BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA ECTURĂ


Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre, Memorii, Casa editorială “Gândirea”, 1991

Prin restituirea manuscrisului olograf din perioada anilor 1945- 1946, lăsat testamentar familiei, editura “Gândirea” a publicat ad integrum “Memoriile” lui Nichifor Crainic, sub titlul conferit de autor “Zile albe- Zile negre”. Poet, eseist, professor de teologie, mentor al gândirismului, editor, membru al Academiei Române, N. Crainic a fost o personalitate controversată a perioadei interbelice.
Nedic Lemnaru, prefaţatorul volumului, avea să consemneze:”despre Nichifor Crainic, despre opera lui literară şi doctrinară, ca şi despre conduita omului politic s-a scris enorm de mult, curios tocmai în acest răstimp, în care omul se afla în temniţă, sau liber fiind, nu putea răspunde, având căluşul la gură. El a răspuns, desigur, un lung şir de ani, zi şi noapte, anchetatorilor securităţii, care au înnegrit, probabil, mii de pagini, în redactarea lor proprie, pagini ce nu ne sunt accesibile…Absurdul de a-i refuza lui N. Crainic dreptul la replică- singura modalitate de a discerne şi extrage adevărul!- este cu atât mia grav cu cât partizanul teoriei „statului etnocratic” a fost un fervent al polemicii, mai mult chiar, un ilustru în rândul polemicilor doctrinare, de orice fel, dintre cele două războaie.”
Curgerii timpului i se asociază în „Memorii” o succesiune de unităţi spaţiale. Sunt unităţi narative pe care Crainic nu le-a delimitat prin subtitluri sau sigle, editorii le-au marcat pentru a evita arborescenţele din manuscris, „care fac greu de urmărit plutirea sau zborul”. Astfel, „Timpul copilăriei” reprezintă „spaţiul matriceal”, un sat din Câmpia Română, Bulbucata, de pe apa Neajlovului. „Când am început să-mi dau seama de mine însumi, am înţeles că tata mi-a fost întâiul dascăl pe gustul sufletului meu. Cu el am intrat în împărăţia frumuseţii”mărturiseşte autorul. „Timpul învăţăturii” semnifică un timp ascensional şi un spaţiu ascensional. Spaţiul ascensional al învăţăturii va fi străbătut „cu fervoarea unui spirit care se fortifică în suiş, se autoconsolidează, căpătând noi argumente pentru întemeiere în adevăruri prime”. Crainic este un tradiţionalist, „şcoala sa este predania, în sens religios şi naţional”. După studiile teologice de la Universitatea din Bucureşti, urmează Viena. În metropola culturii „se desăvârşeşte, îmbogăţindu-şi cutia de rezonanţă”: artă plastică, muzică, arhitectură, stil de viaţă, stil universitar”. „Timpul împlinirilor”, timpul afirmării corespunde spaţiului naţional. Publică la revistele „Spre lumină”, „Viaţa românească”(Iaşi), „Ramuri”(Craiova), „Luceafărul”(Sibiu), „Revista politică şi literară”(Blaj), „Neamul românesc”(Bucureşti), cotidianul „Dacia” între anii 1918- 1920, al cărui redactor şi fondator a fost N. Crainic, alături de Al. Vlahuţă. Din anul 1926 până în august 1944 conduce şi direcţionează doctrinar revista „Gândirea”, „cea mai constantă publicaţie ca fermitate a opţiunii şi ca ritm de apariţie”, însumând 23 de tomuri anuale. Ea a reunit în jurul ei scriitori de marcă ai perioadei interbelice. N. Crainic publică volumele de versuri. „Şesuri natale” (1916), „Icoanele vremii”(1919), „Darurile pământului”(1920), „Ţara de peste veac”(1931). Publicistul avea să fie remarcat la „Cuvântul”, „Curentul”, „Calendarul”. Profesorul de teologie îşi elaborează doctrina ortodoxistă cu aplicaţie şi fundamentare naţională, în paginile „Gândirii” şi în volumele „Puncte cardinale în haos”81936), „Ortodoxie şi etnocraţie”(1937), „Nostalgia paradisului”(1940). Activitatea literară şi culturală se îmbină cu aceea de propagator al culturii române, în ţară şi străinătate. Cursul de teologie mistică (1935-1936), cursul despre Dostoievski şi creştinismul rus(1928-1929), cursul despre Meister Eckhart (1941-1942), îl acreditează ca profesor, ca rector,. În aprilie 1940 primeşte titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Viena. În acelaşi an este ales membru al Academiei Române. Blaga îl consideră un poet talentat dar se disociază de filosoful „Nostalgiei paradisului”,la care identifică absolutismul dogmatic. „Timpul confruntărilor” este timpul împlinirii. Este perioada prefacerilor ideologice, politice, literare, sociale. Angajarea politică îi va aduce lui Crainic deziluzii. El va fi contracarat de proprii săi adversari. Se desparte de regele Carol al II-lea. Mişcarea legionară sfârşeşte în crime. Statul etnocratic al cărui teoretician a fost a fost amendat de cursul evenimentelor politice, de ofensiva Reichului. În anul 1926 Crainic este secretar general la Ministerul Cultelor şi Artelor. În anul 1940 este ministru în guvernul Gigurtu. După reprimarea mişcării legionare, este ministru al propagandei naţionale în guvernul mareşalului Antonescu. „Timpul rupturilor” încheie memoriile lui Crainic. Este perioada abdicării lui Carol al II-lea. Anul 1944 „îl proiectează pe narator în afara lumii cunoscute, în lumea de dincolo de istorie sau în sublume”. Alexandru Cojan a recuperat manuscrisul memoriilor. El numeşte locul de retragere „Ţara de peste veac”. Este Transilvania, ţinutul peregrinărilor secrete ale lui N. Crainic. Aici îşi va redacta memoriile. Manuscrisul iniţial a fost redactat în perioada refugiului său în Transilvania, între 1944-1947.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s