PREZENTUL ETERN EMINESCIAN


GEORGE  POPA, PREZENTUL ETERN EMINESCIAN, Iaşi, editura Junimea, 1989

Imagine1

 CAP. COPILĂRIA – PREZENT ETERN POETIC

            „Frumosul nu se arată decât copiilor” (Holderlin). Copilăria este vârsta purităţii sufleteşti, a deschiderii fanteziei, a voinţei angelice şi exaltate de miracol şi de feeric. Timpul copilăriei este un timp poetic, un prezent etern. Însuşi Eliade remarca: copilul trăieşte într-un timp mitic, paradisiac. Întoarcerea poetului la copilărie înseamnă întoarcerea către un elan pierdut, către starea de har. Redescoperă cu uimire lumea, o transfigurează.

            Poetul este copil atât timp cât rămâne în starea de graţie a uimirii în faţa unei realităţi mereu redescoperite şi poate întruchipa şi comunica cititorului, acea stare de continuă uimire, de continuă redescoperire a lumii.

Timpul mirific al copilăriei  durează în sufletul pădurii. Numai ea cunoaşte armonia, aspiraţiile de plenitudine, de bucurie a poetului.  Purtând intactă imaginea copilului de altădată, pădurea este cea care invocă chemarea:  „O, rămâi, rămâi la mine,/Te iubesc atât de mult!/Ale tale doruri toate/Numai eu ştiu să le-ascult;/ În al umbrei întuneric/Te asamăn unui prinţ,/Ce se uit-adânc în ape/Cu ochi negri şi cuminţi;/Si prin vuietul de valuri,/Prin mişcarea naltei ierbi,/Eu te fac s-auzi în taină/Mersul cârdului de cerbi;/Eu te văd răpit de farmec/Cum îngâni cu glas domol,/În a apei strălucire/Întânzând piciorul gol/Şi privind în luna plină/La văpaia de pe lacuri,/Anii tăi se par ca clipe,/Clipe dulci se par ca veacuri./Astfel zise lin pădurea,/Bolţi asupră-mi clătinând:/Şuieram l-a eu chemare/Ş-am ieşit în câmp râzând”.

Răsfrângerea în ape conturează icoana sacră a copilului care-şi plămădeşte universul şi adânceşte în el „răpit de farmec”. Este un prezent etern care se desprinde de destrămarea timpului.

            Eternitatea timpului copilăriei este definită de pădurea însăşi: „Anii tăi se par ca clipe,/Clipe dulci se par ca veacuri”.

            Dorul de copilărie, al acelui timp care a plecat fără întoarcere „cu pădurea ei cu tot” revine în versuri ce evocă dorinţa retrăirii în spaţiul fără hotare al eternităţii.

            În „Trecut-au anii” regăsim ideea că timpul basmului, al poeticului ce caracterizează copilăria, este unicul timp ce poartă valenţele înveşnicirii: „Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri/ Şi niciodată n-or să vie iar,/ Căci nu mă-ncântă azi cum se mişcară/ Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,/ Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, /Abia-nţelese, pline de-nţelesuri-/Cu-ale umbre azi în van mă-mpresuri,/O, ceas al tainei, asfinţit de sară./ Să smulg un sunet din trecutul vieţii,/Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri/Cu mâna mea în van pe liră lunec;/ Pierdut e totu-n zarea tinereţii/ Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,/ Iar timpul creşte-n urma mea…mă-ntunec!”

            În „Povestea codrului” este vădită reîntoarcerea la armonia vârstei copilăriei: ”Hai şi noi la craiul, dragă,/ Şi să fim din nou copii,/ Ca norocul şi iubirea/ Să ne pară jucării”. Statutul spiritual al copilăriei ca integrare în lumea basmului, printr-o revărsare a unui alb strălucitor, este cuprins în postuma „Codru şi salon”:”Se uită pe fereastră cum ninge’ncet…mereu./ Se uită cum omătul copaci şi case-ncarcă,/…Acolo în depărtare e valea lui natală,/…Unde isvoară albe murmură cu sfială/Şi scapăr’argintie, lovindu-se de prund./Aş vrea ca să mai vadă colibele de paie…/Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie,/ Se ridica prin codri din fruntea unui deal”. Pe fundalul luminos, timpul copilăriei, o ţesătură de reverii feerice ale lumii şi vieţii, se pecetluieşte acea armonie ce semnifică eternitatea: „Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită,/ Unde ale lui zile din vise le-au ţesut; Unde-nvăţa din râuri o viaţă liniştită/Părând să n-aibă capăt, cum n-are început” Copilul de atunci tâlcuia „semne ş-a păsărilor/şi marmura cuminte a râului curat”. Copilul „înţelege a firii limbă dulce”, graiul naturii, „cugetările sale strălucitoare”. Prin această comuniune cu natura, sufletul este cuprins de dor. Copilăria este o sărbătoare:”Visa copilul, râdea, cânta”.

 Viorica Bica

Biblioteca Municpală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s