Munți cu fruntea în zări, compunere de Stefan Ramba, clasa a VI-a la Colegiul National Radu Negru


Anotimpul odihnei

E iarna și munții sunt plecați. Mai este doar o plapumă albă, fină, sclipitoare în diafana strălucire a soarelui de iarnă. Dar de ce este așa înaltă plapuma? Treptat, privești atent din depărtare, puncte negre, cu binoclul, cum se mișcă pas cu pas pe al–naltului vârf de înveliș. Dar ce sunt acele mici punctulețe ghidușe care saltă de pe o colină pe alta? Atent, zăpadă cade de pe vârf la cel mai mic zgomot. Un tsunami rece, care te înfioară și îți dă senzația de teamă, frică si de a fugi. Acel tsunami pare nesfârșit un salt de la cer la pământ. Soarele a început să fie mai puternic și  plapuma măreață părăsește munții, care, iau din marele dulap al continuității, un alt înveliș, mai aparte.

Anotimpul colorat

A sărit de la moarte, la viață.  Munții, au înviat. S-au pictat cu culori odihnitoare. Munții multicolori se înșiruie. O imagine ce o poți privi o zi întreagă. Par ca o foaie nesfârșită de culori îmbietoare ce îți mângăie sufletul. Toate gâzele mișună, în nesfârșite zboruri, prin verdele deschis, violetul aprins, portocaliul îmbietor, albul pur ce se potrivește cu orice culoare cu care se întâlnește. Florile sunt pictate cu o finitate  de  pensulă subțire, ce atinge țanțoșă foaia pe care o învie. Munții se întâlnesc și se salută  liniștiți cu bolta cerească, de un albastru pur, ca lacrima. Bila de foc începe să arunce cu putere valuri de căldură peste pământ.

Anotimpul dogoritor

Soarele pedepseşte pământul cu un asalt de la frig la caniculă. Stâncile cioplite sunt o adevărată capodoperă de artă, ca nişte dinţi de dinozaur. Pădurile de brad sunt ascuţite si de un verde foarte bine conturat de sfârşirea frunzelor şi al crengilor rănţuite. Ce tablou frumos când un lac mare, pustiu, întâlneşte munţi şi păduri cu care se împodobeşte de îndată.  Pasările cântă pe mâinile copacilor melodii ce te fac să te gândeşti la rai, la puritatea liniştii. Tăcerea.  Iarba începe să fiarbă de căldură şi îşi pierde clorofila, semn că moare de căldură. Ce tablou frumos când un lac senin întâlneşte munţii şi pădurile ce-l împodobesc de-ndată.

Pădurea îşi pierde încetul cu încetul culoarea.

 Anotimpul năpârlirii

   

Pădurea se îmbracă într-o manta de aur ce o privești cu mirare și stai cu gura căscată. Munții au recăpătat un înveliș rece pe vârf. Ce frumos este să vezi cum sunt în pragul hibernării, copacii cu frunze căzătoare și bradul cum rămâne veșnic în viață. Lacul se împodobește cu câteva frunze aurii ce îi redau bogăția și splendoarea. Încet, copacii au rămas dezveliți, fără pic de haină, iar pământul este plin de frunze bătrâne, veștejite ce se înnegresc, și dispar sub lunga plapumă albă ce s-a așternut peste pământ și va sta mult, mult timp.

2 comentarii »

  1. ANA BADEA said

    Este superba toata compunerea m-a ajutat mult ! Multumesc !

  2. Jorge said

    Superba . !!!!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s