226145899_o

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s