Teodor Vârgolici. Istoria Societăţii Scriitorilor Români (1908- 1948). Editura 100+1 Gramar, 2002


Vargolici

„Simţul naţional s-a deşteptat în toată românimea. Naţiunea română a venit la cunoştinţa poziţiunii care i se cuvine între naţiunile Europei; ea va face paşii cuveniţi pentru a ocupa această poziţiune cu demnitate. Naţiunea română de aici înainte va fi solidară pentru corpul întreg şi nu vor mai fi partide care să ne dezunească de la unul şi acelaşi scop solidar: cultura naţională” (Timotei Cipariu, Cuvânt la inaugurarea Societăţii literare Române, 1 august, 1867).
În colecţia „Sinteze, documente, eseuri”, Teodor Vârgolici reliefează prestigiul Societăţii Scriitorilor Români de-a lungul a patru decenii: 1908-1948.
Precursori ai Societăţii Scriitorilor Români au fost Dinicu Golescu, autorul primului memorial de călătorie din literatura română, publicat în 1826 şi Ion Heliade Rădulescu. În anul 1827, ei înfiinţează la Bucureşti, Societatea Literară, ale cărei obiective erau axate pe: dezvoltarea şi transformarea în colegiu a Şcolii de la Sf. Sava şi înfiinţarea unei şcoli similare la Craiova, crearea de şcoli normale în capitalele de judeţe şi de şcoli primare în fiecare sat, întemeierea de gazete în limba română, abolirea monopolului tipografic, încurajarea de traduceri în „limba patriei” şi tipărirea lor, înfiinţarea Teatrului Naţional.

În timpul întrunirilor Societăţii Literare, Iordache Golescu îşi prezintă „Gramatica”, publicată în 1840. Ion Heliade Rădulescu editează în 1828 „Gramatica”, traduce din lirica lui Lamartine şi „Arta poetică” a lui Boileau. La 8 aprilie 1829 editează primul ziar în limba română „Curierul românesc”. În anul 1866 ia fiinţă Societatea Literară Română. La inaugurarea oficială de la 1 august 1867, a luat cuvântul Timotei Cipariu. În alocuţiunea lui a specificat că Societatea Literară accede spre unitatea politică a tuturor românilor. Ulterior, Societatea Literară şi-a schimbat numele în Societatea Academică Română. Din 1879, devine Academia Română.
Fondarea Societăţii Scriitorilor Români a fost o încununare a strădaniilor scriitorilor de a „asigura demnitatea profesiunii de scriitor şi de a apăra drepturile legitime ale creatorilor de frumos”. Primul comitet de conducere al Societăţii Scriitorilor Români, având ca preşedinte pe Mihail Sadoveanu şi secretar pe Emil Gârleanu, a funcţionat până în 25 noiembrie 1911.
În adunarea generală a Societăţii Scriitorilor români din 25 noiembrie 1912, noul comitet de conducere era format din: Mihail Dragomirescu (preşedinte), I. Al. Brătescu-Voineşti (vicepreşedinte), Caton Theodorian (secretar), Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldoovanu, Tudor Arghezi, Emil Gârleanu, Dimitrie Anghel (membri), Petre Locusteanu, D. Karnabat (cenzori), D. Davidescu (bibliotecar). Disensiunile dintre membrii societăţii au generat o remaniere a comitetului în anul 11913. Ion Gorun a fost ales vicepreşedinte în locul lui Al. Brătescu-Voineşti. Membri noi au fost aleşi G. Bogdan-Duică, în locul lui Dimitrie Anghel, şi Vasile Pop, în locul lui Emil Gârleanu. În pofida „acestor disensiuni şi remanieri, comitetul de conducere a izbutit să menţină prestigiul Societăţii Scriitorilor Români, impunându-şi punctele de vedere în relaţiile cu unele instituţii oficiale, apărând interesele breslei”. 14 august 1916, data intrării României în război, a însemnat „înfăptuirea visului secular de făurire a statului naţional unitar român”, „ceasul înălţător al declanşării luptei de dezrobire şi reîntregire naţională” ( T. Vârgolici). În articolul „Ceasul” apărut în „Neamul românesc” din 21 august 1916, Nicolae Iorga consemna: ”A sosit un ceas pe care-l aşteptam de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris , am luptat şi am gândit, a sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri , mai fericite, au de atâta vreme, unele fără să fi vărsat o picătură de sânge pentru aceasta: dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi, rodul ostenelilor noastre”.

La Academia Română, Barbu Delavrancea ţine un discurs „Războiul şi datoria noastră”, ce avea să fie tipărit în broşură: „ Noi n-am intrat în haosul acestui măcel pentru cuceriri, ci pentru dezrobiri. Noi nu vrem ce nu este al nostru , ci vrem unirea cu fraţii noştri din Ardeal, din Banat şi din Bucovina. Vrem Carpaţii, cu tot podişul lor, unde ne-a aşezat împăratul Traian ca să fim veghe şi strajă civilizaţiunei române împotriva hoardelor de barbari năvălitori. Noi nu ne croim cu sabia o patrie nouă, ci ne-o întregim”. În 2 februarie 1917 apare ziarul „România” (director: Mihail Sadoveanu; prim-redactor: Octavian Goga). Colectivul redacţional era alcătuit din Petre Locusteanu, G. Ranetti, Corneliu Moldovanu, N. N. Beldiceanu, Mircea Rădulescu, D. Tomescu. Colaboratori au fost: Barbu Delavrancea, A. Vlahuţă, I. Agârbiceanu, E. Lovinescu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, Demostene Botez, V. Voiculescu, Eugen Goga, Radu D. Rosetti, Claudia Millian, George Ranetti, Natalia Negru, Petre Locusteanu, N. N. Beldiceanu, G. Rotică, Mircea Rădulescu, Octavian C. Tăslăuanu, G. Tutoveanu, G. Talaz, Eugen Herovanu, Ludovic Dauş, I. Chiru-Nanov, Al. T. Stamatiad, Zaharia Bârsan, George Gregorian, I. U. Soricu, G. Orleanu, Al. Cazaban, Eugen Todie. Programul ziarului a fost prezentat de Octavian Goga în articolul „Spre biruinţă”. Reportajele şi povestirile publicate de Mihail Sadoveanu în ziarul „România” au fost reunite în volumul „File însângerate”, editat la Iaşi, în anul 1917. Ion Agârbiceanu a avut permanent, rubrica „Cuvinte către oastea ţării”. Articolele au fost reproduse în volumul „O lacrimă fierbinte. Cuvinte către oastea ţării” (1918). Articolele lui Alecu Russo au curgerea poematică din „Cântarea României”. De pe front, medicul militar Vasile Voiculescu a trimis ziarului „România”, poeme incluse ulterior în volumul „Din ţara zimbrului”. Reportajele, articolele lui Radu D. Rosetti au fost grupate în volumele „Remember” (1921) şi „obolul meu” (1922).

Poeziile scrise de Camil Petrescu vor fi inserate în volumul „Versuri” (1923). În anul 1930 este publicat romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Gib I. Mihăescu avea să publice schiţele şi nuvelele: „Linia întâi”, „Soldatul Nistor”, „Cei din urmă”. În perioada neutralităţii 1914-1916 cât şi după intrarea României în război, au fost şi opinii divergente în cadrul Societăţii Scriitorilor Români, vis-a-vis de participarea ţării la război, fie de partea Antantei, fie de partea Puterilor Centrale. Goga a militat pentru ieşirea din neutralitate. În articolul „O mângâiere” a relatat entuziasmul cu care armata română a fraternizat cu ostaşii şi ofiţerii români din Transilvania:

„Ceea ce dă însă o semnificare particulară acestui act de frumoasă solidaritate este că de astădată răsună un strigăt neauzit până acum, un glas dospit în tăcere îndelungată. Prin gura atâtor sute şi poate, mii de ofiţeri, în cap cu douăzeci de generali, a cerut cuvânt armata, „marea mută” care ca mâine va stropi cu sânge crestele munţilor”. În articolele, purtând genericul „Scrisori fără răspuns”, Barbu Delavrancea dezaproba atitudinea indecisă a primului-ministru I. C. Brătianu. Alţi scriitori au colaborat la publicaţiile filo-germane. Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ioan Slavici erau denumiţi „germanofilii noştri”, în articolul apărut în „Tribuna” din 8 noiembrie 1915.

După război, reacţia îndreptată împotriva scriitorilor şi gazetarilor care au colaborat la ziare şi reviste patronate de armata germană, în special, la „Bukarester Tageblatt” cu versiunea românească „Gazeta Bucureştilor”, a fost fulminantă. Au fost arestaţi Ioan Slavici, Tudor Arghezi, împreună cu gazetarii D. Karnabatt, Dem. Teodorescu, B. Brănişteanu. Procesul a început la 22 februarie 1919, la Curtea Marţială a corpului II de armată. La 31 decembrie 1919, regele Ferdinand semnează decretul de graţiere a celor închişi. În adunarea generală din 29 mai 1921, a fost ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, Corneliu Moldovanu. În anul 1921, Societatea Scriitorilor Români a primit noi membri: Felix Aderca, Gh. Adamescu, Al. Busuioceanu, N. Batzaria, Ion Buzdugan, Lucian Blaga, Aron Cotruş, Radu Dragnea, Eugenia Floru, Lia Hârsu, A. Obedenaru, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Paul Prodan, Marin Simionescu-Râmniceanu, Tudor Vianu. În anul următor, se raliază Marcu Beza, B. Fundoianu, Eugen Goga, Dimitrie Gusti, Constantin Moisil, Octav Minar, Adrian Maniu, I. Simionescu. Noi membri activi au fost primiţi în Societatea Scriitorilor Români, în 1923: Mateiu Caragiale, N. M. Condiescu, Perpessicius, Victor Ion Popa, Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Scarlat Struţeanu, Al. O. Teodoreanu, Ionel Teodoreanu. Ion Barbu, Mihai Ralea, D. D. Pătrăşcanu, I. Valerian şi Ion Vinea au devenit membri ai Societăţii în 1924.

În perioada 15 iunie 1924-17 iunie 1925, preşedinte, a fost ales Octavian Goga. Corneliu Moldovanu avea să fie reales preşedinte în anul 1932. Anul 1942 avea să-şi pună pecetea asupra scrisului românesc dar şi asupra destinului unei naţiuni: „Nu ştiu ce va aduce lumea nouă care se zămisleşte, în aceşti ani apocaliptici, din dureri, sânge, moarte şi eroism, cu vehemenţa unui cataclism geologic” (Liviu Rebreanu).”Anii apocaliptici” au culminat cu instaurarea comunismului. „Buletinul S.S.R.” din perioada 1941-1942 consemnează: N. I. Herescu, preşedinte; I. Valerian, secretar general; Victor Ion Popa şi Şerban Bascovici, cenzori; L. Rebreanu, Corneliu Moldovanu, I. Gr. Perieţeanu, V. Voiculescu, Dan Botta, D. Iov, Mircea Eliade, membri.

După 23 august 1944 N. I. Herescu părăseşte România. În Adunarea generală din 24 septembrie 1944, comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Români era alcătuit din: Victor Eftimiu, preşedinte; N. D. Cocea, vicepreşedinte; Mihail Celarianu, secretar general; Hortensia Papadat-Bengescu, Perpessicius, Lucia Dmetrius, Radu Boureanu, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, membri; Cezar Petrescu şi Al. Cazaban, cenzori. Sistemul de organizare avea să fie restructurat în ianuarie 1948. Au fost aleşi: Zaharia Stancu , preşedinte; Ion Călugăru, secretar general; Gala Galaction, N. D. Cocea, Gaal Gabor, Alexandru Şahighian, vicepreşedinţi. În adunarea generală din 25-27 martie 1949, s-a înfiinţat Uniunea Scriitorilor. Au fost aleşi: Mihail Sadoveanu, preşedinte onorific; Zaharia Stancu, preşedinte activ; Mihai Beniuc, Alexandru Şahighian, Mihai Novicov, Eugen Jebeleanu, Liviu Bratoloveanu, Ruxandra Palade, membri în biroul de conducere.

În spiritualitatea românească a vremii, Societatea Scriitorilor români a urmat calea misiunii scriitoriceşti, în pofida „convulsiilor trecătoare”.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s