BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Valeriu Râpeanu, Memoria şi feţele timpului, Editura Cartea Românească, 1983

Paginile volumului se înscriu în sfera preocupărilor precedentelor creaţii ale lui Valeriu Râpeanu: “Cultură şi istorie”, „Tărâmul unde nu ajungi niciodată”. Aprofundând „corespondenţele dintre cultură şi istorie, interferenţele dintre deosebitele domenii ale frumosului, influenţele spiritualităţii universale asupra fenomenelor literare şi artistice autohtone”, autorului i s-au relevat „noi feţe ale timpului”. Este „memoria” unui „timp trăit cu entuziasmele tinereţii, cu bucuria întâlnirii idolilor adolescenţei, cu luciditatea pe care ţi-o dau probele de foc ale caracterului după ce ai parcurs anii maturităţii”, ne mărturiseşte autorul. În aceeaşi notă a confesiunii, autorul va adăuga: „e o mărturie în perspectiva timpului de mâine, şi de ce nu, a celui de azi şi bineînţeles, n-am uitat ceea ce aceşti oameni au însemnat pentru generaţia noastră, subiectele de meditaţie pe care le-au oferit despre condiţia şi demnitatea intelectualului”.Nostalgia clasică este leit-motivul spiritualităţii româneşti. Pentru Tudor Vianu, „idealul clasic al omului”este „o structură eternă, un model uman permanent, capabil să fie restaurat şi să dirijeze cultura omenească în orice moment”, structură ce accede la primatul spiritului, care „se poate întinde până la marginile aparente ale organizaţiei lui, dând frumuseţe corpului, măsură şi euritmie atitudinilor lui”. Capitolul „Enescu şi perpetua aspiraţie spre absolut”este consacrat celui pentru care „muzica era singura cale de a transcende evenimentele, de a trăi cât mai departe de ele, de a face abstracţie de realitate, de a alina durerea, suferinţa, de a-i face pe oameni să se înalţe spre alte lumi”. Enescu, omul, rămâne ancorat în sfera valorilor absolute. „Odinioară, am iubit viaţa, am iubit oamenii şi manifestările lor” avea să mărturisească el. O dată cu declanşarea primului război mondial, ce a adus o nouă „fizionomie a lumii”, muzicianul se va îndepărta de pulsul istoriei. „Omenirea a degenerat, moralmente vorbind în beneficiul afirmării fizice” , „s-a pierdut simţul omeniei şi blândeţii, al respectului pentru spirit”. Aceste convingeri aveau să-l închidă în lumea „visului şi a fanteziei”. „Visam omenirea liniştită, aşezată, ori astăzi trăim un fel de nebunie, suntem veşnic ameninţaţi de prăbuşirile economice, chiar dacă nu ne ating personal, tulbură atmosfera creaţiei şi-ţi alterează optimismul. Continuu să visez o lume care să se conducă după principiul ordinii şi al ierarhiei, singurele modalităţi pentru propăşirea acestei omeniri”. Se va retrage în lumea valorilor absolute. În anul 1945 va spune:” Acum, în războiul acesta, s-a omorât femei şi copii, oameni bătrâni şi infirmi. Mai rău ca în timpul barbariei primitive. Din această cauză nu trăiesc în lume, ci înlăuntru visului meu, dincolo de toţi oamenii şi, dacă vrei, împotriva tuturor”. Visul lui era lumea idealurilor pure, transpuse în Suita a III-a, „Sătească” şi Suita pentru vioară şi pian, „Impresii din copilărie”. Enescu a sublimat dramele secolului în lumi îndepărtate, „netulburate de imixtiunea istoriei, socialului şi politicului”. Cella Delavrancea a sintetizat în opera sa aspiraţia spre „frumosul ca mod de viaţă”. Volumele editate se însumează într-o carte a corespondenţelor dintre arte , o carte în care muzica, artele plastice, literatura, natura se înmănunchează într-un dialog al bucuriei. Din paginile volumului se desprinde profilul lui Şerban Cioculescu, criticul „sever şi exigent”, cel care a rostit răspicat adevărul, cel care a rămas „acelaşi mare cărturar, acelaşi om de o impunătoare ţinută morală”. Petru Comarnescu, critic literar, eseist, memorialist, jurnalist, unul dintre fondatorii revistei interbelice Criterion, a fost un „neoclasic, însetat de noutate”. În „Jurnalul” său, „trăieşte intens omul peste care timpul nu trecuse senin şi nu-i oferise liniştea împlinirilor în năvalnica lui existenţă”. Dan Hăulică a reprezentat „o conştiinţă culturală, civică şi critică exemplară”, „intransigent deopotrivă cu tradiţionalismul vetust şi cu modernismul contrafăcut şi semidoct”. Poezia lui Emil Botta se înalţă ca „un cânt care porneşte din greul pământului şi al cărui suflu uman, ne învăluie în fiecare clipă a vieţii”. Volumul trasează contururile subtile ale lui Jean Giraudoux, Albert Camus, Pablo Casals, Igor Markevirch, Bruno Walter. Portretele artiştilor H. H. Catargi, Dumitru Gheaţă, Marius Bunescu, Valentin Gheorghiu, Ion Voicu, Gheorghe Zamfir se contopesc într-o „unică revelaţie”. Devotaţi ai condeiului au fost ziariştii Tudor Teodorescu- Branişte şi L. Kalustian, ale căror articole au reprezentat „o raţiune a existenţei”.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s