UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE 1859


BIBLIOTECA MUNICIPALĂ FĂGĂRAŞ – EXPOZIŢIE DE CARTE – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – 24 IANUARIE 1859

Această prezentare necesită JavaScript.

Expoziţia de carte celebrează Unirea Principatelor. Volumele expuse sunt o pledoarie pentru identitatea noastră naţională.
Volumul „Românii la 1859. Unirea Principatelor române în conştiinţa europeană” cuprinde 234 documente referitoare la pregătirea, înfăptuirea şi ecoul internaţional al Unirii Principatelor, selectate din colecţiile de micro-filme şi xerografii de la Direcţia Generală a Arhivelor Statului. Aria geografică de provenienţă include Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Iugoslavia, Marea Britanie, Portugalia, Turcia, Ungaria.
Constantin C. Giurescu detaliază în volumul „Cuza Vodă. In memoriam” personalitatea domnitorului. Secularizarea averilor mănăstireşti, desfiinţarea clăcii, împroprietărirea ţăranilor, organizarea justiţiei armatei, administraţiei, învăţământului şi a clerului sunt reformele lui Cuza. Alături de revoluţionarii de la 1848, Cuza a susţinut reformele liberale, înlocuirea Regulamentului Organic cu o nouă constituţie progresistă, care să asigure dezvoltarea politică, economică şi culturală a naţiunii. Cuza este un simbol al Unirii şi al cristalizării României moderne. Domnia lui a marcat întreaga evoluţie ulterioară a României. Haşdeu avea deplină dreptate să spună, la stingerea domnitorului în 1873 că „rareori nemurirea e mai victorioasă asupra morţii”.
Constantin C. Giurescu, editează volumul „Viaţa şi opera lui Cuza- Vodă”, o nouă sinteză asupra vieţii şi operei lui Cuza, simbol al conştiinţei poporului român.
În capitolul „Învăţăminte din viaţa şi domnia lui Cuza Vodă”, din volumul „Evocări istorice”, N. Iorga consemnează: „A rămas acelaşi până în clipa abdicării. Amintiţi-vă pe acele din ultimul mesagiu, cu câteva luni înainte de abdicare, acele demne cuvinte prin care nega, de pe tron, orice ambiţie pentru sine şi, amintindu-şi de ceea ce fusese, făgăduia, cu gândul la principele străin, pe care-l pregătise, un colonel Cuza, bun, modest şi-un harnic patriot, întors între tovarăşii săi de odinioară pentru a lua parte mai departe la binele ţării şi neamului.”
„Gândirea social-politică despre Unire, 1859” este o culegere de texte editată de academicianul Petru Constantinescu şi Dan Berindei, cu extrase din cronici, documente, scrisori, care reflectă evoluţia gândirii social-politice despre Unire de la Revoluţia din 1848 până în anul 1859.
Diplomaţiei româneşti i-au fost consacrate volumele istoricilor de prestigiu: A. D. Xenopol, N. Iorga, Gh. I. Brătianu, C.C. Giurescu, Dan Berindei, G. G. Florescu. În volum sunt relevate trăsăturile distinctive ale personalităţii lui Costache Negri, Ion Alecsandri, Teodor Callimachi, cei trei agenţi oficiali ai Principatelor Unite la Constantinopol, Paris şi Belgrad, ale lui Vasile Alecsandri, Dumitru Brătianu şi Ludovic Steege. Principatele Unite au izbutit să-şi afirme pe cale diplomatică şi în relaţiile lor cu statele deplin suverane o politică externă de sine stătătoare activă. Practicată de acei „oameni noi”, susţinută de Kogălniceanu în memorabilul său discurs rostit la înscăunarea lui Cuza, politica externă a Principatelor Unite a purtat mereu pecetea demnităţii naţionale, conform obiectivelor de sensul firesc al evoluţiei societăţii româneşti în epoca modernă: desăvârşirea Unirii prin „legalizarea” dublei alegeri şi apoi prin înfăptuirea Unirii administrative( Dumitru Vitcu, „Diplomaţii Unirii”).

În volumul „Mihail Kogălniceanu. Documente diplomatice”, George Macovescu, Dinu C. Giurescu, Constantin I. Turcu, au cuprins 244 documente extrase din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, Academia Română. Documentele datează din perioada anilor 1846-1886. Telegrame, rapoarte, memorii, note, circulare, discursuri, conturează activitatea diplomatică a lui Kogălniceanu.
A fost ministru de externe în anii 1876 şi 1877- 1878. Ulterior, între anii 1880-1881, a reprezentat România ca ministru plenipotenţiar pe lângă guvernul francez. Principiile şi ideile democratice sunt definitorii pentru opera sa diplomatică. Legalitatea este principiul suprem al fiecărei naţiuni. În declaraţii, memorii sau documente, destinate guvernelor europene, diplomatul Mihail Kogălniceanu argumentează că Ţara Românească şi Moldova au fost încă de la începuturile lor, state suverane, exercitându-şi pe deplin prerogativele. „Dorinţele partidei naţionale din Moldova” sintetizează programul de acţiune al tuturor patrioţilor cu vederi burghezo-democrate. Noile principii şi instituţii de guvernământ menite a asigura progresul societăţii , vizează: deplina autonomie internă, egalitatea drepturilor civile şi politice, Adunarea legislativă reprezentativă pentru toate categoriile sociale, responsabilitatea ministerială a puterii executive, libertatea tiparului, inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului, învăţământul general gratuit şi obligatoriu, reforma judiciară şi administrativă, reforma agrară. In ansamblul relaţiilor externe, diplomatul Kogălniceanu, enunţă principiile fundamentale: legalitatea internaţională, respectul reciproc al drepturilor fiecărui popor, drepturile suverane şi independenţa celor două Principate. Este formulată cerinţa constituirii statului român modern contemporan: unirea Moldovei cu Ţara Românească, „o unire dorită de veacuri de toţi românii principatelor („Anul 1848 în Principatele române”).
In anul 1859, Alexandru Ioan Cuza devine domn al Munteniei şi Moldovei.
Este etapa acţiunilor diplomatice imediate şi de perspectivă pentru înfăptuirea dezideratelor exprimate în Adunările ad-hoc de întreaga generaţie a Revoluţiei de la 1848. La 30 aprilie 1860, Kogălniceanu este prim- ministru al Moldovei. În discursurile parlamentare pledează pentru autonomia ţării, recunoaşterea unirii celor două principate, politica externă întemeiată pe demnitate, întărirea forţelor armate. După detronarea lui Cuza, Kogălniceanu va fi un susţinător ardent al principiilor democratice.
Florin Constantiniu, detaliază în volumul „O istorie sinceră a poporului român” domnia lui Cuza în capitolele „Unirea şi Domnul ei”, „Reformele lui Cuza”. Volumul „Kogălniceanu. Texte social-politice alese” redă pregnanţa social-politică a vremii, cu caracter democratic.
Personalitate proeminentă a veacului al XIX-lea, M. Kogălniceanu a fost alături de N. Bălcescu, Simion Bărnuţiu, o remarcabilă conştiinţă. Literatura română îi datorează lui Kogălniceanu crezul romantic exprimat în „Dacia literară”(1840), directivele din „Propăşirea”(1844), lecţia de deschidere a cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană din Iaşi(1834). Lui i se asociază considerentele social-politice ale lui Quintilian din prefaţa „Artei oratorice”:”Bărbatul cu adevărat cetăţean, potrivit pentru conducerea treburilor publice şi private, capabil să conducă prin îndrumările sale cetăţile, să le dea temeiuri solide prin legi, să le vindece de rele prin exercitarea justiţiei, nu poate fi altul decât oratorul”. S-a bucurat de prietenia lui Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Alexandru Ioan Cuza, Grigore Alexandrescu, Costache Negri, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, George Sion. Ca ministru plenipotenţiar la Paris a pledat pentru recunoaşterea suveranităţii României. Editările A. D. Xenopol, D. Onciul, N. Iorga, N. Cartojan, Radu Dragnea vor fi continuate de Dan Simionescu, Dan Berindei, Virgil Ionescu, acei care au dat prestigiu activităţii lui Kogălniceanu, prin contribuţii documentare. Autorul restituie contemporaneităţii extrase din arhive, materialul documentar bibliografic, studii şi autografe (Augustin Z. N. Pop, „pe urmele lui Mihail Kogălniceanu”).
Neagu Djuvara, în volumul „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”prezintă domnia lui Cuza, ca fiind „remarcabilă, înţeleaptă şi benefică”. Şi totuşi, întrebării fireşti: „De ce a fost detronat?”, îi urmează răspunsul obiectiv al istoricului:”exista în ţară o partidă care găsea că reformele lui Cuza veneau prea repede, că nu eram pregătiţi să acceptăm toate aceste legi în stil occidental”; „ţara noastră nu va căpăta un statut de ţară cu adevărat liberă, independentă şi de stil occidental decât în ziua când va avea un rege sau un principe dintr-o dinastie străină, pentru a înceta luptele dintre diversele familii mari de la noi, între Ghica sau Bibescu, Cantacuzino sau Mavrocordat”. „Monstruoasa coaliţie” a „fost realizată de masoni”. „S-a creat chiar o lojă masonică specială pentru detronarea lui Cuza, în care au intrat şi conservatori şi liberali şi s-a pregătit o lovitură de stat cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare”. În noaptea de 11/23 februarie 1866, Cuza a fost silit să-şi semneze abdicarea.”
„Scurtă istorie a românilor”a fost editată, aşa după cum însuşi autorul Ion Bulei, o mărturiseşte, dintr- o „nevoie permanentă de interiorizare, de îndreptare spre sine”.
„Documente privind Revoluţia de la 1848 în Ţările Române. Transilvania”, editat de Stefan Pascu, V. Cheresteşiu redau tiparului istoriografia Revoluţiei.
Unirea Principatelor Române rămâne înscrisă în conştiinţa românilor ca un moment decisiv al istoriei naţionale, ea împlinind năzuinţe ardente şi deschizând largi perspective spre România modernă şi contemporană. Volumul este o sinteză a ceea ce s-a scris despre epoca făuririi şi consolidării statului naţional(Dan Berindei,”Epoca Unirii”) .
In anul 1843 s-a fondat Loja masonică „Dreptate-Frăţie” de către I. Ghica, N. Bălcescu, şi Cristian Tell. Lor li s-au alăturat Al.I. Cuza, I. C. Brătianu, C. Negri. In volumul „Ilustri francmasoni”, Emilian Dobrescu consemnează activitatea susţinătorilor înflăcăraţi ai idealului Unirii.
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s