BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


PHILIPPE VALODE, HITLER ŞI SOCIETĂŢILE SECRETE, Editura Litera universal, 2010

 

In volumul „Hitler şi societăţile secrete” Philippe Valode trasează destinul celui de-al III-lea Reich şi al Fǖhrerului.
Cum a fost posibil ca Germania, o putere industrială a lumii în 1914, să se prăbuşească în infernul nazist? Autorul scrutează însemnele vremii. Războiul civil, umilinţa resimţită după Tratatul de la Versailles, obligaţia de a plăti despăgubiri, amputarea mai multor teritorii, criza economică şi socială din 1929 au fost cauzele care au schimbat destinul Germaniei. Hitler, „stăpânul absolut”, Goering, alter ego-ul Baronului Roşu, Röhm, Himmler, Rosenberg, Goebbels, Höss, Eichmann, Bormann, Hess, „partizani ai violenţei de stat”, adepţi ai teoriilor despre puritatea rasială şi păcatul originar al evreilor, aveau să-i redea Germaniei, gloria pierdută. Lanz von Liebenfels, iniţiaţii din Thule, von Sebottendorf, Haushoffer, Eckart au fost cei care l-au format pe Hitler. Moştenitoare a templierilor, a Iluminaţilor, a rozicrucienilor, a adoratorilor Soarelui, a ordinului Golden Dawn, a Societăţii Vril, a anticei Atlantide, a miturilor septentrionale şi a rasei pure, Societatea Thule optează pentru un conducător care să scoată ţara din impas, să impună o putere autoritară, să reînvie tradiţia imperială şi supremaţia Germaniei în Europa. Abil, Hitler reuşeşte să transforme Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania, într-o maşină electorală NSDAP şi să proclame dreptul la un spaţiu vital în est şi dispariţia fizică a tuturor popoarelor considerate impure, rasial: evrei, ţigani, slavi.
Fondatorul Societăţii Thule, Alfred Rudolf Glaner, pasionat de numerologie, kabbala sufism, este adoptat în 1911 de baronul Heinrich von Sebottendorf. Mitul anticei Thule, ţinut mirific al Hiperboreei şi magia svasticii îi confereau Societăţii o semnificaţie inconfundabilă. Emblema societăţii este svastica străbătută de o spadă. Thule este capitala mitică a Hyperboreei, după Cartea lui Enoh. Acest Eden, o insulă imaginară a abundenţei, care deţinea toate secretele lumii ar fi existat în nordul îndepărtat, spre Labrador sau Islanda. Un cataclism ar fi înghiţit această Atlantidă nordică. Câţiva supravieţuitori , în contact cu Inteligenţa superioară de Afară s-ar fi refugiat în deşertul Gobi, apoi în Himalaya. Acolo s-ar afla stăpânul lumii, înţelepciunea primordială, centrul spiritual al umanităţii. Pentru membrii Societăţii Thule, mostenitorii „Inteligenţei de Afară” ar fi fost împărţiţi în două grupuri: unul, în jurul Cetăţii Agarttha, adunaţi în jurul Soarelui de aur, celălalt, la Shamballa, în jurul unui soare negru. Pentru a accede la cunoaşterea marilor secrete al creaţiei umanităţii, puterea absolută asupra lumii, nu trebuia decât să i te alături. Hitler a ordonat organizarea de expediţii până la Himalaya, a încercat să invadeze Grecia şi să ajungă în India cu ajutorul discipolului său, Subhas Chandra Bose, militant naţionalist hindus. Pentru Hitler venise timpul să se nască o nouă dinastie solară, indoeuropeană, care să conducă lumea o mie de ani, venise timpul sa se reconstruaiscă Thule în Germania, populată de arieni, cu violenţa soarelui negru al Shamballei. Ascensiunea lui Hitler a fost marcată de Societatea Thule. Anton Drexler, Dietrich Eckart. Gottfried Feder, Karl Fiehler, dr. Michel Frank, Rudolf Hess, Heinrich Hos, Alfred Rosenberg, teoreticianul nazismului, fraţii Walterspiel au fost membrii Societăţii.
In anul 1933, Hitler devine cancelar. In inima Alpilor bavarezi, pe vârful Obersalzberg, îşi instalează „Cuibul de vulturi”, Berghof, reşedinţa lui preferată. Aici se dezbat strategiile de război. Dă ordin să se sape buncăre subterane de teama atacurilor Aliaţilor. E un refugiu în care îşi alimentează divagaţiile lui ideologice. Discursurile lui frenetice captivează mulţimea. „Instrument” al societăţilor secrete, îşi asumă destinul solitar, despărţindu-se de vechii maeştri. Superstiţios, îşi consultă astrologii şi caută în doctrinele mistice esenţa tezelor naţional-socialismului, fondate pe rasism şi spaţiu vital. In ultimele săptămâni de viaţă, Hitler, nazistul fanatic, este bântuit de crimele şi masacrele pe care le-a ordonat, de lagărele de exterminare. ”Se ridică, se zbate şi urlă în faţa spectrelor care îl asaltează…sunt acolo Röhm, Gregor Strasser, Rommel, fiul lui Haushofer, Albrecht, toţi acei prieteni pe care i-a trimis la moarte. Şi, fără îndoială, milioane de evrei, ţigani, polonezi, ruşi care au murit sub loviturile SS, în infernul lagărelor, în camerele morţii…”.

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s