Noapte de Octombrie – Comşa Alexandra Maria, clasa a XI-a C, Colegiul Naţional “D-na Stanca”


        Luna octombrie începe cu puţină ploaie, soarele nu-şi mai trimite razele dogoritoare ca astă-vară, totul pare mai trist, nici trilurile păsărilor nu ne mai încântă, iar întunericul parcă ne înghite tot mai repede, ameninţându-ne cu mantia lui.

         Noaptea se lasă încet, încet peste satul pustiu de la poalele munţilor, aerul pare încărcat de povara toamnei, un suflu rece de aer coboară de pe munţi, mângâindu-mi uşor faţa. O linişte dulce se lasă din cer, iar norii au încremenit deasupra pădurii. Din nou cate o rafală întârziată de vânt mişcă frunzele somnoroase din întunecata pădure, iar o pasăre singuratică încă îşi mai caută cuibul, rătăcindu-se.

         Dar dintr-o dată cerul s-a poleit cu un covor de sclipiri argintii, iar printre ramurile copacilor dezveliţi se vede atât de frumos mantia presărată cu stele. Palida lună începe să lumineze, nori ameninţători trec în grabă pe cer purtaţi de vânt, din când în când, în depărtare se mai aude câte-un lătrat de câine, iar cântecul greierilor răsună tot mai tare.  Ce falnici par bătrânii copaci la lumina strălucitoare a lunii, parcă ar fi nişte uriaşi cu braţele întinse spre cer, de unde iarăşi cad lumini de foc ce îmbracă feeric satul, iar încet, încet o linişte ce te-nfioară coboară peste case. Doar cumpăna de la fântână scârţâie jalnic la fiecare adiere slabă a vântului, parcă şi lui îi este somn, până şi frunzele au încremenit….

         Doar farul puternic al nopţii nu vrea să-i lase pe oameni în pace, se furişază printre micile gemuleţe din case, mângâindu-i cu blândeţe. Noaptea a pus stăpânire peste tot, în mijlocul boltei cereşti doar câteva stele îşi mai pot ţine aprinsă făclia.

        Bătrânul orologiu din turnul bisericii bate grăbit miezul nopţii, o bufniţă s-a trezit speriată şi ţipă parcă certând ceasul, dar imediat se lasă o linişte de piatră, totul este adormit, chiar şi izvorul ce astâmpără setea pe timpul verii nu se mai aude susurând printre pietre, totul doarme în jur… Parcă îmi şopteşte cineva, tainic.

“Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.”

(Mihai Eminescu, “Se bate miezul nopţii…”)

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 3,624 other followers