BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Mircea Eliade, Nopţi la Serampore. Biblioteca maharajahului. Secretul doctorului Honigberger, Editura Tana, 2007

În „Jurnalul” său, editat în 1976, Mircea Eliade avea să noteze: „gândesc că omul contemporan, şi cu atât mai mult omul de mâine, va fi obligat să integreze cele două forme de cunoaştere: logică şi raţională, pe de o parte, simbolică şi poetică, pe de altă parte- sunt de asemenea convins că sub presiunea istoriei vom fi forţaţi să ne familiarizăm cu diferite expresii ale geniului creator extra- european, aşa cum le găsim în Asia, Africa, Oceania”. Literatura şi filosofia Indiei reverberează în opera lui Mircea Eliade. India metafizică oferă Europei „nu un adevăr, ci o cale”. Este cea a revelaţiei: „viaţa spirituală e bucurie, e voluptate şi dans, câteodată tumultuoasă şi sălbatică asemenea ploilor Bengalului, altădată calmă şi elevată asemenea culmilor himalayene. Viaţa spirituală e inocentă şi e libertate, e dramă şi extaz”. Aceste mărturisiri editate în volumul de însemnări de călătorie „India”(1934), au fost dedicate de Eliade lui Rabindranath Tagore. Cei patru ani petrecuţi în India (1928- 1932) îi vor îmbogăţi experienţa intelectuală şi umană. În studiul publicat de I. C. Culianu, „Secretul doctorului Eliade”(1988), sunt identificate trei cicluri ale nuvelelor fantastice eliadeşti: cel indian care cuprind „Secretul doctorului Honigberger, „Nopţi la Serampore”, „Şarpele”, „Ghicitor în pietre”, ciclul „idiotului”, care deschide tradiţia creştină a inocentului, urmat de ciclul descifrării şi al criptografiei. În volumul „Studii româneşti” )1974), Ioan Petru Culianu îi consacră istoricului religiilor, eseul „Experienţă, cunoaştere, iniţiere. Un eseu despre Mircea Eliade”. În structura ficţiunilor lui M. Eliade, în tratatele sale despre „Patanjali şi Yoga” cât şi în paginile istoriei religiilor, este evidentă o autentică „antropologie filosifică”. Filonul filosofic străbate opera eliadescă a căror cheie de lectură este teoria leibnizeană a cunoaşterii, formulată de filosoful german în studiul „Despre cunoaştere, adevăr şi idei”. Personajele lui Eliade urmează un scenariu iniţiatic, parcurg o aventură a cunoaşterii a cărei finalitate este risipirea profundei amnezii, proprii condiţiei umane. Pentru Eliade, „suferinţa, drama, dezastrul condiţiei umane se datoreşte unei profunde amnezii: omul nu-şi mai aminteşte adevărul (Socrate), nu-şi mai recunoaşte sufletul(Sâmkhza- Yoga)”. Salvarea omului constă în faptul de a-şi reaminti care este adevărata sa natură, descoperindu-se astfel pe sine însuşi. Unul dintre principiile filosofiei indiene este „ta twam asi!”(Tu eşti asta!), menit a-l scoate pe om din timpul linear al istoriei şi a-i reda conştiinţa libertăţii sale ontologice. ”Secretul doctorului Honigberger” şi „Nopţi la Serampore” redau tensiunea dramatică dintre realitate şi iluzie. Personajele reale descoperă „drumul spre înţelepciune” sau spre „libertate”, descris de Eliade ca „un drum spre centrul fiinţei tale”. Doctorul Johann Honigberger (1795-1869), farmacist sas din Braşov, un călător pasionat a ajuns medic de curte al maharajahului Ranjit Singh din Lahore, după ce traversase Europa, Asia şi Africa. Bognadov şi Van Manen sunt consemnaţi în „Şantier”, jurnal autobiografic ai anilor 1928-1931.Cunoscător al practicilor tantrice, Suren Bose cât şi doctorul Honigberger sun pe deplin conştienţi de sensul „căutării” lor, pe cînd, Bognadov, Van Manen şi naratorul din „Nopţi la Serampore” suportă consecinţele dramatice „asupra relaţiilor lor cu lumea reală”. Nopţile petrecute la Serampore, melancolice, sunt dominate de vraja lunii, de ruine, urme palpabile ale unui alt orizont temporal. Este o conştientizare a discontinuităţii dintre Fiinţă şi Cosmos, iar melancolia resimţită de cele trei personaje este va face posibilă întrezărirea Realităţii absolute. Scenariul iniţierii, început sub semnul unei copleşitoare melancolii şi încheiat sub cel al „bolii iniţiatice”-oboseala, somnul profund ce precedă „reintrarea în istorie”, deschide posibilitatea fiinţei umane de a trăi simultan „în multe forme, pe mai multe niveluri cosmice”(M. Eliade, „Patanjali şiYoga”). Spaţiul şi timpul sunt „un continuum imposibil de disociat, orice rătăcire în spaţiu fiind, automat, şi o rătăcire în timp, o alunecare bruscă într-un univers paralel, la fel de real sau de iluzoriu, ca lumea în care trăim”(Carmen Muşat). Honigberger şi Zerlendi au revelaţia dimensiunii ontologice, specifice iniţiaţilor. Ei reuşesc să descopere „drumul spre centru” şi să iasă din Timp, prin perfecţionarea unei tehnici spirituale. Retrăgându-se din profan, ei ating spaţiul libertăţii absolute, Nirvana, în care fiinţa coincide cu nefiinţa.”Ce altceva sunt oamenii-zei, dacă nu locul geometric în care coincid divinul şi umanul, Fiinţa şi Nefiinţa, Eternitatea şi Moartea, Întregul şi Partea?” va conchide Eliade în studiul său „Patanjali şi Yoga” .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s