BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Jean Jacques Rousseau, Confesiuni, Editura pentru literatură, 1969

„Oricine ai fi tu, cel pe care destinul şi încrederea mea te-au făcut judecătorul acestui caiet, te conjur, prin nenorocirile mele, prin simţirea ta şi în numele întregii speţe umane, să nu distrugi o scriere folositoare şi unică, ce poate sluji ca primă piesă de comparaţie pentru studiul oamenilor, care, desigur, rămâne încă să fie început şi de a nu-mi lipsi cinstirea memoriei de singurul monument exact al caracterului meu, care să nu fi fost desfigurat de către duşmanii mei”( J. J. Rousseau).
Influenţa exercitată de Rousseau asupra gândirii şi sensibilităţii secolului al XVIII-lea, a fost covârşitoare. Schiller îi va dedica cunoscuta „Odă lui Rousseau”. Goethe va declara: „o lume se sfârşeşte cu Voltaire, o altă lume începe cu Rousseau”. „Confesiunile” vor fi un model pentru autorii generaţiilor următoare: Chateaubriand, Stendhal, Amiel, Baudelaire. Cu o autentică vocaţie de memorialist, Rousseau mărturiseşte: „M-am hotărât să întocmesc o lucrare unică printr-o veracitate fără exemplu, astfel că măcar o dată să se poată vedea un om aşa cum este el înlăuntrul său”. Principiul elaborării scrierii este adevărul: „datoria mea este să spun adevărul, iar nu să cer să fiu crezut”. Loial acestui crez, el va insera în paginile volumului şi fapte dezavuabile, tocmai pentru a face cunoscută personalitatea lui umană. În acelaşi timp este convins că devoalând sufletul omenesc cu toate laturile lui, luminoase sau înnegurate, omul va accede la moralitate şi frumuseţe lăuntrică. Opera a fost zămislită din însuşi dramatismul vieţii scriitorului. A avut o viaţă zbuciumată. Încă din copilărie a fost asaltat de „nenorociri”, ce l-au urmărit toată viaţa. Şi totuşi, izvorul acestor „nenorociri” au sălăşluit în însăşi structura lui sufletească. Caracterul său plin de contradicţii, îl punea în conflict cu el însuşi. Oamenii, societatea, mediul în care trăia nu erau la înălţimea aspiraţiilor lui. Temperament efeminat, oscilând între timorare şi curaj, între apatie şi acţiune, Rousseau era inflexibil. „Pentru mine nu există treaptă de mijloc între tot şi nimic”. De-a cursul anilor, s-a bucurat de celebritate în societatea vremii. Acest „suflet aristocrat” sfârşise prin a deveni un om nefericit, persecutat. După ce s-a despărţit de enciclopediştii Grimm, Diderot, d-Alambert, d-Holbach, în gruparea căreia vedea o sursă permanentă de „cabale” urzite împotriva lui, s-a crezut victima atacurilor neîntrerupte, ceea ce i-au adus indignarea Bisericii şi al Parlamentului. A fost un proscris, urmărit tot timpul de ordinul de arestare emis la 8 iunie 1762. Izgonit din Franţa, Elveţia, Anglia, incriminat de forurile eclesiastice pentru ideile expuse în lucrările sale, supravegheat de poliţie, Rousseau ajunsese un proscris. „Eram un nelegiuit, un ateu, un nebun furios, un turbat, o fiară, un lup”, mărturiseşte el, ironic, în „Confesiuni”. Ultima parte a vieţii, Rousseau a trăit-o „sub teroarea ameninţărilor”. Începe să-şi redacteze „Confesiunile” în anul 1766, în perioada exilului în Anglia şi pentru a se disculpa în faţa adversarilor. El avea să consemneze: „Confesiunile mele sunt împletite cu acelea ale altor oameni; le fac şi pe unele şi pe altele cu aceeaşi sinceritate, în tot ceea ce se referă la mine, socotind că nu trebuie să arăt faşă de nimeni mai multă îngăduinţă decât am pentru mine însumi, dorind totuşi să fiu mai îngăduitor cu ceilalţi. Vreau să fiu mereu drept şi adevărat, spunând despre alţii binele în măsura în care îmi va fi cu putinţă, nevorbindu-i de rău decât atunci când sunt în cauză eu şi când sunt nevoit s-o fac”. Conflictul dintre o „lume ce-şi menţinea şi impunea încă prerogativele absolutiste” şi „individualismul liberal ce-şi afirma tendinţele de descătuşare de sub tirania dogmelor” răzbate pregnant din paginile „Confesiunilor”. Ecoul lor se va prelungi în „Visările unui hoinar singuratic”. Rousseau a fost un spirit analitic, care „diseca sufletul omenesc şi fenomenul existenţial, sub raportul legilor sociale, cu rigoarea omului de ştiinţă aplecat asupra obiectului cercetării sale” (P. Martinescu).

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s