BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FĂGĂRAŞ ZIUA CULTURII NAŢIONALE MIHAI EMINESCU


  MIHAI EMINESCU

DSCN0940Ziua culturii naţionale a fost  celebrată la Biblioteca Municipală Făgăraş

Participanţi: elevii Colegiului Naţional « Radu Negru, clasa a X-a E, coordonaţi de prof. Voila.

Programul s-a constituit într-un vitraliu de popasuri în creaţia eminesciană:

EXPOZIŢIE  DE CARTE: METAMORFOZELE CREAŢIEI

Din fondul de carte al bibliotecii au fost selectate volumele, care îi conferă „deplinătatea”: mitologia, folclorul, istoria, filosofia, ştiinta, natura si erosul.

Exegeţi ai textului eminescian, G. Călinescu, Negoiţescu, Iorga, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Noica, Creţia, Tohăneanu, Aurel Petrescu, Ioana Petrescu, E. Simion, G. Popa,  E. Lovinescu au definit arhitectura creaţiei. Mihai Eminescu abordează teme universale: timpul, cosmicul, condiţia creatorului de geniu, istoria, solitudinea, natura, dragostea.

DSCN0939

DSCN0937

 PROFIL MUZICAL

PREZENTARE DE CARTE – bibliotecar Viorica Bica

 Adriana Peicu- Moldovan, EMINESCU ŞI LIEDUL ROMÂNESC

 Versul eminescian închide în el însuşi modularea eufonică ce scrutează infinitul. Sunetul orgii, al harpei, al buciumului sau al cornului se propagă prelung în sonorităţi armonioase.

În studiul „Viaţa lui Mihai Eminescu”, George Călinescu avea să reliefeze unicitatea eufoniei versului eminescian.

DSCN0934Poezia lui Eminescu, „La steaua” a fost transpusă în unsprezece lieduri. „La mijloc de codru des”, „Atât de fragedă”, „Şi dacă”, De ce nu-mi vii?”, „Somnoroase păsărele”, „Peste vârfuri”, „Şi dacă ramuri bat în geam” au permis abordarea genului de lied. Cele patru madrigale ale lui Paul Constantinescu, „Peste vârfuri”, „Stelele-n cer”, „Freamăt de codru”, „La mijloc de codru des”, le datorăm plasticităţii imaginilor sonore. Pe textul eminescian „Strigoii”, G. Enescu compune pentru orchestră, cor, solişti, o amplă partitură în trei părţi. Eufonia versurilor sugerează mişcarea sferelor. „La steaua” este transpusă în lied de către compozitorul George Stephănescu.  Compozitorul George Dima a compus liedurile eminesciene „Dorinţa”, De ce nu-mi vii?” Versurile din lirica eminesciană au pregnanţă în liedurile lui Mihail Jora. Cadenţele modale se contopesc într-un flux continuu, armonios. Mihail Andreescu- Scheletty, Doru Popovici, Anatol Vieru compun lieduri pe  un fundal armonic nuanţat, conferind creaţiei unicitate.

DSCN0935

http://www.youtube.com/watch?v=1LX6quDqRRg

A. Eliade- Florin Sâmpelean- Lied- „Revedere”

http://www.youtube.com/watch?v=5G1j4pGgJUk

 Baritonul Nicolae Herlea, „Codrule, codruţule”

http://www.youtube.com/watch?v=5G1j4pGgJUk

Angela Gheorghiu- „Şi daca ramuri bat în geam”

VIZIONARE ONLINE : PRIMUL FILM DOCUMENTAR DESPRE EMINESCU (1914) de la Arhiva Naţională de filme a fost realizat de Octav Minar în anul 1914. -prezentare bibliotecar Bucur Raluca http://www.youtube.com/watch?v=E11iUMY7tKo

 

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s