322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Editura Humanitas, 1997
Cele „322 de vorbe memorabile” ale lui Petre Ţuţea au fost selecţionate din interviurile apărute în presă, după 1989, din înregistrări video sau audio. Majoritatea fragmentelor se regăsesc în volumul editat de P. Ţuţea, „Între Dumnezeu şi neamul meu”(Bucureşti, Fundaţia Anastasia,1992) şi în cel editat de Radu Preda, „Jurnal cu Petre Ţuţea” (Bucureşti, Humanitas, 1992). Fragmentele citate se înmănunchează într-o antologie, ce urmează criterii ferme, după remarca editorilor. „Vorbele” lui P. Ţuţea sunt „memorabile”, întrucât au concizia şi expresivitatea specifice aforismelor. Cele care îl reprezintă pe gânditor, poartă marca stilului său inconfundabil.
Gabriel Liiceanu, prefaţatorul volumului, readuce în conştiinţe, unicitatea unui spirit al veacului: „Câte spirite pot năzui să capete pecetea inconfundabilului şi să circule astfel în lume, închise între coperţile unei cărţi? Şi cu atât mai mult, câte, sub haina atât de subţire a cinzeci de pagini dactilografiate? Din ce material trebuie să fie alcătuită această folie a spiritului pentru ca să reziste la trecerea anilor şi la judecata celor ce vin? Petre Ţuţea a scris, dar nimic din ceea ce a scris nu se află prins în paginile acestei cărţi. Pesemne că Ţuţea reprezintă un caz nepereche, un paradox fără precedent: opera lui pare să fie alcătuită dintr-o carte pe care n-a scris-o niciodată în vreme ce, multele pagini pe care le-a scris nu vor constitui, ele, niciodată o operă. De altfel ştia acest lucru şi şi-a făcut singur dreptate când a spus: „Deşi am scris mult în viaţa mea, nu cred că scrierile mele sunt antologice şi nici elocvente pentru evoluţia spirituală a personalităţii mele”. Şi, cum tot singur a afirmat, nici un zeu nu a stat vreodată în colţul camerei sale în timp ce scria”. Pentru Mircea Eliade, P. Ţuţea este un „geniu al oralităţii”. Cu Ţuţea ne aflăm în faţa unui gânditor, care a meditat şi şi-a rostit cu deplina sinceritate concepţia despre Dumnezeu, om, moarte, eternitate. „A vorbit despre om, dar întotdeauna despre om raportat la logica lui Dumnezeu; despre sfânt, erou, geniu şi idiot; despre impostor; despre libertate şi egalitate; despre cunoaştere şi adevăr; despre democraţie şi liberalism; despre comunism” despre rugăciune şi credinţă; despre revelaţie şi inspiraţie, despre politică, despre ştiinţă, despre creaţie, despre tehnică. A vorbit apoi despre popoarele lumii şi despre comunitatea oamenilor înlăuntrul căreia şi-a petrecut destinul: despre poporul român. A vorbit, în sfârşit, despre sine.”(G. Liiceanu). Ţuţea descoperă adevărurile eterne despre lume, fundamentate pe o logică eternă, „logica lui Dumnezeu în mersul ei natural pe pământ”. Vorbele lui memorabile se constituie „într-un loc de reculegere a minţii”. Despre adevăr: „se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul. Tot ce teoretic este just, este practic, necesarmente, just. Nu şi invers, că oamenii au practici sinistre în istorie. Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr”; despre Cioran:”Cioran e o inteligenţă pură. Păi, pentru ca să te fâţâi ca el prin Paris, trebuie să ai inteligenţă. Că acolo inteligenţă este! Are o singură trăsătură inadmisibilă în fiinţa lui: e neconsolator. Eu m-aş întâlni cu Cioran în neliniştile mele, care seamănă cu ale lui, iar el s-ar întâlni cu misticismul meu în lirismul lui. În ce priveşte cearta lui cu Divinitatea, eu sper ca Cioran să nu moară aici unde s-a născut, cum a murit Kant. Eu pe Cioran îl văd împăcat în amurg cu sine, cu Sfântul Apostol Pavel şi cu Absolutul divin, pentru a nu muri în lumea aceasta ”; despre cunoaştere: „dacă nu cunoşti revelat- prin graţie divină- sau inspirat, nu cunoşti nimic”; despre Eminescu:”Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga, că reprezintă „ideea platonică de român”, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi”; despre nemurire: ”Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber”.
Ţuţea „s-a revărsat în alţii”. „Când apele spiritului său s-au retras, ele au lăsat în urmă, cristaline, şlefuite de patimă, suferinţă şi inteligenţă, „câteva sute de vorbe memorabile” (G. Liiceanu).
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş
Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş 