BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Lev Tolstoi, Anna Karenina, Editura Polirom, 2003


Versetul 35, „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti” din „Cântarea lui Moise” („Deuteronomul”), capitolul 32, citat reluat de apostolul Pavel în „Romani, 12, 19), este motto-ul romanului. Moise atrăgea atenţia fiilor lui Israel asupra împlinirii tuturor Legilor, altfel va stârni mânia lui Dumnezeu. Solicitat să explice motto-ul, Lev Tolstoi va răspunde: „În tot ce am scris, aproape în tot ce am scris, m-am condus după necesitatea de a aduna gânduri înlănţuite între ele, pentru a mă exprima pe mine; însă fiecare gând, separat în cuvinte, se degradează îngrozitor când este desprins din această conexiune. Conexiunea însăşi nu gândul o asigură, ci altceva, iar ceea ce stă la baza acestei conexiuni nu se poate exprima direct prin cuvinte care să descrie imagini, acţiuni, situaţii”. La anii senectuţii, însuşi Tolstoi avea să facă remarca: „Răul ce-l săvârşeşte omul, are ca urmare toată suferinţa, care vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, suferinţă pe care a îndurat-o şi Anna Karenina”.Vina de a săvârşi răul, atrage pedeapsa. Romanul caută un răspuns. Anna va trebui să plătească pentru vina de a-şi fi clădit fericirea pe nefericirea soţului, a fiului. Si totuşi, instanţa morală a autorului instituie situaţii care o apără: soţul Annei, Karenin este nesuferit. Iubirea „năvăleşte în viaţa Annei ca o stihie distrugătoare, căreia fiinţa setoasă de fericire nu i se poate împotrivi”(Sorina Bălănescu). Cea dintâi vină a Annei este aceea de a accepta o căsătorie din interes. Logica sinuoasă a obiectivităţii din roman o transformă pe eroină din vinovata absolută din primele variante ale romanului într-o „vinovată fără vină”. Literatura rusă a secolului al XIX-lea va excela în acest sens. Dar problema vinovăţiei individuale este văzută ca o expresie a răului metafizic. In această cheie va parcurge romanul, Dostoievski. In „Jurnal de scriitor”, va nota: „ romanul este un fapt de o importanţă deosebită prin forţa gândirii şi a realizării”. Prăbuşirea Annei este aprofundată în spirit dostoievskian: „oricare ar fi organizarea societăţii, nu vei putea evita răul, sufletul omului rămâne acelaşi, anormalul şi păcatul provin chiar din el”. Singurul care cunoaşte taina sufletului omenesc este Dumnezeu şi numai El poate spune: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti”.
Lectura „Povestirilor lui Belkin” de Puşkin îi va fi scriitorului, modelul pentru arhitectura romanului. Armonia şi simplitatea vor fi atributele Anei Karenina. Vocea naratorului se estompează. Scriitorul optează pentru priorităţile romanului depersonalizat, mult mai pregnant. Naratorul se apropie „de personajul pe care îşi proiectează atenţia, până la a se pierde pe sine, în perspectiva şi vocea personajului”. Incipitul dă tonalitatea curgerii naraţiunii: „toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. Triunghiul Anna- Vronski- Karenin reprezintă expresia clasică a nefericirii. De fapt, romanul se deschide cu fraza: „În familia Oblonski era mare tulburare”. Prinţul Stepan Arkadici Oblonski îşi înşelase soţia cu cu guvernata franceză. Doar Anna Arkadievna, sora lui Stepan reuşise să o îmbuneze pe Daria (Dolly). Stepan Arkadici era director al unei instituţii din Moscova, post obţinut datorită intervenţiei lui Karenin, soţul Annei. Unul dintre prietenii din copilărie al lui Stepan, era Levin, indrăgostit de sora lui Dolly, Kitty. Ea va respinge cererea în căsătorie a lui Levin. Intre timp, Vronski era fascinat de frumuseţea Annei Arkadievna. Ceea ce o face unică pe Anna e faptul că ea respiră viaţa, candoarea, spontaneitatea, „însufleţirea”. Iubirea dintre Anna şi Vronski este o lovitură de trăsnet. Vronski i-a fost predestinat. Iubirea lor „vinovată” nu avea să aibă sorţi de izbândă. Alexei Alexandrovici nu-i mai îngăduie să aibă copilul în preajma ei. Societatea o priveşte cu ochi răuvoitori pentru păcatul de a-şi fi dezonora familia. Pasiunea îi va distruge viaţa. Spectrul morţii pluteşte ameninţător, fiind sugerat de visul simbolic în care apare mujicul, rostind vorbe nedesluşite. Ana îşi va găsi sfârşitul sub roţile trenului.
Lev Tolstoi evocă societatea şi arhetipul căutătorului de adevăr. Konstantin Levin va fi vocea adevărului. Vocaţia scriitoricească trasează o cale care va accede la „limita posibilă a perfecţiunii”.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s