Volumul se constituie într-o amplă enciclopedie beletristică, menită să deschidă un univers al introspecţiei. Aura Pană, autoarea antologiei, şi-a propus să ierarhizeze temele în capitole: „Relativitatea lumii – una din marile noastre certitudini”; „Toate se înlănţuie în jurul nostru într-un chip atât de ciudat”; Umorul – un antidot, o terapie”; „Viaţă – moarte, cea mai subtilă şi mai productivă simbioză”; „Fericirea – un termen stingher şi ceţos; „A trăi nu-i totuna cu a exista”; dincolo de biologic, poate să însemne ars vivendi, strategie, luptă, creaţie”, Ăştia suntem: înmărginiţi, fatalmente antagonici, de-a pururi sfâşiaţi între pulbere stelare şi stropul de noroi”, „Vocaţia paseistă, obsesia mai binelui”; „Cunoaşterea şi autocunoaşterea”; „Nu e uşor lucru să faci distincţie între être şi paraître”, „Echivoc – minciună, reflexe ale relativităţii existenţiale”; „Vorbe de duh, paradoxuri”, „Scriitorii pot fi buni sfetnici – dacă intrăm în dialog cu ei”, „Suntem, totuşi, trestii gânditoare”.
Textul literar deschide un substrat gnoseologic, de reflecţie asupra problemelor existenţiale: relaţia subiectiv – subiectiv, aparenţă – esenţă, iluzie – realitate, relativismul universal, „viaţa ca experienţă unică şi irepetabilă, între cele două enigmatice capete, continuând cu alcătuirea noastră bivalentă şi contradictorie, labilitatea frontierelor dintre normalitate şi anormal, modalităţi de parcurgere a marii treceri până la raporturile interumane, de la cuplu la triunghi, grup şi colectivitate comunitară”.
Maximele antologice rămân, rostuitoare, în cumpătul vremurilor: „…nimic nu-i schimbat, dar sufletul nostru vede cu alţi ochi şi înfăţişează în alt chip, căci fiecare lucru are mai multe feţe şi mai multe aţintiri”(Montaigne); „Noi considerăm toate lucrurile ca fiind fireşti; în momentul însă când începi să reflectezi mai adânc, cu atât devin mai ciudate” (Huxley);
„Lumea – ntreagă / E – o scenă şi toţi oamenii-s actori, / Răsar şi pier cu rândul fiecare” (Schaespeare); Există şi un Fatum, deci. / Aveau dreptate vechii greci. / Şi n-ai ce face: te supui. /Oricare şi-are soarta lui” (Ibsen); „Noi nu mergem, suntem purtaţi, cum sunt cele plutitoare, fie egale, fie furtunatic, după cum e unda…” (Montaigne); „Pentru că nu putem schimba realitatea, hai să schimbăm felul de a vedea realitatea – zicea un mistic bizantin” ( Kazantzakis); Râsul este inatacabil, pentru că râde de el însuşi, dar moare de la sine în mijlocul figurilor grave şi gânditoare” (Renard);
„Adevărul e că inteligenţa lor (a englezilor) urmează metode diferite de ale noastre…ea se complace într-un bun simţ viguros şi în absenţa oricărui sistem. De acea ei întrebuinţează un ton simplu şi natural, care face şi mai plăcut gustul acestui popor pentru umor”; „Unde este viaţă este şi speranţă” ( Ibsen); „Şi dacă socotim că milioane de alte întâmplări stau deasupra capului nostru, în afară de cele ştiute şi a căror ameninţare se vede, vom afla că voioşi sau înfioraţi, pe mare sau în casele noastre, la luptă sau la odihnă, moartea ne însoţeşte deopotrivă”; „Viaţa face uneori un salt mortal, că nu poţi decât să te uiţi în jurul tău şi să clipeşti din ochi nedumerit” ( Cehov);
„Dacă n-aş avea încredere în viaţă, dacă mi-aş pierde credinţa în femeia iubită, în existenţa ordinii universale, dacă m-aş convinge că totul nu este decât un haos blestemat şi fără nicio noimă, de-ar fi să sufăr cele mai cumplite dezamăgiri ce se pot abate asupra unui om , eu tot aş fi dornic să trăiesc, fiindcă, odată ce mi-am lipit buzele de cupa vieţii, nu m-aş îndura s-o smulg de la gură până ce n-aş deşerta-o până la fund” (Dostoievski);
„A ne bucura de lucruri, nu a le stăpâni, face să fim fericiţi” ( Montaigne); „Un lucru să-ţi intre bine în cap: aşa cum te cunosc eu, sensibil cum eşti, nu te văd clădindu-ţi o nouă fericire pe ruine” (Daninos); Când nu ştii pentru ce trăieşti, o duci aşa oricum, de la o zi la alta: te bucuri că ziua a trecut, că poţi uita în somn plictisitoarea întrebare: de ce ai trăit azi şi pentru ce vei trăi mâine?” (Goncearov);
„Puţinul timp liber pe care-l ai, foloseşte-l! Nu te lăsa la voia întâmplării…Nu e niciodată prea târziu. Mă simt solidar cu tot ce se întâmplă. Sau, poate, nu pot rămâne indiferent” ( Ionescu); „Puterea şi responsabilitatea mi-au transformat viaţa şi, într-o anumită măsură, caracterul. Aveam atâta de lucru, atâtea decizii de luat în fiece moment al zilei, încât nu-mi prea rămânea timp să meditez cu tristeţe asupra mea sau să-mi analizez scrupulele” ( Maurois);
„Iată de ce viaţa şi strădania noastră cer o tragică şi eroică intensitate. Nu avem la dispoziţie decât un moment, haideţi să-l prefacem în eternitate, nu există altă formă de nemurire” (Kazantzakis); „Omul este o înfiripare uimitor de vană, felurită şi unduitoare; anevoie se poate întemeia o judecată statornică şi desăvârşită în ce-l priveşte” ( Montaigne); „Starea noastră omenească şi a omului este vrednică tot atât de batjocură cât şi de râs” (Montaigne);
„Noi, pe grămăjoara noastră de noroi, nu pricepem nimic dincolo de obişnuinţele noastre” (Voltaire); „Minciuna care măguleşte se înghite dintr-o sorbitură, iar adevărul care amărăşte, se bea picătură cu picătură” (Diderot); „Dacă învăţ, nu caut decât ştiinţa cunoaşterii de mine însumi” (Montaigne); „Nu se poate afla duh acolo unde nu-i deşteptăciune” (Cervantes);
„Are încredere în sine însuşi şi e conştient de rostul vieţii lui. În schimb, e cu desăvârşire străin de ceea ce se numeşte îndoială, dezamăgire, care scot peri albi talentelor” (Cehov).
Viorica Bica
Biblioteca Municipală „Octavian Paler” Făgăraş
Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş 