NOCTURNA BIBLIOTECII


NOCTURNA BIBLIOTECII
Viorica Bica

frederic chopin CHOPIN NOCTURNE

Muzica are nevoie de tăcerea noastră interioară. Cel ce a ajuns biruitorul gândurilor sale, devine, într-adevăr, spiritual, invulnerabil şi de nezdruncinat. Marea muzică există în viaţa noastră şi pentru a ne face suverani ai gândurilor. Disciplina bunei ei înţelegeri este mai presus de toate necesară vieţii noastre interioare, dacă vrem ca aceasta să nu fie la discreţia tuturor furtunilor ce se abat impetuos asupra noastră. Şi pe lângă această virtute, ea ne face un dar. După ce am ascultat-o cu pioasă tăcere, gândurile care se ridică în noi sunt revelatoare. În tradiţia mitologică a elinilor, sălăşluia un tâlc: Apollon ar fi dăruit oamenilor muzica prin Orfeu, pentru a-i învăţa să gândească. Muzica ne-a fost dată pentru a ne înzestra cu forţă şi integritate. A desluşi în tăcerea sufletului, prin auzul interior, ecourile muzicii, înseamnă să surprinzi devenirea: iradierea înlăuntru. Ne educăm întru prelungirea tăcerii interioare cu care am întâmpinat undele muzicii. După aceea, revenim la viaţa de zi cu zi, mai puternici, mai puri. Muzica îşi îndeplineşte cu adevărat menirea când ne fascinează. Măreţia umană a lui Bach şi Mozart constă în faptul că ne sădeşte năzuinţa de a fi noi înşine, lăuntric liberi şi suverani.
Printre atâtea virtuţi cu care ne întâmpină muzica, este şi capacitatea ei de concentrare meditativă. După ce sunetele se sting, se deschide drumul veritabilei concentrări, sub semnul nobleţei spirituale a omului.
Ca gen muzical, „nocturna” este o creaţie a artei romantice. „Cu o generozitate pur mozartiană revarsă Chopin în nocturne, frumoasele sale melodii. Extrem de expresive, ele răsună ca un cântec care se scurge natural ca o voce omenească vie”(Galaţkaia). În cele 20 de nocturne ale sale, maestrul polonez devoalează toată varietatea imaginilor muzicale şi diversitatea formelor ce caracterizează melodica sa.
În nocturnele lui Field , o replică a „cântecelor fără cuvinte” ale lui Mendelssohn, întâlnim o singură imagine muzicală, iar maniera în care sunt transpuse melodiile este asemănătoare unei singure voci acompaniate. La Chopin expresivitatea melodicii este mult mai nuanţată, gândirea armonică, cutezătoare. Imaginea muzicală din nocturnele lui Field este unilaterală, la Chopin, imaginile sunt contrastante: cantabil-lirică şi dramatic-agitată. Această antinomie oferă nocturnei un profil complex de poem muzical. Chopin dezvăluie vraja unei nopţi fie furtunoase şi fantastice, fie liniştite şi idilice. Pentru Mendelssohn, Weber, Schumann, Liszt, natura este un refugiu. Chopin este un contemplativ. El este creatorul genului „bel canto”. Prima „Nocturnă în si bemol minor- op. 9” nr. 1 a fost creată în 1831 şi a apărut în 1833. Ultima nocturnă- op. 62, nr. 2, datează din 1846. Iată, deci, că nocturnele parcurg întreaga creaţie a compozitorului şi îşi pun pecetea asupra profilului creator al acestuia. Sunt aprofundate toate problemele cantabile pianului în succesiunea celor 20 de nocturne. În „Nocturna op. 9 nr. 3 în si major”, influenţa lui Field este evidentă. Nicio umbră de tristeţe nu atinge cantabilitatea compoziţiei. În „Nocturna în sol minor op. 15, nr. 3, se resimte dorul de ţară. Coralul care constituie o încheiere-”coda” învăluie întreaga atmosferă de vrajă. „Nocturna în sol major- op.37, nr.2”, este o creaţie plină de supleţe, de tinereţe, de elan. O imagine contrastantă este cea a „Nocturnei în do minor- op. 48, nr.1”. Creaţia este monumentală. Tempo-ul menţine tensiunea dramatică. Ideea melodică ne transpune într-o anumită stare care este menită să ne identifice cu ea, într-o concentrare care unifică şi verticalizează întreaga fiinţă sufletească. Romanticii şi cei ce au urmat au fost preocupaţi să sugereze cu precădere, devenirea perpetuă a esenţelor. Este un demers în planul cunoaşterii, într-un continuu accelerando.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s