ITINERAR CLUB HANDMADE BMF


Itinerar CLUB HANDMADE, club al creatorilor Handmade din Ţara Făgăraşului

“Sublimul atinge o mare înălţime, care poate fi atribuită şi aspectului vizibil al lucrurilor; dar şi o înălţime ideală, proprie anumitor gânduri, idei, adevăruri, ori unor persoane situate cu mult deasupra altora prin nobleţe şi grandoare de caracter, ajunge la un nivel înalt intelectual, moral, spiritual, echivalent perfecţiunii; precum şi la un adecvat mod al exprimării, în care gândurilor mari le corespund elevate maniere stilistice. Toate acestea la un loc, indică fapte de excepţie ale naturii, activităţilor omeneşti şi artei, inspirând împreună, prin amploarea, măreţia, elevaţia lor, o vie emoţie şi un profund respect” (Ion Ianoşi, „Sublimul în artă”).

de martisor 3 2011- HANDMADE BMF- Biblioteca Municipala a înfiinţat un nou serviciu de biblioteca, un club de creaţie manuala-obiecte de sezon. Am identificat ca beneficiari persoane cu veleităţi artistice, persoane talentate, pasionate de lucrul de mana, care îşi doresc sa-si promoveze creaţiile si sa-si asigure ieşirea pe pieţe de desfacere. Scopul serviciului este promovarea online si participarea la târguri de gen.

Prin întâlnirile cu beneficiarii, biblioteca pune la dispoziţie documentaţia aferenta, materiale audio-video, informaţii utile pentru persoanele care doresc sa se afilieze clubului de creaţie.

Desfăşurarea serviciului este facilitata de comunicarea prin email, facebook pentru promovarea gamelor de produse. Pagina Bibliotecii Municipale Handmade  va tine la curent cu exponatele membrilor clubului.

 

martisor 2Clubul handmade BMF s-a axat pe următoarele obiective: dezvoltarea nucleului de utilizatori ai serviciului de bibliotecă „Club Handmade BMF; întărirea brandului „Club Handmade BMF” prin promovarea online a „Clubului Handmade BMF”, organizarea de expoziţii cu produsele acestuia şi a sesiunilor de demonstraţii practice; dezvoltarea unui kit online pentru amatori handmade, format dintr-un calendar actualizat al evenimentelor de profil şi un Ghid al Amatorului Handmade; organizarea seminarelor de educaţie estetică.

 

martisor 4

Club Handmade BMF se alătură celorlalte servicii clasice de bibliotecă pentru a oferi comunităţii făgărăşene imaginea unei instituţii bine ancorată în viaţa comunităţii prin numeroasele sale roluri, dintre care unul este acela de mediu de comunicare şi socializare. Organizăm campanii care vizează conştientizarea potenţialului de creaţie tradiţională şi modernă a artizanilor locali (advocacy) prin punerea în scenă a acestora, folosind toate mijloacele şi elenametodele identificate de la inaugurarea serviciului până la finalizarea proiectului finanţat de Irex.

Prin specificul său, clubul se bazează pe un efort al instituţiei de a comunica, transmite, negocia sau afirma interesele dorinţele, nevoile şi speranţele artizanilor locali. Promovarea lor devine o politică publică, o reacţie a instituţiei noastre, parte componentă a administraţiei publice locale la problemele comunităţii făgărăşene dar şi a comunităţii artizanilor prin obiectivele şi activităţile noastre, putem schimba viaţa oamenilor, a familiilor lor dar şi pe cea a adolescenţilor, prin seminarele de educaţie estetică. Am alăturat resurselor existente-parteneri, colaboratori, voluntari, echipament IT Biblionet, acces la internet, resursele necesare prin finanţare Irex. Acţionăm prompt în beneficiul artizanilor, prin promovare continuă durabilă, online şi offline, prin participarea la târguri şi expoziţii de gen.

 

14Sub genericul „Tradiţie şi modernitate”, clubul creatorilor handmade din Ţara Făgăraşului: conservarea şi reevaluarea patrimoniului etnografic din Ţara Făgăraşului (specificul portului popular, creaţii ţărăneşti unicat); promovarea genului artistic decorativ cu diversificare stilistică: broderia; tehnici tradiţionale şi moderne de lucru manual cu mărgele; confecţionarea exponatelor din materiale reciclabile -„3R”, confecţionarea bijuteriilor cu valoare curativă, estetică şi de talisman a semipreţioaselor, combinate cu fire din argint tibetan, nonalergice, realizarea de articole decorativ – simbolice croşetate cu rol estetic şi terapeutic, arta traforajului.

Exponatele Clubului de creaţie făgărăşean BMF sunt o certitudine a măiestriei, a artei în filigran.

În perioada 28 februarie – 2 martie martie  membrele clubului vor participa la Târgul mărţişorului Reduta – Braşov cu o gamă variată de produse.

bratara martisorimg_24440

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s