BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Arthur Weigall, Istoria Egiptului antic, Editura Artemis, 1994

Arthur Weigall descinde la izvoarele istorice ale dinastiilor egiptene, cu rigoarea şi pasiunea cercetătorului. Textele de pe papirusuri, semnele hieroglifice de pe obiectele descoperite de arheologi, inscripţiile de pe monumentele şi zidurile templelor şi ale mormintelor conturează un material istoric bogat şi inedit. În Muzeul Naţional de la Cairo şi în colecţiile egiptene se află inscripţii care furnizează detalii despre istoria vechilor faraoni. Pentru cei dintâi faraoni, s-au descoperit fragmentele unei plăci mari de piatră, datate din timpul dinastiei a V-a. Pe ambele feţe a fost săpat un rezumat al istoriei primelor cinci dinastii. Fragmentul principal este cunoscut sub numele de „Piatra de la Palermo”. Un alt document este „Papirusul de la Torino”. Lista completă a regilor şi durata domniei lor oferă informaţii despre perioada care sfârşeşte cu cea de-a XVII-a dinastie. Pe pereţii templului de la Abydos sunt enumeraţi regii recunoscuţi de populaţia din sud. În mormântul de la Saqqara, lângă Memfis, sunt eternizaţi faraonii care au domnit în nord. Cronicar al istoriei Egiptului este istoricul Herodot. În secolul al III-lea, î.H, preotul egiptean Maneton a scris în limba greacă o istorie a Egiptului. Cartea s-a pierdut, dar învăţaţi ai Antichităţii au reuşit să reproducă pasaje şi au alcătuit liste cu faraonii menţionaţi de el, în pofida faptului că transcripţiile egiptene sunt redate în greceşte. Un studiu amplu este consacrat cronologiei. Anul era împărţit în trei anotimpuri, „Akhet”, „Pert” şi „Şemu”. Fiecare anotimp era împărţit în patru luni a câte treizeci de zile. În fiecare anotimp erau o sută douăzeci de zile,. Anul însuma trei sute şaizeci de zile Lor li se adăugau cinci zile. Totalul era de trei sute şaizeci şi cinci de zile. În realitate, anul număra trei sute şaizeci şi cinci de zile şi un sfert, consemnează cercetătorii. Întrucât nu exista anul bisect, la fiecare patru ani, acesta rămânea cu un sfert de zi în urmă în fiecare an. Faţă de data reală, acesta rămânea în urmă cu aproximativ două zeci şi cinci de zile. După 1460 de ani, calendarul ajunge la poziţia iniţială. Calendarul a fost inventat în jurul anului 3400 î. H. întrucât egiptenii erau agricultori, au decis ca anul să înceapă atunci când nivelul apelor Nilului urma să scadă şi se puteau face însămânţările. Anul Nou, prima zi a anotimpului „Akhet”, corespunde datei de 20 octombrie. Cel de-al doilea anotimp, „Pert”, începea la 18 februarie. La această dată se terminau primele recoltări. Cel de-al treilea anotimp, „Şemu”, începea la 17 iunie, dată la care nivelul apelor Nilului începea să crească. Regatele egiptene şi caracteristicile lor, au suscitat un interes crescând. Egiptul a fost împărţit în state. După reunirea acestora, suveranul era încoronat de fiecare dintre ele şi i s-au atribuit mai multe nume, în funcţie de particularităţile fiecărui stat. Încă de la dinastia a V-a, s-a recurs la numele pe care faraonul îl primea ca „fiu al lui Ra, yeul Soare”. Acest titlu reprezenta oraşul soarelui, Heliopolis. Ca rege al Egiptului de Sus şi al Egiptului de Jos, el primea la încoronare, numele care era cel mai des folosit. Ca reprezentant al vechiului trib al Şoimului, el mai primea încă un nume. În accepţiunea Bibliei, cuvântul „faraon” era redat prin „per-aă” („proprietate mare”), cu sensul de „stăpânitor de pământ”. Fiecare faraon îşi celebra primul „heb-sed” sau jubileu, la treizeci de ani după ce fusese numit moştenitor al tronului. La vârsta de şaptezeci de ani, „tradiţia cerea ca el să şi-l asocieze la domnie pe moştenitor”. Dinastia a XVIII-a şi primii ani ai celei de-a XIX-a, abundă în documente ce permit o cunoaştere detaliată a acelei perioade de „puternică eflorescenţă artistică”. Numeroase sanctuare funerare datează de atunci. Decoraţiunile murale înfăţişează viaţa de fiecare zi a locuitorilor de pe malurile Nilului. În anul 1317 î. H. tronul i-a revenit lui Ramses I, întemeietorul dinastiei a XIX-a. În vârstă de şaptezeci de ani, el s-a conformat uzanţelor şi l-a asociat la domnie pe fiul său, Menmaatre Seti. La moartea tatălui său, monarhul a devenit faraon unic. În timpul domniei, Seti a restabilit dominaţia egipteană asupra celei mai mari părţi a Siriei. A lăsat posterităţii templul închinat lui Ossiris. La Karnak, sala hipostilă este cea mai mare sală cu coloane din Antichitate. Are o suprafaţă de 5200 de metri pătraţi şi numără 134 de stâlpi. A construit templul celebru de la Gurnah, la intrarea în Valea Regilor. Istoria Egiptului antic este, „prin îndelungata ei viaţă, ceva unic. Şi, dacă ţinem seama de epoca îndepărtată în care se situează, atunci ea este cu atât mai neasemuită”(Arthur Weigall).

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s