Clubul de istorie „Romulus Ursu” la Biblioteca Municipală Făgăraş


FUNDAŢIA CULTURALĂ « NEGRU VODĂ » FĂGĂRAŞ

CLUBUL DE ISTORIE „ROMULUS URSU”DSCN1000

            Membrii clubului: Demeter Cătălina (preşedinte), Dobrin Roxana (vicepreşedinte), Motoc Ioana, Borcoman Simona, Grapă Iuliana, Drăghici Tiberiu, Popa Roxana, Brumea Eduardo, Dogaru Alin, Langa Ciprian, Manceriu Gabriel, coordonaţi de prof. Olteanu Florentin, preşedinte al Fundaţiei culturale „Negru Vodă” şi prof. Streza Ioan, promovează personalităţile istorice din Ţara Făgăraşului.

            Prof. Romulus Ursu s-a născut la 5 noiembrie 1895 în satul Bradu din Sibiu, în familia învăţătorului Nicolae Ursu. După absolvirea Liceului de Băieţi, „Vasile cel Mare” din Blaj, se înscrie la Facultatea de Istorie-Geografie a Universităţii din Bucureşti. Profesori i-au fost Nicolae Iorga, C. C. Giurescu, P. P. Panaitescu. A predat istoria şi geografia la Liceul „Radu Negru” şi Liceul „Doamna Stanca”din Făgăraş.  La 3 martie 1951 este arestat de Securitate. După ce a fost anchetat şi torturat la Securitatea din Sibiu, este transferat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Capul Midia. Se stinge din viaţă la 23 noiembrie 1952.

DSCN0998Volumele prof. Ioan Eşan se înscriu în patrimoniul cultural al Ţării Făgăraşului.

Ioan Eşan este licenţiat în istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, promoţia 1967, clasa academicianului Ştefan Pascu. A predat istoria la Liceele „Doamna Stanca” şi „Dr. Ioan Şenchea”.

Volume publicate: „Biserici şi mănăstiri celebre din România”; Credinţă şi demnitate”, Maeştrii culiselor secrete”; Rezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgăraş 1948-1958”; Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti”; „Sfidarea ştiinţei”, „Chipuri din hronicul Ţării Făgăraşului 1291-1991”; „Arta de a reuşi în viaţă”; „Ţara Făgăraşului. Călăuză turistică”; „George Bariţiu”; „Revoluţia română între adevăr şi mistificare”; „Personalităţi făgărăşene 1291-1991. Dicţionar bio-biblografic”.

Volumul „Vulturii Carpaţilor” ( Făgăraş, editura RAR, 1993) este dedicat „memoriei martirilor, eroi ai Ţării Făgăraşului, Dâmboviţei, Argeşului şi Muscelului, a tuturor celor persecutaţi şi ucişi sub comunism, cu speranţa că omenirea nu va mai DSCN1003fi niciodată terorizată de state poliţiste” (Ioan Eşan).

            Cuvânt înainte

            „Ca să vezi şi să înţelegi ce a fost şi ce este Făgăraşul, cetatea, oraşul şi împrejurimile, trebuie să urci pe dealul Calborului sau pe Dealul Galaţului. Priveliştea ce ţi se desfăşoară în faţă e de neuitat. În zarea de miazăzi, stâncile sure ale Alpilor Transilvaniei şi Piatra Craiului, ca nişte ziduri crenelate; la răsărit, înălţimile împădurite ale munţilor Perşani; la miazănoapte, marginea festonată a podişului transilvan, iar la asfinţit, silueta şovăitoare a Apusenilor, întâlnindu-se spre sud, cu chipurile severe ale Surianului, Cindrelului, Parângului. Jos, Oltul, jucându-se de-a v-aţi ascunselea cu sălciile, plopii şi arinii luncilor. Lanuri de grâu, porumb, secară, alternează cu imaşuri verzi, pe care pasc, domol, cirezi de bivoliţe ori de vaci, păzite de către o pereche de berze care, după ce-şi află hrana în sânul mlaştinilor, somnolează într-un picior sau planează în văzduh, ca nişte nobili şi eleganţi emisari ai văzduhului.

DSCN1004           Istoria a găsit în Ţara Făgăraşului la 1222, o „Ţară a Românilor”- Terra Blachorum. A găsit-o acum şapte veacuri (1291) cu o organizare proprie, solidă, viguroasă, cu o curată şi autentică descendenţă daco-romană.

            De aici, dintre făgărăşeni, s-a ridicat unul dintre cei mai mari cercetători ai pământului românesc, Gheorghe Şincai, originar din Şinca-Veche. Acest prim temeinic istoric i-a unit pe români în sfânta carte a istoriei lor. De aici, din Ţara lui Radu Negru Vodă, din Avrig, a pornit Gheorghe Lazăr, înţeleptul, entuziastul dascăl şi românul neînfricat, neobositul luminător al unei generaţii şi al unei revoluţii, revoluţia din 1821.

            De aici, dintre ciobanii Ţării Făgăraşului(Oltului)a pornit Badea Cârţan, peregrinul pământului românesc, eroul unei adevărate odisei europene, călătorind împovărat de desagă, fără odihnă, în căutarea şi adeverirea pentru  cei mulţi, a originii daco- romane a poporului nostru. Nicolae Iorga l-a numit „un fanatic ţăran al romantismului naţional”, expresie vie a voinţei românilor transilvăneni de a se uni cu „Ţara”, cu Regatul României.

        DSCN1002    Dar, Ţara Făgăraşului, cu cetatea sa multiseculară a fost şi este, totodată un bogat cuib de legende şi eroi. Şi în primul rând este locul de baştină al lui Radu Negru Vodă, „descălecătorul” legendar al Ţării Româneşti, la 1290, dar şi patria neînfricaţilor partizani din munţi.

            Am căutat ca prin această lucrare să semnalez turiştilor şi tuturor trecătorilor pe drumurile munţilor Făgăraş, îndeosebi celor tineri, că văile şi piscurile Alpilor Transilvaniei nu sunt numai locuri de extaz romantic şi desfătare pitorească, ci totodată, emoţionante prilejuri de întâlnire cu istoria patriei, cu marile încleştări ale unui popor cu mândrie, credinţă şi demnitate, cu eroii şi martirii săi. Am urmărit să scot în evidenţă pe lângă farmecul deosebit al munţilor Făgăraş, mai ales istoria lor, a oamenilor care vieţuiesc în satele şi crângurile Ţării Oltului, Argeşului şi Muscelului, a făgărăşenilor, argeşenilor şi muscelenilor care timp de peste şapte veacuri au luptat cu înverşunare pentru libertatea tuturor românilor.

            Tinerii au aflat despre existenţa luptătorilor din munţi din cărţile trucate de istorie, de mai ales din filme şi romane de suspans. Unii îşi mai amintesc de „Capcana”(în regia lui Sergiu Nicolaescu), de „Acţiunea Autobuzul”, de romanul „Apa” al lui Alexandru Ivasiuc, după care s-a făcut şi filmul „Trei zile şi trei nopţi”. Ei, luptătorii anticomunişti, erau „duşmanii poporului”, „legionarii”, „bandiţii”, durii care împuşcau poporul de la oraşe şi sate, cu precădere pe vajnicii activişti de partid trimişi să colectivizeze cu duhul blândeţii. La sfârşitul fiecărui astfel de „film” realizat de culturnici, ei erau învinşii, însă noi ştiam dinainte că victoria nu poate fi decât a comuniştilor. Doar o simţeam pe pielea noastră, de 45 de ani…

            După alegerile trucate din 19 noiembrie 1947 şi abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, soarta României era pecetluită. Pentru a nu fi arestaţi, unii au plecat în străinătate, iar alţii în munţi, formând puternice grupuri de partizani pe întreg lanţul carpatin. Comuniştii şi securiştii le-au spus „bandiţi”, „terorişti” sau „legionari”, însă noi făgărăşenii, le spuneam partizani. Împotriva lor au fost trimise regimente întregi de securitate şi armată, pe care le-au hărţuit ani în şir.

        DSCN1006     În noaptea de 15-16 mai 1948, aproape tot ce era mişcare studenţească anticomunistă a fost decapitată. Se pregătea Piteştiul…

            Povestea vieţii inginerului agronom Ion Gavrilă şi a camarazilor săi desfide tot ce-au „croşetat” până acum Nicolaeştii pe această temă. Ion Gavrilă, Ion Ilioiu şi Virgil Radeş, singurii supravieţuitori ai celebrului grup carpatin anticomunist din munţii Făgăraş(versantul nordic), nu s-au sfiit s-o facă. În anul 1948, Ion Gavrilă („Moşu”) era student în ultimul an la Agronomie (Cluj) şi în anul III, la Academia Comercială din Braşov; a scăpat de arestare, în noaptea de 15 spre 16 mai, refugiindu-se printre muncitorii de la „Astra”Braşov, şi apoi în munţii Făgăraş. Fostul absolvent al liceului „Radu Negru”-Făgăraş, şi-a ales, alături de Ion Mogoş şi Nicolae Mazilu, ca loc de acţiune versantul nordic al Făgăraşilor(„Alpii Transilvaniei”), adoptând tactica fraţilor Arnăuţoiu(compus din doar cinci bărbaţi şi o femeie, Maria Plop-Arnăuţoiu), care acţionau pe versantul sudic: aşteptarea şi semnalarea prezenţei sale pe o suprafaţă cât mai mare, până înspre Sighişoara şi Mediaş. Mâncare aveau de la ciobanii făgărăşeni, de regulă brânză care ţinea şi peste iarnă, iar pentru mălai, care mucegăieşte repede, cei peste douăzeci de partizani(muncitori de la „Nitramonia” Făgăraş, studenţi, elevi de la Liceul Radu Negru –Făgăraş, ţărani din satele făgărăşene)au făcut rost de o mică moară manuală, la care măcinau porumb şi grâu. Iarna, pentru a nu lăsa urme pe zăpadă, reduceau deplasările la strictul necesar, adăpostindu-se în cabane de bârne camuflate, pe care primăvara le distrugea sau le acopereau cu brazi, fără a le mai folosi iarna următoare.

            Pe urmele lor Securitatea a pus o adevărată maşină de război. Nici trupele de soldaţi, nici capcanele întinse de Securitate, nici câinii dresaţi, nici brânza otrăvită, lăsată special pentru ei la ciobani, nici femeile-sirene trimise să-i ademenească, nici zvonul lansat după moartea „tătucului popoarelor” Stalin (5mrtie 1953), cum că în ţară e răzmeriţă şi pot coborî liniştiţi, nu au reuşit să-i prindă pe oamenii lui Ion Gavrilă cum nu au putut s-o facă…vânzătorii.

DSCN1008           Principala legătură a lui Ion Gavrilă –Ogoranu („Moşu”) cu organizaţia din armată era căpitanul Sabin Mare, ofiţer deblocat(epurat)care le-a furnizat partizanilor cea mai mare parte din materialul militar: arme, hărţi, busole, binocluri, manuale despre lupta în munţi(traduse din limba germană), un aparat radio.

            Grupul de partizani din munţii Făgăraş, versantul nordic, condus de Ion Gavrilă, era format din elevi de la liceul „Radu Negru” – Făgăraş (Remus Sofonea, Ion Ilioiu, Victor Metea,Silviu Socol, Nelu Novac), studenţi (Ion Gavrilă, Ion Chiujdea, Laurian Haşu, Virgil Radeş, Marcel Cornea, Gheorghe Duminică, Nicolae Stanciu), un pădurar (Jean Pop), muncitori (Andrei Haşu, Gheorghe Şuvăială) şi ţărani (Toma Pirău, zis „Porâmbu”, Gheorghe Arsu şi Gheorghe Haşu). Mai sunt în viaţă doar Ion Gavrilă, Ion Ilioiu şi Virgil Radeş…

            În vara anului 1955 s-a petrecut ceea ce Ion Gavrilă – Ogoranu numeşte marea vânzare, când au căzut aproape toţi cei care mai erau în grupul carpatin: Ion Chiujdea, Laurian Haşu, Nelu Novac, Victor Metea, Gheorghe Haşu, iar mai târziu Jean Pop. Învăţătorul Ion Grovu din Cârţişoara Făgăraşului, i-a anunţat că are posibilitatea să-i scoată din ţară şi să-i trimită în Grecia. Partizanii au cerut, ca asigurare că învăţătorul are într-adevăr contacte în Grecia, să se transmită într-o zi fixată de ei, un mesaj codificat la Radio „Atena” şi la Radio „Paris”. Au plecat în trei serii şi toţi au fost arestaţi. Spre toamnă, cei doi care au mai rămas, Jean Pop şi Ion Gavrilă, au aflat de la un student din Cluj că partizanii făgărăşeni ai plecat în Grecia. S-au despărţit fiecare plecând în drumul său. La scurt timp după aceea pădurarul Jean Pop a fost arestat. Fusese vândut…

            Următorii 21de ani, Ion Gavrilă a stat ascuns în satul Galtiu (de lângă Alba-Iulia), în casa unei femei, cu care acum este căsătorit. Nimeni din sat nu a ştiut de existenţa lui. A fost arestat la Cluj-Napoca, în 1976, pe strada Sindicatelor. A stat închis, şase luni la Bucureşti, fiind anchetat pe Calea Rahovei, nr. 35-37, permanent păzit de securişti, care l-au descusut cum au putut ei mai bine. „Banditul” Gavrilă, cel

DSCN1005care a dejucat timp de peste şapte ani capcanele întinse de organele Securităţii, devenise obiect de studiu pentru securişti, psihologi, medici şi istorici.

            După şase luni de anchetă, condusă de colonelul „Tudor” (un evreu), i-au dat drumul. Deşi a trecut de şaptezeci de ani, inginerul agronom Ion Gavrilă este în putere. La 24 decembrie 1990 a venit la Făgăraş, unde s-a întâlnit cu cei doi camarazi rămaşi în viaţă:  Ion Ilioiu şi Virgil Radeş. Pe baza celor relatate de Ion Gavrilă (care a locuit un timp la mine)am putut reconstitui apriga rezistenţă a partizanilor din munţii Făgăraş, care prin jertfa lor au salvgardat onoarea întregului popor român.

            La 22 decembrie 1989, locuitorii străvechiului municipiu Făgăraş, sub conducerea profesorilor Corneliu-Mircea Ursu şi Alexandra Dalea, s-au revoltat împotriva regimului totalitar comunist, iar revolta lor era continuarea logică, deşi târzie, a războiului anticomunist din munţi (1948-1955), susţinut de mulţi dintre locuitorii celor peste şaizeci şi patru de sate ale Ţării Făgăraşului.

            Tot ceea ce se narează în paginile acestei cărţi nu este rodul imaginaţiei autorului. Nu am intenţionat şi nu intenţionez să judec, ci doar să fiu nepărtinitor, să înţeleg, să-mi explic şi, dacă se poate, să mă apropii cât mai mult de adevăr. Să judeci, afirma Andre Malraux, „înseamnă să nu înţelegi, pentru că dacă ai înţelege, n-ai mai putea judeca”.

            Personajele cărţii sunt reanimate fie în temeiul propriilor destăinuiri, fie în lumina istoriei – iscusitul regizor ce îi prezintă în piesa tragică ce au mai jucat-o o dată.

            În fine, m-am întrebat stăruitor dacă trebuie sau nu, să mă refer la sursele folosite. Dacă în cele din urmă am renunţat, am făcut-o nu din rea intenţie, ci ca să nu întrerup într-un fel supărător ritmul tratării, evitând totodată să dau un caracter didacticist lucrării.

            Sunt conştient că în ciuda strădaniilor, s-au strecurat şi greşeli. Le sunt recunoscător celor care mi le vor semnala, scopul propus fiind unul singur: adevărul şi numai adevărul. El nu-i supără decât pe cei ce se tem de el”.

Volumul „Sfinţi români”

            „Acest volum aduce dovada cea mai bogată şi cea mai întemeiată că și creștinismul românesc a rodit din sine mulți şi minunați Sfinţi, chiar dacă smerenia caracteristică poporului nostru sau alte împrejurări istorice nefavorabile în care a avut de trăit au făcut ca biserica noastră să nu canonizeze decât un număr mic dintre ei –și aceasta de-abia în 1955 și 1992.

            Sfinţii români au existat însă în mod real şi au fost recunoscuţi ca atare de evlavia populară, cu toate că biserica nu i-a canonizat formal şi nu le-a dedicat anumite zile în calendar – de aceea faptele lor nu au fost lăudate prin imne bisericeşti închinate lor.

            De altfel, timp îndelungat Sfinţii s-au făcut cunoscuţi ca atare prin cinstirea pe care şi-au câştigat-o în evlavia populară. De-abia de la un timp în coace Biserica a început să purceadă şi la o canonizare formală a sfinţilor de mai târziu, confirmând venerarea lor de către cercuri largi ale credincioşilor”.(Dumitru Stăniloae)

            Volumul „Maeştrii culiselor secrete”:

            „Fără a pretinde că oferă cititorului o istorie sistematică a spionajului şi a diplomaţiei secret, lucrarea trece în revistă, în ordine cronologică, figurile unor maeştri ai culiselor secrete care au avut de jucat un rol deosebit în activitatea serviciilor de informaţii, urmărind implicaţiile războiului secret în relaţiile dintre luptele politice din diferite ţări, de la Ginghis-Han şi până în prezent.

            Prezentând istoria spionajului din ultimele opt secole, autorul scoate în evidenţă faptul că valoarea unui serviciu de informaţii în ansamblu depinde în mod direct de talentul personal al şefului său. Dacă acesta posedă o mare capacitate organizatorică, aptitudinea de a-şi stimula subalternii, de a-şi atrage încrederea şi afecţiunea lor, dacă are darul de aşi întipării în memorie toate datele acumulate, priceperea în căutarea şi interpretarea informaţiilor, atunci serviciul pe care-l conduce va atinge apogeul. Prezentând viaţa şi activitatea geniilor spionajului din ultimele opt secole, autorul subliniază faptul că o calitate esenţială a unui maestru al culiselor secrete este lipsa oricărei urme de sensibilitate”.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraș

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s