BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Ioan Scurtu,   Alba Iulia 1 Decembrie 1918., Editura Sport-Turism, 1988

Volumul se deschide cu citatul lui N. Iorga, o pledoarie pentru identitatea unui popor, a unei naţiuni:”Istoria, care se putea crede că este o materie pe lângă celelalte, se învederează din ce în ce mai mult că este o necesitate. Da, cunoştinţa ei este o necesitate pentru conştiinţa umană: şi pentru chibzuirea împrejurărilor, şi pentru tragerea concluziilor şi pentru îndemnuri şi pentru mângâieri”. În octombrie 1914, la sondajul iniţiat de oficialităţile de la Viena, privind poziţia românilor pentru o eventuală autonomie parţială a Transilvaniei, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu au răspuns:”Noi nu acceptăm autonomii locale. Vrem unirea tuturor românilor!”. La 14-27 august, Consiliul de Coroană întrunit la Bucureşti a confirmat hotărârea de intrare a României în război alături de Antantă. Solidară cu Austro-Ungaria, Germania a declarat război României la 17-30 august, urmată la 19-1 septembrie, de Bulgaria şi Turcia. Armata română reuşise să elibereze oraşele Petroşani, Sebeş, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc. Dar în noaptea de 19/20 august(1/2 septembrie)1916 o grupare militară germană, bulgară şi turcă, sub comanda mareşalului August von Mackensen a pornit ofensiva din sudul Dunării. În Transilvania au fost aduse trupe germane comandate de generalul Erich von Falkenhayn. Antanta nu şi-a respectat angajamentele luate faţă de România: „fronturile de la Salonic şi din Galiţia se menţineau în acalmie, iar ajutoarele materiale trimise nu au sosit la timp.”La sfârşitul lui octombrie trupele germane au rupt frontul românesc pe Jiu, au trecut în Oltenia. În 20 noiembrie/ 5 decembrie 1916 armata română a primit ordinul să se retragă pe aliniamentul Râmnicu Sărat- Viziru. În Transilvania situaţia era dramatică: români din armata austro-ungară erau nevoiţi să lupte împotriva fraţilor lor din regat. Delegaţia românilor ardeleni formată din Vasile Lucaciu, Vasile Stoica, Ioan Moţa au plecat în aprilie 1917 în SUA. Aici au susţinut o ferventă activitate pentru cauza unirii tuturor românilor. În iulie 1917 s-a înfiinţat la Londra societatea Anglo-română cu scopul influenţării opiniei publice şi a oficialităţilor în sprijinul unităţii naţional-statale a românilor. În vara anului 1917 armata română a trecut la ofensivă în Mărăşti. Sub comanda generalului Averescu, a ieşit învingătoare. La 24 ianuarie / 6 februarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat Independenţa Republicii Democratice Moldova, iar la 27 martie/ 9 aprilie a hotărât Unirea acesteia cu România. La 1 octombrie 1918 Aurel Lazăr a propus convocarea conducerii Partidului Naţional Român pentru definitivarea măsurilor în vederea desfăşurării luptei politice a românilor din Transilvania. În şedinţa Comitetului Executiv al PNR desfăşurată la Oradea în 12 octombrie, s-a adoptat Declaraţia prin care se hotăra despărţirea Transilvaniei de Ungaria. La 5/18 octombrie 1918 deputatul Alexandru Vaida- Voevod a citit în parlamentul de la Budapesta, Declaraţia PNR din 12 octombrie cu precizarea că problema situaţiei românilor „nu este altceva decât o latură a democraţiei; dar adevărata democraţie nicăieri în lume nu se poate înfăptui înainte de a se soluţiona chestiunile naţionale”. După eşuarea tratativelor de la Arad, Consiliul Naţional Român a dat publicităţii un comunicat în care se specifica că „naţiunea română pretinde cu tot dreptul independenţa sa deplină de stat”. Schimbarea cadrului internaţional a permis României să-şi reafirme opţiunile politice şi naţionale. La 26 octombrie 1918 guvernul Marghiloman a fost înlocuit cu un cabinet condus de generalul Constantin Coandă. La 30 octombrie s-a decis reintrarea României în război împotriva Puterilor Centrale. În ziua 12 noiembrie a fost difuzat Manifestul Către Popoarele Lumii, tipărit în română, franceză şi engleză pentru dreptul românilor la autodeterminare. La 20 noiembrie s-a decis convocarea Adunării Naţionale la Alba Iulia, oraş simbol al luptei românilor pentru unitate. La acest for democratic urmau să participe episcopi români din Ungaria şi Transilvania, protopopii în funcţiune ai celor două confesiuni româneşti, câte un reprezentat al fiecărui consistor şi capitlu, câte doi reprezentanţi ai societăţilor culturale, câte doi reprezentanţi ai fiecărei reuniuni feminine, câte un reprezentant al colegiului profesoral din fiecare şcoală, câte doi reprezentanţi ai fiecărei reuniuni învăţătoreşti, câte doi reprezentanţi ai gărzilor naţionale, câte doi delegaţi ai fiecărei reuniuni de meseriaşi, delegaţi ai Partidului Social-Democrat ca reprezentanţi ai muncitorimii organizate, doi delegaţi ai tinerimii universitare, câte cinci reprezentanţi ai fiecărei circumscripţii electorale în care locuiesc românii. În acest fel se asigura participarea tuturor „păturilor sociale ale naţiunii” la Marea Adunare Naţională., care avea de hotărât soarta neamului nostru „pentru vecie”. Cu organizarea alegerilor s-au ocupat o comisie centrală condusă de Ioan Suciu. Au fost adresate apeluri către populaţie de a participa la festivităţile de la 1 decembrie 1918 din Alba Iulia. Un astfel de apel cerea transilvănenilor să vină la Alba Iulia „cu miile cu zecile de mii” pentru a jura „că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe tot cuprinsul pământului românesc sub una şi nedespărţită cârmuire”. Ziua de 1 decembrie 1918, avea să fie marcată de Lucian Blaga, în memorialul său, „Hronicul şi cântecul vârstelor”: „faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunică o conştiinţă istorică”. Sosirea trupelor româneşti este asemuită unei noi „plămădiri cosmice”: „Entuziasmul şi bucuria populaţiei s-a manifestat printr-o horă uriaşă, ce-şi spărgea cercul, încolăcindu-se în spirală, după modelul nebuloaselor cereşti, ce încearcă o nouă închegare şi un nou echilibru”. Ceremonialul s-a desfăşurat conform programului anunţat. Preşedintele Gheorghe Pop de Băseşti a adresat deputaţilor apelul să dea glas hotărârii de a înfăptui unirea „tuturor celor de-o limbă şi de-o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”. Discursul rostit de Vasile Goldiş a fost solemn: „după drept şi dreptate românii din Ungaria, Banat şi Transilvania dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânşii trebuie să fie uniţi cu regatul României”. În încheierea discursului său, Vasile Goldiş a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează Unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.” La 14 decembrie (1 decembrie stil vechi)delegaţia alcătuită din Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida- Voevod a adus actul Unirii, Rezoluţia votată la Alba Iulia în Bucureşti. În discursul rostit în onoarea delegaţiei, I. I. C. Brătianu a spus: „de 1000 de ani vă aşteptăm şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată.” La 11/24 decembrie 1918 a fost publicat decretul privind ratificarea Unirii Transilvaniei cu România.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s