BIBLIOTECA FĂGĂRAŞ ŞI BUNĂ ZIUA FĂGĂRAŞ VĂ INVITĂ LA LECTURĂ


Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, Editura Humanitas, 1991

Subintitulat „Un model paideic în cultura umanistă”, „Jurnalul de la Păltiniş” redă „povestirea exemplară a unei deveniri în spaţiul spiritului, a unui act pedagogic, subtil,care începea cu o constrângere asumată de ambele părţi şi se încheia cu o răzvrătire eliberatoare”. Aventura spirituală îşi are începuturile în 1975, anul în care Constantin Noica se retrage la Păltiniş, „la 4000 de picioare deasupra omenirii”, cum el însuşi mărturiseşte. Aici, în „izolarea totală a muntelui”, veneau „elevii” lui Noica, oferind o alternativă de gândire şi existenţă generaţiilor de intelectuali. La Păltiniş a creat un grup de discipoli apropiaţi şi a redat în acea perioadă de captivitate intelectuală, conştiinţa spiritualităţii. „În plimbări care durau ore şi, în orele serii, în cămăruţa încălzită cu lemne, aveau loc cele mai fascinante discuţii, cele mai pasionante înfruntări de idei, se făceau cele mai subtile, aprige şi prieteneşti observaţii pe marginea textelor proprii, supuse judecăţii celorlalţi”. Aici s-a creat un  mit: mitul Noica, „antrenorul de spirite”, mitul şcolii –Păltinişul, un model existenţial prin cultură. Şcoala filosofică de la Păltiniş se va integra istoriei culturii româneşti contemporane. In „Istoria filosofiei româneşti”, Ion Ianoşi consemna faptul că Noica s-a regăsit în filosofia „cea greacă a fiinţei” şi în „cea a idealismului german, integrând devenirea în spirit”. Platon, Aristotel s-au dedicat idealului umanist, deschizând calea idealiştilor germani pentru a redescoperi cunoaşterea (Kant), eticul (Fichte), organicitatea (Schelling) şi devenirea raţiunii (Hegel). Modelul paideic promovat de filosof, îşi are izvorul în „rostirea” realului însuşi, în sensul de „aşezare în rost”. „Rostul” reprezintă „sufletul, principiul de fiinţare al oricăruia”(„Devenirea întru fiinţă”).

Autor al unei opere vaste, Noica este un gânditor erudit, „parcurgând aproape tot registrul filosofiei”(Anton Dumitriu): gnoseologie, filosofia culturii, axiologie, antropologie filosofică, ontologie. El aparţine, firesc,  generaţiei lui Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionesco.

In „Jurnalul de la Păltiniş, Liiceanu evocă trasee maieutice exemplare. In martie 1977, Noica enumeră etapele destinului sau:” Nu am biografie. Am numai cărţi. Licenţa la 23 de ani, apoi un an de matematici şi doi ani de bibliotecar la facultate. Am trăit în recluziune deliberată. Am refuzat orice împlinire în social, şi am făcut-o fără  ipocrizie, cu voluptate. La 25 de ani am refuzat asistenţa lui Negulescu; m-am retras la Sinaia şi am tradus opt romane poliţiste la editura Herz. Sigur că era o formă de teribilism. Am trăit de atunci 30 de ani în margine, o viaţă pe care la început mi-am ale-o, apoi după ’48, a primit-o, impusă, ca pe o bucurie – şi tot ca pe o bucurie am simţit şi ultimii ani de închisoare. Cei zece ani de la Centrul de logică, începând din 1964, au constituit ieşirea mea în social, exact cât am avut nevoie. Orice împlinire, alta decât în cărţi – profesoratul, un mariaj reuşit, călătoria – m-ar fi pierdut, poate. Cărţile sunt mărturia sănătăţii mele şi orice altceva aş fi făcut, orice împlinire aş fi avut, m-ar fi făcut să regret viaţa în forma pe care deja am trăit-o.”

Despre biografia ideii, Noica avea să rostească: ”am crescut în gândul meu, doar cu cei 10-12 mari din istoria filosofiei. Am debutat în istoria filosofiei sub auspiciile lui Descartes, Leibnitz şi Kant. Intre 1945 şi 1950 s-a petrecut lucrul care m-a făcut să ies deasupra istoriei filosofiei, să aleg şi să mă simt liber. Decisiv, am simţit schimbarea după ce l-a reluat pe Platon în original”. Cartea de debut, „Mathesis sau bucuriile simple” (1934) este urmată de „Rostirea filosofică românească”, „Creaţie şi frumos în rostirea românească”, „Cuvânt împreună despre rostirea românească”, „Sentimentul românesc al fiinţei”, „Spiritul românesc în cumpătul vremii”, „Şase maladii ale spiritului contemporan”, „Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”. Asupra operei se aşterne propria-i mărturisire: „Am avut norocul unei singure vocaţii, singura în care obţii împlinirea fără mutilare, senzaţia adevărului plin”.

Viorica Bica

Biblioteca Municipală Făgăraş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s