Scriitorii şi lumea. Reflecţii antologice. Editura Junimea, 1996


REFLECTII-196x220

Volumul se constituie într-o amplă enciclopedie beletristică, menită să deschidă un univers al introspecţiei. Aura Pană, autoarea antologiei, şi-a propus să ierarhizeze temele în capitole: „Relativitatea lumii – una din marile noastre certitudini”; „Toate se înlănţuie în jurul nostru într-un chip atât de ciudat”; Umorul – un antidot, o terapie”; „Viaţă – moarte, cea mai subtilă şi mai productivă simbioză”; „Fericirea – un termen stingher şi ceţos; „A trăi nu-i totuna cu a exista”; dincolo de biologic, poate să însemne ars vivendi, strategie, luptă, creaţie”, Ăştia suntem: înmărginiţi, fatalmente antagonici, de-a pururi sfâşiaţi între pulbere stelare şi stropul de noroi”, „Vocaţia paseistă, obsesia mai binelui”; „Cunoaşterea şi autocunoaşterea”; „Nu e uşor lucru să faci distincţie între être şi paraître”, „Echivoc – minciună, reflexe ale relativităţii existenţiale”; „Vorbe de duh, paradoxuri”, „Scriitorii pot fi buni sfetnici – dacă intrăm în dialog cu ei”, „Suntem, totuşi, trestii gânditoare”.
Textul literar deschide un substrat gnoseologic, de reflecţie asupra problemelor existenţiale: relaţia subiectiv – subiectiv, aparenţă – esenţă, iluzie – realitate, relativismul universal, „viaţa ca experienţă unică şi irepetabilă, între cele două enigmatice capete, continuând cu alcătuirea noastră bivalentă şi contradictorie, labilitatea frontierelor dintre normalitate şi anormal, modalităţi de parcurgere a marii treceri până la raporturile interumane, de la cuplu la triunghi, grup şi colectivitate comunitară”.
Maximele antologice rămân, rostuitoare, în cumpătul vremurilor: „…nimic nu-i schimbat, dar sufletul nostru vede cu alţi ochi şi înfăţişează în alt chip, căci fiecare lucru are mai multe feţe şi mai multe aţintiri”(Montaigne); „Noi considerăm toate lucrurile ca fiind fireşti; în momentul însă când începi să reflectezi mai adânc, cu atât devin mai ciudate” (Huxley);

„Lumea – ntreagă / E – o scenă şi toţi oamenii-s actori, / Răsar şi pier cu rândul fiecare” (Schaespeare); Există şi un Fatum, deci. / Aveau dreptate vechii greci. / Şi n-ai ce face: te supui. /Oricare şi-are soarta lui” (Ibsen); „Noi nu mergem, suntem purtaţi, cum sunt cele plutitoare, fie egale, fie furtunatic, după cum e unda…” (Montaigne); „Pentru că nu putem schimba realitatea, hai să schimbăm felul de a vedea realitatea – zicea un mistic bizantin” ( Kazantzakis); Râsul este inatacabil, pentru că râde de el însuşi, dar moare de la sine în mijlocul figurilor grave şi gânditoare” (Renard);

„Adevărul e că inteligenţa lor (a englezilor) urmează metode diferite de ale noastre…ea se complace într-un bun simţ viguros şi în absenţa oricărui sistem. De acea ei întrebuinţează un ton simplu şi natural, care face şi mai plăcut gustul acestui popor pentru umor”; „Unde este viaţă este şi speranţă” ( Ibsen); „Şi dacă socotim că milioane de alte întâmplări stau deasupra capului nostru, în afară de cele ştiute şi a căror ameninţare se vede, vom afla că voioşi sau înfioraţi, pe mare sau în casele noastre, la luptă sau la odihnă, moartea ne însoţeşte deopotrivă”; „Viaţa face uneori un salt mortal, că nu poţi decât să te uiţi în jurul tău şi să clipeşti din ochi nedumerit” ( Cehov);

„Dacă n-aş avea încredere în viaţă, dacă mi-aş pierde credinţa în femeia iubită, în existenţa ordinii universale, dacă m-aş convinge că totul nu este decât un haos blestemat şi fără nicio noimă, de-ar fi să sufăr cele mai cumplite dezamăgiri ce se pot abate asupra unui om , eu tot aş fi dornic să trăiesc, fiindcă, odată ce mi-am lipit buzele de cupa vieţii, nu m-aş îndura s-o smulg de la gură până ce n-aş deşerta-o până la fund” (Dostoievski);

„A ne bucura de lucruri, nu a le stăpâni, face să fim fericiţi” ( Montaigne); „Un lucru să-ţi intre bine în cap: aşa cum te cunosc eu, sensibil cum eşti, nu te văd clădindu-ţi o nouă fericire pe ruine” (Daninos); Când nu ştii pentru ce trăieşti, o duci aşa oricum, de la o zi la alta: te bucuri că ziua a trecut, că poţi uita în somn plictisitoarea întrebare: de ce ai trăit azi şi pentru ce vei trăi mâine?” (Goncearov);

„Puţinul timp liber pe care-l ai, foloseşte-l! Nu te lăsa la voia întâmplării…Nu e niciodată prea târziu. Mă simt solidar cu tot ce se întâmplă. Sau, poate, nu pot rămâne indiferent” ( Ionescu); „Puterea şi responsabilitatea mi-au transformat viaţa şi, într-o anumită măsură, caracterul. Aveam atâta de lucru, atâtea decizii de luat în fiece moment al zilei, încât nu-mi prea rămânea timp să meditez cu tristeţe asupra mea sau să-mi analizez scrupulele” ( Maurois);

„Iată de ce viaţa şi strădania noastră cer o tragică şi eroică intensitate. Nu avem la dispoziţie decât un moment, haideţi să-l prefacem în eternitate, nu există altă formă de nemurire” (Kazantzakis); „Omul este o înfiripare uimitor de vană, felurită şi unduitoare; anevoie se poate întemeia o judecată statornică şi desăvârşită în ce-l priveşte” ( Montaigne); „Starea noastră omenească şi a omului este vrednică tot atât de batjocură cât şi de râs” (Montaigne);

„Noi, pe grămăjoara noastră de noroi, nu pricepem nimic dincolo de obişnuinţele noastre” (Voltaire); „Minciuna care măguleşte se înghite dintr-o sorbitură, iar adevărul care amărăşte, se bea picătură cu picătură” (Diderot); „Dacă învăţ, nu caut decât ştiinţa cunoaşterii de mine însumi” (Montaigne); „Nu se poate afla duh acolo unde nu-i deşteptăciune” (Cervantes);

„Are încredere în sine însuşi şi e conştient de rostul vieţii lui. În schimb, e cu desăvârşire străin de ceea ce se numeşte îndoială, dezamăgire, care scot peri albi talentelor” (Cehov).

Viorica Bica
Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s