Ioan Rodean, Enigmele pietrelor de la Sarmizegetusa Editura Albatros, 1984


poza-carte

Volumul editat de Ioan Rodean îşi propune să descifreze „un univers de gânduri încifrat” în arhitectura sanctuarelor din Munţii Orăştei, în sistemul ornamental abstract-geometric al ceramicii dacice şi protodacice. Săpăturile arheologice iniţiate în Munţii Orăştiei încă din 1920, au scos la iveală urmele sanctuarelor dacice de forma aliniamentelor patrulatere şi circulare, încadrându-se prin structura lor în arhitectura megalitică (H. Daicoviciu, „Dacia de la Burebista la cucerirea romană”). Sanctuarele de la Costeşti şi Sarmizegetusa sunt cel mai bine conservate sub raportul integrităţii structurale. Aceste relicve sunt „deţinătoarele acelor comori spirituale ale geto-dacilor, acelui tezaur de cunoştinţe aritmetice, geometrice, topometrice, astronomice, calendaristice şi bioritmice” investite în arhitectura sacră a lăcaşurilor de cult.

Conform consemnărilor lui Hadrian Daicoviciu, sanctuarul mic rotund de la Sarmizegetusa, cu un diametru de 12 m. este alcătuit din „11 grupuri de cifre 8+1 stâlpi şi câte un grup de 7+1, respectiv 6+1 stâlpi”. Lor li se atribuie semnificaţii astronomice şi calendaristice. Elementul esenţial al concepţiei arhitecturale este reprezentat de numărul 8. Este o cifră simbolică care constituie, după afirmaţia cercetătorilor, cheia dezlegării enigmelor înscrise în arhitectura sanctuarului mic rotund. În regiunea carpato-danubiană, numărul 8 a fost descoperit în liniile ornamentale de pe vasele în care oamenii din acele vremuri, aduceau apă, în care au aprins mirodenii la echinocţii şi solstiţii. După relatările lui Herodot, în aceste vase se depunea cenuşa trupului pentru a trece în împărăţia lui Zamolxis şi a dobândi nemurirea.
În munţi, geto-dacii „au durat din piatră” sanctuarul mic rotund, „înmănunchind grupuri lângă grupuri, câte 8 pietre la un loc”. În cultura vechiului Egipt, numărul 8 era inclus în mitologia creării lumii. Mitul cosmogonic din Heliopolis ne face cunoscut grupul celor 8 zei originari: Nun şi soţia sa Naunet, Huit şi soţia sa Huihet, Kuk şi soţia sa Kauket, Amun şi soţia sa Amaunet. „Aceste 8 zeităţi au creat lumea peste care au domnit apoi o anumită perioadă de timp” (Veronica Ions, „Agyptische Mythologie). La vechii greci, octada zeilor egipteni este transformată în octada pythgoreică: (1+3+5+7)+(2+4+6+8).

În concepţia filosofică a vechilor chinezi „aflăm coerenţa unei geneze care pleacă de la opt entităţi materiale, în ordine fizică: cerul, pământul, tunetul, muntele, apa (curgătoare), vântul, focul şi lacul (apa stătătoare)” (Vlăduţescu, Gh., „Introducere în filosofia Orientului antic”). Ideograma de la Cuina Turcului deschide un registru ornamental ce defineşte arta abstract- geometrică din preistoria României. Registrul ornamental simbolizează mitul creaţiei.

În studiul „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Mircea Eliade argumentează: „experienţa timpului cosmic sfârşeşte prin a impune ideea timpului circular şi a ciclului cosmic. Deoarece lumea şi experienţa umană sunt valorizate în termenii vieţii vegetale, ciclul cosmic este conceput ca o repetare indefinită a aceluiaşi ritm: naştere, moarte, renaştere”.  În mentalitatea arhaică timpul înmănunchează „puncte temporale. Sunt sărbătorile ce alcătuiesc calendarul. Se percepe astfel curgerea timpului şi „durata” fiinţei umane. Recolta, secerişul, răsăritul şi apusul soarelui sunt „date, datul care îmi dă viaţă. Nu timpul abstract ci timpul recoltei, timpul vânătorii sau timpul serbării sunt vitale” (Gulian, C. I., „Lumea culturii primitive”). În mentalităţile arhaice, curgerea ciclică a fenomenelor naturii semnifica transformările cosmogonice ale lumii care „naşte, trăieşte, moare şi renaşte”. Ideogramelor li se atribuie astfel, o funcţie dublă. Ele redau o „concepţie cosmogonică şi una calendaristică, proprie fenomenelor naturii desfăşurate ciclic, în faze active şi pasive, în decursul anului, deoarece viaţa anului în concepţiile arhaice este viaţa lumii”.

În arhitectura sanctuarului mic rotund, specialiştii descifrează continuitatea sistemului calendaristic al cultului fertilităţii şi fecundităţii. Viaţa anului era împărţită în opt cicluri. Această concepţie este reprezentată de succesiunea celor opt grupuri de câte 8 stâlpi, delimitate la o extremitate de un grup de 7 stâlpi, iar la cealaltă extremitate, de un grup de 6 stâlpi. Sunt cele opt cicluri ale anului. În viziunea arhitectului, fiecare ciclu este format din succesiunea a opt perioade de timp, anul întreg având 64 de perioade, grupate în opt cicluri de câte opt. Din idiogramele artei abstract-geometrice din preistoria României şi din arhitectura sanctuarelor geto-dacice din Munţii Orăştiei se concluzionează că viaţa anului „curge” în funcţie de „timpul vital”, de durata periodicităţii fenomenelor naturii, „care se repetă la intervale egale de timp, dominate de un caracter ritmic.

În volumul „Elemente de biometeorologie medicală”, Ardelean şi Barnea consemnează: „Fenomenele biologice repetate periodic la intervale egale, care au un caracter ritmic, sub aspect cantitativ şi calitativ, denumite bioritmuri, au fost remarcate de multă vreme, dar interesul pentru cunoaşterea şi adâncirea explicaţiei, semnificaţiei şi cauzalităţii lor, a crescut în ultimul timp, o dată cu corelarea lor cu fenomenele cosmice greu întrevăzute altădată, cu decelarea lor în microstructura materiei şi cu interpretarea lor. Bioritmurile se constată în întreaga natură vie, la plante, animale şi oameni şi reprezintă un mod de manifestare a vieţii”. Fenomenele naturii evoluează ciclic, se repetă la intervale mai lungi sau mai scurte de timp. Acest fapt a fost perceput de colectivităţile arhaice care au împărţit anul în 2-4 şi 8 părţi dar şi în 16-32 şi 64 de părţi mai mici. Brăţara antică dacică ornată cu „8 pastile mari, însoţite fiecare de câte două pastile mai mici, în total, 16, exprimă simbolic împărţirea vieţii anului în 8 cicluri (8 pastile mari). Pastilele mici, în număr de 16, demonstrează că fiecare din cele 8 cicluri ale anului evoluau în câte 2 cicluri mai mici, în total, în 16 cicluri”.

În sanctuarul mare rotund, potcoava semnifică, calendaristic, perioada de un an, alcătuită din 36 de săptămâni de 10 zile, timpul în care soarele străbate prin cei 36 decani, redaţi, arhitectural prin 34 stâlpi şi două praguri. În pythagoreism numărul 36 reprezintă simbolul „lumii” şi rezultă din suma primelor patru numere impare şi a primelor patru numere pare (1+3+5+7)+ (2+4+6+8) =36. Arhitectura sanctuarului mare rotund este complexă. Raporturile înscrise în „altarul soarelui”, respectiv, în potcoava sanctuarului mare rotund, simbolizează armonia dintre cer şi pământ, dintre fenomenele naturii şi mersul soarelui prin constelaţiile zodiacului. Sanctuarul mare rotund reprezintă simbolic „mersul soarelui, al lunii şi al celor cinci planete (Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn) prin cei 36 decani ai zodiacului”. Potcoava a fost denumită „altarul soarelui”, cercul interior a fost denumit „cercul lunii”, cercul exterior, alcătuit din 180 stâlpi, „cercul planetelor”.
Cercetările întreprinse în arhitectura sanctuarelor din Munţii Orăştiei înscrie cultura geto-dacilor, printre cele mai vechi culturi ale lumii antice.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s