N. STĂNESCU – ISTORIA RESORBIRII POEZIEI ÎN CUVÂNT


NICHITA STĂNESCU – ISTORIA RESORBIRII POEZIEI ÎN CUVÂNT

st

N. Stănescu îşi argumentează concepţia asupra poeziei – „arta poetică”, „ars poetica”, acel stadiu al captării sensului. „Logos-ul”, spune N. Stănescu, nu este altceva decât locul în care materia se desparte definitiv de vid”. „A rosti” înseamnă „a cunoaşte”. Poetul redă cuvântului stadiul său primordial(Daniel Dimitriu, „Nichita Stănescu, „Geneza poemului”).
Între „viziunea sentimentelor” şi „viziunea cuvintelor”, legătura este organică. Eul creator nu-şi pierde niciodată poziţia centrală, este sursă de energie afectivă. „Sentiment” sau „cuvânt” se definesc ca „spaţiu al potenţialităţii sensului. E itinerarul străbătut de la poemul de factură „fantezistă” la o „ars combinatoria” ce aduce în prim plan dinamica textului, jocul cuvintelor. Întâlnim la Nichita Stănescu o „poetică a instantaneului”(Alex Ştefănescu ,„Introducere în opera lui Nichita Stănescu”)
Volumul „Literatură română contemporană”, editat de Academie, parcurge itinerarul creaţiei.
„Antimetafizica” a fost „cântecul de lebădă”al poetului, posibilul său testament literar. Aurelian Titu Dumitrescu ne oferă un jurnal retrospectiv de creaţie, un „reportaj” fascinant.
„Amintiri din prezent” îi prelungeşte prezenţa printre noi. Regăsim imaginea poetului unic, ne întâlnim cu o manieră originală de a privi lumea. N. Stănescu a fost fascinat de jocul ideilor văzute, trăite, îmbogăţite de inspiraţia sa, cu noi sensuri.
Daniel Cristea Enache accede la esenţa poemelor: „o maximă esenţializare conceptuală, pur modernistă”, o „recuperare postmodernă a déjà- spusului şi o desfacere ludică şi lucidă, gratuită şi demonstrativă a anatomiei poemului, pentru a lăsa să i se vadă principiul de organizare. Dezvoltând premisele libertăţii până la ultimele concluzii posibile, această poezie nu mai caută să comunice, vizionar, ceva ce este dincolo de ea, ci tinde pur şi simplu să se comunice. Cu Nichita Stănescu şi sub privirile noastre uluite, aventura limbajului se întoarce, în cerc, asupra limbajului însuşi”.
Pentru poet, dragostea este o cutie de rezonanţă a propriilor impulsuri, un mod de a fi liber şi tânăr în afara spaţiului şi timpului.”La o margine-a orei”, eul liric emite şi transmite sentimente care se vor întoarce într-un vârtej „aproape zărit”. Erosul, logosul se determină şi se confundă, ele refac structura materiei „de la-nceput”. „Dreptul la timp” deschide o perspectivă amplă, temporal şi spaţial. „Faptele noastre de zi cu zi se şterg în propria lor insignifianţă, sunt spulberate o dată cu secundele fărâmiţate şi înghiţite de eternitate” (D. Cristea Enache”).
Cele „11 elegii”sunt trepte ale unei viziuni şi elemente ale unui sistem. Sunt „punţi către înţelegerea şi acceptarea Poeziei ca teritoriu al expresivităţii suverane”. Ochiul se deschide pentru a cuprinde Necuprinsul.
În „Dulcele stil clasic”, „combinarea registrelor se topeşte parcă în graţia lirică, în melodicitatea compusă a unui sentiment. Tehnica de reinterpretare ludică şi tandră se asociază cu o uimitoare capacitate de a admira” (D. Cristea-Enache). „Dulcele stil clasic” semnifică vârsta de aur a copilăriei”, în care dilemele şi dramele spiritului dispar.
Un cântec modulat în tonurile tristeţii se desprinde din volumul „Necuvintele”: „poezia nu este lacrimă/ ea este însuşi plânsul/ plânsul unui ochi neinventat / lacrima ochiului /celui care trebuia să fie fericit”.
În volumul „Noduri şi semne”, Nichita Stănescu se reîntoarce la concretul existenţei comune, al cărei reazem final este Dumnezeirea, numai că Dumnezeu nu vorbeşte întotdeauna pe înţelesul oamenilor. Misiunea poetului este aceea de a transforma intraductibilul („nodurile”) în interpretabil (”semne”). Volumul păstrează un caracter programatic care se devoalează continuu. Sunt 23 de „semne” şi 33 de „noduri” care se întreţes în secvenţe succesive.
Creaţia lui N. Stănescu este „istoria resorbirii poeziei în cuvânt” (Alex Ştefănescu).

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s