BIBLIOTECA MUNICIPALĂ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


24 ianuarie 2012 – Mihail Kogălniceanu, Documente diplomatice, Editura Politică, 1972

Redactorii George Macovescu, Dinu C. Giurescu, Constantin I. Turcu au cuprins în acest volum 244 documente extrase din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, Academia Română. Documentele datează din perioada anilor 1846-1886. Telegrame, rapoarte, memorii, note, circulare, discursuri, conturează activitatea diplomatică a lui Kogălniceanu.
In Discursul de recepţie la Academia Română, rostit la 17 martie 1895, A. D. Xenopol specifica: ”Literator distins, istoric fruntaş, mare orator şi încă şi mai mare om de stat, Mihail Kogălniceanu a fost una din acele naturi alese, ce greu încap câte două alături în un veac; pentru care timpul cât l-a trăit a fost prea scurt şi spaţiul în care i-a fost învoit să se mişte prea necruţător spre a dezvolta uriaşa putere a concepţiunilor, cugetărilor şi năzuinţelor lui”.
A fost ministru de externe în anii 1876 şi 1877- 1878. Ulterior, între anii 1880-1881, a reprezentat România ca ministru plenipotenţiar pe lângă guvernul francez. Principiile şi ideile democratice sunt definitorii pentru opera sa diplomatică. Legalitatea este principiul suprem al fiecărei naţiuni. În anul 1848, în faţa Adunării elective a Ţării Româneşti declară:”O naţiune care îşi are conştiinţa drepturilor sale, trebuie să aibă şi curajul de a se apăra, numai atunci este respectată”(„Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, august, 1848). Conştiinţa acestor drepturi impune cercetarea trecutului unei naţiuni. În declaraţii, memorii sau documente, destinate guvernelor europene, diplomatul Mihail Kogălniceanu argumentează că Ţara Românească şi Moldova au fost încă de la începuturile lor, state suverane, exercitându-ţi pe deplin prerogativele. În „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, publicate în 1848, avea să consemneze:”Amândouă ţările aveau deplină neatârnare, ocârmuiri şi domni naţionali, hotarele, instituţiile şi religia, sfânt respectate, şi în sfârşit, toate driturile (legile) şi însuşirile a două state suverane, destul de puternice, pentru ca alianţa lor să fie căutată de cei mai mari monarhi ai Europei”. Obiectivul politicii externe a statului român va fi restaurarea şi recunoaşterea deplină a suveranităţii. La 9 mai 1877, în rezoluţia votată în unanimitate, Camera deputaţilor „ia act că războiul între România şi Turcia, ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României şi-au primit consacrarea oficială. În faţa Adunării ad-hoc a Moldovei din 18 octombrie 1877, Kogălniceanu pledează pentru o „societate europeană”, „libertatea conştiinţei”, „egalitatea înaintea legii”, „respectul individului, a domiciliului, a proprietăţii”.
„Dorinţele partidei naţionale din Moldova” sintetizează programul de acţiune al tuturor patrioţilor cu vederi burghezo-democrate. Noile principii şi instituţii de guvernământ menite a asigura progresul societăţii , vizează: deplina autonomie internă, egalitatea drepturilor civile şi politice, Adunarea legislativă reprezentativă pentru toate categoriile sociale, responsabilitatea ministerială a puterii executive, libertatea tiparului, inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului, învăţământul general gratuit şi obligatoriu, reforma judiciară şi administrativă, reforma agrară. In ansamblul relaţiilor externe, diplomatul Kogălniceanu, enunţă principiile fundamentale: legalitatea internaţională, respectul reciproc al drepturilor fiecărui popor, drepturile suverane şi independenţa celor două Principate. Este formulată cerinţa constituirii statului român modern contemporan: unirea Moldovei cu Ţara Românească, „o unire dorită de veacuri de toţi românii principatelor („Anul 1848 în Principatele române”).
După încheierea Tratatului de pace de la Paris ( 1856), puterile europene au luat în discuţie situaţia Principatelor. In cadrul Adunării ad-hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu rosteşte 84 de discursuri. Membru în Comitetul electoral al Unirii pentru Iaşi, trimite o scrisoare-manifest către partizanii unionişti din ţinutul Dorohoi în care sunt sintetizate principalele revendicări: unirea celor două ţări, respectarea vechilor capitulaţii cu Poarta, neutralitatea teritoriului Principatelor Române, abolirea jurisdicţiei consulare, deplina independenţă în treburile interne, libertatea comerţului exterior. Şedinţele Adunării ad-hoc 22 septembrie-4 octombrie 1857 încheiate la 21 decembrie 1857/2 ianuarie 1858 s-au concentrat pe aceste dezbateri. Intervenţiile ulterioare în Adunarea ad-hoc a Moldovei „slujesc aceloraşi ţeluri”. In anul 1859, Alexandru Ioan Cuza devine domn al Munteniei şi Moldovei.
DISCURSUL ROSTIT DE KOGĂLNICEANU CU PRILEJUL ALEGERII DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN CUZA la 5/17 ianuarie 1859 este memorabil:
„După una sută cinzeci şi patru de ani de dureri, de umiliri şi de degradaţie naţională, Moldova a reintrat în vechiul său drept consfinţit prin capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre capul său, pre domnul. Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am vrut să arătăm lumei, ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou…Nu uita că dacă cinzeci de deputaţi te-am ales domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni. Fă, dar, ca Domnia ta, să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie. Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire. Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăieşti dar, mulţi ani ca şi dânsul; să domneşti ca şi dânsul şi fă, o, Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituţiilor noastre, prin simţămintele tale patriotice să mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale naţiei noastre când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor împăratului din Bizanţia că România nu are alt ocrotitor decât pe Dumenzeu şi sabia sa. Să trăieşti, Măria Ta!”
Este etapa acţiunilor diplomatice imediate şi de perspectivă pentru înfăptuirea dezideratelor exprimate în Adunările ad-hoc de întreaga generaţie a Revoluţiei de la 1848. La 30 aprilie 1860, Kogălniceanu este prim- ministru al Moldovei. În discursurile parlamentare pledează pentru autonomia ţării, recunoaşterea unirii celor două principate, politica externă întemeiată pe demnitate, întărirea forţelor armate. După detronarea lui Cuza, Kogălniceanu va fi un susţinător ardent al principiilor democratice: „Nu se caută dar în îngrijirile noastre, în sforţările noastre de apărare alt mobil decât acel simţământ care bate în inima fiecărui om: iubirea pământului strămoşesc, apărarea drepturilor, intereselor şi independenţei sale”(Kogălniceanu, „Cestiunea Dunării”, 1882).

Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s