Programul de vacanță – “Toate pânzele sus!”


Robert Manciu           2david_3

Cunoscutul artist Donatello

Fără titlu Donatello Donato di Niccolò di Betto Bardi, zis Donatello (c. 1386-1466) este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi artişti italieni ai Renaşterii, de către critica de specialitate. Maestrul în arta sculpturii în lemn, marmură şi bronz, care s-a născut şi a murit la Firenze (Florenţa) nu are un înaintaş propriu-zis pentru stilul său novator, dar poate fi numit un predecesor al lui Michelangelo.
Artistul italian şi-a descoperit singur talentul, la vârstra de 14 ani, asistând la realizarea de ornamente din bronz pentru o biserică florentină. Câţiva ani mai târziu, la 16 ani, este deja luat ca ucenic şi elev în atelierul lui Lorenzo Ghiberti şi, începând din 1402-1403 devine deja renumit în rândul clericilor pentru fineţea, precizia şi măiestria sculpturilor sale în bronz. Solicitările încep să crească, atât din partea selectei familii de Medici, cât şi din partea unor reprezentanţi aleşi ai nobilimii italiene din alte zone ale Peninsulei Italice, în special din nord, precum Padova şi Veneţia. Tânarul Donatello era atât epuizat de nenumăratele comenzi, încât se produc simultan în viaţa lui două schimbări dureroase pentru el: în primul rând, devine un artist pizmuit de ceilalţi artişti; apoi, viaţa sa personală începe să se confunde cu viaţa sa artistică.

Opera sa transmite un realism robust apropiat de naturalism, un simţ deosebit al detaliului (exemplu: tratarea epidermei) şi accentuarea individualismului personajelor, obţinând adevărate portrete fără tendinţe de idealizare.

Operele sale se împart în mai multe domenii: statui legate încă de monumentul de arhitectură; statui ecvestre; statui independente şi portrete.

Cea mai cunoscută lucrare este constituită de o statuie independentă numită David, învingătorul lui Goliath,  realizată în bronz (pe care-l preferă marmurei datorită luciului specific pe care îl poate realiza prin polizarea suprafeţei).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s